NOAPTEA DE CRÃCIUN

Era o iarnă tare geroasă. Privea pe geam dansul fulgilor de nea și se gândea, că acu doi ani o anunțase doctotul că are cancer…de atunci viața ei, se schimbase avea un alt sens. Înțelegea frumusețea și renașterea primăverii în toată splendoarea ei, iubea razele calde de soare și mai ales strălucirea lor.
Mânca cu poftă fructele și legumele toamnei, de parcă ar fi vrut să le ia gustul lor atât de deosebit cu ea dincolo de mormânt.
Iubea până la lacrimi iarna, albul fragil și fermecat din fulgii de dantelă , moi și pufoși de nea.Ar fi vrut să nu se chinuie așa, să nu se amăgească, să trăiască fiecare zi ca pe ultima, și să nu înțeleagă sensul nerostit al cuvintelor, nu o dureau aceste frumuseți trecătoare, așa cum le numise preotul, ci o durea sufletul că se îndrăgostise, și nu ar fi vrut…știa că îi e imposibil! Îl privea cu atâta intensitate și durere că deseori el își pleca ochii sub privirea prea încărcată de patimă! Chiar îi spusese odată că ochii ei vorbesc și că ar vrea să stea să-i asculte dacă asta și-ar dori și ea. În loc să primească un răspuns afirmativ sau o privire pătimață, ea alergă plângând, nu o înțelegea, deloc simțea că dragostea dintre ei e atât de pură cum el nu cunoscuse niciodată până atunci! Simțea că aproape îi atingea sufletul când o săruta..dar…ea refuza acea dragoste, și nu înțelegea de ce? Se intrebase, chiar dacă ea nu iubea pe altcineva? Iar el era doar jucaria ei, cu care încerca diverse plăceri? Și totuși ceva din inima ei îi spunea că doar el e viața ei, poate felul în care-l privea, îl făcea să se tulbure, mâinile felul lor de a mângâia, îi trăda pasiunea și dorința, iar sărutările ei, care erau de-a dreptul fermecate îl lăsau fără suflare, și cu toate acestea, ochii ei vesnic scăldați în lacrimi îi dădeau de gândit…o fi măritată?
De câteori o intreba se închidea în ea, și fugea, o vedea apoi din ce în ce mai rar, așa că se mulțumea așa cum îl rugase ea, să ia totul încet și așa cum vine, fără jurăminte și fără promisiuni, cândva își dorise să găsească pe cineva care să-l aline, să-l înțeleagă și să nu-i ceară nimic, iar acu când o găsise își dorea să fie ceas de ceas cu ea, să-l întrebe să fie geloasă, să îl sufoce cu iubirea ei..dar nimic din toate astea nu se întâmpla…Putea s-o mintă..ea îl ierta sau îl credea și nici macar nu punea întrebări…
Așa trecuseră trei luni de când erau prieteni și o dorea cu fiecare zi mai mult..
Așa trecuseră trei luni de când, de când el îi furase inima și ea nu îndrăznea să-i spună marele secret , că într-o zi, ea va păși dincolo, și nu-l va mai vedea…încerca din răsputeri să nu-l supere cu nimic, se certa cu propria inimă și suferea îngrozitor când nu știa unde e, întrebările : Unde ai fost? Sau cu cine? Îi mureau pe buzele care-l sărutau pătimaș, atunci când mintea îi dicta că poate o face pentru ultima oară…
Fusese crescută creștină și cu inima curată, așa că ea îi mărturisise, preotului că atunci când sufletul este ridicat la cer, dacă a fost un suflet curat și bun i se mai dă a doua șansă, așa că ea spera în învierea sufletelor dar într-o altă formă, o reîncarnare, și spera să-l poată recunoaste cu inima pe cel pe care-l iubea așa de mult…
Se trezea în mijlocul nopții, și blestema viața asta. De ce tocmai, eu, doamne? se întreba fără să găsească răspuns.
………………………………………………………………………………………………
- Mamă, am febra așa mare, și simt că mor de frig! spuse copila cu dinții clănțănind de frig. Mama o străngea la piept, încercând să-i de-a din căldura ei. Ar fi aprins și un foc în mijlocul salonului de spital, dacă trebuia.
