Tatălui și mamei mele


I
Vuietul scoicii

Băiatul blond își dădu drumul pe ultimul metru de stîncă și începu să-și croiască drum spre lagună. Deși își scosese jerseul de școală și-l tîra acum într-o mînă, cămașa cenușie îi asudase pe trup și părul i se lipise de frunte. De jur împrejur, brazda lungă trasă prin junglă devenise o baie fierbinte. Se trudea să-și facă loc printre liane și printre trunchiurile zdrobite, cînd o pasăre, o apariție roșie și galbenă, țîșni cu un țipăt de vrăjitoare; țipătului îi răspunse un altul.
― Hei! se auzi. Stai o clipă!
Desișurile din marginea brazdei se scuturară și picături de ploaie căzură grindină.
― Stai niÈ›el! zise vocea. M-am încurcat în liane.
Blondul se opri și își trase ciorapii cu un gest automat, de parcă ar fi fost acasă, nu în junglă.
Vocea se auzi iar:
― De-abia mă pot miÈ™ca printre lianele astea.
Cel ce vorbise ieși cu spatele dintre desișuri, iar crăcile îi zgîriară hanoracul slinos. Mărăcinii se agățaseră și îi zgîriaseră rotulele goale și plinuțe ale genunchilor. Se aplecă, scoase cu grijă țepii mărăcinilor și se întoarse. Era mai scund decît băiatul blond și foarte gras. Înaintă, uitîndu-se atent pe unde calcă, apoi înălță capul și privi prin lentilele groase ale ochelarilor.
― Unde-i omul cu megafonul?
Blondul clătină din cap.
― E o insulă. Cel puÈ›in, aÈ™a cred, zise el. Uite un colÈ› de stîncă în apă. Te pomeneÈ™ti că n-o fi nici un om mare pe aici.
Grăsanul păru uimit.
― A fost pilotul ăla. Dar nu era în compartimentul pasagerilor, ci în carlingă.
Blondul făcu ochii mici și scrută colțul de stîncă.
― Ce s-o fi întîmplat cu puÈ™tii? continuă el. Trebuie să fi scăpat cîțiva. Sînt convins. Tu ce crezi?
Blondul porni degajat spre malul mării. Încerca să se poarte cît mai firesc și nu se arătă prea indiferent la cele auzite, dar grăsanul se grăbi să-l urmeze.
― Nu-i absolut nici un om mare?
― Nu cred.
Blondul vorbise solemn; apoi îl copleși bucuria unei ambiții împlinite. Se așeză în mîini, cu capul în jos, chiar în mijlocul brazdei și îi rînji grăsanului, pe care îl vedea de-a-ndărătelea.
― Nu-i nici un om mare!
O clipă grasul rămase pe gînduri.
― Și pilotul?
Blondul reveni la poziția normală și se așeză pe pămîntul jilav.
― O fi zburat mai departe, după ce ne-a dat drumul. Nici n-ar fi putut să aterizeze aici. ÃŽn orice caz, nu cu un avion cu roÈ›i.
― Am fost atacaÈ›i!
― Nu-È›i fie frică, are să se întoarcă.
Grăsanul clătină din cap.
― Pe cînd coboram, m-am uitat printr-o fereastră. Am văzut cealaltă parte a avionului. Era în flăcări.
Măsură din ochi brazda din junglă.
― Uite ce-a făcut fuzelajul...
Blondul întinse mîna și pipăi trunchiul mutilat al unui arbore. Preț de o clipă, păru interesat.
― Ce s-o fi întîmplat cu avionul? Unde-o fi?
― L-a împins uraganul în larg. Era foarte primejdios, fiindcă toate trunchiurile se prăbuÈ™eau. Trebuie să mai fi rămas niÈ™te copii în avion.
Ezită un moment, apoi vorbi din nou:
― Cum te cheamă?
― Ralph.
Grăsanul așteptă să fie întrebat și el cum se numește, dar propunerea de prezentare nu avu loc; blondul pe nume Ralph zîmbi vag, se ridică și porni iar spre lagună. Grăsanul se ținu scai de el.
― Cred că mai sînt mulÈ›i copii împrăștiaÈ›i pe-aici. N-ai văzut pe nimeni?
Ralph clătină din cap și iuți pasul. Apoi se împiedică de o cracă și căzu cu o bușitură.
Grăsanul se opri lîngă el, suflînd din greu.
― MătuÈ™ica mi-a spus să nu fug, fiindcă sufăr de astmă, explică el.
― AÈ™a, mă?
― Chiar aÈ™a. Mi se taie răsuflarea. Eram singurul băiat din È™coală care avea astmă, rosti grăsanul plin de mîndrie. Și port ochelari de la trei ani.
Îi scoase și-i întinse lui Ralph, clipind și zîmbind, apoi începu să-i șteargă de hanoracul jegos. O expresie de durere și concentrare îi schimonosi trăsăturile slab conturate. Își șterse sudoarea de pe obraji și își puse repede ochelarii pe nas.
― Fructele alea.
Se uită în jurul brazdei.
― Fructele alea, zise el. Cred...
Își potrivi ochelarii, se îndepărtă de Ralph, călcînd prin desișuri, și se ghemui în frunzișul încîlcit.
― Mă întorc numaidecît...
Ralph se desprinse prudent dintre liane și se strecură mai departe printre ramuri. Îl lăsă repede în urmă pe grăsan cu gîfîielile lui și o apucă grăbit spre perdeaua care se afla încă între el și lagună. Trecu peste trunchiul unui arbore zdrobit și ieși din junglă.
Þărmul era străjuit de palmieri. Stăteau drepți, înclinați sau sprijiniți, scăldați în lumina soarelui și cu frunzișul verde la o înălțime de treizeci de metri. Þărmul de sub ei, presărat cu nuci de cocos putrezite, cu vlăstari de palmieri și acoperit cu iarbă aspră, era răscolit pretutindeni de pomi dezrădăcinați și prăbușiți. Îndărătul lor se întindea bezna adevăratei păduri și brazda deschisă prin ea. În picioare, cu o mînă sprijinită de un trunchi cenușiu, Ralph își strînse pleoapele în fața mării sclipitoare. În depărtare, poate la un kilometru și jumătate, talazurile albe lingeau niște stînci de coral, iar dincolo de ele marea era de un albastru închis. În arcul neregulat al stîncilor de coral, laguna stătea liniștită ca un lac de munte și colorată în toate nuanțele albastrului, în verde tulbure și în purpuriu. Plaja dintre terasa cu palmieri și țărm era un arc subțire, aparent nesfîrșit, căci la stînga lui Ralph liniile palmierilor, ale plajei și ale mării se adunau într-un punct la infinit; și, veșnic, aproape vizibilă, arșița.
Sări de pe lespedea de piatră. Pantofii negri i se înfundară în nisip, iar căldura îl lovi. Simți toată greutatea hainelor și, cu un gest sălbatic, își azvîrli pantofii din picioare, apoi, dintr-o singură mișcare, își smulse ciorapii cu jartiere cu tot. Sări iar pe lespede, își scoase cămașa și rămase în picioare printre cojile de nuci de cocos, ca niște cranii, iar pe trup i se prelinseră umbrele verzi ale palmierilor și ale pădurii. Își desfăcu catarama în formă de șarpe a curelei, își trase pantalonii scurți și chiloții și rămase gol, cu ochii țintă la plajă și la marea orbitoare.
Era destul de mare, avea doisprezece ani și cîteva luni, așa încît își pierduse burtica plinuță din copilărie; nu era totuși destul de mare pentru ca adolescența să-i dea sentimentul pudorii. Judecînd după lățimea și greutatea umerilor, ar fi putut deveni boxer, deși gura trăda o anume moliciune, iar în privire nu i se citea arțagul. Bătu ușor cu mîna trunchiul palmierului; apoi, forțat să recunoască în cele din urmă existența insulei, rîse din nou încîntat și stătu în mîini. Reveni mlădios pe picioare, sări pe plajă, îngenunche și adună cu brațele la piept două mormane de nisip. După aceea se lăsă nițel pe spate și privi cu ochi vii și nerăbdători marea.
― Ralph...
Grăsanul coborî dintre palmieri și se așeză atent pe marginea lespezii.
― ÃŽmi pare rău c-am stat aÈ™a de mult. Fructele alea...
Își șterse ochelarii și-i potrivi pe nasul turtit. Rama îi imprimase la rădăcina nasului un "V" adînc și roz. Se uită cu invidie la trupul bronzat al lui Ralph, apoi la propriile haine. Prinse capătul fermoarului, întins pe tot pieptul.
― MătuÈ™ica...
Trase apoi energic de fermoar și își scoase hanoracul peste cap.
― AÈ™a!
Ralph îi aruncă o privire piezișă și nu-i răspunse.
― Mă gîndesc c-ar trebui să aflăm cum îi cheamă pe toÈ›i È™i să facem o listă, zise grăsanul. N-ar strica să ne adunăm.
Ralph ignoră propunerea, iar grăsanul se văzu silit să continue:
― Nu-mi pasă cum au să-mi spună, cît timp n-au să mă strige ca la È™coală, îi mărturisi el.
Ralph arătă oarecare interes.
― Și cum te strigau la È™coală?
Grăsanul aruncă o privire peste umăr și se aplecă spre Ralph.
― ÃŽmi spuneau "Piggy" , È™opti el.
Ralph izbucni în hohote de rîs. Sări în picioare:
― Piggy! Piggy!
― Ralph... te rog!
Piggy își încleștă mîinile, cuprins de teamă.
― Am spus că nu vreau să...
― Piggy! Piggy!
Ralph țopăi în aerul fierbinte de pe plajă, apoi se întoarse în viraj ca un avion de vînătoare cu aripile strînse și îl mitralie pe Piggy.
― Vîîîîj!
Plonjă în nisipul de la picioarele lui Piggy și rămase acolo rîzînd.
― Piggy!
Piggy zîmbi reticent, măgulit fără să vrea de dramul acela de prețuire.
― Cîtă vreme n-o să le spui ălorlalÈ›i...
Ralph chicoti pe nisip. Expresia de durere și concentrare reveni pe fața lui Piggy
― Stai niÈ›el.
Se întoarse iute în pădure. Ralph se ridică și o luă la dreapta.
Un element pătrat al peisajului întrerupea plaja; o platformă uriașă de granit trandafiriu își croia drum necruțător prin pădure, prin terasă, prin nisip È™i prin lagună, ca un chei suspendat, înalt de peste un metru. Platforma era acoperită cu un strat subÈ›ire de pămînt È™i iarbă aspră, È™i umbrită de palmieri tineri care ― neputînd să crească la înălÈ›imea maximă, rădăcinile fiind lipsite de sol adînc ― se prăbuÈ™eau È™i se uscau cînd ajungeau de vreo È™apte metri, iar trunchiurile lor devălmășite erau numai bune să È™ezi pe ele. Palmierii încă în picioare formau un plafon verde, pe care jucau reflexiile amestecate ale lagunei.
