În cele trei zile petrecute la munte au avut parte de distracție și multă iubire cei doi îndrăgostiți, împreună cu prietenii Otiliei. Tinerii nu făceau nici o diferență, încadrându-l imediat în grup și tratându-l ca pe unul de-al lor.
Angela, după vreo două ore, timp în care Dan nu mai sosea, începu să se îngrijoreze:
- Ce-o fi cu Dan, vorbea mai mult pentru sine, în fața bucatelor frumos aranjate, pe masa din sufragerie.
- Ei...o veni el, răspunse Carmen. Probabil scrie. Poți să știi cum să o dai cu poeții ăștia? Abia așteaptă să fie singuri. Sau îți face vreo surpriză, Angela.
- Sper să fie una plăcută.
Mai trecu un ceas și se apropie miezul nopții.
- Mami, tata nu mai vine? întrebă Raluca.
- Eu cred că, da.
Orologiul neiertător bătu ora 12, fără Dan. După ce se felicitară între ei, Carmen își aminti:
- Stați așa... am un răvaș de la Otilia, cu recomandarea de a-l citi, imediat ce pășim în anul nou.
Femeia desfăcu hârtia împăturită în patru, începu să citească și să se schimbe la față. După câteva clipe se prăbuși pe un scaun.
- Ce ai Carmen? sări iute Matei, soțul său.
Cu ochii pierduți, aceasta îi întinse biletul. Omul citi și împărtăși aceeași stare, aceeași tristețe apropiată de groază se desprindea din ochii lui, apoi cu un gest molcom îi întinse foaia Angelei. Femeia destul de speriată, că trebuie să ia parte la tragedia familiei, luă hârtia cu reținere și se uită la Carmen, care o îndemna:
- Citește Angela, citește...
După câteva clipe, copiii Angelei se speriară de țipetele mamei lor.
- Nu, Dane, nu...de ce...de ce...
- Ce s-a întâmplat mama? întrebă Andrei
- Se pare că tata ne-a părăsit, Andrei.
- Nu se poate, sări Raluca, tata nu mă părăsește pe mine niciodată... Așa mi-a promis.
- Cum? Ce s-a întâmplat? Pentru cine? mai întrebă băiatul.
- Pentru Otilia Andrei, spuse Matei cu capul în jos. Se pare că acum sunt împreună, undeva la munte. Cel puțin așa scrie în biletul ăsta.
Angela sări repede de pe scaun.
- Haideți copii! Îmbrăcați-vă, să plecăm acasă. Aici nu mai avem ce face.
- Stai Angela, o rugă Carmen, tragedia ta este și a noastră. Este implicată fata noastră, unicul nostru copil.
- Unicul vostru copil, nu are doi minori de crescut. Unicul vostru copil, a venit în casa mea pentru a-mi răpi soțul. Haideți copii!
- Angela, jur că nu știu nimic, că nu știu mai mult decât tine și că nu asta am dorit pentru Otilia.
Dar nimeni și nimic nu o mai putea reține pe Angela. Își luă copiii, chemă un taxi și se duse acasă, unde se puse pe cercetat, să vadă ce lipsește. Observă că nu lipsesc decât bani și niște haine groase. Mai trase speranță, că va fi doar o rătăcire a minții lui veșnic nesupusă. Era în stare să-i ierte o aventură, să treacă și peste acest incident.
Insă, trecură trei zile, apoi încă două de așteptare, fără nici o veste de la Dan. Angela îl suna mereu pe telefonul mobil, dar nu răspundea nimeni.
Vacanța de iarnă era pe sfârșite și nimic de la Dan. Apoi, într-o zi sună telefonul fix și toți trei se repeziră la receptor.
- Tati, strigă Raluca, unde ești, de ce nu vii acasă?
După câteva minute, în care doar asculta, fetița îi întinse receptorul, resemnată, mamei sale. Angela ascultă un logos prin care soțul îi spunea că este îndrăgostit până peste cap de Otilia și că dorește să trăiască alături de ea, că o să-i trimită el bani, să nu ducă lipsă de nimic, ea și copiii. Dacă dorește poate înainta divorț, oricum pe el nu-l interesează existența acelor acte, hârtii fără valoare, doar ea-i cunoștea principiile.
- Dar ce-ți spun principiile tale Dane? Poți părăsi o căsnicie de șaptesprezece ani, doi copii minori, așa fără nici o remușcare?
