agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-09-28 | [This text should be read in romana] |
Vic-Tor ieși din Sala Dormitor, ceea ce era o exagerare dar trebuia să poarte un nume. Generatorul gravitațional avea pierderi mari de energie și dacă nu găsea repede o metodă de a-l izola urmau să înfrunte trecerea plutind. Știa că ele nu-l vor deranja decât la ora cinei. Cina. Veșnic subiect de ceartă de când apa devenise o problemă. Micile dostti aveau nevoie de multe lichide pentru a fi asimilate, iar ei nu mai aveau de nici un fel. Prea multe probleme, gândi el flexânduși mușchii subțiri. Ca de obicei, verifică detectorul de viață. Nimic. Tot ca de obicei. Deschise receptoarele ascultând încordat. Liniștea spațiului era la fel de moartă indiferent de oră, indiferent de zi. Își aminti că timpul nu se mai măsura așa. Orele și minutele nu mai aveau sens în lipsa unui soare. Un piuit strident îl făcu să tresară. Generatorul. Ca și cum ar fi devenit brusc mai ușor începu să plutească. Pe toți fii lui Belyall! Sunetul încetă după câteva secunde și un murmur îndepărtat îl anunță că situația se remediase. Se prăbuși violent întinzându-se cât era de lung pe grilajul metalic. Tuși enervat blestemând din nou soarele ucigaș. Acea stea care incendiase un întreg sistem. Care eradicase o rasă, stupidă – e adevărat, dar totuși vie. După câteva ore în care izolase toate elementele generatorului de gravitație simțea că se prăbușește din nou. Silueta în alb îl urmărea mai nou și când era trez. Dispari! Nu era chiar atât de ușor. Ce putea însemna asta? De ce era bântuit de o fantomă pe care nu văzuse niciodată? De parcă ai putea vedea fantomele! Zâmbi. Își trecu limba uscată peste buzele stafidite și analiză posibilitatea unei doze suplimentare. Doar el era sigurul care muncea. Rațiile egale sunt incorecte, își spuse abandonând generatorul. Impulsionat de noul raționament alergă spre sala unde se aflau cele patru doze de apă. Desfăcu una și o lăsă să alunece pe gâtul înfierbântat și uscat...
- Hoțule! Când te gândești că noi am avut încredere în tine!... Mir-Una clocotea în cadrul ușii. - Pleacă, mârâi el sorbind în continuare prețiosul lichid. Fata intră și fără vreun avertisment smulse cutia din mâna lui. O privi cum își lasă capul pe spate și își lipește buzele subțiri de doza metalică. Corpul ei acoperit nesatisfăcător de o pânză subțire și aproape transparentă de massen îi provoca gânduri mai mult decât nepotrivite. Oare? Ca și cealaltă, era slăbuță, dar Mir-Una avea părul mai lung și inegal tăiat, asemeni anticii mode de prin secolul al douăzecilea. Sânii mici și rotunzi se zgâiau la el prin pânza rară, ca o provocare nerostită. Ca de obicei își încleștă pumnii și privi în altă parte. Nu-și putea permite semne de slăbiciune. Fata termină de băut și ascunse doza în spatele unui monitor, apoi își înfipse privirea albastră în chipul lui. Ca niciodată, părea a vedea prin el. Vic-Tor își dădu seama că ceva era diferit. Da. Asta trebuia să fie! Niciodată nu fusese singur cu vreuna din ele. Surprins de intimitate tăcu... - Ce făceai aici? Întotdeauna furi din rezervele de apă când noi dormim? Întrebă ea ascuțit. - Nu, doar când știu că o să vină vreuna din voi să-mi fure jumătate... - Nu e a ta. Avem drepturi egale! - Drepturi egale? Eu sunt singurul care muncește pe aici. Voi sunteți doar niște lipitori de Maggea care nu fac niciodată nimic decât să sugă... Palma îi întoarse capul cu patruzeci și cinci de grade. Trosnetul de dimineață renăscu în capul lui. Ridică pumnul avid după ripostă dar chipul ei îl opri. Roșie de furie și schimonosită de încordare din ochii ei curgeau lacrimi. Pe Dwarr...! Speriată, Mir-Una păși înapoi. - Iartă-mă..., n-am..., dar... Nu-și găsea cuvintele. Ochii ei mari și albaștrii îl cercetau înficoșați încercând să ghicească dacă o va ataca sau nu. - E-n regulă, mormăi lăsând pumnul să cadă relaxat pe lângă el. Se așeză pe un tablou de comandă care nu mai funcționa de mult pentru că direcționase energia spre funcțiile vitale ale navei. Șovăitoare și ștergându-și lacrimile cu dosul palmelor, fata îi urmă exemplul. - Unde e Rih-Una? - Sora mea doarme, nu se simte bine. Aerul de aici nu e potrivit... - Aerul e foarte bun, hotărî el. - Poate pentru tine. Tu ai trăit toată viața pe nave. Noi suntem obișnuite cu aerul curat de malurile Valussului, unde Sibella se arată în toată splendoarea... - Sibella nu mai există. La propriu. Planeta a explodat și plutește prin spațiu. Așa, ca noi. Ochii Mir-Unei se umplură din nou de lacrimi și trupul i se strânse de durere. - N-ai inimă! Ești un monstru! - Poate. Dar cel puțin eu accept ce s-a întâmplat. Fata își cuprinse trupul cu palmele ca pentru a nu se destrăma de durere. Era o priveliște nouă pentru Vic-Tor. - Scuză-mă... Alungând o vedenie tânăra se recompuse. Tăcură un timp, fiecare