Ralph se urcă pe platformă, simți răcoarea și umbra, închise un ochi și se convinse că umbrele de pe trupul lui erau cu adevărat verzi. Se îndreptă spre marginea dinspre mare a platformei și rămase cu privirea la apă. Era limpede pînă la fund și strălucea de eflorescenta ierburilor marine tropicale și a coralului. Un banc de peștișori lucioși săgeta ici-colo. Ralph vorbi singur, articulîndu-și încîntarea pe corzile de bas ale vocii.
― Aaah!
ÃŽn spatele platformei se iviră alte minuni. O forță necontrolată a naturii ― un taifun, poate, sau o furtună dezlănÈ›uită o dată cu venirea lui Ralph aici ― îngrămădise nisip în lagună, astfel încît pe plajă se formase un bazin lung È™i adînc, îngrădit la capătul cel mai îndepărtat de un perete înalt de granit trandafiriu. Ralph, pe care aspectul de falsă adîncime a bazinelor de pe plajă îl mai înÈ™elase È™i înainte, se apropie, gata de o nouă dezamăgire. De data asta însă, insula își È›inu făgăduiala, iar bazinul, inundat evident doar în timpul fluxului, era, lucru de necrezut, atît de adînc la un capăt, încît arăta verde-închis. Ralph îl cercetă cu atenÈ›ie pe toată lungimea celor treizeci de metri, apoi se aruncă în el. Apa era mai caldă decît sîngele lui È™i avu impresia că înoată într-o baie uriașă.
Piggy apăru din nou, se așeză pe marginea cornișei stîncoase și urmări cu invidie trupul verde și alb al lui Ralph.
― Dar bine mai înoÈ›i!
― Piggy!
Piggy își scoase pantofii și ciorapii, îi întinse cu grijă pe stîncă și încercă apa cu degetul mare de la picior.
― E fierbinte!
― Dar cum te aÈ™teptai să fie?
― Nu mă aÈ™teptam la nimic. MătuÈ™ica...
― Ia mai dă-o dracului pe mătușă-ta!
Ralph plonja din nou È™i înotă pe sub apă cu ochii deschiÈ™i; îngrăditura de nisip a bazinului se înălță amenințătoare ca o costișă de deal. Se întoarse pe spate, È›inîndu-È™i nasul cu degetele, È™i pe față îi juca È™i se sfărîmă o rază aurie. Piggy păru că se hotărăște È™i începu să-È™i scoată pantalonii scurÈ›i. Imediat rămase gol ― palid È™i gras în goliciunea lui. Coborî pe vîrful picioarelor taluzul nisipos al lacului, intră pînă la gît în apă È™i îi zîmbi mîndru lui Ralph.
― N-ai de gînd să înoÈ›i?
Piggy clătină din cap.
― Nu È™tiu să înot. Nu mi-au dat voie. Astma mea...
― Ia mai dă-o dracului de asta-a-mea!
Piggy primi afrontul cu un fel de răbdare umilă.
― Dar bine mai înoÈ›i!
Ralph lipăi spre mal, își băgă capul la fund și împroșcă apoi printre buze o șuviță de apă. Își înălță bărbia și zise:
― ÃŽnot de la cinci ani. M-a învățat tăticu. E comandor de marină. Cînd o să intre în concediu, o să vină să ne salveze. Tatăl tău ce-i?
Piggy roși brusc.
― Tăticu a murit, zise el repede, iar mămica...
Își scoase ochelarii, căutînd zadarnic în jur ceva cu care să-i șteargă.
― Am stat cu mătuÈ™ica. Þinea o cofetărie. Aveam prăjituri berechet. Cîte voiam. Cînd o să ne salveze tăticul tău?
― De îndată ce-o să poată.
Piggy ieși și rămase gol, șiroind de apă; își șterse ochelarii cu o șosetă. Prin arșița dimineții, nu ajungea pînă la ei decît mugetul lung al talazurilor ce se zdrobeau de stînci.
― Da' de unde È™tie că sîntem aici?
Ralph se bălăcea în apă. Somnul îl cotropi ca mirajele ce se străduiau să învăluie strălucirea lagunei.
― Da' de unde È™tie că sîntem aici?
"Fiindcă, își spuse Ralph, fiindcă, fiindcă."
Mugetul de pe stîncile din mare se îndepărtă mult de tot.
― Au să-i spună la aeroport.
Piggy clătină sceptic din cap, își puse ochelarii cu lentilele sclipitoare și își coborî privirea spre Ralph.
― ÃŽn nici un caz n-au să-i spună cei de acolo. N-ai auzit ce-a zis pilotul? Despre bomba atomică? Au murit toÈ›i.
Ralph ieși din apă și rămase în fața lui Piggy, gîndindu-se la această problemă neobișnuită.
― Sîntem pe-o insulă, nu-i aÈ™a? insistă Piggy.
― M-am cocoÈ›at pe-o stîncă È™i cred că-i o insulă, răspunse Ralph încet.
― Au murit toÈ›i È™i sîntem pe o insulă, zise Piggy. Nici dracu' nu È™tie că sîntem aici. Tăticu tău nu È™tie, nimeni nu È™tie...
Îi tremurau buzele, iar ochelarii i se aburiseră de ceață.
― S-ar putea să rămînem aici pînă murim.
La acest ultim cuvînt, li se păru că arșița se întețește, ca o apăsare amenințătoare, iar laguna îi copleșește cu scînteieri orbitoare.
― Mă duc să-mi iau hainele, bombăni Ralph. Uite-le colo.
O rupse la fugă pe nisip, sub razele neîndurătoare ale soarelui, traversă platforma și dădu peste hainele risipite. Îmbrăcatul cămășii cenușii îi produse o nouă și stranie plăcere. Se urcă pe marginea platformei și se așeză la umbra verde, pe un trunchi din apropiere. Piggy se săltă și el, strîngînd la subsuoară aproape toate hainele. Se așeză grijuliu pe un trunchi prăbușit, lîngă stîncă micuță, îndreptată spre lagună; pe trup îi tremurau reflexiile razelor încîlcite.
― Trebuie să dăm de ceilalÈ›i, spuse Piggy. Trebuie să facem ceva.
Ralph nu-i răspunse. Se aflau pe o insulă de coral. Se lăsă pradă viselor plăcute, apărat de soare și ignorând ce cobea Piggy.
― Cîți om fi? insistă Piggy
Ralph înaintă și se opri lîngă grăsan.
― Habar n-am.
Pe apele lucioase, sub pîcla arșiței, se strecurau ici și colo brize ușoare. Cînd ajungeau la platformă, frunzele de palmieri porneau să șoptească, iar pete neclare de soare alunecau pe trupul băieților sau se mișcau la umbră, ca niște ființe strălucitoare și înaripate.
Piggy își înălță privirea spre Ralph. Pe fața acestuia umbrele se inversaseră; deasupra erau verzi, iar jos strălucitoare, proiectate de lagună. Prin păr i se furișă o rază tulbure de soare.
― Trebuie să facem ceva.
Ralph nu-i dădu nici o atenție. Iată, în sfîrșit, locul mult visat, dar niciodată înțeles pe deplin, prinzînd brusc o viață adevărată. Deschise buzele într-un zîmbet de încîntare, iar Piggy, luînd surîsul lui drept o dovadă că era acceptat, rîse încîntat.
― Dacă-i într-adevăr o insulă...
― Dar asta ce-o mai fi?
Ralph încetă să zîmbească și arătă cu degetul spre lagună. Printre ierburile marine și ferigi se vedea un obiect alb-gălbui.
― E o piatră.
― Nu. E o scoică.
Piggy nu-și mai găsea locul, cuprins de un entuziasm frenetic.
― AÈ™a e. E o scoică! Am mai văzut una la fel. Pe zidul din spatele casei cuiva. Zicea că-i o cochilie. Sufla în ea È™i-atunci venea mămica lui. Costă o groază de bani...
Aproape de cotul lui Ralph, vlăstarul unui palmier se apleca peste lagună. Greutatea trunchiului făcuse să se ridice o moviliță de pămînt sterp, afînat, și palmierul avea să se prăbușească în curînd. Ralph smulse tulpina și începu s-o vînture prin apă, în timp ce pești sclipitori fulgerau în toate părțile. Piggy se aplecă riscant.
― Ai grijă. Ai s-o spargi...
― Gura!
Ralph vorbi cu gîndul aiurea. Scoica era interesantă, frumoasă, o adevărată jucărie scumpă; dar plăsmuirile vii din visul lui diurn stăruiau încă între el și Piggy, care, în această împrejurare, se dovedi o ființă fără importanță. Tulpina palmierului se îndoi și Ralph împinse scoica printre ierburi, întinse mîna ca o pîrghie și apăsă cu cealaltă, pînă cînd cochilia ieși la suprafață picurînd și Piggy reuși s-o apuce.
Acum, că scoica nu mai era doar un obiect vizibil dela distanță și intangibil, Ralph se entuziasma și el.
― ...o cochilie face o groază de bani, bolborosi Piggy. Sînt sigur că, dac-ai vrea să cumperi una, ar trebui să dai pe ea o mulÈ›ime de bani... Ala o È›inea pe zidul grădinii, iar mătuÈ™ica...
Ralph îi luă scoica și pe braț i se prelinse puțină apă. De un alb-gălbui închis, scoica avea ici-colo pete trandafirii decolorate, între vîrful ei ros, nițel găurit, și valvele roz ale gurii, corpul lung de patruzeci de centimetri, acoperit cu un desen fin și cizelat, se răsucea ușor în spirală. Ralph o scutură, golind de nisip tubul adînc.
― ...mugeÈ™te ca o vacă, spuse Piggy Avea È™i niÈ™te pietre albe, È™i mai avea o colivie cu un papagal verde. FireÈ™te, nu sufla în pietrele albe, zicea...
Se opri să-și tragă răsuflarea și mîngîie obiectul strălucitor din mîinile lui Ralph.
― Ralph!
Băiatul îl privi.
― Cu ajutorul ei, îi putem chema pe ceilalÈ›i. Ca să ne adunăm. Cînd or să ne audă, or să vină toÈ›i...
ÃŽl privi radios pe Ralph.
― Asta urmăreai, va să zică? De asta ai scos cochilia din apă?
Ralph își dădu peste cap părul blond.
― Cum sufla prietenul tău din cochilie?
― Parcă scuipa, răspunse Piggy. MătuÈ™ica nu voia să mă lase să suflu, din cauza astmei. Băiatul zicea că trebuie să sufli prin capătul de jos.
Piggy își puse mîna pe abdomenul umflat.
― Hai, încearcă, Ralph. Cheamă-i!
Neîncrezător, Ralph duse la gură capătul mic al scoicii și suflă. Prin gura cochiliei ieși doar un șuierat. Ralph se șterse pe buze de apa sărată și suflă iar, dar scoica rămase tăcută.
― Parcă scuipa.
Ralph își strînse buzele și suflă în scoică, provocînd un sunet jos, ca un pîrț. Băieții se amuzară atît de tare, încît Ralph, între hohote de rîs, mai suflă un timp.
― Suflă pe aici, pe jos.
