Cocoș mai frumos decât Grigore al babei Rozalia de peste râu, nu avea nimeni în tot cătunul nostru. Mare și frumos, cu penele colorate, cu creastă și cercei de foc și cu pinteni de aur, umbla ca un crai printre găini. Uliul?... Nici nu îndrăznea să privescă din înaltul cerului spre curtea babei Rozalia. De frica lui Grigore ocolea casa bătrânei pe după al zecelea nor. Iar în zori, când Grigore vestea sosirea noii zile, glasu-i răsuna ca un corn de vânătoare, de nu mai putea baba Rozalia de dragul lui. «Þucă-l* baba de mușat**, că tare hireș*** mai îmblă de zici că-i jândar, numa Grigore al meu, hie-i țărâna de puf mai umbla așe de țanțoș» își lăuda baba cocoșul pe care l-a botezat cu numele răposatului său soț.

Toate gospodinele din cătun, când puneau ouăle sub cloșcă, cereau două trei și de la baba Rozalia, nădăjduind să aibă asemenea cocoș precum Grigore al babei.
– Bunicuțo, pune sub cloță și un ouț de la baba Rozalia, unul singurel!... ne rugam amândoi, eu cu Ionică de bunica. Dar ea nici nu vroia să audă de baba Rozalia de când se certaseră din cauza lui Grigore care sărind gardul în grădina bunicii îi «grăpase» straturile de ceapă.
– Nu mă mai bateți la cap că-s bolândă de trebi și fără voi. Cu ce-s mai bune alea de la Rozalia? Ou-i ou! s-a răstit la noi bunica.
– Melgem noi și celem un ou de la baba Lozalia, a insistat Ionică.
– Nu cumva să vă prind pe la hoașca aia că vă rump pticioarele! Ce sunteți voi coldani****?!...

Ce ne-a mai rămas de făcut?... A trebuit să ne descurcăm singuri, că tare mult ne-am mai dorit să vedem în curtea bunicii un cocoș ca Grigore al babei Rozalia.
Chiar în după-amiaza acelei zile, când baba Rozalia își duse văcuța la păscut, iar Grigore făcea ordine prin grădinile vecinilor, noi ne-am furișat la ea în curte până la cotețul cu găini de unde am «împrumutat» un ou, pe care l-am strecurat sub cloța bunicii.

Doamne Sfinte, câtă mirare a fost când au început să iasă puii din ouă!
– No, așe comedie no mai văzu’ nima de când e lume pe pământ! Am pus doișpe ouă sub cloță și au ieșit treișpe pui, trei-șpe – număru’ lu’ ucigă-l toaca! se crucea bunica povestind la toți oamenii care treceau pe uliță. Iar eu cu Ionică ne prăpădeam de râs în spatele casei.

Peste puțin timp, Grigore al babei Rozalia fierbea cu picioarele în sus, în oala moșului Albină, care dete pe el un ulcior de miere babei. Asta după ce Floarea lui Gorun îi rupse picioarele prinzându-l pe straturile de ceapă.

Iar acum... cocoș mai frumos decât al bunicii, nu are nimeni în tot cătunul nostru. Mare și frumos, cu penele colorate, cu creastă și cercei de foc, și cu pinteni de aur, umblă ca un crai printre găini. Uliul?... Nici nu îndrăznește să privescă din înaltul cerului spre curtea bunicii. De frica lui Grigore (așa l-am botezat și noi) ocolește casa bunicii pe după al zecelea nor. Iar în zori, când Grigore vestește sosirea noii zile, glasu-i răsună ca un corn de vânătoare...


* a țuca – a pupa
**mușat – frumos
***hireș – mândru, fălos
****coldan – cerșetor