agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4797 .



Ziua femeii singure
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Florinel ]

2005-03-08  | [This text should be read in romana]    | 



Dragă prietenă,
Te-ai întrebat, nu doar o dată, în ziua care, zice-se, ar trebui să fie așa și pe dincolo, trecând pe lângă covoarele de flori ce te-au atras mai mult ca oricând, dacă se cuvine să-ți cumperi singură. Pasul ți-a ezitat mai mult de o clipă, privirea baleia nehotărâtă, mâna a făcut un gest aproape imperceptibil către poșetă, florarii ți-au simțit dorința și-au început să te-mbie care mai de care.
„Nu, nu se cade...” Și ai trecut mai departe, cu gândul la cei care ți-ar fi putut dărui o floare.
Să fi fost unul dintre colegii care-ți aruncă zâmbete cu subînțeles când vă intersectați de aiurea la locul de muncă? Hm...dar zâmbetul nu costă bani. Și-apoi, tu ce le-ai oferit în schimb? Tot un zâmbet, ceva mai ofilit, cu limba mușcată-ntre dinți, nu cumva să spui lucruri pe care le-ai regreta mai târziu. Căci de binevoitori e plină lumea și, slavă Domnului, e mult mai ușor să faci rău decât bine...
Să fi fost șeful care, uitând că vorbește cu o femeie, te-a binecuvântat tocmai astăzi cu drăgălășenii, așa ca-ntre bărbați? Așa-ți trebuie dacă te-ai vrut egala bărbaților! Să zici merci că n-a folosit artileria grea!
Să fi fost amicii pe care i-ai ajutat uneori să iasă din situații neplăcute? Ei, dar faptele bune se uită ușor, că nu degeaba memoria e selectivă.
Atunci, să fi fost cine? Poate cerșetorul din colț, căruia când și când îi mai cumperi o pâine și uneori îi mai oferi o țigară, când nu ești prea grăbită? Auzi vorbă! Cu ce ți-ar fi cumpărat o floare?
Sigur că altceva ar fi fost dacă aveai un soț. Poate și-ar fi adus aminte c-așa se cuvine. Dar nu-ți iei soț doar ca să ai de unde primi flori. Cum nu ți-l iei nici ca să aibă cine-ți repara chiuveta.
Cine? Cine? Sau poate...

Te rog, prietenă, grăbește pasul! Nu, nu te întoarce-napoi! Știu că erau frumoase. Dar lasă! Ai să-ți cumperi flori mâine...

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!