Ralph pricepu și suflă cu toată forța în scoică. Scoica răsună pe dată. O notă aspră și adîncă vui pe sub palmieri, se răspîndi prin pădurea încîlcită și reveni ca un ecou din granitul trandafiriu al muntelui. Stoluri de păsări se înălțară din vîrful pomilor, iar prin desișuri un animal guiță și o rupse la fugă.
Ralph își dezlipi scoica de la gură.
― Măiculiță!
După nota aspră a cochiliei, vocea lui obișnuită suna ca o șoaptă. O duse din nou la buze, trase adînc aer în piept și mai suflă o dată. Sunetul răsună din nou: apoi, la o încercare mai energică, sunetul urcă o octavă și deveni un zgomot strident și mai pătrunzător. Piggy striga ceva încîntat, iar lentilele îi sclipeau. Păsările țipau, animalele mici fugeau să se ascundă. Ralph obosi; sunetul coborî o octavă și deveni un gîlgîit, un șuierat.
Scoica tăcu ― un colÈ› strălucitor de elefant. Văzduhul insulei se umplu de È›ipetele păsărilor È™i de ecouri, iar faÈ›a lui Ralph se umbri de o emoÈ›ie covîrÈ™itoare.
― Sînt sigur că se poate auzi la kilometri.
Ralph își recăpătă suflul și smulse scoicii o serie de sunete scurte și violente.
― Ia te uită! exclamă Piggy. A apărut unul!
Printre palmieri, la vreo sută de metri de plajă, se ivise un copil. Era un băiețel de vreo șase ani, voinic și blond, cu hainele în zdrențe și mînjit pe față de fructele terciuite. Își lăsase pantalonii pe vine într-un scop anume și nu-i mai ridicase decît pe jumătate. Sări de pe terasa cu palmieri pe nisip, iar pantalonii îi căzură în jurul gleznelor; ieși din ei și se îndreptă spre platformă. Piggy îl ajută să se salte. Între timp, Ralph suflă de zor pînă cînd în pădure răsunară voci. Băiețelul se ghemui înaintea lui Ralph, privindu-l cu ochi strălucitori. Pe măsură ce se convingea că sunetul avea un scop precis, păru tot mai mulțumit și-și vîrî în gură singurul deget curat, degetul mare trandafiriu.
Piggy se aplecă spre el.
― Cum te cheamă?
― Johnny.
Piggy bombăni pentru sine numele, apoi i-l strigă lui Ralph care, ocupat să sufle, nu arătă nici un interes. Plăcerea violentă stîrnită de acest sunet uluitor îi întunecase fața, iar bătăile inimii îi înfiorau cămașa scorțoasă. Strigătele din pădure se apropiau.
Pe plajă se observau semne de viață. Nisipul, palpitînd în pîcla arșiței, ascundea multe siluete de-a lungul cîtorva kilometri. Prin nisipul fierbinte și mut se îndreptau spre platformă mai mulți băieți. Trei copii, cît Johnny de mici, aproape că răsăriseră din pădurea unde se îndopaseră cu fructe. Unul brunet, ceva mai mic ca Piggy, își croi drum prin desiș, se îndreptă spre platformă și le zîmbi vesel tuturor. Veneau tot mai mulți. Urmînd exemplul inocentului Johnny, se așezară pe trunchiurile prăbușite ale palmierilor și așteptară. Ralph continuă să sufle, scoțînd sunete scurte și pătrunzătoare. Piggy se mișca printre ei, întrebîndu-i cum îi cheamă și încruntîndu-se în efortul de a le memora numele. Copiii vădeau față de el același respect firesc, ca în fața oamenilor cu megafoane. Unii erau goi și-și duceau hainele în mînă; alții erau pe jumătate dezbrăcați, cum se nimerise, în uniforme de școală cenușii, albastre, gălbui, în haine sau jersee. Aveau insigne, chiar și embleme, pulovere și ciorapi în dungi. Se adunaseră ciorchine peste trunchiurile palmierilor, în umbra verde: capete cu păr șaten, blond, brunet, castaniu, nisipiu, cenușiu deschis; capete care murmurau și șopteau; capete cu ochi care îl pîndeau pe Ralph, făcînd speculații de tot felul. Se petrecea ceva.
Copiii care veneau de-a lungul plajei, singuri sau cîte doi, apărură brusc la vedere cînd ieșiră din pîcla arșiței și pășiră pe nisipul din apropiere. Atenția îți era în primul rînd atrasă de o ființă întunecată, ca un liliac, ce dansa pe nisip, precedînd un trup care încă nu se vedea. Era umbra unui copil care, sub razele verticale ale soarelui, se micșorase, ajungînd o pată între picioarele grăbite. Cînd și ultima pereche, înaintînd sub o pată neagră și tremurătoare, ajunse la platformă, Ralph îi observă, în vreme ce sufla din cochilie. Cei doi băieți, cu capete rotunde ca niște bile și cu păr cînepiu, se aruncară la pămînt și rămaseră acolo, rînjindu-i lui Ralph și suflînd din greu, ca niște cîini. Erau gemeni și dubletul arăta atît de nostim, încît te uluia, nevenindu-ți să-ți crezi ochilor. Respirau împreună, rînjeau împreună, vînjoși și plini de viață, își ridicară spre Ralph buzele umede: se părea că pielea fetei nu-i încăpea, așa încît profilurile le erau turtite, iar gurile și le țineau deschise. Piggy aplecă spre ei ochelarii cu lentile strălucitoare și, printre șuierăturile stridente ale scoicii, se auzi cum le repetă numele.
― Sam, Eric! Sam, Eric!
Apoi se încurcă; gemenii clătinară din cap și se arătară cu degetul, iar copiii rîseră.
În cele din urmă, Ralph încetă și rămase nemișcat, cu scoica într-o mînă și bărbia rezemată de genunchi. Ecourile și rîsetele se stinseră în depărtare și se așternu tăcerea.
Prin ceața diamantină a plajei se opintea o făptură întunecată. Ralph o văzu primul și o urmări pînă cînd forța privirii lui atrase toți ochii într-acolo. Făptura păși din miraj, ajunse pe nisipul curat și ceilalți observară că aspectul ei întunecat nu se datora atît umbrelor, cît hainelor. Un grup de băieți mergînd aproape la pas, în două șiruri paralele, și îmbrăcați în veșminte stranii și excentrice, iată ce era de fapt creatura. Duceau în mînă pantaloni scurți, cămăși și haine felurite. Fiecare purta o șapcă neagră și pătrată, cu o insignă de argint. Pelerine negre, cu o cruce lungă de argint în dreptul inimii și încheiate la gît cu un jabou gălbui, le ascundeau trupurile de la gît și pînă la călcîie. Arșița tropicelor, coborîrea, căutarea hranei, iar acum acest marș obositor de-a lungul plajei fierbinți îi făcuseră să semene la față cu niște prune proaspăt spălate. Băiatul care îi comanda era îmbrăcat la fel, avînd însă pe șapcă o insignă de aur. Cînd grupul lui ajunse la vreo zece metri de platformă, le dădu un ordin, iar băieții se opriră, trăgîndu-și suflarea, transpirați și unduindu-se în lumina nemiloasă. Cu pelerina fluturînd, comandantul păși înainte, se îndreptă hotărît spre platformă și scrută bezna care i se părea de nepătruns.
― Unde-i trompetistul?
Ralph, înțelegînd că pe cel din fața lui îl orbise lumina soarelui, răspunse:
― Nu-i nici un trompetist. Eu am suflat!
Băiatul se apropie și mai mult, își miji ochii și se uită atent la Ralph. Puștiul blond pe care îl văzu, cu o cochilie alb-gălbuie pe genunchi, nu păru să-l mulțumească. Se întoarse repede, învăluit în pelerina neagră.
― Da' nu-i nici un vapor?
Înăuntrul pelerinei înfoiate se vedea un trup înalt, subțirel și ciolănos; de sub șapca neagră ieșea un păr roșcat. Băiatul avea o figură boțită și pistruiată, urîtă, însă fără a fi stupidă. Ochii de un albastru-deschis te măsurau nemulțumiți și furioși, sau gata să devină furioși.
― Nu-i nici un om mare pe aici?
― Nu-i nici unul, îi răspunse Ralph. Avem o întrunire. VeniÈ›i È™i voi.
Grupul de băieți cu pelerine începu să se destrame din șirul strîns. Băiatul înalt le strigă:
― Corul! DrepÈ›i!
Corul se regrupa, respectînd resemnat ordinul, și rămase clătinîndu-se în soare. Cu toate acestea, unii din ei începură să protesteze slab:
― Ascultă, Merridew. Te rugăm, Merridew... n-am putea...?
Unul dintre băieți căzu cu fața în nisip, iar șirul se risipi, îl suiră pe platformă pe băiatul căzut și îl lăsară întins acolo. Merridew aruncă fulgere din priviri, dar se sili să iasă cu bine din această situație penibilă.
― Foarte bine atunci. StaÈ›i jos. LăsaÈ›i-l în pace.
― Dar, Merridew...
― LeÈ™ină mereu, răspunse Merridew. A leÈ™inat la Gibraltar, la Addis-Abeba È™i la slujba religioasă de dimineață, în faÈ›a dirijorului corului.
La acest ultim amănunt răutăcios, membrii corului chicotiră, se așezară ca niște corbi pe trunchiurile devălmășite și îl studiară curioși pe Ralph. Piggy nu-i întrebă de nume. Superioritatea impusă de uniforme și autoritatea firească a vocii lui Merridew îl intimidau. Se strînse de cealaltă parte a lui Ralph și își făcu de lucru cu ochelarii.
Merridew se întoarse spre Ralph.
― Nu-i nici un om mare pe aici?
― Nu.
Merridew se așeză pe un trunchi și se uită în jur.
― Atunci o să trebuiască s-avem singuri grijă de noi.
Piggy, aflat în siguranță de cealaltă parte a lui Ralph, vorbi timid:
― De-asta a convocat Ralph întrunirea. Ca să hotărîm ce-i de făcut. Știm È™i unele nume. Ãsta-i Johnny. Ãștia doi... sînt gemeni, Sam È™i Eric? Care-i Eric? Tu eÈ™ti? Nu... tu eÈ™ti Sam...
― Eu sînt Sam...
― Și eu îs Eric...
― Să spună mai bine fiecare cum îl cheamă, zise Ralph. Pe mine mă cheamă Ralph.
― Știm aproape toate numele, zise Piggy. Tocmai le-am aflat.
― Astea-s nume de țînci, spuse Merridew. De ce să fiu Jack? Mă cheamă Merridew.
Ralph se întoarse brusc. Vocea băiatului arăta că știe ce vrea.
― Pe urmă, continuă Piggy, pe ăla... am uitat...
― VorbeÈ™ti prea mult, spuse Jack Merridew. Gura, Fatty .
Izbucniră rîsete.
― Nu-l cheamă Fatty! strigă Ralph, numele lui adevărat e Piggy!
― Piggy!
― A, Piggy!
Pînă și țîncii ținură isonul hohotelor de rîs. Printre băieți se formă o vreme un circuit închis de simpatie, lăsîndu-l pe Piggy în afară; grăsanul se îmbujora, înclină capul și își șterse din nou ochelarii.
