Vant rece, lighioana cruda, ce ma musca cu nesat,
Tremura tristetea-n mine, sfasiata de pacat,
Din codrii tacuti apare maiestuosul palid astru
Steaua Nordului pe cer, acel lucios sfetnic maiastru
Apogeul suferintei mele dupa innoptat…

Lacul tremura, iar prundul grabnic s-a infricosat,
De talazurile grele ce apa le-azvarle-n mal
Codrii freamata in noapte, demonii s-au desteptat
M-ard cu bici de foc si blestem cerul Domnului inalt
Oda adusa durerii, muzica demonica…

Nebunia arde-n mine, focul frant in limbi inalte
Urla furiile-n Ereb, mortii aduc o cantare
Lucesc colti de varcolaci, darul lor diavolesc
Umplu de orori si sange tronul Domnului ceresc
Cete de ingeri ucise, raiul meu e pangarit…

Orizontul se-nroseste, codrii tipa, parca iau foc
Lacul fierbe, scuipa sulf si smoala, cerul vinetit
Ploua sange, norii, precum muntii-n lac se pravalesc
Trosnesc cu mari tunete, bubuie cerul boltit
Tremura codrii, prundul, incet plange pamantul…

Plang cu sange, imi cresc coarne, gheare, colti incovoiati
Bestie brutala, neagra, ochi de sange, si copite
Merg si vad in urma mea muntii de colti sfasiati
Munti giganti, negri, hidosi, reci cosmare mohorate
Si visele mele amare, imperii ruinate…

Tortura mi-e cantec dulce, suferinta, bland prieten,
Moartea, grabnica scapare spre taramul visarii
Strigoii-ntind negre brate, moarte, putrezite-etern
Printre ei, eter si ceata, vad departe malul marii
Mare fumeganda, talaz de smoala fiarta…

Fantome ma bantuie, albe, de eter si ceata
Imi ingheata sufletul, negru si had precum moartea
Acu-n iarna vietii mele incerc sa m-agat de-o ata
Ma apas-acum pe umeri, rece, o povara grea
Palatul suferintelor unde eu sunt imparat…

Monstrul tenebros de piatra stapunge bolta cu turnuri
Ascutite, cu statui grotesti ce urla-nfricosator
Catedrala mortii hade-n cele patru vanturi
Imprastie frenetic un miros imbatator
De teama, ura, pucioasa si foc…

Tronul mi-I de lacrimi, sangele mantie de catifea
Vestale la curte sunt Oroarea si Durerea
Servitoarele-demoni, Sucubii inaripati
Toarna vin in cupe mari pentru meseni blestemati
Ce la al meu ospat servesc carne cruda de demon…

Vinul este al meu sange, carne e din carnea mea
Sunt al lor izbavitor, de lumina ii salvez
Cu-a lor pofta-i ispitesc, din potir le dau sa bea
Fiere cu sangele meu, si-apoi rostim negrul crez
Ce ne-afunda si mai mult in ale mortii tenebre…

Coroana de aur port, incrustata cu cosmare
Sa ma bantuie pe veci aspre vise calatoare
Plete lungi de-otel topit curg, ma ard pe gat si umeri
Ochii-mi sunt de gheata alba, buzele impart dureri
Cu privirea glaciala var in suflete grea frica…

Mantie grea am, de spaima, brodata cu fir de ura,
Staluceste-n intuneric precum torta-n bezna noptii
Port armura-ntunecata, captusita cu otrava,
De voiesc cumva s-o dau jos, de viu ma va jupui,
Rege singur pe pamant sus, pe tronul suferintei…

Ma ospatez, beau si rad, caci palatu-i plin de morti,
Strigoi misei, varcolaci, fiintele-ntunericului,
Veniti la mine-n palat sa guste din patimi toti
Blestemat si injosit e-aici numele Domnului,
In templul inchinat mie, regele neantului…

Draci se fac apoi toti ce pun buzele pe al meu sange
Caci eu sunt Cel Blestemat si cel fara de sfarsit
Pana la sfarsitul lumii eu necontenit voi merge
Acoliti voi aduna, ospetele vor urma
Pana ce-nsasi bolta noptii peste lume va cadea…

Imperiul meu e vesnic, moartea e si ea eterna
Sufletul mi-e ros de patimi, de regret si de manie
Pan’ ce-ajung neagra fantasma, antica iluzie
A sufletului curat, inghitit de-ntunecime
C-un miros statut, de moarte precum Hydra din Lerna…

Atunci falnicul palat mi se va fi naruit
Cu-ale lui coloane nalte si arcade gratioase
Lungi precum spinari de sarpe cu-ai lui solzi luciosi smoliti
Salile reci de ospete se vor umple-ncet de oase
De mirosuri trecatoare si de viermi printre cadavre…