Ma trezesc. Sunt dezorientat si ametit, nu pot sa observ la inceput decat ca e intuneric. Sunt intins pe spate pe o suprafata tare si rece. Nu exagerat de rece, ci doar... racoroasa. Nu ma deranjeaza deloc - aerul e cald, inabusitor si umed.
Suprafata pe care sunt intins e exact atat de mare cat sa ma cuprinda - simt o margine cu calcaiele, marginea opusa e lipita de un perete pe care il simt cu crestetul capului, iar marginile laterale le pot pipai fara sa-mi misc prea mult bratele. Ma ridic incet, indoindu-mi genunchii si coborand usor, cu prudenta, picioarele. Talpile ating in curand ceva solid, as putea sa jur ca e nisip. Dar nu e moale, probabil e doar un strat superficial.
E intuneric bezna, si oricat imi rotesc capul nu vad nici cea mai mica sursa de lumina. Acum ma izbeste brusc o alta senzatie: aud un zgomot ciudat, ceva intre respiratie hi sforait, incet, in surdina, dar nu indepartat, ci mai degraba puternic si linstit. Cineva doarme, aici, aproape, chiar langa mine. Cred ca l-am auzit si pana acum, un zgomot de fond pe care il consideram normal.
O alta senzatie imi vine in atentie. Parca simturile mi se trezesc pe rand, unul dupa altul. Un iz slab, nu neplacut, ci doar usor iritant, ma invaluie brusc. De fapt nu un iz, ci o combinatie aparte de mirosuri care imi aduce aminte de ceva, ceva vag si nedefinit, pe care nu pot nicicum sa-l numesc sau sa mi-l amintesc deslusit.
Imi indrept atentia spre alt simt: simt amintirile urmelor unor atingeri straine disparand incet de pe pielea mea, dizolvandu-se incet, fara ca eu sa imi pot aminti cauza lor. Ce se intampla?
Dar toate astea nu dureaza mai mult de cateva clipe. Ma scutur de moleseala ce ma apasa si cercetez cu varfurile degetelor incaperea in care ma aflu. Incep de la pat, adica de la paralelipipedul greu de piatra pe care m-am trezit. E neted, slefuit, simplu si drept, aproape perfect. Apoi peretele pe care l-am simtit cu crestetul capului: acoperit cu ceva tare, nu-mi dau seama exact cee, impermeabil si lucios, pe care caldura a condensat o pelicula fina de apa. Peretele e la fel de rece ca piatra pe care m-am trezit. Ma ridic, explorandu-l in continuare cu degetele, si merg de-a lungul lui. E simplu, drept si rece, pana la colt. Dupa un unghi drept, alt perete, la fel de drept, simplu si rece ca si primul. Nu trebuie sa fac decat cativa pasi, si si un nou unghi drept ma intoarce inspre sursa respiratiei linistite. Nu inaintez prea mult, de teama sa nu trezesc personajul adormit, fac un pas spre dreapta si si intalnesc brutal cu degetele de la picioare marginea pietrei. Monolitul pare sa fie singura mobila din camera. Atat cat am explorat eu, incaperea nu pare sa aiba nici usa, nici ferestre. Ma urc in picioare pe monolit si intind mainile cat pot de sus. Nu intalnesc tavanul, dar ma dezechilibrez si sunt gata-gata sa cad de partea dreapta a pietrei, pe nisip, de unde se aude respiratia. Ma concentrez asupra zgomotului, gandindu-ma ca asa trebuia sa se simta orbii. Pare sa vina din mai multe directii, dar sunt sigur ca e doar efectul inselator al ecourilor repetate. Daca ar fi fost mai multe respiratii, ar fi fost imposibil sa fie sincronizate atat de perfect. Probabil ca incaperea e mica si reflecta ecourile neobisnuit de puternic. De undeva de sus aud un picurat slab si ritmic. Curenti de aer se foiesc intr-una pe deasupra monolitului, unul mai cald, altul mai rece, dar niciodata rece cu adevarat, doar rece in comparatie cu zapuseala ce ma inconjoara.
Stau pe pat (ma rog, daca poate fi numit pat) si ma gandesc. Incerc sa imi aduc aminte ce s-a intamplat, dar ultimele amintiri sunt fugare si cetoase - oricum, nu-mi aduc aminte de cine stie ce evenimente neprevazute. Am avut o zi normala, adica m-am trezit dimineata fara chef de viata, am mers pe jos la serviciu, la firma, am venit inaopi acasa... nimic neobisnuit, am mancat, am pierdut timpul cateva ore si m-am culcat. Oare o fi dimineata? Ma uit la incheietura mainii stangi, ceasul meu cu cifre fosforescente de care nu ma despart niciodata nu e nicaieri, ma pipai ca sa ma conving. Totusi am senzatia ca ceasul e acolo, cum ar trebui sa fie, probabil din cauza obisnuintei...
Un cascat adanc si prelung intrerupe atat sirul gandurilor mele, cat si respiratia monotona de pana atunci. Poate ca visez. Sau poate ca sunt acasa, in dormitor, m-am trezit prea devreme din cine stie ce cauza si simturile mi-au luat-o razna... Poate am innebunit, cine stie?
Cascatul se incheie cu un plescait scurt. Incerc sa strapung cu privirea intunericul, dar degeaba - nu disting absolut nimic. Simt in schimb miscare - cineva se misca in partea cealalta a incaperii. Apoi liniste - o liniste mormantala. Imi ridic picioarele pe monolit, ca sa nu impiedic pe cineva sa treaca. Ma lipesc cu spatele de perete, si racoarea contrasteaza puternic cu caldura sufocanta a aerului.
Aud clar un sfarait in aerul nemiscat si imi intorc capul in directia din care mi se pare ca a venit. Intunericul a ramas la fel de dens, si sfaraitul se stinge scurt fara nici un alt efect. Ciudat, parea totusi sa provina de la un chibrit... Stai, intunericul incepe totusi sa se destrame incet. O lumina slaba creste in intensitate. E chiar acolo, in fata mea, dar, culmea, nu o vad limpede, vad numai un halou rosiatic difuz, si imi dau seama ca, ce chestie, nici macar nu am deschis ochii. Ma linistesc in gand, zicandu-mi ca totul o sa mi se para mult mai clar cand o sa ma trezesc, a devenit deja evident ca pana acuma am visat, asa ca fac un efort si comand pleoapelor sa se deschida. Simt muschii contractandu-se slab... dar, surpriza, nu pot deschide ochii. Ma trec fiori reci pe spate in timp ce ridic mana si imi pipai pleoapele.
O groaza pura ma cuprinde pe masura ce simt, putin deasupra si dedesubtul genelor, cicatricile minuscule, dar dureroase la atingere, care imi limiteaza pleoapele, unite de un fir subtire, fin, aproape insesizabil, care uneste gaurile de sus cu cele de jos. Cu palmele transpirate, ma refugiez intr-un colt al camerei, cu genunchii la gura, si renunt sa-mi mai pipai ranile punctiforme, iritate, cu degetele umede. O angoasa pura ma cuprinde, iar inima imi palpita in ritmuri nebunesti. Haloul luminos se misca, intai la stanga, apoi la dreapta.
Lacrimile imi tasnesc printre pleoapele cusute,pe masura ce izul greu se inteteste si pot sa-l definesc. Imi astup nasul cu palma ca sa nu mai simt mirosul greu, aspru, irtant si patrunzator de fiara. Astept in colt cu sufletul la gura si respiratia taiata.