În cele din urmă, rîsul se domoli și apelul continuă. Printre cei din cor, Maurice era primul ca înălțime după Jack; era lat în umeri și zîmbea tot timpul. Mai era și un băiat slăbuț, cu mișcări furișe, pe care nu-l cunoștea nici unul; stătea izolat și firea lui ascunsă arăta limpede că nu voia să aibă de-a face cu nimeni. Murmură că se numea Roger și tăcu. Bill, Robert, Harold, Henry; băiatul din cor care leșinase se sprijini în capul oaselor de trunchiul unui palmier, îi zîmbi ușor lui Ralph și spuse că se numește Simon.
― Trebuie să hotărîm cum vom fi salvaÈ›i, zise Jack.
Băieții se foiră. Unul dintre puști, Henry, spuse că voia să plece acasă.
― Gura! îi zise Ralph È™i ridică absent cochilia. Cred c-ar trebui s-avem un È™ef care să ia hotărîri.
― Un È™ef! Un È™ef!
― Eu trebuie să fiu È™eful, zise Jack cu o obrăznicie sfruntată, fiindcă sînt coristul principal È™i È™eful clasei. Știu să cînt în do diez.
Băieții se foiră din nou.
― Foarte bine atunci, spuse Jack. Eu...
Ezită. Băiatul brunet, Roger, se trezi în sfîrșit și vorbi răspicat:
― Să votăm.
― Da!
― Să votăm pentru È™ef!
― Să votăm...
Jocul de-a votatul era aproape la fel de plăcut ca È™i cel cu cochilia. Jack încercă să protesteze, dar în hărmălaia iscată, dorinÈ›a tuturor de a avea un È™ef se transformă în alegere, prin aclamarea lui Ralph. Nici unul dintre băieÈ›i n-ar fi putut găsi o justificare serioasă alegerii. Doar Piggy dăduse dovadă de bun simÈ›, în vreme ce faptele îl desemnau clar pe Jack ca È™ef. NemiÈ™carea lui Ralph le atrăsese atenÈ›ia: apoi înălÈ›imea È™i aspectul lui plăcut; È™i, ca un element tainic, dar foarte puternic ― cochilia. Cel care suflase în cochilie, cel care stătuse È™i îi aÈ™teptase pe platformă cu scoica delicată bălăbănindu-i-se pe genunchi, făcea o figură aparte.
― Pe cel cu scoica!
― Ralph! Ralph!
― Să-l alegem È™ef pe cel cu trompeta!
Ralph ridică mîna, impunînd tăcere.
― Foarte bine. Cine-l vrea pe Jack ca È™ef?
Cu o supunere obosită, corul înălță mîinile.
― Cine mă vrea ca È™ef?
Toate mîinile, în afară de cele ale coriștilor și a lui Piggy, se ridicară imediat. Apoi Piggy o ridică și el, vrînd-nevrînd.
― Atunci eu sînt È™eful, numără Ralph.
Cercul izbucni în aplauze. Pînă și corul aplaudă; pistruii de pe fața lui Jack dispărură sub roșeața jignirii. Se ridică, apoi se răzgîndi și se așeză la loc, în timp ce văzduhul vuia. Ralph îl privi, gata să-i ofere ceva.
― FireÈ™te, corul e al tău.
― Am putea face o armată din el...
― Sau vînători...
― Am putea...
Îmbujorarea dispăru de pe fața lui Jack. Ralph ceru din nou cu mîna să se facă tăcere.
― Jack e È™eful corului. BăieÈ›ii ar putea... ce-ai vrea să fie?
― Vînători.
Jack și Ralph schimbară zîmbete de afecțiune timidă. Ceilalți începură să vorbească înfocat.
― Foarte bine, corul. ScoateÈ›i-vă pelerinele, zise Jack È™i se ridică.
Băieții din cor, ca și cum ar fi scăpat de școală, se ridicară, începură să trăncănească și își așezară pelerinele negre pe iarbă la grămadă. Jack și-o puse pe-a lui pe trunchiul de lîngă Ralph. Pantalonii scurți și cenușii i se lipiseră de trup din cauza transpirației. Ralph îi privi cu admirație, iar cînd Jack observă, îi explică:
― Am încercat să mă cațăr pe dealul ăla ca să văd dacă e apă împrejur. Da' ne-a chemat scoica ta.
Ralph îi zîmbi și ridică scoica, impunînd tăcere.
― AscultaÈ›i-mă cu toÈ›ii. Trebuie să am timp ca să văd cum stau lucrurile. Nu pot hotărî pe loc ce-i de făcut. Dacă nu-i o insulă, o să fim salvaÈ›i imediat. AÈ™a că trebuie să hotărîm dacă e sau nu o insulă. RămîneÈ›i cu toÈ›ii pe loc, aÈ™teptaÈ›i È™i nu vă îndepărtaÈ›i. Trei dintre noi ― dacă luăm mai mulÈ›i, o să ne încurcăm È™i-o să ne rătăcim ― trei dintre noi o să plecăm în cercetare. O să merg eu, Jack È™i...
Se uită împrejur la fețele aprinse de emoție. Nu ducea lipsă de băieți dintre care să aleagă.
― Și Simon.
Băieții din jurul lui Simon chicotiră, iar el se ridică și rîse scurt. Paloarea leșinului îi dispăruse; era un băiețel subțirel, vioi, privind pe sub o claie de păr drept, negru și aspru, care îi atîrna în lațe.
Dădu din cap spre Ralph.
― Bine.
― Și eu...
Jack înșfăcă un cuțit lung din buzunarul de la spate și-l înfipse într-un trunchi. Murmurul se stîrni iar, apoi se stinse.
Piggy se foi.
― Vin È™i eu.
Ralph se întoarse spre el.
― Nu eÈ™ti bun la aÈ™a ceva.
― Dar...
― N-avem nevoie de tine, i-o tăie Jack. Trei sîntem de-ajuns.
Ochelarii lui Piggy scînteiară.
― Am fost cu el cînd a găsit cochilia. Am fost cu el înaintea celorlalÈ›i.
Nici Jack și nici restul nu-i dădură vreo atenție. Se împrăștiară cu toții. Ralph, Jack și Simon săriră de pe platformă și o luară de-a lungul plajei, trecînd de bazin. Piggy se ținu bombănind în urma lor.
― Dacă Simon merge între noi, atunci o să vorbim peste capul lui, zise Ralph.
Cei trei începură să meargă la pas. Din cînd în cînd, Simon trebuia să facă doi pași mici și repezi ca să-i ajungă. Ralph se opri brusc și se întoarse spre Piggy.
― Ascultă!
Jack și Simon se prefăcură că nu observă nimic, își văzură de drum.
― Nu poÈ›i să vii cu noi!
Ochelarii lui Piggy se aburiră iar ― de data asta de umilință.
― Tu le-ai spus! După ce că te-am rugat.
Se înroși, iar buzele îi tremurară.
― După ce te-am rugat că nu vreau...
― Despre ce dracu' vorbeÈ™ti?
― De faptul că mi se spune Piggy Þi-am zis că nu-mi pasă cîtă vreme n-au să mă strige Piggy; te-am rugat să nu le zici, dar te-ai apucat È™i le-ai spus imediat...
Se aÈ™ternu tăcerea. Ralph îl privi pe Piggy cu mai multă înÈ›elegere, își dădu seama că îl jignise È™i că îl zdrobise sufleteÈ™te. Ezită între două căi ― de a-È™i cere scuze sau de-a continua cu jignirile.
― Mai bine Piggy decît Fatty, conchise el cu brutalitatea conducătorului înnăscut, dar, oricum, îmi pare rău dacă te simÈ›i jignit. ÃŽntoarce-te, Piggy, È™i strînge numele băieÈ›ilor. Asta-i treaba ta. La revedere.
Se întoarse și o rupse la fugă după cei doi. Piggy rămase nemișcat, iar indignarea de pe față îi dispăru treptat. Reveni la platformă.


Cei trei băieți pășeau repede pe nisip. Fluxul scăzuse, iar ierburile marine întăriseră o fîșie a plajei, făcînd-o tare ca o șosea. Un fel de splendoare se răspîndi asupra lor și asupra peisajului; îi pătrunse și se simțiră fericiți. Se întoarseră unul spre celălalt, rîseră tare și vorbiră fără să se asculte. Văzduhul sclipea. Ralph, simțind nevoia de-a găsi o explicație, stătu în mîini și căzu. Cînd încetară să rîdă, Simon îi mîngîie timid brațul lui Ralph; trebuiră să rîdă din nou.
― Hai, zise imediat Jack, sîntem exploratori.
― Mergem pînă la capătul insulei È™i ne uităm după colÈ›, zise Ralph.
― Dacă o fi într-adevăr o insulă...
Acum, aproape de sfîrșitul după-amiezei, mirajele se mai domoleau. Găsiră capătul insulei, care apărea foarte deslușit, fără să-și fi pierdut, prin magia mirajelor, forma sau realitatea. O îngrămădire obișnuită de blocuri cubice, cu o stîncă imensă înălțîndu-se din lagună. Pe stîncă își aveau cuibul păsările marine.
― Parcă-i glazura de pe o prăjitură roz, zise Ralph.
― Nu-i nimic de văzut după colÈ›, fiindcă nu există un colÈ›, zise Jack. E o mică îndoitură ― È™i, vă daÈ›i seama, stîncile sînt tot mai greu de urcat...
Ralph își puse mîna streașină la ochi și urmări conturul zdrențuit al colților stîncoși ce înaintau spre munte. Această parte a plajei era mai aproape de munte decît toate celelalte.
― O să încercăm să ne cățărăm pe munte de aici, zise el. Cred că-i calea cea mai uÈ™oară. E mai puÈ›ină vegetaÈ›ie de junglă È™i mai multă stîncă trandafirie. HaideÈ›i.
Cei trei băieți începură să se cațere. O forță necunoscută smulsese și sfărîmase aceste cuburi, astfel că zăceau strîmb, claie peste grămadă, ca o piramidă. Cele mai răspîndite erau stîncile trandafirii, încălecate de un bloc pus pieziș; iar peste bloc un altul, și așa mai departe, pînă cînd masa trandafirie devenea o aglomerare de stînci în echilibru, izbucnind din fantastica încrengătură a lianelor din pădure. Printre stîncile rozalii erau adeseori și cărări înguste, șerpuind în sus. Băieții reușiră să se strecoare de-a lungul lor cu fața la stîncă, pătrunzînd adînc în universul plantelor.
― Cine-a făcut cărarea asta?
Jack se opri și își șterse fața de sudoare. Ralph rămase alături, gîfîind.
― Oamenii?
Jack clătină sceptic din cap.
― Animalele, zise el.
Ralph cercetă bezna de sub pomi. Pădurea vibra subtil.
― HaideÈ›i.
