A fost o zi îngrozitor de fierbinte. Tocmai pe la unu după miezul nopții, parcă s-a mai potolit puțin cuptorul, parcă începe să mai poată respira omul... să respirăm. Stau în fața unui local de noapte, o mică berărie, și fiindcă am poftă de vorbă, aștept, nu cumva o pica vreun alt bucureștean iubitor ca mine de aer curat, să respirăm împreună: dacă o durere împărtășită e pe jumătate ușurată, desigur o bucurie în doi e îndoită. Așteptând, miros cum din apropiere adie dulce un zefir, pe când un municipal își face cu măturoiul lui enorm datoria, stricând odihna prafului și făcând să se-mbrobodească în ceață din ce în ce mai deasă luminile felinarelor. Prin ceața aceea, mi se arată legănându-se o umbră... se apropie... Să fie un amic?... Da, e un amic; n-am așteptat degeaba - e amicul meu Nae; și lui i pare bine că m-a-ntâlnit.
- Teribilă căldură a fost astăzi! zice Nae, ștergându-se de sudoare.
- Teribilă! răspunz eu.
- Dar acuma tot poți pentru ca să zici că respiri.
- Se-nțelege... De unde vii?
- Am fost pe la berării cu niște prietini.
- Ce mai nou?
- Prost, monșer... Este o criză, mă-nțelegi, care poți pentru ca să zici că nu se poate mai oribilă... S-a isprăvit... E ceva care poți pentru ca...
- Lasă, Nae, că se mai și exagerează...
- Ce se exagerează, nene? Este o criză, care, ascultă-mă pe mine, că dv. nu știți, care, mă-nțelegi, statul cum a devenit acuma, eu după cum văz ce se petrece, că nu sunt prost, înțeleg și eu atâta lucru, fiindcă nu mai merge cu sistema asta, care, când te gândești, te-apucă groaza, monșer, groaza!...
Nae, foarte afectat, bea paharul lui de bere până-n fund, apoi, după ce oftează adânc:
- Eu pot pentru ca să-ți spui pe parola mea de onoare că-mi pare foarte rău! dar știi?... foarte rău!! foarte rău!!! pentru ca să ajungem să vedem țara mea, care era peste putință ca să prevază cineva o situațiune foarte tristă, fiindcă le-am spus și dumnealor...
- Cari dumnealor?
- Dumnealor cu cari am fost; zic: pot pentru ca să spui că nu se poate ceva mai trist, ca să vie un moment orișicât ai zice, când vezi că bate falimentul la ușe și nu mai e nici un patriotism...
Nae face o figură foarte mâhnită; e așa de obidit, încât ai crede că vrea să plângă.
- Bine, Nae - zic eu - nu trebuie să fie omul așa de pesimist. Lucrurile or să se-ndrepte... este o recoltă admirabilă.
Nae, schimbând figura și zâmbind cu compătimire de ignoranța mea:
- Ce recoltă, nene, ce recoltă? Dumneata n-ai văzut rapița?
- N-am văzut-o, că n-am fost pe-afară.
- Apoi vezi!... Rapița, moft!
- Ei! moft.
- Firește că moft, că nu poate pentru ca să dea nici patruzeci de milioane, și dumnealor, mă-nțelegi, lucru mare! parc-a apucat pe Dumnezeu de-un picior cu rapița, care o să poată dumnealor pentru ca să ia două chile la pogon... Ai văzut acuma? unde sunt o sută cinzeci de milioane, care se lăuda?
- Bine, da' numai rapița e?... da' grâul?... da' porumbul?... da' alelalte?
Nae, iritat, maimuțindu-mi tonul:
- Da' cuponul de iulie? Da' cuponul de septemvrie? da' cuponul de noiemvrie? da' alelalte?
- O să le plătim.
Nae, încărcând tonul:
- O să le plătiți! Cu ce o să le plătiți? Nu te mai lipești de Disconto...
- Ce-i aia?
- Aia-i aia, care știi dumneata de câte ori am spus eu, că o să se-nfunde odată cu cheltuielile nebunești, care pot pentru ca să zic că nici o țară nu s-a mai întâmplat, pentru ca să vie și să zică la un moment: nu mai am drept ca să mă împrumut fără voia dumitale! care atunci însemnează ca nu mai ești independentă nici la tine acasă, după ce ți-ai vărsat sângele ca să ajungem pentru ca să aibă fortificații și să poți zice la un moment dat: până aci! nu permit!
