“Nu ti-am cerut nimic pana azi. Am acceptat toate porcariile din viata mea, si nu ti-am cerut nimic. Absolut nimic. Dar acum te rog, iti cad in genunchi.. te rog nu o lasa sa moara.. e cel mai important lucru din viata mea.. fara ea nu as fi nimic.. stiu ca poti sa o salvezi daca vrei. Te rog nu o lasa sa moara…”
Asa se framanta Sergiu de aproape doua ore, de cand Irina intrase in operatie.. Un accident stupid la serviciu : in toaleta femeilor cineva varsase putina apa pe jos, ea a alunecat si s-a lovit la cap. Doctorii ii dadeau putine sanse de supravietuire. Hematomul era prea mare.
“Nu-ti fa griji. Azi n-o sa moara. Spiritul ei e prea puternic pentru asta.”
Iritat ca-si exprimase gandurile cu voce tare, Sergiu se ridica incet sa vada cine putea face o asemenea afirmatie. Privirea ii ingheta in gol. Nu era nimeni langa el. Era singur. Si totusi auzise foarte clar o voce de barbat care rostise acele cuvinte..
“Am inceput sa o iau razna”, gandi el oarecum amuzat.
In acel moment din sala de operatie iesi unul dintre chirurgi si-l anunta ca operatia a fost un success, si ca acum exista sanse foarte mari de recuperare, dar ca acum totul depinde doar de Irina. Ei, medicii, au facut tot ce au putut.
- Pot sa o vad?
- Astazi nu. Veniti maine si in functie de cum evolueaza lucrurile o sa mai vedem. Acum mergeti si dumneavoastra acasa. Sunteti cam oboist. Va rog eu incercati sa dormiti putin. Aici nu mai aveti ce face.
Simtea ca zboara in drumul spre casa, dar in acelasi timp parca il apasa ceva : ea a ramas acolo, in cladirea cenusie. Maine o sa revina. Avea dreptate doctorul. Trebuie sa doarma. De abia acum simtea oboseala cum il tragea in jos, incerca sa-l doboare. “O sa dorm, si apoi revin. Iti promit. O sa revin”,isi spuse in gand si porni incet catre casa.

Casa era scufundata intr-un intuneric ce parea material. Il simtea ca pe ceva vascos, il infasura din toate partile ca o patura groasa, si-l impiedica aproape sa respire. Aprinse un bec. O lumina firava intr-un ocean de intuneric. O stinse la loc. Cu lumina aprinsa parca simtea mai adanc golul din el. Lipsa ei era parca atenuata de patura de umbre.
“Doamne, cat de gol ma simt fara ea. Te rog ai grija sa se faca bine. Iti multumesc pentru ca mi-ai ascultat ruga de mai devreme. Altceva nu stiu ce sa mai zic, nu stiu ce as putea sa-ti mai zic. Multumesc!”
“Daca te-ar putea auzi, probabil ca ar zice . Dar, sa zicem ca Dumnezeul tau e cam ocupat, asa ca o sa-ti spun eu in locul lui:.”
- Ci..Ci…Cine-i acolo? Arata-te.
Dintr-un salt Sergiu ajunse la bec, il aprinse si…. Camera era goala. Mobila ii intorcea rece si nepasatoare privirea ingrozita.
“Debeaba incerci sa vezi ceea ce nu poti vedea.”
Vocea parea sa vina de nicaieri, si totusi il inconjura din toate partile.
“Nu se poate. O iau razna. Aud voci. Ha ha ha…Aud voci.ha haha” radea el isteric. Cateva secunde mai tarziu rasul se transforma in plans..
“Asculta! Si asculta bine pentru ca nu o sa-ti repet. Linisteste-te! Nu ai luat-o razna. Cel putin nu inca..Si nu auzi voci, auzi doar o voce. Pe a mea. ”. si odata cu ultimele cuvinte in mijlocul intunericului o forma incepu sa apara. Era un amestec de umbra si lumina, un amalgam in continua fierbere, ce-si schimba forma tot timpul.
Inmarmurit, Sergiu se opri din plans si privea cu stupoare. nu putea sa prinda nici macar o singura trasatura a celui pe care-l avea in fata, Cand parea ca e femeie, cand barbat si cand copil, tanar sau batran. Nu avea nici o trasatura stabila, toate se schimbau rapid, foart e rapid, ca si cum ar fugi pentru a lasa loc celor din spatele lor. Era imposibil sa-si dea seama ce anume are in fata.
“Acum esti multumit? Cel putin ma vezi, sau macar vezi ceva. Asta a fost doar o mica demonstratie ca sa vezi ca nu ai luat-o razna. Si acum du-te de stai jos. Avem cate ceva de vorbit.” Ceva asemanator cu o mana ii indica autoritar unul dintre fotoliile din camera.
Fara un singur cuvant si fara a se intoarce cu spatele la aceasta aratare, se supuse si se aseza in locul indicat. Desi era aproape paralizat de frica, mintea lui lucra febril, incercand sa inteleaga ce anume se intampla.
“Nu incerca sa ma incadrezi in nici una dintre tiparele tale marunte. Nu sunt nimic din ceea ce ai vazut pana acum, sau ce-o sa vezi de azi incolo. Sunt lucrul de care se fereste lumea cel mai mult. Sau cel putin majoritatea. Da-mi voie sa ma prezint. Multa lume, cand vorbesc de mine imi spun Moartea. Dar sa stii ca nu sunt doar atat. Sunt Dumnezeu, Allah, Buda… sunt toti zei de pe planeta asta mica. Sunt singura putere absoluta din lumea voastra mica..."
“Daca zici ca esti Moartea, inseamna ca ai venit sa ma iei?”
“Sa te iau?? Nu, nu, nu.. Cu tine am alte planuri. O sa intelegi dupa ce o sa ma asculti. O sa intelegi la sfarsit. ”
“Pe tine te-am auzit si la spital, nu? A ta era vocea?”
“Da. Pe mine m-ai auzit”
“Dar acolo iti suna altfel. Mai masculinizata, mai dura..”
“Am multe voci. Dar asta o sa intelegi mai incolo.”
“Si……. la spital ai venit dupa Irina?”, intreba cu voce tremuranda.
“Nu. Dar ti-am si spus ca nu o sa moara. Avea un spirit prea puternic pentru a muri. Ea a fost doar motivul pentru care te-am gasit. Te caut de multa vreme.”
“Pe mine? Dar ce-am facut? Din cate stiu eu nu ti-am facut nimic.”
“Asculta-ma si nu mai pune atatea intrebari. Timpul meu este din ce in ce mai scurt. ”
“Bine, bine. Promit sa nu mai zic nimic”.
“Asculta bine. Pentru inceput o sa renunt la forma asta, pentru ca nu pot sta prea mult in lumea voastra materiala. Oricum o sa fiu aici si o sa-mi auzi vocea. Acum asculta.”
“Ascult”.
“Nu am fost tot timpul asa cum m-ai vazut tu: un amestec de umbre, de suflete. Pentru ca asta sunt acum. Un cocktail de suflete din toate timpurile si locurile. Am fost si eu candva din carne si oase ca si tine. Eram perfect. Si nu doar eu. Toti eram perfecti. Perfecti, frumosi si nemuritoti. Comparativ cu voi, eram nemuritori. Si voi puteti fi, aveti posibilitatea fizica, dar cedeaza sufletul. Noi toti aveam un spirit puternic. Nu cunosteam boala, foamete, ura, invidie… Nu cunosteam nici unul dintre viciile care distrug un om. Eram fericiti in simplitatea noastra. Dar cel mai important lucru e ca nu cunosteam moarte. In aproape cinci sute de ani de-ai vostri nu am vazut pe nimeni murind, si nu cred ca vazuse unul din noi vreodata. Am fost unul dintre Primii Oameni. Am fost creat sau nu, stiu doar ca m-am trezit in bratele mamei mele. Acela a fost inceputul. Si acum e timpul sa vezi.”
“Sa vad ce?”
“Sa vezi lumea perfecta, sa vezi lumea asa cum a fost candva demult, atunci cand oamenii erau oameni.”
O atingere usoara pe umar si Sergiu se trezi stand intins pe iarba, la usa unei colibe din frunze de palmier. Iarba inalta il inconjura, si-l impiedica sa vada ceea ce se intampla in jurul lui.
“Poti sa te ridici. Ceea ce vezi tu acuma sunt amintirile mele despre lumea mea, asa cum era la inceput. O sa fii spectator la ceea ce urmeaza sa se intample. O sa trecem in viteza peste cativa ani, si o sa ajungem la punctul culminant.”
Toate incepura sa-i fuga cu viteza in fata ochilor. Scena dupa scena, din ce in ce mai repede, pana cand nu mai putu sa distinga nimic. Era doar un amestec de culori. Cateva clipe si totul se linistise. Era in acelasi loc, doar ca acum erau si oameni in jurul lui. Oameni inalti, blonzi si de un fizic de invidiat. Nu pareau sa-l bage in seama. Cu toate ca nimic nu parea sa-I ameninte se simtea o oarecare tensiune in aer. Ceva ii nelinistea.