pierdut în propriile presimțiri. - Unde suntem? Întrebă ea în șoaptă când el se pregătea să plece. - Nu știu. Harta stelară pe care o aveam instalată e depășită și am ieșit din hiper-spațiu într-o zonă pe care nici eu nu am mai văzut-o. O să pot spune asta după măsurătorile primului soare pe care o să-l întâlnim. Până acum am pilotat pe întuneric... Absentă pentru câteva clipe, fata se ridică scrutându-l rugător. Știa ce însemna privirea aceea. O vedea tot mai des. - Mi-e foame, murmură ea stins. Surorilor le era greu să trăiască doar cu dostti. Erau evident obișnuite cu mâncare adevărată, pe care s-o poți mirosi și mesteca. Micile pastile nu le păcălea foamea decât pentru perioade scurte de timp. Le-ar fi dat mai multe, măcar până ajungeau într-o zonă cunoscută dar lipsa apei făcea imposibilă asimilarea. - Trezește-o pe sora ta și veniți în Sala Control. Vru să iasă dar Mir-Una îl prinse de mână. Surprins, se trezi cercetându-i ochii albaștrii încojurați de acel inel întunecat atât de atrăgător la femeile de pe Sibella. - Asta..., arătă spre doza goală, rămâne între noi. Nu vreau ca sora mea să afle. Și-ar face o impresie proastă despre tine.., Ca și cum el ar fi dat două pestta putrezite pe părerile lor... Dar o privi înțelegător rupând prinsoarea ei. - Cum dorești... Stăteau toți trei în jurul mesei improvizate în Sala Control. Masa – din nou o exagerare- se reducea la un singur platou sclipitor de tellis, aliajul argilo-metalic din care erau făcute toate vasele de pe Sibella. El - nepăsător; ele - obosite și dezgustate. În dreptul fiecăruia erau câte opt dostti, trei albastre, trei roșii și două galbene. Adică tot ce-i trebuia unui organism pentru o funcționare corectă: lipide, glucide și nutrienți auxiliari. Vic-Tor era obișnuit, asta era singurul lui mod „alimentare” de când împlinise unsprezece ani și fusese eliberat de la Drominion, școala pregătitoare. Fetele în schimb se strâmbau oripilate la pastile și la singura doză pe care trebuiau s-o împartă la acea masă. O să fie brutal, gândi Vic-Tor întinzându-se după porția lui. Deodată, un scrâșnet cu o rezonanță foarte înaltă îi făcu pe toți să se prăbușească și să-și acopere urechile cu palmele. Fire subțiri de sânge se prelingeau printre degetele lor. Nu le putea auzi dar își dădu seama că fetele urlau și ele alături de el. Durerea era insuportabilă, migrenele coșmarului său păreau simple zgârieturi în comparație cu neașteptatul supliciu. Dar, ceea ce-l durea pe el cel mai tare era că știa exact de unde venea acel zgomot. Știa că erau în pericol de moarte. Ca pentru a-i confirma bănuiala luminile navei străluciră brusc mai puternic orbindu-i. Încercă să se ridice dar presiunea pusă pe creirul lui dizolva imaginile din jur. Era un soare nou, și încă unul foarte puternic care în acel moment bombarda captorii de fotoni supraîncărcând bateriile și circuitele navei. Auzise că, în situații similare se crea un sunet letal din cauza mișcării foarte rapide ale particulelor energetice din baterii. Mai auzise și că foarte puține nave supraviețuiseră. De ce nu fusese detectat de radar? N-ar fi trebuit să ajungă niciodată atât de aproape de un soare fără ca radarul să nu semnaleze prezența acestuia încă de la sute de ani lumină. Radarul era defect! Concluzia disperată îl făcu să cadă din nou pe spate. Se bazase pe acel radar cu toate speranțele încă de la plecare știind prea bine că totul depindea de el. Că ar fi orbi și surzi deplasându-se spre un spațiu ucigător și rece fără un mod de sondare a spațiului. Dar măsurătorile inițiale fuseseră în parametrii normali, nimic nu indica o posibilă detracare... Jerbe de lumină explodară în jurul lor proiectând mii de sticle colorate spre ei. Cristalele care luminau naveta explodară și brusc se făcu întuneric. Doar scânteile izolate ale scurt-circuitelor mai luminau fragmentat sala. O imagine îngrozitoare se născu sub ochii lui. Străpunsă de un cristal în gât Rih-Una se zbătea în brațele surorii ei. Sângele roșu părea întunecat în lumina fulgerelor electrice și expresia de pe fața Mir-Unei era moartă. Trupul fetei se liniști după un ultim spasm. Murise. Înainte ca întunericul să-i îmbrățișeze din nou mai avu putere de a se ridica. Þipătul îngrozitor al bateriilor se opri brusc și scuturile care protejau ecranul principal se ridicară singure în urma ultimului scurt-circuit. Lumina orbitoare a noului soare se înfipse violentă în ecranul care nu-i mai putea proteja. Cu sângele inundându-i obrajii dar cu privirea plină de dârzenie ajunse lângă tânără și o smulse de lângă corpul neînsuflețit. O strânse puternic în brațe și asta fu ultima lui decizie conștientă. Coșmarul pândise și mușca acum din el cu o claritate ireală... *** Mir-Una nu era sigură dacă mai trăiește sau și-a însoțit sora în Nemărginire... |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy