Mi-e somn. Și sunt atât de beat
încât aș accepta cu plăcere să mor acum
doar pentru a mă odihni puțin.

Și câtă nevoie am de odihnă!
Parcă pur și simplu viața mă mestecă încontinuu
în gura ei putredă, de bețivă nebună.

Mă obosește.
În jurul meu, zilele mă prind în laso-uri
cu o iuțeală și cruzime fantastică,
prietenii forfotesc, băutura mă îneacă,
evenimentele se succed la nesfârșit, aceleași,
într-o monotonie perfectă.

Totul e la fel,
nimic nu se întâmplă care să spargă
amorțeala grăbită a lumii din jur.

Nimic!
Încât parcă aș muri un pic
până se va întâmpla ceva
pentru care să merite cu adevărat
să trăiesc.