Șapte poeți au fost nominalizați la Premiul Național de Poezie “Mihai Eminescu", ajuns la cea de-a XXV-a ediție. Nominalizații pentru Opera Omnia, pentru anul 2015, au fost poeții; Marta Petreu, Liviu Ioan Stoiciu, Gheorghe Grigurcu, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Nichita Danilov și Ovidiu Genaru. Laureatul Premiului Național de Poezie a devenit cetățean de onoare al Municipiului Botoșani și a primit un premiu în valoare de 25.000 de lei. Juriul format din: Nicolae Manolescu (președinte), Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Ion Pop, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu și Ioan Holban s-a întrunit în ziua de 15 ianuarie 2016 la Botoșani și a decis, prin vot secret, laureatul acestei ediții, a Premiului Național de Poezie "Mihai Eminescu", în persoana lui Gheorghe Grigurcu. Anunțul privind câștigătorul a fost făcut la Gala de decernare a premiului, care a avut loc vineri seară, de la ora 17.00, în Sala Eminescu a Hotelului Rapsodia.
În prezența oficialităților, a numeroși oameni de cultură, Gheorghe Grigurcu, vizibil emoționat, a primit premiul și titlul de cetățean de onoare al municipiului Botoșani.

Gheorghe Grigurcu s-a născut pe 16 aprilie 1936 la Soroca (Republica Moldova), pe vremea când acest teritoriu aparținea României. A urmat liceul la Oradea. A absolvit apoi Facultatea de Filologie a Universității din Cluj-Napoca (1958). Doctor în filologie al Universității din București (1975). A fost profesor la Oradea; redactor la revista orădeană „Familia”, deținând cronica literară. A colaborat și semnează, și în prezent, diferite articole și cronica literară la mai multe ziare și la majoritatea revistelor literar-culturale din țară, printre care se numără: „Ateneu”, „Familia”, „Orizont”, „Vatra”, „Tribuna”, „România literară” și „România liberă”.

După debutul cu poezie în ziarul „Crișana” din Oradea (1952), a publicat mai multe volume de versuri: „Un trandafir învață matematica” (1968), „Trei nori” (1969), „Rîul incinerat” (1971), „Salută viața” (1972), „Apologii” (1975), „Contemplații” (1984), „Cotidiene” (1986), „Oglinda și vidul” (1993), „Un izvor bolborosește înăuntrul termometrului” (1996), „Nimic n-ar trebui să cadă” (1997), „Amarul Tîrg” (1997), „Dealul purtat de scripeți” (1999), „Spațiul dintre corole” (2000), „Acul și steaua” (2001), „De unde pînă unde” (2002), „Natură moartă și vie” (2003), „Un trandafir învață matematica” (ediție definitivă a creației poetice de până în anul 2000 – Ed. Vinea, 2004), „Calendar” (2004), „Fiindcă” (2005), „Castele în Spania” (2005), „Șterge soarele de praf ca pe-o mobilă” (2006), „Muzeu” (2008), „Cerc și punct” (2010), „Nimic n-ar trebui să cadă” (2011).

Activitatea sa de la revista „Familia” avea să-l impună printre criticii importanți, poziție susținută și mai târziu, prin „opiniile pătimaș tranșante, nu o dată excesive”, după aprecierile lui Mircea Martin. A scris numeroase volume de critică și istorie literară: „Miron Pompiliu și Junimea” (1969), „Teritoriu liric” (1972), „Idei și forme critice” (1973), „Bacovia – un antisentimental” (1974), „Poeți români de azi” (1979), „Critici români de azi” (1981), „Între critici” (1983), „Existența poeziei” (1986), „De la Mihai Eminescu la Nicolae Labiș” (1989), „Peisaj critic” (I – 1973; II – 1997), „E. Lovinescu. Între continuatori și uzurpatori” (1999), „Poezie română contemporană” (I-II, 2001), „De la un critic la altul” (2004) etc. S-a afirmat, de asemenea, și ca eseist și jurnalist literar și politic: „În cunoștință de cauză” (1990), „Cum am devenit stalinist” (1998), „Imposibila neutralitate” (1998), „În jurul libertății” (2002), „Fișele unui memorialist” (2006), „Opinii în genere inconfortabile” (2007), „O provocare adresată destinului. Convorbiri cu Dora Pavel” (2009), „Exerciții de adevăr” (2011).

„Gheorghe Grigurcu domină de ani de zile viața literară fără să se amestece în ea. Nu cred că a existat în ultimii 15 ani un autor mai serios și, în același timp mai productiv, indiferent dacă își exersa condeiul neobișnuit în comentariul politic, în poezie, în eseu, în polemică, în critică sau istorie literară. (…) El nu este un critic literar care scrie și versuri și nici un poet care scrie și critică literară, el este în egală măsură un poet de primă mărime și unul dintre cei mai importanți critici literari ai acestei perioade de tranziție între milenii” (Ana Blandiana)"

„Pentru cine e dispus s-o facă, devine evident că Gheorghe Grigurcu este unul dintre cei mai buni critici de azi”. „Cînd am scris (…) despre o culegere antologică a lui Gheorghe Grigurcu, am indicat numele cîtorva poeți afini, de la Williams la Benn, pe care originala lui poezie îi evocă în latură stilistică, în felul de a concepe metafora sau în compoziția poemului. (…)Aceste șocuri imagistice în lanț, la care poetul ne supune, nu sunt numai decorative, gratuite, ci și frumoase ca niște perle date la iveală dintr-o scoică” (Nicolae Manolescu).”

„Un simbol al intransigenței devine Gheorghe Grigurcu, criticul literar de mare talent aflat de mulți ani într-un exil neoficial, la Târgu-Jiu. (…)Cel care are dreptate în absolut este, bineînțeles, Gheorghe Grigurcu” (Alex Ștefănescu).”