Trecea noiembrie, pustiu, un val
cu arc de cețuri săgetând amare
aripi de norduri ninse-n fiecare
colac de suflet fraged virtual.

Treceau aiurea clipele nedemne
tot tresărind, în așteptare stam,
ca vrăbii gureșe, cu gușa-n geam,
grăunța veștii de chemări și semne.

Și iată, dintr-o dată s-au pornit,
într-un reflex al vechilor cazanii,
fluxuri de buciume ca bolovanii
de aur ozonat și miruit:

„Veniți, poeți, la Iași, purtați de harfe,
plăcinte dulci cu poalele în brâu
v-așteaptă să mușcați un bob de grâu
din coaja lor ce-a lăcrimat eșarfă!

Veniți, voi prozatori cu jar în toc,
la prăjituri, de-aduceți în sacoșe
de filigran, saleuri și brioșe
cu mirodenii strânse la un loc!

Veniți esteți și critici, plini de larmă,
cu tamburine-n gât, vă ducem dor
și apă minerală, de izvor
veți bea în gât setos, de piatră-sfarmă!”

Alina a strigat, vibrând ventricul,
nehotărât, poporul a căzut
pe gânduri, în poziția șezut
și deget fremătând pe taste spicul.

Mimând mișcarea de genuni, curând,
din șase puncte-n zări cutremurate
liternauții toți (sau jumatate -
cea bună), s-au călătorit în gând.

Pe sfert, mișcat-au plapuma călduță,
din opt în opt, saltat-au un picior,
unul din șai`șpe, mâna pe ulcior
a pus și s-a-ndreptat spre potecuță.

Pe drum, desaga s-a golit cam rău,
traseul lunguieț, cu soare-n provă,
pentru cei mulți, plecați cu Supernovă,
s-a încheiat deodată, în Buzău.

Doar cei aleși de sine și de șansă,
ce-au mers cu fier pe șine, rostogol,
au reușit să scape de ocol
și au ajuns, puțini și cam în transă…

(va continua)