Un vuiet cuprinde tăria de stîncă
a inimii mele...
Frumoasă nălucă!
Visarea cumplită a dragostei noastre,
se-nalță spre culmi de pădure
roș', verzi și albastre...

Șiragul de perle
pietrișul ce-l calcă,
și urcă cu totul spre vatra înaltă,
nu înalță ci apune-n durere...
Idei efemere și spasme deșarte
a inimii mele ce bate...trăiește!
Trăiește în clipa ce ține visarea,
talazul izbit cu putere de marea
iluziei mele toride...

Trăind în visare, murind în visare
se mistuie focul...o!
Dragoste mare...o!
Ochi de lumină
ce scînteie-n noapte
pătrunși de vraja iubirii curate
a roșului dar...
Iubire-nfocată și sfîntă
străpunsă de dor ca un sfredel în stîncă
ce sparge sfiala.
Candoare amară
a inimii mele de lacrimi!...

De lacrimi, ce ară,...
și seamănă focul!...
Visare cumplită a dragostei noastre
ce urcă spre culmi de padure
roș', verzi și iarăși albastre,
dar cade zdrobită.

15.07.1986