Ce-mi place/ nu-mi place la România
ochean de 20

Un text-răspuns la tema propusă de Dilema veche, numărul 136 : "Ce vă place-/ nu vă place la România":

Subiectul propus e larg și destul de vag ca fiecare om să aibă n colțuri de care să-l descoase. Ca unul dintre romînii ce dau din colț în colț, și doar în această calitate, la douăzeci de ani și studentă, nu-mi plac multe.
Lista : îmi place facultatea, dar nu și pretențiile de profesori perindați la catedre, cu excepția unora, dintre care mulți au prins regimul de dinainte de `89, și mă întreb cum au rămas în funcție atît timp. Totuși îi simt sinceri, de-a dreptul și de-a stîngul …exemplari. Nu-mi plac bursele pentru că sunt mici, la orice facultate, și că sunt doar 60 de burse guvernamentale de studiu în străinătate, pe an, pe ÞARÃ. Nu-mi place că în cușca din spatele casei am un cîine care beneficiază de condiții mai bune decît studenții în cămine, nu-mi place că miroase a gunoi la examene, nu-mi place marea descompunere a viitorului celor care termină facultatea, dar îmi place cînd îmi spun “prind post doar curvele și papagalii… eu sunt doar papagal.” Nu-mi place acra depresie instalată înainte de marea descompunere, depresie de natura afectivă, datorată legăturilor ușor/neușor tăinuite, iubirilor în promiscuitate, și nu-mi plac snobii ce se nasc altfel, care se consideră superiori, pe singurul temei al depresiei profunde, ce le stimulează viața interioară, și-i aduce filozofi în fața unei beri, într-un bar, la întuneric, unde tac introvertiți, cu depresia ca monedă valorică. Nu strică una mica, o nevroză, o obsesie, se cade. Nu-mi place că încă se lenevește pe bani. Nu-mi place că bunul-simț e luat ca lipsă de personalitate. Nu-mi place ca novicii sunt luați de proști și nu de necunoscători. Nu-mi place că există imunitate parlamentară, și că romînii acceptă asta. Nu-mi place că nu înțeleg nimic din lupta politică și din zburătăcelile tv, că n-am văzut un program de guvernare, că nu m-a îndemnat nimeni să citesc istoria Romîniei de după 1918 încoace, nici nu îndrăznesc să spun `89 încoace. Nu-mi place că nimeni nu mi-a spus de Paul Goma, dar mi s-au vîrît între ochi Eugen Barbu și Preda, și că dom` Cărtărescu face furori prin cărțulii leșinate (nu e vina lui). Nu-mi place că atunci cînd vorbești cu voce tare sunt alți zece care te bat: “taci, mă, un` te crezi?”, într-un “mă” universal de împotrivist. Alții sunt amuzați de spectacol, pe alți douăzeci îi doare`n cotul personal, ignoră doar se descurcă ei... Nu-mi place că Științele politice atrag muște. Nu-mi plac reclamele cu muncitori nespălați, leneși și bășcălioși, lingînd un rachiu/rom/țuică, deși sunt acolo pentru că cineva se înscrie în tiparul social. Nu-mi place că trebuie ca UE-ul să ne tragă de urechi, haine și turul pantalonilor ca să ne includă, ca pe un tîrîtor ce s-a ținut de-o sfoară, într-un automobil în plin demaraj: ajungem prăfuiți la suprafață, jegoși pe dinăuntru și de fapt leneși între. Nu-mi place că atunci cînd te implici alți zece rîd în barbă. Nu-mi place că, la Taizé, în Franța, un francez mi-a spus cu o sinceritate soră cu obrăznicia (poate s-a gîndit că vorbește pe limba mea, deci nu m-ar jigni) “Romanians are shitty people, but you`re ok.” (less shitty, probably) Nu-mi place că ne preaslăvim munții, văile și rîurile, luncile, fauna și vegetația, ospitalitatea, dar e interesant cum turiștii străini fug de ele. Nu se construiește din fondurile noastre “că nu este”, cînd “avem o țară atît de bogată” se construiesc doar piramide de capete la marginea fondurilor europeene. Îmi place că munca cinstită încă te mai face om, încet, constant, pe-un povîrniș cu pantă 4%, de handicapat. Nu-mi place dar admir cînd văd unguri metodici, mai muncitori decît romînii, dar îmi place că problema etnică nu există decît la București. Pișta și Gheorghe nu se taie în fața primăriei; dacă, și unde, se lucrează etnic, se face pe criterii economice. Îmi place că au răsărit cartiere rezidențiale la periferiile orașelor, pentru că între proprietarii caselor sunt și oameni aflați undeva pe acea pantă de invalid. Îmi plac căpșunarii și programatorii. Îmi plac, în general, romînii care pleacă în străinătate dar se întorc, și îmi place Dosariada, deși n-am încredere că va doborî coloși.
Și nu-mi place că n-am nimic nou de spus, că fac doar încă o radiografie prin ochi neexpuși, film irosit? Eu nu cred... Am douăzeci de ani și nu știu ce vreau, dar știu ce nu vreau.