agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1628 .



La familia Pas...
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [ralucahelgiu ]

2010-01-18  | [This text should be read in romana]    | 




La etajul patru al blocului meu stă familia Pas. E o familie care nu a avut prea mari satisfacții în viață. Amândoi bătrânii au peste 70 de ani și nu fac altceva decât să bârfească pe toată lumea cu care au de-a face. Asta este, la vârsta lor nu te poți aștepta la cine știe ce lucruri interesante.
Tanti Manda se trezește în fiecare dimineață cu noaptea în cap ca să le gătească copiilor ei. O compătimesc, eu una nu aș face așa ceva pentru soțul meu nici dacă m-ar picura cu ceară. N-am ajuns chiar așa, sluga și cârpa tuturor leneșilor.
Deși fetele familiei Pas au peste 50 de ani, nu sunt în stare să se descurce singure. Ele au nevoie de părinți ca să le facă piața, să le gătească, să le spele rufele și să le calce. Până la vârsta mea eu una nu am mai auzit așa ceva. Mai ales că una dintre fete este și măritată și are și doi copii. Cine știe ce putori or mai fi și ăia? Habar n-am ce s-ar face dacă n-ar exista părinții?
Noroc că mai trăiesc, dar mă gândesc fără să le spun, ce se vor face fetele după ce părinții lor vor muri? Nu vor mai mânca, nu vor mai spăla rufe, nu vor mai face piața? Nu se știe niciodată ce o să se întâmple în viață. De obicei, lucruri prea bune nu există, iar viața e dură și grea, plină de nemulțumiri și regrete de tot felul.
În seara asta nu am ce face și trebuie să mă duc la ei, ca să le las banii pentru întreținere, altfel nu m-aș duce la familia Pas nici în ruptul capului. Sunt niște bătrâni frustrați, care nu au prea avut parte de bucurii în viață, dar au avut parte de scandaluri, certuri, bătăi și de tot felul de jigniri, care nu fac decât să te înrăiască și să te facă să fii mai a dracului.
Urc la ei la etajul patru, deși inima îmi spune că ar fi bine să nu mă duc. Și de obicei în cazuri din acestea nu mă înșel deloc, dar totuși mă duc. Întreținerea, telefonul și curentul trebuie plătite. Nu am chef să am și aici restanțe.
Sun la ușa lor de trei ori, ăsta ne este consemnul. Nu aștept mult că și vine nenea Pas, îmbrăcat într-un halat maro și vechi. Îmi dau seama că este sictirit și plictisit. Nu prea mai am chef să intru în casă, așa că îmi scot repede banii din buzunarul stâng al blugilor și îi întind lui nenea Pas. Dar el, încearcă să fie cât de poate de amabil cu mine și mă invită în sufragerie.
Nu am ce face, sunt pusă într-o situație proastă, așa că mă îndrept spre sufragerie, deși nu am nici un fel de chef de vorbă.
Acolo dau de tanti Manda, o femeie în jurul vârstei de 70 de ani, cocoșată, grasă, cu gleznele groase, care, fiind bolnavă stă mai tot timpul seara pe canapea și se uită la televizor. Mie nu-mi face plăcere de nici un fel să mă uit la programele de televizor la care se uită ei. Familia Pas ascultă mai tot timpul muzică populară și manele. Eu le detest. Doar inculțiii ascultă așa ceva. Doar că aici nu am ce comenta. Nu sunt la mine acasă. Tac și mă prefac că îmi plac.
După ce încercăm mai bine de jumătate de oră să purtăm și noi o conversație despre alegerile locale din București, îmi dau seama că totul ia o întorsătură neașteptată.
Nenea Pas a avut mai mult curaj ca de obicei și în loc să citească ziarele sau să o bârfească pe baba ziarista de la etajul doi, mi-a zis că, dacă aș fi trăit pe vremea lui Ceaușescu nu aș fi făcut facultatea.
,,Că adevărul este că acum oricine face facultate, trebuie să ai numai bani.”
