agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1989 .



Teodor Dume, carte: ultima noapte cu tata
press [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Dumov ]

2021-04-02  | [This text should be read in romana]    | 



Teodor Dume,
Carte: Ultima noapte cu tata
Coperta: Mioara Băluță
Editura Pim/Iași, 2021/ Acreditată CNCSIS - 66/2010
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
Dume, Teodor
Ultima noapte cu tata/ Teodor Dume
ISBN 978-606-13-6146-5
Cartea conține 160 de pagini

E o selecție de suflet, Top 100, dedicată în exclusivitate părinților mei: Ioan și Ana, plecați mult prea devreme de lângă mine!
Mă bucur că de ziua mea, 4 aprilie, pot să le ofer, prin această carte, sufletul, iar vouă, prietenii mei, care mi- ați fost alături mereu, o părticică din mine pe care o veți găsi între coperțile acestei cărți.
*
Părți din mine…

Cartea de față e o părticică din mine, din trăirile de o clipă în trecerea, poate mult prea grăbită, prin această viaţă. Toate acestea vi-le dăruiesc pentru că în fiecare firimitură dizolvată între coperţile cărţii vă regăsiţi şi voi dragii mei prieteni. Şi toate acestea pentru că vă iubesc iar voi ați iubit și încă vă mai iubiți părinții.
Între coperţile cărţii poate fi ascuns egalul poeziei mari, cum spunea Gheorghe Grigurcu în prefaţa volumului meu ”Adevărul din cuvinte”, sau poate nu veţi găsi nimic bun care să se poată numi poezie. Poate veţi găsi nisip şi zgură, dar mai presus de toate fiţi siguri că veţi găsi multă iubire, mult suflet, multă durere, multă singurătate. Veţi găsi sentimente neîmplinite, dureri necicatrizate şi la urmă de toate, după îndelungi aşteptări, veţi găsi firimituri din ceea ce aţi fost şi sigur veţi fi. În această ladă de zestre a sufletului fiecare veţi găsi ceea ce doriţi să găsiţi. Prin rândurile de față vă reîntoarceți în copilărie. În acea locație vă veți reîntâlni cu mama, cu tata, cu bunicii, și de ce nu, cu ceea ce ați fost…
Mi-am deschis sufletul spre voi cei din lumea de aici şi vă rog să pătrundeţi în sufletul meu dar şi în cuvânt.
Prin cuvânt, rostuirea frumuseţii lui, oamenii se apropie unul de celălalt căutând dimensiunea sufletului. Acea dimensiune se traduce prin accesul direct în lumea noastră interioară şi în realitatea de dincolo, dacă ea există...Și da, există pentru că cei cărora le dedic această carte , adică părinților mei, s-au dus să stea de vorbă cu Dumnezeu și nu s-au mai întors.
Folosind puterea Cuvântului ca un sacrificiu pentru "viaţa" de dincolo a poetului sfios îmi adun gândurile pentru a mulţumi familiei dar și acelora care au făcut posibil strângerea în mănunchi a simţămintelor mele de la adolescentul confuz şi timid pănă la momentul în care m-am împrietenit cu Viaţa, cu sentimentul, cu iubirea dar şi cu Moartea, cu frica, singurătatea şi cu anotimpul prin care vom trece fiecare într-o bună zi în care copiii noştri vor vărui gardurile, cireşul sau nucul din grădina din curtea copilăriei, apoi vor întoarce oglinzile privindu-ne ca pe o amintire...
Nu pot decât, în primul rând, să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru posibilitatea pe care mi-a dat-o de- a avea o soție, Fabiola, care mi-a dăruit lumina ochilor prin fiica mea Teodora, un înger care, deși nu și-a cunoscut bunicii, îi iubește necondiționat. Soția și fetița îmi sunt icoanele purificate cu lacrimi în această viață. Și asta se datorează părinților mei, Ioan și Ana, două suflete care s-au dăruit lui Dumnezeu pentru a ne avea în grijă până la reîntâlnirea în noua locație…
Mulţumesc și lui Gheorghe Grigurcu (criticul numărul unu al poeziei din Romania, cum spune Alex. Ştefănescu), omul care mi-a confirmat existenţa în lumea cuvintelor încă de la 22 de ani prefaţându-mi, mai apoi, cărţile: ”Adevărul din cuvinte/1985” şi „Strigăt din copilărie/ 1994”. Și fără de care azi nu aș fi scris aceste rânduri pe care să le înmănunchez într-o carte de suflet!
Mamă, tată, priviți-vă copilul pe care l-ați scăpat din mână în drum spre Dumnezeu și care a rămas pe pământ în acea lume a durerii, urii și invidiei. Ce să vă mai spun? Mă inund cu amintiri
tristeţile îmi dau târcoale
şi mi-e dor de voi
de fericire
curaj
de naivităţile din lăuntrul meu
nelocuit de la o vreme încoace
mi-am împărţit până şi respiraţia
ca un gest să mai pot trece
prin copilărie
doar o singură dată
să vă aud strigându-mă
pe numele mic
teo…teo…teo…

azi nu mă strigă nimeni
și nici voi
nu mai aveți cum să o faceți
pământul îmi absoarbe umbra
trupul îmi moare încet
moartea mi-a dozat sufletul
şi consumă o tabletă pe zi
pentru a nu lăsa urme…

Dar să nu uitați că încă sunt aici pe pământ și că
cineva vă iubește…

Al vostru fiu,
teo

*Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn și de ce
își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție
noapte de noapte
poate că mamei i-a șoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp

de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima și
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în brațe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile și vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească și
deseori își schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat…

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile așezate sub cap
avea mâinile încrucișate peste piept
și dormea
dimineață când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustață ca de fiecare dată
mama m-a așezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi și mi-a șoptit ca și când
tata și-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
și mi-a dat de grijă să-ți spun că tu
îi vei ține locul






.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!