Orașele din Depresiunea Transilvaniei sunt așezate pe coline, în forma reliefului de deal-vale-deal, într-o șerpuire continuă. La începutul lunii mai, ramurile pomilor de pe dealuri gem sub flori multicolore. Buchetele alb-rozalii ale merilor atârnă de vărfurile crengilor, acoperind frunzele abia șoptite, perii își etaleaza cu semeție podoabele parfumate, iar la cea mai mica adiere de vânt ninge cu petale albe de cireș.
Sunt însă și dealuri aride, unde nu crește decât iarbă și care au inspirat pe bravi bărbati să organizeze concursuri de moto-cros.
Sabina, o domnișoară de 17 ani, elevă de liceu, hotărî să meargă și ea, să privească concursul din acel an, pentru ea fiind ceva inedit. Casa familei se afla în apropiere, undeva după o colină, pe un alt deal, la periferia orașului. Familia ei formată din mama, fratele său Dinu și ea era foarte bine închegată, unită, unde fiecare știa precis spre ce se îndreaptă. Tatăl îi părăsise în urmă cu doi ani, pentru o altă femeie, mai frumoasă zicea el și cu părul vopsit. Copiii nu au regretat, deoarece el fusese un despot și erau bucuroși să scape de coșmar, însă financiar o duceau destul de greu, din ceea ce reușea mama să câștige, fapt pentru care Dinu fusese nevoit să-și ia slujbă.
Fetele, băieții, tinerii și nu numai, soseau în pâlcuri, fiecare cu categoria sa de vârstă. După ce urcau dealul, nu fără puțin efort, se așezau de-o parte și de alta a traseului, format din niște curbe întortochiate, ce urcau brusc și coborau la fel.
Sabina, împreună cu pritenele ei se postaseră deasupra celei mai periculoase curbe.
- Ați auzit, tu, zise Maria, este unul Vofi. Am auzit că-i cel mai bun.
- Și eu tot așa am auzit... abia aștept să-l văd și să-l cuceresc, glumi Sabina.
- Da? Da' tu nu știi că are vreo 30 de ani, se auzi părerea altei fete.
Peste puțin timp concursul începu, începu și zgomotul asurzitor al motocicletelor, ce făceau să răsune dealul. Apărură bravii bărbați, îmbrăcați care mai de care în costumele lor din piele, strident colorate, legați în jurul frunților cu bandane sofisticate.
Treceau printre cordoanele traseului icnind și ambalând motorul din greu la vreo curbă așezată dificil sau coborând lin, cu motorul oprit. Cădeau, se ridicau și porneau mai departe. Pământul se desțelenea de mușcătura cauciucurilor, lăsând în urma lor adevărate brazde, pe care uneori le luau după ei, murdărindu-se din cap până în picioare.
Dintre toți se remarca un bărbat bine făcut, cu umeri lați, cu spate în formă de trapez, cu o mustață lata și păr lung, cu privire de oțel. Dacă-l priveai din spate, om și motocicletă, erau tot una. Se întrevedea de departe că el va caștiga concursul.
Primarul, aflându-se în apropierea fetelor, o luă pe Sabina de mână:
- Vino frumoasă fată, să-i pui tu coroana câștigătorului, pe umeri.
Fata, intimidată de situație se lăsă purtată de acesta, fericită însă, că va fi în preajma motociclistului numărul unu...
Urcă pe scena improvizată, purtând cu grijă și mândrie coroana împletită din flori de câmp.
- Câștigătorul concursului din acest an este... Vasile Munteanuuu... rosti primarul, cu toată puterea.
Sabina se apropie, în uralele si aplauzele spectatorilor, puțin încurcată de bărbatul care mirosea ușor a sudoare îi așeză coroana în jurul gâtului și dădu să plece. Acesta o prinse de mână și întrebă cu voce tare:
- Fata nu mi-o dați? Premiul, nu era cu fată, cu tot...?
Lumea râdea și aplauda, în timp ce Sabina se desprinse brusc din mâna lui și fugi la fete.