Numai pentru a putea să-i fie cald Nicoletei. Se născuse prematur la șapte luni, stătuse cu ea trei luni în spital, luni ce i se păruseră nesfârșite…
Și acum că trecuseră atâția ani, crezuse că dumnezeu îi dăduse fetița înapoi că destinul ei fusese să trăiască..dar febra era prea puternică pentru trupul ei firav, însăși doctorița făcuse tot ce-i stătuse în putință, dar noaptea asta era noaptea hotărâtoar, era noaptea în care dumnezeu cugeta și lua cea mai grea hotărâre…
De aceea doctorița, sfătuise mama copilei să se roage, căci sufletul ei era în mâna celui de sus.
Răpusă de plâns , de frig și de suferință..Nicoleta adormi, dar încă mai tremura în somn, răsuflarea ei era fierbinte și parcă venea din adâncul pieptului ca un vulcan, ce erupe…….
Mama îngenuncheată într-un colt se ruga cu glas stins, sugrumat , spunând :“ În genunchi sub brațul crucii, simt atât bucurie….”vorbele ieșeau ca o sfâșiere din gura femeii care plângea mocnit de teamă să n-o trezească pe micuță…Numai durere și lacrimi pluteau lângă geamul spitalului, unde afară fulgi zglobii alergau într-un fel de v-ați ascunselea, plini de farmec și voie buna. Într- un contrast atat de izbitor…Departe se auzeau clinchete de clopoței..era ajunul Crăciunului…Ce-și putea dori acea mamă, care avea sufletul zdrobit de atâta suferință?
…………………………………………………………………………………………
Doamne, rosti Julia, îmi doresc acu în prag de ajun să îl mai strâng odată în brațe pe Marius, să-i spun cât de mult îl iubesc, să fie cadoul meu de Crăciun. Îmi doresc un ultim ceas alături de el, fiindcă, doamne îmi simt sfârșitul aproape..răsuflarea îngerului e aproape de mine de o săptămână….așa plângea sufletul Juliei și se ruga în taină, fără vorbe, doar în gând.. pentru un singur și unic gest din partea celui de sus…simțea cu toată puterea că asta a fost… că urmează ultima noapte…și cerea o ultimă favoare..
L-a sunat pe Marius, l-a rugat să vina la ea..devreme pe la ora 18, că trebuie să-i de-a ceva urgent..La ora stabilită, Marius s-a prezentat la ea…era așa de timid că a uitat să-i de-a și florile…un buchet mare de trandafiri..Când a sărutat-o și-a dat seama că îl deranjează buchetul…Ce a urmat a fost ceva de vis, Julia a vibrat pur și simplu pe melodia dragostei, când și-au luat la revedere, urmând să se revadă a doua zi, ochii le scânteiau de dorință, sufletul era încărcat de promisiuni, el era jumatatea..și acu că-l găsise..cui îl lasă? Lacrimi țâșniră din ochii ei imediat ce închise ușa, inima îi bătea să-i spargă pieptul, așadar plângând incontinuu, își facu dus, se îmbracă cu haine noi la care le rupse rând pe rând eticheta, se așeza în pat și când sosiră ai ei acasă încărcați de cadouri, de cumpărători o găsiseră liniștită în pat ascultând colinde…
- Mamă, îi șopti Julia mamei ei, dacă am să plec să știi că plec fericită.

Nu te strâmbă, și nu dă din cap, mamă știi, clipa mă pândește ceas de ceas, și nu-ți spun astea că să te supăr înainte de Crăciun, ci pentru că vreau să-mi iau la revedere…

O îmbrățișă cu atâta putere pe mama ei, fără să plângă și fără să aibă regrete, acu ea era cea puternică , o mângâia pe mama ei pe creștet șoptindu-i: șșșșiiiiiittttttttttt! Nu plânge mamă, mă faci să plâng și eu și să-mi fie frică, știi că trebuie să vină o zi, câns..hai s-o trăim pe asta ca și cum ar fi ultima….Te rog ceva mamă, hai să mai punem câte ceva în brad, să cântăm colinde și să ne simțim bine. Toată seara fu de vis, mama plângând ușor în bucătărie, pregăti masa, iar Julia alături de tatăl ei cântând colinde așezau cadourile sub brad și își zâmbeau unul altuia atât de minunat încât âți statea inima în loc privindu-i…..După masă…îmbrățișările de noapte bună fură mai lungi și mai drăgăstoase…..Julia ar fi rămas așa îmbrățișată alături de ei, dar…se gândea că e mai bine așa….