- Cine a zis că vă părăsesc? se auzea în receptor, am să vin de câte ori am să pot, Angela, să te văd pe tine și pe copii, pe care-i iubesc, cel puțin tot atât de mult ca până acum.
- Nu se știe dacă eu am să te mai primesc, Dane...
- Nu cred că ești în stare, să mă lipsești de dreptul de a-mi vedea copiii, Angela.
- Dam... am reținut. De fapt, tu ai numai drepturi.
După o lungă discuție, mai mult în contradictoriu, Angela înțelese că nu mai este nimic de făcut, că el este îndrăgostit, că așa dorește și așa face, va trăi alături de marea lui iubire Otilia, indiferent ce se va întâmpla.
In familia Matei, consternarea și indignarea erau la fel de mari. Nu le era ușor să se obișnuiască cu ideea că unica lor fiică, crescută cu multă dragoste și asupra căreia puseseră multe speranțe și idealuri, trăia cu soțul unei colege de-a mamei, de aceeași vârstă cu ea.
Peste puțin timp începu școala și cele două femei dădeau nas în nas toată ziua, prin cancelarie, pe holuri, prin clase. Vestea se dusese în școală și fiecare trecea cum putea peste situația ingrată, în care fuseră aruncate, fără voia și fără știința lor. Apoi puseră punct răceli dintre ele, începură să comunice, slăbind puțin tensiunea. Și cum ce nu te omoară te fortifică, femeile se obișnuiseră cu greutatea și o duceau pe umeri, fiecare în felul său. Părinții Otiliei o renegaseră. Dan suporta cheltuielile continuării studiilor.
Cuplul, Dan-Otilia trăiau o iubire pasională. Scriau versuri împreună. Se distrau, publicau cărți. La publicarea primei cărți a Otiliei, doar colegii au însoțit-o. Trimise totuși o carte părinților, prin poștă.
- Dane, când te muți odată în T.,să nu mai alergăm unul după altul.
- Să-mi găsesc o slujbă, iubito, din ce trăim ?
- Poate o găsești mai repede.
- Otilia, m-am gândit să înființăm o editură, aici în acest oraș. Ne-am putea tipării toate poeziile și am face și ceva bani pe deasupra. Dar asta presupune să te ocupi și tu de afacere.
- Yes, yes! Uite de ce te iubesc eu pe tine... știi întotdeauna ce trebuie făcut. Numai una nu știi.
- Care?
- Să-mi faci un copil. Vreau un copil de la tine și asta cât mai curând.
- Nu acum Otilia. Nu e cazul. Stai să avem o situație mai certă, apoi....
- Ce-ți pasă ție, tu ai copii, cu baba aia...
- Otilia, te rog! Angela este mama copiilor mei și nu-ți permit s-o jignești.
- Cred că de aia nu te muți din S. Pentru a te întâlni cu mama copiilor tăi.
- Și cu copiii mei, ai uitat?
- Și cu ăia, da.
- Acum ești o viespe, răutăcioasă.
- Și geloasă. Nu știi că nu suport să te împart cu nimeni? Nici chiar cu copiii tăi.
- Ești o felină periculoasă.
- Care te-ar înghiții, dacă ar putea.
În acest fel se finalizau discuțiile lor, cu înțepături, cu voci ridicate, cu pretenții absurde din partea Otiliei, care credea că totul i se cuvine. Era foarte posesivă. Însă erau urmate întotdeauna, de o partidă pasională de amor, apoi totul devenea lapte și miere.
Dan înființă editura în T., împreună cu un fost coleg de facultate, pe care-l regăsi în oraș. Astfel făcea naveta, 300 km, cel puțin o dată pe săptămână. Muncea mult. La postul de inginer nu renunțase deocamdată. Se ducea regulat acasă la copii și la Angela, tot o dată pe săptâmână, cel puțin. Despărțirea de copii era mai grea. Raluca plângea întotdeauna, iar Dan încerca să o determine să înțeleagă, că așa este în viață, uneori părinții se despart. Se mutase cu chirie într-o garsonieră. Micile afaceri din S. mergeau, la fel și editura tipografică din T, rezervându-și timp și de versuri. In weekend, se întreceau unul pe altul, dând naștere la tomuri întregi de poezii, cu intensitate și profunzime desăvârșită.
Viața aproape începuse să se aranjeze în cele cinci luni trecute de la Anul Nou, fiecare obișnuindu-se cu noul statut.
Dan își găsise loc de muncă în T., era chestiune de timp doar, până la mutarea sa definitivă.

va urma