În adolescența mea, bântuit de o holeră a celor ce aflam cu privire la monstruozitatea sexualității, am întâlnit un cuvânt de o plasticitate corosivă. Lămuresc mai întâi că prin monstruozitate înțeleg altceva decât sensul curent. Pentru mine e monstruoasă nu apariția stranie, ci anchiloza, formele de viață regulată, acele organisme bilogice și sociale care își iau sarcina de a duce mai departe moștenirea planetei.
Socotesc monstruoasă nu o organizație de asasini, ci un așezământ pompos, o universitate. Iar prin monstruozitatea sexualității nu înțeleg perversiuni sau altceva din cartea marchizului de Sade, ci tocmai sexualitatea obișnuită, dragostea casnică și plină de consecințe a mediocrilor, acea mizerabilă muncă în noapte a unor trupuri istovite, obeze, diforme.
Tocmai când tema aceasta mă exaspera mai mult, am aflat că în Moldova țăranii spun femeilor cu care vor să facă dragoste imediat: hai să ne căsnim. SÃ NE CÃSNIM. Pentru o trudă, în definitiv monstruoasă, ce bun, ce expresiv cuvânt, complectând imaginea și dezgustul.
Iată aproape cinci ani de când am descins și trăiesc în acest peisaj petrolifer. Eram puțin palid? Ei bine, fiecare sondă pe care am văzut-o arzând mi-a priit cât o injecție.
Dar va trebui să vorbesc altă dată și cu altă peniță, despre influența pe care a avut-o la formarea spiritului meu lumea aceasta de incendii, de permanent spectacol și respirație turmentată.
Un peisaj în care totul e mânjit de păcură dar mai ales sufletele. Un pârjol pornește în afară și alte câteva mai stranii, în ființe. Dacă s-ar putea găsi o caracteristică definitivă acestei lumi, ar fi CLOCOTUL. Dealurile, sondele, cerul, oamenii, totul e în clocote. Vâlvătăi se ridică și aburi. De păcură, de sânge, de sex.
Pământul plin de furuncule, gâfâie, asudă, plesnește, își varsă puroaiele. Oamenii s-au contaminat în muncă, în beție, în dragoste, pârâie, trosnesc, le sar mințile. În fiecare din ei e un zăcământ de tenebre. Încrucișările se fac de-a dreptul între frați, de la nepot la mătușă, invers, și au fost câțiva părinți care au ținut să se bucure ei cei dintâi de fiicele lor.
Încă o pasiune îi mistuie, îi fermentează, le lustruiește ochii: jocul de cărți. În cârciumi, palizi, grămezi, scrâșnind, tremurând, trag cărțile, ars, ca pe niște cuțite.
E drept că fiecare joc face cât un jaf, cât un asasinat. Și țin de obicei trei zile. Atât îi trebuie unei case cu două etaje să se scurgă printre valeți și dame în posesia altuia.
Mai rămân netrecuți în acest scurs pomelnic cei electrocutați, cei arși de vii și cele câteva femei pe care când am pus mâna, carnea lor a pârâit. Era literalmente putredă. Pământul clocotește de păcură, oamenii de sifilis.
E acum vorba despre tine prietenă de 17 ani, a verișoarei mele. În vara aceasta ți se împlinește zodia. Se va întâmpla într-un hotel de clasa a treia. Goi, exaltați, nu veți simți ploșnițele care se vor bucura de acest ospăț neașteptat. A doua zi veți fi proaspeți și vă veți privi în ochi cu încredere. Dar adevărata ta deflorare va avea să fie deabia cu o oră mai târziu.
Atunci când veți ieși afară și madama hotelului te va privi, rânced, cu un ochi suspect, albicios. Privirea ei de femeie spurcată va răni și va rupe în tine mai rău decât sexul fraged al camaradului de joacă.
Femei, dacă ați devenit femei, să știți că voi singure, v-ați molipsit între voi, una de la alta. Ceea ce se întâmplă între voi și noi, n-ar însemna la urma urmei nimic.