Mama ei deschise de câteva ori ușa camerei încet, ascultându-i respirația…
- Nu dorm mamă, rupse tăcerea nopții Julia
- Vino, lângă mine mamă..te iubesc așa tare…o strânse tare la piept și începu să îngâne un colind în șoaptă…Se apropia miezul nopții…stăteau așa amândouă , mamă și fiică îmbrățișate..învelite doar cu pătura…Julia privea afară, nu avea lacrimi să plângă…cu un oftat îndelung își dădu sufletul pornind pe un drum luminos…
Trezită de oftat mama își privi fata..era cu ochii ațintiți pe geam cu un zâmbet amar…
- Julia, de ce nu dormi? Sau poate vrei să coborâm să desfacem cadourile?…
- Julia??? J U L I AAAAAAAA! Urletul se pierdu în noapte…..
…………………………………………………………………………………………
Tresări deodata ca din vis….fusese un strigăt sau vâjâitul viscolului de afară?
-Mamă, unde esti? întrebă Nicoleta…
- Aici draga mea, sări mama de jos din coltul salonului unde adormise îngenuncheată…
- Vrei ceva? oîintrebă mama pipăind-o să vadă cum era temperatura …
- Aș mânca ceva mamă.Știi, am avut un vis ciudat..mergeam pe un câmp de flori..și mi-a aparut într-o rază de soare o fată, tare frumoasă …m-a privit apoi a disparut brusc....
-Nicoleta, scumpo, a fost un vis de noapte..încercă mama s-o liniștească…
- Mă duc să-i cer ceva doctorișei, apoi mă duc să-ti cumpăr de mâncare …
Aproape alergând pe holurile spitalului, mama Nicoletei bătu la ușa cabinetului d-nei doctor..
Când ușa se dechise aproape îi sări de gât..e bine..cere de mancare…
Doctorița surâse, și îi spuse că vine imediat s-o consulte..
După ce-o consultă rămase dusă pe gânduri..micuța Nicoleta era sănătoasă tun…privi pe geam, afară fulgii de nea se potoliseră…
- E bine? se interesă mama
- E foarte bine..nu mă așteptam, dar o să rămână și mâine, internată, sub supraveghere, să mai facem niște analize,..pentru orice eventualitate…
- Desigur! Dar, acum e bine, nu?
- E foarte bine, spuse doctorița, de părcă nici n-ar fi fost bolnavă...asta mă miră..
- Pot să mă duc să-i cumpăr ceva de mâncare?
- Da, cum să nu? sunt asistentele alături dacă e ceva…
- E o minune doamnă, se pare că a venit crăciunul la d-stră sub o altă formă, mai spuse doctorița, în timp ce ieșea din salon..
Mama Nicoletei îi sări de gât și-o îmbrățișă, vă multumesc d-nă doctor, într-adevăr o minune…
- Nu mie trebuie să-mi mulțumiți, îi spuse d-na doctor, ci celui de sus asta e o minune..și nu ține de noi, noi am făcut tot ce ne-a stat în putință….
………………………………………………………………………………………….
Ieșise din spital și era cu mama ei, la cumpărături să-și ia o căciuliță cu fular că , atunci când o luase de-acasă salvarea, nu apucase să-și ia…Din zare sirenele mașinilor sunau..
- Mamă, de ce claxoanează șoferii? întrebă Nicoleta
- Trece un mort, așa e datina , îi răspunse mama
Fetița se opri în loc și privi curioasă la ceata de oameni ce se apropiau, în frunte era un băiețaș ce purta un tablou cu fotografia mortului…Inima fetiței începu să bată tare, de frică și instinctiv, se ascunse în spatele mamei….
- Ce s-a întâmplat Nicoleta? întrebă mama ghemuindu-se jos lângă ea
- Mamă, spuse speriată fetița, și arătând cu degetul spre tabloul moartei, e femeia din vis!..
Mama Nicoletei, se ridică fulgerător în picioare, pe cruce era scris data decesului..25.12.2008, era tânară, cu trăsături frumoase…Julia , mai citi ea, se gândi că nimic nu-i întâmplător pe lumea asta.......
Dumnezeu s-o ierte! șopti ea când trecu alaiul prin fața lor….
O lua în brate pe Nicoleta și aproape fugi prin lume….
P.S. Viața și moartea sunt un circuit fără sfârșit..dacă pentru unii înseamnă durere pentru alții înseamnă extaz, trebuie doar să luam din viață tot ce-i bun, fiindcă se poate să se repete……într-o noapte de Crăciun se pot întâmpla multe…
Am scris această poveste cu gândul că ar putea să fie o lecție de viață și să învățăm să trăim fiecare clipă ca pe ultima…mintea a dictat-o, inima a trăit-o, iar mâna, v-a redat-o vouă.