Mă uit la el și nu-mi vine să cred ce aud. Tac și mă uit drept în ochii lui. Mi-e scârbă de el, dar nu vreau să creez certuri, așa că mă prefac că mă uit la televizor și tac minute în șir. Nu-mi venea să cred ce aud, doar că de la oameni poți să te aștepti la absolut orice. Sunt în casa lor și nu vreau să mi se întâmple cine știe ce, mai ales că de vreo două ori, nenea Pas a încercat să se dea la mine, cât timp nevasta lui stătea pe hol și vorbea la telefon cu una dintre fiicele ei.
Nenea Pas este și el o jigodie, ca de altfel majoritatea bărbaților pe care i-am cunoscut. Niște ticăloși care sub pretextul că vor să te ajute, nu fac altceva decât să-ți facă avansuri și să te pipăie, atunci când nevestele nu sunt de față. Asta este, o viață mizerabilă și plină cu tot felul de ticăloși pe care am început să îi urăsc.
,,Dacă părinții tăi nu ar fi avut bani, sunt absolut sigur că nu ai fi făcut nimic. Așa este când ai de toate și ai în spatele tău niște părinți bogați, care pot să-ți îndeplinească orice dorință. Și să-i mulțumești lui Dumnezeu că ai avut-o aici pe doamna Sch., că altfel nu știu ce te-ai fi făcut. Aici în București chiria este foarte mare și nu cred că ți-ar fi convenit să mai dai pe lună încă vreo sută de Euro. Să știi că Bucureștiul este și foarte scump...”.
Stau șocată și nu am curaj să le răspund. Mi-e teamă ca nu cumva după ce i-aș jigni să îi povestească doamnei Sch. ce le-am zis și tanti să mă dea afară din casă. Știu că viața aici în București este foarte scumpă și știu că părinții mei s-au sacrificat ca să mă țină la facultate. Asta este, eu am vrut Bucureștiul, n-am decât să trag până nu mai pot.
Stau și mă uit la nenea Pas mai ales că el nu are bunul simț să se oprească. Mi-a zis doar ce credea. Mă jignește crunt, de parcă Dumnezeu nu l-ar vedea și nu l-ar auzi. Și eu am fost pedepsită groaznic pentru greșelile pe care le-am făcut, și sunt sigură că Dumnezeu nu lasă nici o faptă rea nepedepsită.
,,Da, chiar dacă aș fi fost pe vremea lui Ceaușescu aș fi făcut o facultate. Nu mă lăsau părinții mei așa de izbeliște. Am părinți care mă ajută în tot ceea ce fac și chiar dacă le-am greșit ei m-au iertat și mă ajută în continuare fără să-mi reproșeze. Așa e viața, unii au bani, iar alții nu. Cu ce sunt eu de vină că părinții mei au avut bani ca să mă țină la cele mai bune și scumpe școli?”
,,Da, dar dacă ai mai fi avut frați, sunt absolut sigur că lucrurile nu ar mai fi stat la fel. Ai avut de toate pentru că ești singură la părinți și ai tăi ți-au făcut toate mofturile.”
,,N-aveți de unde să știți ce s-ar fi întâmplat dacă aș mai fi avut și alți frați sau surori. Părinții mei ne-ar fi ajutat pe toți la fel, fără să ne reproșeze. Să știți că ai mei sunt foarte buni și tatăl meu de exemplu mă încurajează tot timpul. Alor mei nu le pare rău de banii care i-au investit în mine. Dacă ar fi să o luăm după banii pe care ai mei i-au dat pentru mine, eu sunt o persoană foarte valoroasă.”
Nenea Pas nu se lasă și mă jignește în continuare.
,,Noroc că ai tăi sunt oameni cu facultate și că ai putut și tu trece prin școală, altfel...”.