Ascensiunea abruptă pe tancurile de stîncă nu se dovedi atît de grea ca trecerile ocazionale prin tufișuri, pentru a da de urma cărării în continuare. Rădăcinile și tulpinile lianelor erau atît de încîlcite, încît băieții trebuiau să se furișeze printre ele ca niște ace flexibile. Singurul lor ghid, în afară de solul cafeniu și de razele întîmplătoare prin frunziș, era direcția pantei: dacă o gaură, de pildă, acoperită de dantela lianelor era mai sus sau mai jos decît o alta.
Într-un fel, reușiră să urce.
Prins în păienjenișul lianelor, poate în cea mai grea clipă, Ralph se întoarse cu ochi strălucitori spre ceilalți.
― ÞuÈ›!
― Meserie!
― MiÈ™to!
Greu de ghicit de ce se bucurau. Toți trei se înfierbîntaseră, erau murdari și frînți de oboseală. Ralph se zgîriase rău. Lianele, groase ca pulpele lor, nu le îngăduiau să înainteze decît prin niște tunele. Ralph strigă de probă și ascultară cu toții ecourile înăbușite.
― Asta-i o adevărată explorare, zise Jack. Sînt sigur că n-a mai călcat nimeni pe aici.
― Ar trebui să desenăm o hartă, propuse Ralph. Ce păcat că n-avem hîrtie.
― Am putea să zgîriem pe coajă de copac È™i să umplem dungile cu lut negru, zise Simon.
Privirile lor învăpăiate se adunară din nou, solemn, în beznă.
― Meserie!
Nu aveau destul loc ca să stea cu capul în jos. Ralph își exprimă de data asta intensitatea emoției prefăcîndu-se că-l doboară pe Simon cu o lovitură; în curînd, în penumbră se văzu doar un morman de trupuri fericite și agitate.
Cînd se despărțiră, Ralph vorbi primul:
― Trebuie să ne vedem de drum.
Granitul trandafiriu al stîncii următoare se afla mult dincolo de liane și de pomi, așa că reușiră să urce repede poteca. Drumul îi conduse în pădurea tot mai rară și întrezăriră întinderea mării. O dată cu spațiul deschis apăru și soarele; le usca sudoarea ce le pătrunsese hainele în arșița întunecată și umedă. Calea spre vîrf le părea, în sfîrșit, un fel de cățărare peste stîncile trandafirii, fără să se mai cufunde în beznă. Băieții își croiră drumul prin defilee și printre bucățile ascuțite de stîncă.
― Ia uitati-vă! Ia uitaÈ›i-vă!
Sus, deasupra acestui capăt al insulei, stîncile sfărîmate se ridicau ca niște clăi și coșuri de casă. Cea de care se sprijinea Jack se mișca și, cînd o împinse, hurui.
― HaideÈ›i...
Porniră însă nu spre vîrf. Asaltul culmii trebuia să mai aștepte; acum, cei trei băieți acceptaseră o altă provocare. Stîncă era cît un mic automobil.
― ÃŽmpingeÈ›i!
Se legănară înainte și înapoi, pentru a ține ritmul.
― ÃŽmpingeÈ›i!
Accelerarea mișcării de pendul, accelerare, accelerare, ridicare, apăsare în punctul final de echilibru... mai tare... mai tare...
― ÃŽmpingeÈ›i!
Stînca uriașă se clătină, pivotă pe un punct de sprijin, hotărî să nu se întoarcă, se balansa în aer, se desprinse, căzu, se rostogoli, sări șuierînd prin văzduh și sapă o groapă adîncă prin bolta pădurii. Ecouri și păsări își luară zborul, un praf alb și roz pluti în aer, pădurea de sub ei se zgudui, ca și cum ar fi trecut prin ea un monstru turbat: apoi insula se liniști.
― ÞuÈ›!
― Ca o bombă!
― Ura!
Cinci minute nu se clintiră de la locul triumfului, în cele din urmă însă, plecară.
Mai departe, drumul spre vîrf se dovedi ușor. Cînd mai aveau cîțiva pași, Ralph se opri.
― Dumnezeule!
Se aflau pe buza unui golf, sau a unei jumătăți de golf, în peretele muntelui. Locul era plin cu flori albastre, un fel de plante de stîncă; vegetația atîrna peste deschizătura din stîncă și se răspîndea abundent prin bolta pădurii. Prin aer roiau fluturi, ridicîndu-se de pe plante, zburînd și așezîndu-se la loc.
Dincolo de golf se zărea culmea pătrățoasă a muntelui și în curînd ajunseră pe ea.
Ghiciseră că era o insulă: tot cățărîndu-se printre stîncile trandafirii, străjuite de mare, și prin aerul cristalin al înălțimilor, înțeleseseră parcă instinctiv că marea îi înconjura. Dar nu voiau să-și spună ultimul cuvînt decît odată ajunși în vîrf, cînd vor fi avut o perspectivă panoramică asupra mării.
Ralph se întoarse spre ceilalți.
― Tot ce-i aici ne aparÈ›ine.
Insula semăna oarecum cu o barcă; cocoÈ™ată la un capăt, cobora în spate, anevoios, spre țărm. De ambele părÈ›i ― stînci, recife, vîrfuri de pomi È™i o costișă abruptă; înaintea lor, în lungimea bărcii, o coborîre mai domoală, îmbrăcată de pomi È™i cu sclipiri trandafirii, apoi întinderea plată a junglei din insulă, de un verde intens, dar termina la la capăt printr-o coadă trandafirie, în locul unde insula pătrundea în mare se găsea o alta; o stîncă aproape izolată, ca un fort, înfruntîndu-i peste frunziÈ™ asemenea unui bastion rozaliu È™i îndrăzneÈ›.
Băieții cercetară totul, apoi se uitară în largul mării. Erau sus de tot, iar după-amiaza trecuse de mult; mirajele nu răpeau perspectivei nimic din limpezimea ei.
― Uite un recif. Un recif de coral. Am văzut poze cu stînci de-astea.
Reciful situat cam la un kilometru depărtare, și mergînd paralel cu așa-zisa lor plajă, îngrădea mai multe laturi ale insulei. Așa cum se ivea schițat pe mare, părea opera unui uriaș care se aplecase pentru a reproduce forma insulei, trăgînd o linie continuă cu creta, dar obosind înainte de-a fi terminat. Apa din golf era albastru-verzuie, iar stîncile și plantele marine se vedeau ca într-un acvariu; dincolo de brîul de recife lucea albastrul întunecat al mării. Fluxul înainta, dîre lungi de spumă se spărgeau de stînci și, pentru o clipă, băieții simțiră că barca se mișca încet la pupa.
Jack arătă în jos.
― Uite unde am aterizat.
În spatele prăpăstiilor și al stîncilor se deschidea o spărtură printre pomi; trunchiuri zdrobite, apoi brazda, lăsînd între ea și mare franjuri de palmieri. Tot acolo, înfiptă în lagună, era și platforma alături de care se foiau ca niște insecte siluetele copiilor.
Ralph schiță cu degetul o linie șerpuitoare, pornind din locul sterp unde stăteau, pe pantă, în josul defileului, printre flori, ocolind în cercuri stîncă de la care pornea brazda.
― Ãsta-i drumul cel mai scurt înapoi.
Cu ochii strălucitori, cu gurile deschise, triumfători, savurau dreptul de a domina. Se simțeau înălțați: erau prieteni.
― Nu văd nici o dîră de fum de la vreun sat, sau vreo barcă, remarcă Ralph. O să ne asigurăm mai tîrziu; dar nu cred că insula-i locuită.
― O s-avem ce mînca! strigă Jack. O să vînăm! O să prindem animale... pîn-au să vină să ne ia de-aici.
Simon îi privi tăcut, dădu din cap, iar părul negru îi căzu pe frunte și pe ceafă; fața îi strălucea.
Ralph se uită în jos, în direcția opusă, unde nu se vedea nici un recif.
― E mai abrupt, zise Jack.
Ralph își făcu palmele căuș.
― Bucățica aia de pădure de acolo, de jos... o È›ine muntele.
Fiecare loc vizibil de pe munte era împădurit ― doar flori È™i pomi. Pădurea fremăta, mugi È™i plesni ca un bici. Florile de stîncă din apropiere tresăriră È™i briza aduse o clipă răcoarea pe feÈ›ele lor.
― Totul ne aparÈ›ine, spuse Ralph È™i își întinse braÈ›ele.
Rîseră, făcură salturi și urlară pe munte.
― Mi-e foame!
Cînd Simon pomeni că îi era foame, își dădură seama că și lor le era.
― HaideÈ›i, zise Ralph, am aflat ce voiam.
Coborîră pe o costișă de stîncă, căzură printre flori și își croiră drum pe sub pomi. Se opriră și cercetară curioși desișurile dimprejur.
Simon vorbi primul.
― Parcă sînt niÈ™te lumînări. TufiÈ™uri de lumînare. Muguri de lumînare.
Erau tufișuri de tuia întunecate și frumos mirositoare, iar mugurii, de un verde ca ceara, stăteau strînși la lumină. Jack spintecă unul cu briceagul și zeama îi împroșcă.
― Muguri de lumînare.
― Nu-i poÈ›i aprinde, zise Ralph. Doar seamănă cu lumînările.
― Sînt luminări verzi, spuse Jack dispreÈ›uitor, nu le putem mînca. HaideÈ›i.
Se aflau la marginea pădurii dese È™i pășeau obosiÈ›i pe o potecă, cînd deodată auziră zgomote ― guițături ― È™i zgomotul sacadat al unor copite pe o potecă. Pe cînd înaintau, guițăturile crescură, devenind disperate. Găsiră un purceluÈ™ prins într-o plasă de liane, zbătîndu-se, pradă unei spaime demente, ca să iasă din plasa elastică. GuiÈ›a subÈ›ire, foarte ascuÈ›it È™i insistent. Cei trei băieÈ›i se repeziră, iar Jack își scoase cuÈ›itul cu un gest larg. Ridică braÈ›ul. Urmă o tăcere scurtă după care porcul continuă să guiÈ›e, lianele continuară să se smucească, iar lama continuă să strălucească la capătul braÈ›ului osos. Pauza dură atît cît animalul să priceapă ce îngrozitoare va fi lovitura ce i se pregătea. Apoi purceluÈ™ul se smulse dintre liane È™i o zbughi prin tufiÈ™uri. BăieÈ›ii se uitară unii la alÈ›ii, iar apoi la locul dramei. Jack pălise sub pistrui. Dîndu-È™i seama că È›inea încă în aer cuÈ›itul, își coborî braÈ›ul È™i vîrî lama la loc în teacă. RuÈ™inaÈ›i, izbucniră toÈ›i trei în hohote de rîs È™i porniră să coboare înapoi pe potecă.
― Alegeam locul, zise Jack. AÈ™teptam să mă hotărăsc unde să-l împung.
― Porcii se înjunghie, nu se împung, îl corectă Ralph violent. Se spune întotdeauna înjunghiatul unui porc.
― ÃŽl înÈ›epi în grumaz È™i laÈ™i să se scurgă sîngele, zise Jack, altfel nu poÈ›i mînca din carnea lui.
― De ce n-ai...?
Știau cu toții motivul pentru care Jack nu lovise: din pricina spaimei imense stîrnite de cuțitul ce cobora și avea să taie în carne vie; din pricina sîngelui de nesuportat.