- În sfârșit, guvernul o să...
Nae mă-ntrerupe:
- Las' că și guvernul... Dumnezeu îl știe și pe el, care toate gazetele urlă în fiecare zi despre criza ministerială, pentru că nu se-mpacă, și numa intrigi și la conservatori și la liberali, în loc să facă un guvern de coaliție, cu toți bărbații de stat, care să le zică regele, mă-nțelegi, serios: vă ordon pentru ca să limpeziți situațiunea, fincă așa nu poate pentru ca să meargă, ca dumneata să tragi încolo și dumnealui încoace, fiincă, niciodată nu s-a-ntâmplat în alte țări, nici pe vremea fanarioților, putem pentru ca să zicem, nici înainte de independență, în detrimentul prestigiului, care trebuie toți să lupte, dacă e vorba să aibă pretenții de oameni politici... Dumneata nu vezi, cu chestia economiilor...
- Ba văz!
- Apoi, dacă vezi, ce mai umbli cu mofturi?
- Ba nu umblu de loc cu mofturi; e o chestie destul de grea.
- Economii? Hm! Zice că face economii... mofturi! și cu bugetul încărcat cu treizeci și șase de milioane, care mă prinz cu dumneata pe ce poftești că nu poate pentru ca să fie o realitate...
- Dacă e vorba de economii - zic eu - pentru ce nu desființăm armata, care?...
- Ce vorbești, domnule? se poate să spui astfel de absurdități?... tocmai acuma să desființăm armata?
- De ce nu?
- Dumneata nu vezi cum se încurcă lucrurile în politică, care nu poți pentru ca să știi de azi pe mâine cum poate pentru ca să devie o complicațiune... Dumneata nu vezi ce se petrece în China cu boxerii, și toată Europa nu poate pentru ca să se-nțeleagă; asta e o chestie mare, nu vorbi așa, îmi pare rău!
S-a răcorit binișor... Ceața s-a lăsat încet-încet peste capetele noastre, așezându-se iar la pământ. E târziu... Fanaragiul companiei de gaz a început să închidă becurile. Se face ziuă. Plătim și ne sculăm.
- Unde mergem? întreabă Nae.
- Eu - zic - mă duc spre casă.
- Ai la o simigerie, trebuie să scoață covrigi calzi.
- E târziu, Nae...
- Eu nu mă duc d-acu acasă, zice Nae... Mai umblu prin oraș... pân-o face.
- Cine să facă?
- Nevastă-mea.
- Ce?
- O apucase aseară durerile.
- !...
- Nu pot, monșer, pentru ca să stau când face... Mă plimb așa de colo până colo; mai beau o bere, un macmahon, un șvart, mai vorbesc cu un prietin, trece vremea; și când mă-ntorc... gata.
- Face greu?
- Știi, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Ãl din urmă, Costică, a fost mai greu: i l-a scos cu fiarele...
- !!...
- Acu a venit doctorul, da' a zis că poate pentru ca să n-aibă trebuință de clește...
- !!...
În momentul când deschiz ochii cât pot mai mari, trece o birjă cu o damă. La lumina zorilor, Nae recunoaște desigur pe acea damă, pentru că începe să strige, luându-se după trăsură:
- Madam Ionescu!... Coană moașă! Madam Ionescu!
Dama întoarce capul, recunoaște și ea pe Nae și oprește trăsura.
- A făcut? întreabă Nae.
- Da, răspunde moașa.
- Ușor? întreb eu.
- Foarte ușor.
- Uf! adaog. Ce?
- Băiat.
Și trăsura moașei pornește.
- Bravo, Nae! să-ți trăiască!
- Mersi, asemenea... Ei, acu nu mai am grijă... Ai la simigerie...
Și mă ia la braț.
- Știi ce-ar trebui la noi? zice Nae.
- Ce?
- O tiranie ca în Rusia... Nu mai merge, mă-nțelegi, constituția, care aceea ce vezi că se petrece, nu poți pentru ca...
Zic:
- Nae! scuză-mă: e așa de târziu, care nu pot pentru ca să mai merg...
- Îmi pare rău...
- Mi-e așa de somn, care trebuie negreșit pentru ca să mă culc. La revedere.
M-am suit într-o birjă și l-am lăsat pe fericitul tată pentru ca să meargă singur la simigerie.