Marș soldățesc

Ne îndoim sub cer genunchiul
În noaptea asta de pămînt,
Prin ceața dealurilor mate
Ce parcă monștri bîjbîind
Ne fugăresc în noi și-n nimeni
Prin trupul tînăr peste care
Cad fulgii calzi dintr-o ninsoare
Topindu-se fără culoare
Într-o poveste oarecare….

Sîntem aiurea noi, soldații,
Unui război fără cuvinte,
În vale ne pierdurăm frații,
Acolo, în comuna groapă,
Și însetați ca mai-nainte
Noi nu-l vedeam pe cel ce sapă
Ca domnu’ caporal nu minte
Și-a zis că-n deal o s-avem apă…

Și parcă-i fum, și parcă-s cetini
De parcă-s oameni, parcă zmei,
Parcă-I o viață toată moartea
Sau însăși mura-n rugul ei…

Ciudat ne opintim prin cătini,
Iar pîinea cînd s-a terminat?
Ne pipăim gamela, sacul,
Ni-e foame, sete, dor de-un sat,
Unde ajungem către ziuă
Cînd ne întîmpină cocoșii
Cu strigăte ce luminează
Viața ființei către viață
De ni se pare mintea trează,
Deși picioarele ni-s grele
Și mîinile împreunate
Pe chingi, pe sfori și pe curele,
Și porțile apar piezișe
Privirilor învolburate…

Parcă pe-aici am mai trecut…
Dar amintirile ni-s sparte,
Cad albe păsări, tremurate,
Într-o scrisoare către moarte
Ce am uitat-o într-o carte
Cu mintea proastă de recrut…

Pe drum se trec de flori castanii
Și cosmic setae încă arde,
Din mînă-n mînă trece toarta
Cănii de lut răstrecurate
Și greu șoptit se-aude-n noapte:
“N-ai altă apă, camarade?”