― Eram gata, zise Jack.
Mergea înaintea lor și nu-i vedeau chipul.
― Alegeam locul. Data viitoare...!
Își smulse cuțitul din teacă și-l înfipse într-un pom. Data viitoare avea să fie fără milă. Se uită împrejur fioros, sfidîndu-i să-l contrazică. Ieșiră la lumina soarelui, se apucară să caute și să devoreze hrana, apoi înaintară pe brazdă spre platformă și spre adunarea băieților.



II
Focul de pe munte

Nici nu apucă Ralph să termine cu suflatul în cochilie, că platforma se și umplu, întrunirea de acum se deosebea de cea de dimineață. Soarele după-amiezei cădea pieziș de pe cealaltă parte a platformei și majoritatea copiilor, simțind prea tîrziu arsura razelor, își puseseră hainele. Băieții din cor, care nu mai formau un grup compact, își scoseseră pelerinele.
Ralph stătea pe un trunchi prăbușit, cu partea stîngă a trupului la soare. La dreapta lui se găsea grosul corului; la stîngă băieții mai mari, care nu se cunoscuseră înainte de evacuare; în față, pe iarbă, se ghemuiau țîncii.
Tăcere. Ralph ridică pe genunchi scoica trandafiriu-gălbuie și o briză bruscă împrăștie lumină pe platformă. Nu era decis dacă să se ridice sau să rămînă jos. Se uită la stînga, spre bazin. Piggy stătea alături, dar nu-l ajuta.
Ralph își drese glasul.
― AÈ™a.
Își dădu seama că putea să vorbească fluent și să le spună ce-avea de spus. Își trecu mîna prin părul blond și vorbi:
― Sîntem pe o insulă. Ne-am suit pe vîrful muntelui È™i-am văzut apă de jur împrejur. N-am văzut nici case, nici fum, nici urme de paÈ™i, nici bărci È™i nici oameni. Sîntem pe o insulă nelocuită, fără alÈ›i oameni pe ea.
― Cu toate astea, e nevoie de o armată... ca să vînăm, îl întrerupse Jack. Ca să vînăm porci...
― Da. Sînt porci pe insulă.
Toți trei încercară să descrie animalul roz ce se zbătuse în liane.
― Am văzut...
― GuiÈ›a...
― A scăpat...
― ÃŽnainte de a-l putea omorî... dar... data viitoare!
Jack înfipse cuțitul într-un trunchi și se uită în jur provocator.
Întrunirea se liniști.
― AÈ™a că, vedeÈ›i, zise Ralph, avem nevoie de vînători ca să facem rost de carne. Și mai e ceva.
Ridică scoica de pe genunchi și se uită la fețele vărgate de soare.
― Nu există nici un om mare. Va trebui s-avem singuri grijă de noi.
Întrunirea murmură, apoi tăcu.
― Și încă un lucru. Nu se poate să vorbim toÈ›i odată. Va trebui să ridicăm mîna, ca la È™coală.
Þinu scoica în față și se uită la gura ei.
― Am să-i dau cochilia celui care vorbeÈ™te.
― Cochilia?
― AÈ™a se cheamă scoica. Am să-i dau cochilia primului care vorbeÈ™te. S-o È›ină cînd vorbeÈ™te.
― Dar...
― Ascultă...
― Și nu-l va întrerupe nimeni. Doar eu.
Jack se ridică în picioare.
― Să facem reguli! strigă el nervos. O groază de reguli! Iar dacă le încalcă cineva...
― Ura!
― ÞuÈ›!
― Bang!
― Bong!
Ralph simți că i se ia scoica din poală. Piggy, în picioare, strînse la piept marea cochilie gălbuie și strigătele se stinseră. Jack rămase în picioare, se uită nesigur la Ralph, care îi zîmbi, și mîngîie bușteanul. Jack se așeză. Piggy își scoase ochelarii și clipi des, în timp ce-i ștergea de cămașă.
― ÃŽl încurcaÈ›i pe Ralph. Nu-l lăsaÈ›i să ajungă la lucrul cel mai important.
Se întrerupse pentru a urmări efectul.
― Cine È™tie că sîntem aici? Ia spuneÈ›i!
― Se È™tie la aeroport.
― Ala cu trompeta...
― Tăticu.
Piggy își puse ochelarii.
― Nimeni nu È™tie unde sîntem, zise Piggy.
Era mai palid decît înainte și se emoționase.
― Poate că È™tiau unde mergem; dar poate că nu. Și nu È™tiu unde sîntem, fiindcă n-am ajuns la destinaÈ›ie.
Îi urmări o clipă cu ochi mari, apoi se răsuci pe călcîie și se așeză. Ralph îi luă cochilia din mînă.
― Asta voiam È™i eu să spun, continuă el, cînd voi toÈ›i, voi toÈ›i...
Se uită la fețele lor atente.
― Avionul a fost doborît de tir È™i s-a prăbuÈ™it în flăcări. Nimeni nu È™tie unde sîntem. Am putea să rămînem aici vreme îndelungată.
Tăcerea era atît de desăvîrșită, încît auzeau gîfîiturile lui Piggy. Soarele se strecură și se așternu auriu pe jumătate din platformă. Briza care se ținuse scai de ei pe lagună, ca o pisicuță, se furișă pe platformă și se pierdu în pădure. Ralph dădu în lături smocul de păr blond care îi atîrna pe frunte.
― AÈ™a că s-ar putea să rămînem aici vreme îndelungată.
Tăcere. Deodată, Ralph zîmbi.
― Sîntem însă pe o insulă bună. Jack, Simon È™i cu mine ne-am cățărat pe munte. E grozav. Am găsit hrană È™i băutură È™i...
― Stînci...
― Și flori albastre...
Piggy, revenindu-și oarecum, arătă spre cochilia din mîinile lui Ralph, iar Jack și Simon tăcură. Ralph continuă.
― Dacă tot trebuie să aÈ™teptăm, ne-am putea distra pe insulă.
Făcu un gest larg.
― E ca într-o carte.
Se iscă hărmălaie.
― Comoara din insulă...
― Rîndunici È™i amazoane...
― Insula coralilor...
Ralph scutură cochilia.
― E insula noastră. E o insulă bună. Pînă vin oamenii mari să ne ia de-aici, ne putem distra.
Jack întinse mîna după cochilie.
― Sînt È™i porci, zise el. Si hrană; È™i apă în care să ne scăldăm, în rîuleÈ›ul de colo ― tot ce vrei. A mai descoperit cineva ceva?
Îi dădu înapoi cochilia lui Ralph și se așeză. Se părea că nimeni nu mai descoperise altceva.
Băieții mai mari îl observară primii pe băiețelul care se opunea. Un grup de copii mici îl împingeau, iar el nu voia să înainteze. Un nichipercea de vreo șase ani, care pe o parte a feței avea o pată, un semn din naștere, de culoarea dudei. Stătea în picioare, scăldat de lumina violentă a atenției generale; scurma în iarba aspră cu degetul mare de la picior. Bombănea și era gata să izbucnească în plîns.
Ceilalți băieței, care șopteau, dar erau serioși, îl împinseră spre Ralph.
― Foarte bine, zise Ralph, haide, apropie-te.
Băiețelul se uită împrejur, cuprins de panică.
― VorbeÈ™te!
Băiețelul întinse mîna după cochilie, iar adunarea hohoti; își retrase brusc mîinile și începu să plîngă.
― DaÈ›i-i cochilia! strigă Piggy. DaÈ›i-i cochilia!
În cele din urmă, Ralph îl convinse să țină scoica, dar între timp hohotele îi curmaseră băiețelului vocea. Piggy îngenunche alături de el cu scoica într-o mînă, ascultînd și traducînd adunării cele auzite.
― Vrea să È™tie ce-aveÈ›i de gînd cu È™arpele ăla.
Ralph rîse, iar ceilalți băieți îl imitară. Băiețelul se ghemui și mai mult.
― Care È™arpe?
― Spune că există o fiară.
― O fiară?
― Ca un È™arpe. Foarte mare. A văzut-o.
― Unde?
― ÃŽn pădure.
Briza rătăcitoare, sau poate apusul soarelui, strecură nițică răcoare pe sub pomi. Băieții o simțiră și se foiră stingheriți.
― Nu există nici o fiară È™i nici un È™arpe pe o insulă ca asta, explică Ralph prietenos. Nu trăiesc decît în țările mari, ca Africa sau India.
Murmure; capetele confirmară printr-o mișcare gravă.
― Zice că fiara a venit pe întuneric.
― Atunci n-a putut s-o vadă!
Rîsete și strigăte de bucurie.
― AÈ›i auzit? Zice c-a văzut-o pe întuneric...
― SusÈ›ine cu încăpățînare c-a văzut-o. Fiara a venit È™i pe urmă a plecat, s-a întors È™i-a vrut să-l mănînce...
― A visat.
Ralph rîse și se uită împrejur, așteptînd confirmarea din partea băieților. Cei mai mari fură de acord; dar ici și colo, printre țînci, stăruia o neîncredere care trebuia risipită altfel decît prin asigurări raționale.
― Probabil c-a visat urît, după ce s-a tot opintit printre lianele alea.
Aprobară din nou grav; auziseră de coșmaruri.
― Zice c-a văzut fiara, È™arpele ăla, È™i vrea să È™tie dacă o să se întoarcă din nou astă-seară.
― Da' nu-i nici o fiară!
― Zice că dimineaÈ›a s-a transformat într-o liană, una de-aia din pomi, groasă ca frînghia È™i care atîrnă de pe ramuri, întreabă dacă o să se mai întoarcă astă-seară.
― Da' nu-i nici o fiară!
Nu mai rîdea nimeni, toți urmăreau discuția cu un aer grav. Ralph își trecu mîinile prin păr și se uită la băiețel amuzat, dar și enervat.
Jack luă cochilia.
― Ralph are dreptate, fireÈ™te. Nu-i nici un È™arpe. Chiar dac-ar fi, o să-l vînăm È™i-o să-l omorîm. O să vînăm porci È™i-o s-avem carne pentru toÈ›i. Și-o să ne uităm È™i după È™arpe...
― Da' nu-i nici un È™arpe!
― O să vedem cînd o să mergem la vînătoare.
Ralph se enervă și, pentru o clipă, se simți învins. Părea confruntat cu un lucru intangibil. Din ochii care îl priveau atît de concentrat dispăruse orice veselie.
― Da' nu-i nici o fiară!
O forță de care nu fusese conștient îl îmboldi să declare din nou răspicat:
― Vă spun că nu-i nici o fiară.
Adunarea tăcea.
Ralph ridică din nou cochilia și buna dispoziție îi reveni cînd se gîndi la ce avea să le spună.
― Ajungem acum la lucrul cel mai important. M-am gîndit. M-am gîndit la el în timp ce ne cățăram pe munte.
Le aruncă celorlalți doi un zîmbet larg și complice.
― Și chiar acum pe plajă. Uite la ce m-am gîndit. Trebuie să ne distrăm. Și trebuie să fim salvaÈ›i.
