Suflet al meu, de-as putea sa te scot din piept, sa te scald in lacrimi si sa-ti incalzesc picioarele cu rasuflarea mea...
Te-as pune in vitrina, sa nu te mai murdaresc cu pacate, dar, incastrat in ciob de sticla, te va cuprinde frigul; cuprins de mila, te voi acoperi din nou cu haina intinata a trupului meu.
Pacatul miroase a mort. Adeseori imi fumega sub nari aceasta mireasma. Asa de mult m-am obisnuit cu ea incat nici nu mai stramb din nas.
Dar, intr-o zi, m-am impiedicat de un nor si am cazut intr-o floare.
M-am ridicat si am luat-o la fuga imbatat de mirosul de viata.