De data asta m-am lămurit cu cine am de-a face. Și mai presus de toate, ei se credeau chiar un fel de bunici ai mei. Familia mea nu mi-ar fi zis niciodată astfel de lucruri. Orice le-aș fi făcut nu m-ar fi jignit în halul ăsta. Dar la ce te poți aștepta de la o familie de muncitori cu cel mult șapte clase și ălea făcute pe apucate? Au făcut si ei ce au putut în viață. Și-au ajutat fetele să ajungă oameni și le-au cumpărat case. Mai ales că pe vremea lui Ceaușescu dacă erai membru de partid și mâncai rahat cu kila, partidul îți dădea imediat casă. Așa s-a întâmplat și cu ei și acum nu fac altceva decât să se mândrească că ce le-au dat fetelor toți banii pe care i-au avut. Acum însă nu se mai poate repeta acest lucru. Adevărul este că aici au dreptate. Dacă pe vremea lui Ceașcă pupai partidul în cur, ăia te avansau și-ți dădeau casă și masă pe bani puțini sau chiar pe gratis.
Nu condamn pe nimeni, dar nici nu îmi doresc să fiu tratată ca o fraieră. Poate însă că greșeala nu este a lor ci a mea pentru că am avut încredere în ei. Așa sunt eu, până nu mă frig de tot nu-mi dau seama de oamenii și de lucrurile care mă înconjoară.
De data asta sunt însă lămurită până peste cap. Oamenii de lângă tine care se dau prieteni, nu sunt decât niște ticăloși. Foarte puțini sunt cei care să nu te judece și să te accepte așa cum ești, și până la urmă să te înțeleagă.
Nu știu ce să fac. Să mă ridic de pe canapea și să plec? Cum să închei oare conversația, mai ales că de data asta lucrurile au luat o întorsătură nefericită.
Mă uit la ei și mi-e milă de această familie. Am început să-i urăsc, așa cum îi urăsc pe toți cei care îmi vor răul. Mi-am dat seama cât de parșivă este lumea în care trăim, cât de nefericiți sunt unii, câtă răutate există.
Adevărul este că nu mai vreau să am de-a face cu acești oameni care îmi vor răul. Anul acesta dacă îmi ajută Dumnezeu o să mă mut definitiv din casa asta care mi-a adus numai ghinioane. Sunt sătulă până peste cap de familia Pas, doar că nu mă pot comporta urât cu ei, pentru simplul fapt că sunt finii lu’ tanti Sch. Iar dacă vorbesc urât cu ei șansele mele de a fi dată afară din casă sunt foarte mari.
După înca vreo jumătate de oră de chinuri, le-am spus pe un ton cald, încercând pe cât posibil să nu țip la ei că trebuie să plec acasă. Că aștept un telefon și că vreau după aceea să mă culc.
Se uitau la mine de undeva de sus, de parca l-ar fi văzut pe dracu. M-am ridicat de pe canapea și m-am îndreptat spre ușă. De nervi, de-abia mai puteam merge. Încercam să nu mă bâlbâi și să nu mă împiedic ca să le creez lor satisfacție. Sunt niște oameni răi, iar viața nu le-a adus nimic bun. N-au făcut cine știe ce carte, dar au curajul să-i critice și să-i judece pe alții.
Ajung la mine în apartament și după vreo 20 de minute mă sună ai mei. Le povestesc cu lux de amănunte toată tărășenia. Ei se așteptau de la familia Pas la așa ceva, eu una nu. Adevărul este că tatal meu m-a sfătuit întotdeauna să am grijă ce vorbesc și să nu povestesc tot ce mi se întâmplă unor străini.
Ai mei mi-au spus că ar fi bine să uit totul cât mai repede posibil și să-i iert. De iertat, i-am iertat ca și pe alții care m-au jignit, doar că acest lucru n-am să-l pot uita multă vreme de acum încolo.
Nu-mi vine să cred cât de dură poate să fie viața.
Adevărul este că și eu greșesc. Nu știu să-mi aleg oamenii cu care să mă sfătuiesc. Încerc să mă împrietenesc cu oricine, după care regret amarnic.
Îmi place însă foarte mult să trăiesc în lumea mea, unde nu există oameni răi, aici există numai dragoste și putere.





.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!