Strigătele aprobatoare ale adunării îl loviră ca un val și își pierdu șirul. Se gîndi din nou.
― Trebuie să fim salvaÈ›i; È™i, fireÈ™te, vom fi salvaÈ›i.
Bombănituri. Simpla afirmație, nesprijinită de vreo dovadă, ci doar de greutatea noii autorități a lui Ralph, stîrni ușurare și veselie. Trebui să scuture cochilia înainte de a se face auzit.
― Tatăl meu e în marină. A zis că nu mai există nici o insulă necunoscută. Zice că regina are o cameră mare, plină de hărÈ›i, pe care sînt desenate toate insulele din lume. AÈ™a că are È™i o fotografie a insulei ăsteia.
Din nou veselie și bună dispoziție.
― Și, într-o bună zi, au să trimită aici un vapor. S-ar putea să fie chiar vaporul lui tăticu. AÈ™a că vedeÈ›i, într-o bună zi tot o să fim salvaÈ›i.
Se opri, încîntat de concluzie. Adunarea se simți mai în siguranță în urma cuvintelor lui. Acum țineau la el și îl respectau. Izbucniră în aplauze și în curînd platforma răsuna de zgomotul lor. Ralph roși, se uită într-o parte la Piggy, care plesnea de admirație, și apoi în cealaltă la Jack, care rînjea, arătînd că și el știa să bată din palme.
Ralph scutură cochilia.
― TăceÈ›i! AÈ™teptaÈ›i! AscultaÈ›i!
Continuă în tăcere, purtat de propriul triumf.
― Mai e ceva. Să-i ajutăm să ne găsească. Dacă se apropie un vapor de insulă, poate că n-o să ne observe. AÈ™a că trebuie să facem fum pe vîrful muntelui! Să aprindem un foc!
― Un foc! Să aprindem un foc!
Toți băieții se ridicară brusc în picioare. Jack răcnea printre ei, uitînd de cochilie.
― HaideÈ›i! După mine!
Pe sub palmieri se stîrni un zgomot care anunță fojgăiala. Ralph se sculase și el, țipînd să se facă liniște, dar fără să-l audă cineva. Gloata se îndreptă deodată spre înălțimile insulei și dispăru în urma lui Jack. Chiar și țîncii plecară, croindu-și drum printre frunzele și crăcile rupte. Nu rămaseră decît Ralph, cu cochilia în mînă, și Piggy.
Piggy își regăsise răsuflarea.
― Ce țînci! zise el dispreÈ›uitor. Se poartă ca niÈ™te țînci!
Ralph îl privi bănuitor și lăsă cochilia pe trunchiul unui copac.
― Sînt sigur c-a trecut ora ceaiului, zise Piggy. Ce-È™i închipuie c-au să facă pe muntele ăla?
Mîngîie cu respect scoica, apoi se opri și își înălță privirea.
― Ralph! Ei! Unde te duci?
Ralph înainta din greu peste primele valuri ale brazdei. Departe, înaintea lui, răsunau trosnituri și rîsete. Piggy îl privi dezgustat.
― Ca niÈ™te țînci...
Suspină, se aplecă și își înnodă șireturile. Zgomotul adunării în mișcare se pierdu pe munte. Apoi, cu expresia de martir a unui tată pus să îndure scrîntelile copiilor, luă cochilia, se îndreptă spre pădure și trecu peste brazdă.


Sub cealaltă parte a vîrfului muntelui se afla o platformă împădurită. Ralph se trezi din nou că repetă gestul de a-și face mîinile căuș.
― Uite, acolo jos avem lemne de foc.
Jack îi dădu dreptate și se trase de buza inferioară. Cam la treizeci de metri mai jos de ei, pe peretele mai abrupt al muntelui, platforma părea locul ideal pentru obținerea combustibilului. Pomii, sub arșița umedă, nu aveau destul pămînt ca să crească, se prăbușeau prematur și putrezeau; lianele îi cotropeau, dar alte vlăstare căutau să iasă la lumină.
Jack se întoarse spre corul gata să-i execute ordinele. Sepcile lor negre, simbolice, le alunecaseră pe ureche, ca niște berete.
― O să facem un morman de vreascuri. HaideÈ›i!
Găsiră o potecă potrivită și începură să tragă de vreascuri. Pînă și copiii care ajunseseră în vîrf își dădură drumul la vale, apucîndu-se cu toții de treabă. Doar Piggy nu muncea. Aproape toate vreascurile erau atît de putrede, încît cînd trăgeai de ele se rupeau, stîrnind un nor de așchii, de viermi și de putreziciuni; cîteva trunchiuri ieșiră însă întregi. Gemenii Sam și Eric fură primii care găsiră un buștean bun, dar nu reușiră să-l scoată pînă cînd Ralph, Jack, Simon, Roger și Maurice nu-l apucară și ei.
Încetul cu încetul, traseră lemnul mort și grotesc pe stîncă și îl rostogoliră peste ea. Fiecare grup de băieți își aduse contribuția, mare sau mică, și mormanul de vreascuri crescu. La întoarcere, Ralph se trezi că duce un buștean împreună cu Jack și își zîmbiră, împărțind greutatea. Din nou, prin briză, prin strigăte și printre razele piezișe ale soarelui se răspîndi acea splendoare, acea stranie și nevăzută lumină a prieteniei, a aventurii și a mulțumirii.
― E îngrozitor de greu.
― Nu pentru noi doi, zise Jack È™i îi întoarse zîmbetul.
Împreună, unindu-și eforturile sub povară, înaintară din greu pe ultima parte abruptă a muntelui. Intonară: Unu! Doi! Trei! și zvîrliră bușteanul peste mormanul uriaș de crăci. Apoi se dădură înapoi, rîzînd cu mare chef, iar Ralph stătu în mîini. Mai jos, pe munte, băieții încă munceau, deși unii dintre cei mici pierduseră interesul și căutau fructe prin noua pădure. Gemenii, cu o inteligență nebănuită, urcară muntele cu brațele pline de frunze uscate și le aruncară peste morman. Rînd pe rînd, dîndu-și seama că mormanul crescuse destul, băieții încetară să plece după vreascuri și rămaseră înconjurați de vîrfurile trandafirii și zdrobite ale muntelui. Respirau regulat și transpirația li se zvîntase.
Ralph și Jack se priviră, în timp ce restul de băieți se odihneau alături, îi cuprinse treptat un sentiment de rușine și nu știau cum să-și înceapă mărturisirile.
Ralph vorbi primul, roșu la față.
― Vrei?
Își drese glasul și continuă.
― Vrei să aprinzi focul?
Acum, cînd absurditatea situației devenise limpede, Jack roși și el. Începu să se bîlbîie.
― Freci două beÈ›iÈ™oare. Le freci...
Îi aruncă o privire lui Ralph, care își mărturisi confuz incompetența.
― Are cineva chibrituri?
― Faci un arc È™i învîrteÈ™ti săgeata, zise Ralph.
Își frecă mîinile, imitînd mișcarea.
― Pssst! Pssst!
Deasupra muntelui sufla slab briza. Piggy se apropie, îmbrăcat în pantaloni scurți și cămașă; ieși cu greu și atent din pădure, în timp ce lumina soarelui de seară i se reflecta pe ochelari. Þinea cochilia sub braț.
― Piggy, ai cumva chibrituri? îi strigă Ralph.
Ceilalți băieți reluară strigătul pînă cînd tot muntele vui. Piggy clătină din cap și se apropie de mormanul de vreascuri.
― Dumnezeule! Ce mai morman!
Jack arătă brusc cu mîna.
― Ochelarii lui ― să-i folosim ca lupe!
Îl înconjurară mai înainte ca Piggy să poată da înapoi.
― Hei, lăsaÈ›i-mă în pace!
Scoase un urlet de groază cînd Jack îi smulse ochelarii.
― AveÈ›i grijă! DaÈ›i-mi-i înapoi! De-abia mai văd! O să spargeÈ›i cochilia!
Ralph îl împinse cu cotul și îngenunche lîngă morman.
― La o parte din lumină!
Băieții se împingeau și se trăgeau, oferind o mînă de ajutor. Ralph mișcă ochelarii înainte și înapoi, dintr-o parte într-alta, pînă cînd imaginea albă și lucioasă a soarelui în asfințit se așternu pe o bucată de lemn putred. Aproape imediat, un fir subțire de fum se înălță și îl făcu să tușească. Jack îngenunche și el și suflă încet, pînă cînd fumul se împrăștie, se îngroșă și apăru o flăcăruie. Flacăra, aproape invizibilă la început în lumina vie a soarelui, cuprinse o ramură, crescu, prinse timid culoare și ajunse la o cracă unde explodă cu o trosnitură violentă. Se prelinse în sus și băieții izbucniră în strigăte de veselie.
― Ochelarii! urlă Piggy. DaÈ›i-mi ochelarii!
Ralph se îndepărtă de morman și lăsă ochelarii în mîinile întinse nesigur de Piggy Vocea acestuia se transformă într-un murmur.
― Totu-i neclar. Nici nu-mi văd mîna... !
Băieții țopăiau de fericire. Mormanul era putred și uscat ca iasca, încît crăci întregi se predau cu voluptate flăcărilor galbene care se avîntau în sus, aruncînd o jerbă mare de foc la șapte metri. Căldura bătea la mare distanță în jur, iar briza era un rîu de scîntei. Trunchiurile se fărîmițau într-o pulbere albă.
― Mai aduceÈ›i lemne! AduceÈ›i cu toÈ›ii lemne! strigă Ralph.
Viața deveni o întrecere cu focul, iar băieții se risipiră prin pădurea de pe costișă, înălțarea unui drapel de flăcări fîlfîind permanent pe munte, iată sarcina imediată; nimeni nu se gîndea la urmări. Pînă și copiii cei mai mici, cînd nu se lăsau ademeniți de fructe, aduceau vreascuri și le aruncau în foc. Aerul se mișcă puțin mai repede, transformîndu-se într-un vînt ușor, încît părțile adăpostite și cele din care bătea vîntul se deosebeau limpede, într-o parte aerul era răcoros, în cealaltă focul azvîrlea un braț sălbatic de arșiță, care făcea ca părul copiilor să se zbîrlească pe loc. Băieții simțiră vîntul serii pe fețele umede și se opriră să se bucure de prospețimea lui; atunci descoperiră că erau frînți de oboseală. Se aruncară jos la umbră, printre stîncile sparte. Pala se micșoră repede; apoi mormanul se prăbuși pe dinăuntru cu un zgomot moale, de cenușă, aruncînd o nouă jerbă de scîntei, care se aplecă și se risipi în vînt. Băieții zăceau suflînd din greu, ca niște cîini.
Ralph își înălță fruntea de pe brațe.
― N-a fost bine!
Roger scuipă la țintă în cenușa fierbinte.
― Ce vrei să spui?
― N-a ieÈ™it fum. Doar o pălălaie.
Piggy se așezase între două stînci, ținînd cochilia pe genunchi.
― N-a fost un foc care să ne fie de folos, zise el. Nici n-am putea să-l È›inem aprins, chiar dac-am încerca.
