I.

Toți norii spoveditu-s-au pământului:
Locul lor un alean al meu l-a luat.
Iar când părul meu a-nceput să ducă dorul
Unei mâini fără păreri de rău
M-am strâns într-un nod de durere.


II

Clipa e dusă pe gînduri înserând
Fără amintiri
Cu copacul ei mut
Catre mare
E dusă pe gânduri înserând
Făr-o bătaie de aripi cu chipul neclintit
Catre mare
Înserând
Fără dragoste
Cu gura neînduplecată
Către mare...

Iar eu în liniștea ce-am prins-o în năvod.


III.

După amiaza
Si imperiala lui însingurare
Și tandrețea vânturilor sale
Și aura sa cutezătoare

Nimic să nu vină Nimic
Să nu plece
Toate frunțile libere

Iar ca sentiment un cristal.

(Traducere de Victor Ivanovici)