“Priveste casa aceea din stanga ta. Acolo a inceput totul”.
Isi indrepta privirea inspre locul indicat si vazu o casa la fel ca cea de langa care plecase. Nu parea sa aiba nimic deosebit. In acel moment din acea casa iesi o femeie cu un copil in brate. Ceva era deosebit la copilul acela. Era brunet.
“Ai dreptate. Este primul brunet nascut. A fost primul semn. Celelalte au venit mai tarziu.”
Timpul incepu sa curga din nou mai repede, si atentia era concentrata asupra copilului brunet. Il vazu crescand alaturi de ceilalti copii. Era diferit de ei si asta atrase un comportament diferit fata de el. Il priveau toti ca pe o anomalie, ca pe ceva iesit din comun, si se fereau pe cat puteau de el. Lui Sergiu incepea sa-I fie mila de acel copil.
“Sa nu-ti fie mila. Din cauza lui am ajuns sa exist asa cum sunt acum”,rosti parca cu ura vocea.
Marginalizat fiind de restul, in adancul sufletului acelui copil incepura sa apara sentimente noi, ca ura, furia si nevoia de a se razbuna, de a le demonstra ca este la fel de bun ca fiecare blond. Ca nu conteaza culoarea lui.
Sergiu simtea toate astea. Ii simtea sufletul plangand, si totusi … ceva crud incepea sa se dezvolte in acel copil.
Timpul curse mai departe si copilul deveni barbat. Ajuns la maturitate pleca departe de cei care l-au crescut. Avea nevoie sa se convinga de puterile lui.
Intamplator, in una din peregrinarile lui se impiedica de o piatra si se lovi in taisul acesteia. Era prima oara cand vedea o piatra ascutita. Ramase surprins . niciodata nu se ranise in nici un fel. Vederea sangelui il soca, dar in acelasi timp simtea cum creste ceva in el. Deveni agitat. Mai cauta si alte pietre ascutite si gasi altele mai mici si cu margini mai taioase. Le incerca taisul pe pielea lui si constata ca il durea. In acele momente o idee diabolica incepu sa se infiripe in mintea lui : daca pe el il durea , inseamna ca si pe altii o sa-I doara. Razbunarea lui era aproape.
“Aici a inceput caderea. Nimeni nu s-ar fi gandit niciodata sa faca rau altui semen.”
“Aici mi se pare ca ati gresit cu totii. Daca nu l-ati fi respins si l-ati fi acceptat asa cum era totul ar fi fot bine.”
“Nu intelegi. Eram puri. Insasi nasterea lui a constituit un semn al decaderii. Pur si simplu nu puteam concepe notiune de rau. Intelege ca eram intruparea perfectiunii. A echilibrului. Aveam tot ce ne puteam dori. Nu eram vanatori si traiam doar din ceea ce oferea natura, de care aveam foarte mare grija. Sa revenim. Dupa ce s-a intors, prima lui victima am fost eu. Corpul meu a fost pur si simplu sfartecat de loviturile pline de ura ale acestui animal. Spiritul meu a fost eliberat brusc de greutatea corpului, dar nu avea unde sa se duca, asa incat l-am urmarit peste tot pe ucigas. Eram primul suflet liber. Ii puteam vedea pe ceilalti asa cum ei nu se vad. Le vedeam sufletele ca niste flacari de diferite intensitati. Uciderea mea nu a fost indeajuns pentru a-si satisface ura. A mai vanat, si in curand cei ramasi au inceput sa se apere, sa invete sa ucida. Spiritele celor eliberati rataceau libere printre cei vii, incercau disperate sa-si gaseasca un loc. Intr-un final l-au gasit pe brunet si l-au pedepsit pentru ceea ce a facut. Faptul era consumat. Perfectiunea fusese sfaramata. Semintele aruncate de el aveau sa creasca, au impartit lumea in mai multe zone, luptele au inceput intre oameni, si a inceput caderea. Odata cu mine a murit si nemurirea”.
“Bine, dar asta nu explica de ce ai ajuns ce esti acuma”.
