Tu, iubirea mea.
Tu, făptură cu inima de piatră.
De ce mă faci să urăsc lumea,
De ce mă faci ca sa regret că nu-s
o stâncă...
Căci poate-atunci,ceva-n comun noi doi
vom fi avut,
Și m-ai fi acceptat ca stâncă de la-nceput
de început.
Coboară de pe soclul tău,
Fă-ți inima din lut și o topește,
Și-atunci eu am să modelez din ea,
O inimă ce poate mă iubește.