Toamna, trupul meu
se lasa izbavit
de frunzele tale
si sangele-mi
tresare-ntr-un ritm
nepotolit,
de viata si moarte.
Culori fara zbor
imi patrund
dincolo de insigurare
si-mi simt oasele sculptate
a falsa melancolie.
Candva lecturam aceiasi oameni
le sorbeam gandurile
si-nveleam doruri nestinse cu ele
Acum, pe jumatate-om,
imi leg asfintitul de tine.

Fa-mi hatarul asta, toamna
Si asterne durerea nemuririi tale
peste mine.