“Ai dreptate. Am fost de fata, in spirit, la executarea brunetului. I-am vazut spiritul intunecat parasind trupul si alergand in lume. Tot ce atingea el murea. Era ca o otrava impotriva careia nu te poti apara. Era mai periculos mort, decat era viu. Si atunci am luat decizia sa-l infrunt. Timpul petrecut in apropierea lui mi-au dezvoltat si mie anumite trasaturi negative, cum ar fi dorinta de a ma razbuna. Acum aveam prilejul. L-am infruntat, si i-am absorbit sufletul. M-am simtit minunat. M-am simtit atotputernic. Si am vrut mai mult. Atunci am inceput sa vanez celelalte suflete. Si foamea mea nu mai avea masura. Vroiam mai mult, si mai mult, pana cand nu mai ramasese nici un suflet liber. Atunci m-am intors catre oameni. Am observat ca la unii legatura intre spirit si corp incepea sa slabeasca. Mai devreme sau mai tarziu avea sa cedeze, asa ca m-am hotarat sa-I ajut. Si au inceput sa moara oamenii. Nu inteleg de unde a rasarit termenul de Moarte, dar asa mi-a ramas pana astazi. Am avut mai multe nume de-a lungul timpului, dar asta pare sa se fi lipit cel mai bine de mine. Am profitat de multe ori de credulitatea multor oameni si m-am aratat lor sub diferite forme. Eram cand inger, cand demon, cand zeu. Si in numele unor religii infiintate de oameni carora le-am permis sa vad anumite lucruri, am profitat si mi-am linistit foamea prin razboie sau jertfe complet inutile ale unor spirite puternice”.
“Adica vrei sa spui ca tu esti….”
“Da. Eu sunt si Dumnezeul tau si Allah-ul vecinului, si altii. Fiecare m-a numit intr-un fel. Tu ai un spirit puternic. Asta m-a atras la tine. Eu am obosit. Foamea ma consuma mult prea mult. Nici daca as culege toate sufletele din lume n-as reusi decat sa-mi amagesc foamea. O sa sfarsesc prin a disparea. Si trebuie ca cineva sa-mi continuie munca. Imagineaza-ti numai ce s-ar intampla daca li s-ar permite tuturor sufletelor sa alerge libere dupa moarte. Amestecul lor in viata celor vii ar fi inevitabil. Daca tu ai muri, de exemplu, ai vrea sa veghezi asupra celor pe care-I iubesti si ai vrea sa-I protejezi de tot ceez ce tu consideri rau. Nu e asa?”
“Aici ai dreptate”.
“Dar tu esti mort. Pentru acea persoana nu reprezinti decat o amintire placuta, in cel mai bun caz. Interventia ta nu trebuie tolerata. De asta spun ca trebuie sa-mi ia cineva locul.”
“Si de ce eu?? De ce?”
“Pentru ca tu nu mai ai nimic de pierdut. Si ai un suflet puternic”
“Cum adica nimic? Irina inseamna nimic?”
“Irina ta este in viata doar pentru ca eu am refuzat sa-I iau spiritul. I-am dat putin de la mine pentru ca sa mai traiasca. Dar vrea sa plece. Si tu o sa trebuiasca sa-l primesti”.
“Eu? Si daca refuz”.
“Atunci o sa ma hranesc cu sufletul tau. Tu o sa dispari odata cu mine. Si asta o sa fie cat de curand. Simt cu imi slabeste spiritul. Am usurat pe prea multi. Altcineva trebuie sa preia stafeta. Si eu te aleg pe tine ”.
In acel moment umbra reaparu in camera si cu o miscare scurta il lovi pe Sergiu peste piept.
La inceput l-a durut, apoi s-a facut usor, mai usor decat a fost el vreodata. Cand si-a vazut corpul intins pe jos a inteles ca “a murit”, si simtea cum creste ura in el. Ura fata de moarte. Ura fata de acel ceva care l-a lasat fara Irina, fata de acel ceva care ii cerea asa de mult. Ridica privirea si vazu o flacara in fata lui. O flacara ce abia mai palpaia, cu sclipiri cand negre,cand galbene, rosii, albastre. Plin de ura, cu o miscare scurta o lovi in mijloc. Flacara gemu, si incepu sa scada din ce in ce mai mult pana cand nu mai ramase decat un firicel din ea, si acesta zbura departe ca purtat de vant.
Primul lui gand a fost Irina. Se trezi ca se afla in spital, in camera unde era si ea. Privi cu dragoste patul ei, si se apropie s-o vada mai bine, pentru ultima oara poate. Dar cand ajunse langa pat, o atinse, si sufletul ei se ridica si il privi cu o urma de repros, pentru ca apoi sa dispara absorbit de mana lui.
O simti inauntru, ii simti gandurile, sentimentele si toate sperantele ei ilincalzeau.
“Hai sa plecam departe”, murmura el.
“Nu putem”, veni replica.”Ai o datorie de facut. Dar sa nu uiti ca acum sunt mereu cu tine. Avem o vesnicie la dispozitie. Vom fi impreuna tot timpul. Dar ai o datorie de facut”.
“Da. Am o datorie de facut”.
Privirea lui se intuneca si pe masura ce trecea prin saloane, matura ca o furtuna sufletele bolnavilor.