Încântați, a doua zi merseră să ia niște bani din banca, să aibă ceva palpabil în buzunar. Contrar așteptărilor, prezența lor la casierie făcu vâlvă, oficianta îi conduse direct la directorul băncii. Acesta îi primi cu mare pompă, le oferi căte o cafea și-l făcu pe Mironovici acționar al băncii, doar avea cel mai mare cont.
Modești, cei doi pensionari răspunseră cu politețe, luară ceva bani, pentru a nu mai fi nevoită Tina să numere și să calculeze pensia și plecară. Se răsfățară toată ziua aceea, cumpărându-și tot ce doreau, dar modest, încă nu puteau crede că ei sunt posesorii acestei sume imense de dolari. Trecură pe la agenția de voiaj, arătându-și interesul pentru câteva excursii. Dorința Tinei dintotdeauna era să ajungă în Caraibe. Grig fiind aviator, mai văzuse lumea.
In ziua urmatoare Tina primi un telefon de la sora sa Elisaveta, din Ardeal, care-i spunea că este internată în spital și ar avea nevoie de ajutorul ei.
- Trebuie să te duci, Tina.
- Tu nu mergi? își întrebă femeia, soțul.
- Dacă stai mai mult pe la spital…știi tu cum mă am eu cu doctorii. Ion e mai mult băut, ce să fac eu acolo? Te conduc la aeroport și apoi iei un taxi. Acum ai bani să te plimbi numai cu taxi, iubita mea soție.
A doua zi, Tina găti multe feluri de mâncare, supe, deserturi, pentru Grig, căruia nu-i plăcea decât mâncare gătită de ea. Nu știa precis cât va lipsi. La aeroport se despărțiră cu greu. Ei nu prea fuseseră plecați unul fără celălat.
- Să mă suni când ajungi, Tina.
- Bineînțeles. Și tu să mă suni seara, acasă la Veta, răspunse femeia de pe culoarul spre avion.
In doua ore Tina era la casa surori sale, cea cu patru băieți. Trei căsătoriți, iar mezinul student într-un oraș din apropiere. Acasă era Ion, soțul Vetei, afumat, care-i dăduse informații despre spitalul unde-și avea soția internată. In drum spre spital Tina se fericea: “ce soț bun am eu”.
In acest timp Grigore tocmai primea un telefon de la Marta. Îi solicita ajutor, pentru a duce un televizor la reparat. Bărbatul rămase puțin uimit de îndrăzneală, uimit că se apelase la el. Dar cum era singur și fără ceva de făcut în mod expres în acel timp și pentru a scăpa de stresul banilor, cu care încă nu se obișnuise, la ora patru o așteptă în fața băncii, pe Marta, de unde plecară la ea acasă. Locuința era un apartament modest de bloc, într-un cartier mărginaș, fără lux, dar curat și aranjat cu gust. Singurul televizor din casă era stricat.
- Mai bine l-ai schimba Marta, îi sugeră Grig.
- Da sigur, ție îți convine să spui asta... e ușor, dar cu ce?
- Dam... ai dreptate, mai spuse bărbatul roșind pe interior. Il duc eu la reparat și ți-l aduc când o fi gata. Bine Marta ?
- In regulă, dar stai și servește o cafea.
- Nu mulțumesc, nu beau cafea la ora asta, poate un pahar de suc.
După ce-și bău sucul, Grigore luă bărbătește televizorul în brațe și coborî la mașină.
- Vin și eu? întreba Marta.
- Nu, mă descurc singur, răspunse Grig.
Pe drum îi veni ideea de a-i cumpăra un televizor nou acestei femei frumoase, pentru că-l ajutase și ea și pentru că avea bani destui. Zis și făcut. Lăsase undeva la reparat televizorul stricat și demodat, și cumpără unul de cea mai nouă generație. După vrea două ore se înfățișă la ușa Martei, cu o cutie mare cât el. Îi deschise ușa un băiat înalt, frumos căruia îi mija mustăcioară și care rămase foarte mirat văzând un bărbat cu o cutie mare la ușă.
Imediat veni Marta. Ea înțelesese despre ce era vorba. Grig intră cu televizosul și-l puse în mijlocul sufrageriei. Îl desfăcură toți trei și-l instalară. Mihnea luă telecomanda și începu butonarea, spre satisfacția tuturor.
- Multumesc Gore! Mulțumesc!
- Cu multă plăcere Marta, răspunse Grig foarte fericit, că putuse să bucure cele două ființe.
Petrecură seara împreună, în ambianță plăcută, vorbiră mult, glumiră mult, cinară împreună. Grigore mai puțin, deoarece nu era obișnuit cu sandwich-uri. La plecare primi un sărut fugar pe obraz din partea Martei și invitație pentru a doua zi.
Acasă se grabi s-o sune pe Tina.
- Unde ai fost Grigore, se auzea glasul femeii, te-am sunat de multe ori.
- M-am întâlnit cu un fost coleg de liceu și am petrecut mult timp împreună, minți Grigore.
Mai vorbiră despre una, despre alta, despre Veta care trebuia să se opereze și că ea va trebui să mai rămână în Ardeal.
A doua zi după masă, Grig se dusese la Marta acasă. Amfitrioana îl așteptă într-o ținută de casă, foarte sumară. Bărbatul timid se așezase pe canapea și țintise un punct din covor, dar tot femeia îl scoase din încurcătură, așezându-se pe genunchii lui. Grig se lăsase dus de val și de insticte masculine. Mângâierile femeii erau prea tandre, brațele moi, pielea catifelată, buzele senzuale. Bărbăția lui fu zdruncinată din toate încheieturile, simțurile lancezânde izbucniră ca un vulcan dat în clocot… Iar plăcerea, ceva ce nu mai fusese niciodată, nici măcar în tinerețe. N-ar fi schimbat cu nimic și ar fi dat orice pentru alta, asemenea…
Mai târziu veni și Mihnea de la școală și se arăta foarte bucuros să-l găsească pe Grigore în casa lor.
- Gore te pricepi la fizică? întreba băiatul.
- Mă pricepeam... Acum nu mai știu… De ce întrebi?
- Am o problemă care-mi dă bătaie de cap.
- Să vedem, ceru Grig.
Rezolvă problema destul de ușor, doar fusese olimpic pe vremea lui la fizică și termină facultatea cea mai grea de pe acele timpuri, aeronautica.
- Știi și matematică? mai întrebă Mihnea foarte încântat.
- Știu ceva, răspunse Grigore.
- Uite ce propun eu Gore, interveni Marta, pentru că tot ești singur acasă, vii tu mâine dimineață și faci matematică cu Mihnea.
- Cu multă plăcere, fu răspunsul bărbatului. Încântat că în sfârșit avea și el cum să-și petreacă timpul în mod plăcut și util, mai ales langă aceste doua ființe adorabile.
Din ziua următoare, în fiecare zi Grigore își petrecea dimineața cu Mihnea, mâncau împreună sandwich-uri preparate de băiat, apoi o aștepta pe Marta, bucurându-se de câteva clipe de tandrețe sau de dragoste pasională, dăruite atunci când dorea ea. Se mai ducea acasă seara, uneori foarte târziu. Nu mai dădea telefon Tinei, ce se arăta tot mai îngrijorată, dar o linștea cu o voce blândă, cu minciuni, când reușeau să vorbească.

va urma