Acest domn Dinu nu era un "domn" în sensul adevărat al cuvântului, ce mai, era un mare șmecher, plimbat prin lume și ca orice român care se respectă și puțin...hoț. Hot de inimi, fireste.De loc era din I. dar trăia în B., un oraș foarte aproape de orașul nostru unde acum se vernisa expoziția.
-O, Dinu, sării eu ca arsă ce faci tu aici? Probabil fiindcă accentuasem pronumele sau fiindcă nici profu' nici Dorina nu mă știau nici așa populară nici impertinentă din cale-afară întoarseră amândoi niște priviri contrariate spre mine care eram deja la câțiva pași de Dinu iar pe ei îi urmăream în oglinda unui glasvant special ca să le văd fețele.
-Sunt la o mătușă la un parastas în oraș și am venit aici să mă înveselesc și eu puțin clătindu-mi ochii cu asemenea frumuseți cum nu s-au mai văzut nici la Versailles, spuse el amuzat. Nu știam că o să te întâlnesc tocmai aici.
Eu eram un pic stânjenită fiindcă mi-era jenă să-l întreb ce-a mai făcut de când nu ne-am mai văzut, trecuse în fond doar o noapte- iar de viața lui până cu o zi înainte avusesem tot timpul să vorbim...
Găsisem însă un fir logic în hățișul acesta de sentimente de care avusesem parte de când pusesem piciorul în V.
- De ce ai coborât aseară în B. și n-ai venit direct aici, minții eu? Dorina si profu' se apropiaseră din nou de noi,intrigați, așa că era imperios necesar să mint.