Urmă o petrecere, un fel de maial: muzică la chitară și acordeon, interpretată de tineri, dar și de motocicliști, care imediat scoaseră chitările, nu se știe de unde. Văzduhul vuia în ritm de rock, la mare moda. Erau doar, contemporani cu Elvis Presley.
Vofi nu-și mai dezlipea ochii de pe Sabina, dar era cam încurcat, deoarece unde era fata era în prajma ei și un tânăr de vreo 20 de ani. Încercă să se intereseze printr-un băiat aflat alături.
- O cunoști pe fata aia?
- Da, răspunse acesta, este Sabina. E frumoasă dar îi cam sălbatică.
- Cine-i tânărul de lângă ea?
- Fratele ei, Dinu, îl informă băiatul.
Foarte mulțumit de răspuns, Vofi se apropie de cei doi să schimbe câteva amabilități, fără a fi prea băgat în seamă, pentru că ei erau ocupați cu dansul. Făceau o pereche bună. Se cunoștea că dansaseră mult împreună, băiatul o conducea foarte bine în ritmul îndrăcit, al rockului. O învârtea dintr-o parte în altă, o ridica până deasupra umerilor aproape, o răsucea și apoi o lăsa să cadă ușor pe picioare. Sabina strălucea de frumusețe. Părul despletit flutura pe lângă ea în ritmul muzicii, rochia largă și potrivit de lungă se ondula și ea, descoperind uneori, mai mult decât era cazul, picioarele feciorelnice.
Într-o pauză de dans, Vofi se apropie de ea și-i zise curtenitor:
- Sabina, să-mi spui când vrei să pleci, să te duc acasă cu motocicleta.
Fata privi cam speriată pe acest bărbat matur din fața ei, pe care nu și-l dorea.
- Eu merg acasă, cu fratele meu.
- Vă duc pe amândoi, mai încercă Vofi marea cu degetul.
- Bine, mă duc să-i spun lui Dinu.
Și dispăru... disparu de tot până se dumiri Vasile Munteanu.
Sabina îl luă pe fratele ei și plecară pe jos. Era cale de-o jumătate de oră, până acasă. O luau pe scurtatură, doar ei făceau parte din aceste ținuturi, din aceste coline și le era cunoscut fiecare măr pădureț, fiecare poeniță ascunsă după tufe de măceș și agriși, aproape fiecare fir de iarbă.
A doua zi trebuia să se ducă la școală și fratele ei la serviciu. Dimineața Sabina se trezea întotdeauna târziu și până la stația de autobuz alerga, ceea ce a datorat, ca la proba de rezistență să fie mereu prima.
La celelalte materii era de mijloc. Ba chiar fusese amenințată cu corigența la fizica, în clasa a IX-a. Nu învațase deloc în primele două trimestre, iar în al III-lea avea numai 9 și 10, încât profesorul o întrebă, în una dintre ore:
- Sabina, mama ta are un bătător de covoare?
Ea rămăsese cu privirea fixă la profesor, neînțelegând momentan, pentru ce le trebuia bătător, dacă ei nu aveau covoare. Înțălesese mai târziu.
Poteca ce ducea spre stație, trecea pe lângă nucul cel bătrân, despicat în două, de un fulger. Continuând să existe, formă la bază un "V" în formă de scăunaș, coaja se cicatriză, iar rodul lui era același, umbra la fel.
În următoarea dimineață, Sabina văzu de la distanță, o motocicletă lângă nuc, pusă de-a latul potecii, iar pe scăunașul nucului, un bărbat dormind. Se apropie tiptil și-l recunoscu pe Vofi, ocoli cu grijă motocicleta și prinse o fugă până la stație, fără să se mai uite înapoi.
După masă îi spuse lui Dinu, dar acesta nu crezu, deoarece cu o oră înainte trecu el pe acolo și nu era nimeni.
- Cred că ai avut vedenii, sorică, râdea Dinu de ea.
- Bine fra', dacă nu mă crezi îi treaba ta.
Nici ea nu luă în seamă prea mult... ''cine știe... s-o fi rătăcit'', gândi fata despre motociclisut misterios.

va urma