***

bizar început de zi…
noaptea a plecat greu
și mi-a adus cu ea un sentiment cunoscut de oboseală
de mirare nestârnită, frustrare prinsă în timp –
toții anii ăștia nu m-au învățat nici sa fug, nici să mă ascund –
privesc spre oglinda în care cineva agită
aparatul de ras
și alunec in amintirea unei alte ore, o altă dimineață
un alt suflu mai puțin întrebător
îmi caut un sens, recidivă a anilor trecuți
altădată aș fi alergat cu nesaț
după fluturii ăia albi de varză
sau aș fi plecat cu piciu’ să ne urcăm pe țevile alea mari
de la combinat.
vine un timp în care, iată
observi expresia asta fadă de pe sticlă
privind aiurea spre tine
la un moment dat mâna alunecă
și firul ăla subțire de sânge
ne trezește pe amândoi la viață,
ceva parcă rămâne, te-ntrebi
pe unde ar trebui să apuci, sau
pe unde ai umblat când era nevoie, când aveai nevoie de tine,
căutând, mereu căutând –
prin singurătatea țipătoare a parcurilor,
biblioteci, anticariate,
muzee uneori - cu un vag sentiment de plictiseală –
nopți, mereu nopți, fie ele baruri, concerte
foi rămase albe, iubiri de tot felul …
pe undeva pe acolo s-ar fi găsit, poate - și rostul
la ce bun, însă, dacă toate te aduc gol
te lasă și te împart cu orele bizare
și știi că trebuie să treci dincolo, iarăși
( cineva ar trebui să ajute – un trol, poate, un elf sau o vrăjitoare
sunt locuri în care nu poți trece singur )
în fine, de la o vreme pare că te-ai mai obișnuit
le treci, până la urmă, fără prea mult freamăt
încerci să le uiți, le arunci într-un colț de cameră…
ar trebui să cumperi alt aparat, dar asta poate mâine
și pare că e gata, s-a dus, unda asta de neliniște
apar lucrurile, apare hazardul noului răsărit
se va găsi timp și pentru restul –
îți voi aminti câte ceva, poate
și vom schimba detașați impresii
în timp ce sorbim
din ceștile fierbinți de cafea…