― Ce să zic, grozav ai mai încercat, zise Jack dispreÈ›uitor. Te-ai mulÈ›umit să stai.
― L-am aprins cu ochelarii lui, spuse Simon, È™tergîndu-se cu braÈ›ul pe obrajii negri. Ãsta a fost ajutorul lui.
― Am cochilia, răspunse Piggy indignat. LăsaÈ›i-mă să vorbesc!
― Cochilia nu mai contează pe vîrful muntelui, aÈ™a că taci din gură, zise Jack.
― Am cochilia.
― Să punem crăci verzi, zise Maurice. E cel mai bun mijloc de-a scoate fum.
― Am cochilia...
Jack se întoarse furios.
― Gura!
Piggy se posomori. Ralph îi luă cochilia și se uită la cercul de băieți.
― Trebuie să alegem pe cîțiva care să se îngrijească de foc. Oricînd poate să treacă un vapor în depărtare ― arătă cu mîna înspre linia întinsă a orizontului ― iar dacă semnalăm, o să vină È™i-o să ne ia. Și mai e ceva. Ar trebui să fixăm mai multe reguli. Ne întâlnim unde e cochilia. AceeaÈ™i regulă aici, sus, ca È™i jos pe plajă.
Băieții își dădură asentimentul. Piggy vru să vorbească, surprinse privirea lui Jack și renunță. Jack se ridică, întinse brațele să primească cochilia și ținu obiectul delicat în mîinile murdare de funingine.
― De acord cu Ralph. Trebuie să fixăm reguli È™i să le respectăm. La urma urmei, nu sîntem sălbatici. Sîntem englezi; iar englezii sînt cei mai buni la toate. AÈ™a că trebuie să ne purtăm civilizat.
Se întoarse către Ralph.
― Ralph... am să împart corul, adică pe vînătorii mei, în două grupe, È™i-o să ne ocupăm noi cu întreÈ›inerea focului...
Acest act generos stîrni un val de aplauze; Jack le zîmbi și agită cochilia, cerînd tăcere.
― Acum lăsăm focul să se stingă. Tot nu vede nimeni fumul noaptea. Și-o să-l aprindem iar, cînd o să vrem. Altos ― tu ai să te îngrijeÈ™ti ca focul să ardă săptămîna asta; săptămîna viitoare, îl facem în trei locuri.
Adunarea aprobă grav.
― Va trebui să avem grijă È™i de veghe. Dacă zărim un vapor pe-acolo ― îi urmăriră direcÈ›ia braÈ›ului osos ― o să punem pe foc ramuri verzi. O să iasă È™i mai mult fum.
Se uitară concentrat la albastrul intens al orizontului, ca și cum în orice clipă ar fi putut să apară acolo o mică siluetă.
La asfinÈ›it, soarele ― o picătură de aur arzător ― alunecă tot mai mult spre pragul lumii. O dată cu încetarea luminii È™i a căldurii, își dădură brusc seama de venirea serii.
Roger luă cochilia și se uită posac împrejur.
― M-am uitat pe mare. Nici urmă de vapor. Poate că n-o să fim niciodată salvaÈ›i.
Se iscă un murmur, care apoi se stinse. Ralph îi luă cochilia.
― Am mai spus că-ntr-o bună zi vom fi salvaÈ›i. Trebuie doar să aÈ™teptăm, asta-i tot.
Sfidîndu-i, cuprins de indignare, Piggy luă cochilia.
― Asta am spus È™i eu! Am vorbit de întrunirile noastre È™i de altele, iar tu mi-ai zis să tac...
Vocea i se înălță într-un urlet de imputări. Băieții se foiră și încercară prin strigăte să-l reducă la tăcere.
― AÈ›i zis că vreÈ›i un foc mic, dar v-aÈ›i dus È™i-aÈ›i strîns un morman de surcele cît o claie. Dacă zic ceva, strigă Piggy, cu un realism amar, îmi spuneÈ›i să tac; dar dacă Jack, sau Maurice, sau Simon...
Se opri în mijlocul tumultului, rămase în picioare, uitîndu-se peste ei, de-a lungul laturii ostile a muntelui, spre locul întins unde găsiseră vreascurile. Apoi izbucni într-un rîs atît de ciudat, încît tăcură cu toții, privindu-i uimiți ochelarii lucitori, îi urmăriră privirea și descoperiră gluma amară.
― AÈ›i reuÈ™it într-adevăr să aprindeÈ›i un foc mic.
Fumul se înălța ici și colo printre lianele atîrnate de pomii uscați sau pe cale de-a se usca. Între timp, o limbă de foc răsări la rădăcina unui smoc de ierburi, iar apoi fumul se înteți. Flăcări mici apărură la rădăcina unui copac, se strecurară prin frunze și prin tufișuri, crescînd mereu și deschizînd drum. O jerbă plesni un trunchi și se cațără pe el ca o veveriță viu colorată. Fumul crescu, se cernu printre ramuri și se rostogoli într-o parte. Veverița sări pe aripile vîntului, se agăță de un alt pom rămas în picioare și ronțăi de sus în jos. Sub bolta întunecată a frunzelor și a fumului, focul se înstăpîni pe pădure și începu s-o roadă. Hectare de fum galben și negru alunecară lent spre mare. La vederea flăcărilor și la asaltul irezistibil al focului, băieții urlară de bucurie și de entuziasm. Flăcările, cuprinse parcă de o energie sălbatică, se tîrau ca un jaguar pe burtă spre liziera de palmieri tineri ca niște mesteceni, care străjuiau întinderea de stînci trandafirii. Atinseră primul pom, și pe ramuri se ivi un frunziș de foc. Inima flăcărilor sări sprinten între arbori, apoi se undui și învăpăie întregul șir. Mai jos de copiii care țopăiau de bucurie, vreo patru sute de metri pătrați de pădure căzuseră pradă fumului și flăcărilor. Zgomotele izolate ale focului se amestecau într-un răpăit de tobă, care părea că zguduie muntele.
― AÈ›i reuÈ™it într-adevăr s-aprindeÈ›i un foc mic.
Ralph tresări și își dădu seama că băieții rămîneau tăcuți și nemișcați, conștienți de măreția și de spaima forței dezlănțuite sub ei. Revelația, spaima și măreția spectacolului îl înfuriară.
― Mai taci din gură!
― Am cochilia, răspunse Piggy jignit. Am dreptul să vorbesc.
Îl priviră indiferenți și traseră cu urechea la răpăitul de tobă al focului. Piggy urmări nervos iadul de flăcări și strînse cochilia în brațe.
― Va trebui să-l lăsăm să ardă. Și era lemnul nostru de foc.
Se linse pe buze.
― N-avem nimic de făcut. Va trebui să fim mai atenÈ›i. Mi-e teamă...
Jack își mută ochii de la foc.
― Þi-e întotdeauna teamă! Huo, Fatty!
― Am cochilia, răspunse Piggy trist, È™i se întoarse spre Ralph. Am cochilia, nu-i aÈ™a, Ralph?
Ralph se întoarse cu părere de rău de la spectacolul splendid și măreț.
― Ce spui?
― Cochilia. Am dreptul să vorbesc.
Gemenii chicotiră.
― Am vrut fum...
― Ia uitaÈ›i-vă!
O perdea de fum se întindea la o depărtare de mai mulți kilometri de insulă. Toți băieții, cu excepția lui Piggy, începură să chicotească; nu trecu mult și se tăvăleau de rîs.
Piggy își ieși din sărite.
― Am cochilia! Vă rog, ascultaÈ›i-mă! în primul rînd, ar fi trebuit să facem adăposturi jos, pe plajă. Noaptea e foarte frig acolo. Dar nici n-a apucat Ralph să spună: "Foc!", È™i-aÈ›i pornit cu zbieretele È™i urletele aici pe munte. Ca niÈ™te țînci!
Începură să-i asculte tirada.
― Cum credeÈ›i c-o să fiÈ›i salvaÈ›i, dacă nu vă ocupaÈ›i de lucrurile importante È™i nu vă purtaÈ›i civilizat?
Își scoase ochelarii și se prefăcu că lasă cochilia jos; dar mișcarea bruscă a celor mai mulți dintre băieții mai mari spre cochilie îl făcu să se răzgîndească. O vîrî la subsuoară și se ghemui din nou pe stîncă.
― Nici n-aÈ›i ajuns bine aici, c-aÈ›i aprins un foc de tabără inutil. Uite, aÈ›i dat foc la întreaga insulă. N-o să fim caraghioÈ™i dacă arde insula? Fructe fierte, asta o să mîncăm, È™i porc fript. Nu-i de rîs! AÈ›i spus că Ralph e È™eful, dar nu i-aÈ›i dat timp să se gîndească. Iar cînd zice ceva, o rupeÈ›i la fugă ca...
Se opri să-și tragă răsuflarea, iar focul mugi spre ei.
― Și asta nu-i tot. Pustii ăia! Cei mici! Cine i-a luat în seamă? Cine È™tie cîți sînt?
Ralph făcu brusc un pas înainte.
― Þi-am spus. Þi-am spus să faci o listă de nume.
― Cum s-o fac singur? strigă Piggy indignat. Au aÈ™teptat două minute, apoi s-au aruncat în mare; s-au dus în pădure; s-au risipit peste tot. De unde să È™tiu cum îl cheamă pe fiecare?
Ralph își linse buzele palide.
― Deci, nu È™tii cîți sîntem?
― De unde să È™tiu, dacă pustii se risipesc în toate părÈ›ile ca furnicile? Cînd v-aÈ›i întors voi trei È™i-aÈ›i apucat să le spuneÈ›i s-aprindă focul, au fugit cu toÈ›ii È™i n-am mai apucat...
― Ajunge! se răsti Ralph È™i îi smulse cochilia. Treaba ta dacă nu i-ai numărat.
― ...pe urmă ai venit È™i mi-ai luat ochelarii...
Jack se întoarse la el.
― Gura!
― ...iar țîncii rătăcesc pe unde arde focul. De unde È™tii că nu sînt tot acolo?
Piggy se ridică în picioare și arătă cu mîna spre fum și foc. Printre băieți se stîrni un murmur, care apoi se stinse. Se întîmpla un lucru ciudat cu Piggy, căci se înăbușea, încercînd să respire.
― Piciul ăla... vorbi el gîtuit... cel cu semnul pe față, nu-l mai văd. Unde-o fi?
Mulțimea tăcea mîlc.
― Cel care a pomenit de È™arpe. Era acolo...
Un pom explodă în foc ca o bombă. Jerbe înalte de liane se înălțară o clipă la vedere, agonizară și căzură la loc. Băieții țipară de frică:
― Șerpii! Șerpii! Uite È™erpii!
La asfințit, neobservat, soarele se odihnea aproape deasupra mării. Fețele băieților erau roșii, luminate de jos. Piggy se prăbuși peste o stîncă și o prinse cu brațele.
― PuÈ™tiul care avea semnul pe față... unde-i... unde-i? Vă spun c-a dispărut!
Băieții se priviră cu teamă, fără să le vină să creadă.
― ...unde-i?
Ralph bombăni un răspuns, parcă de rușine.
― Poate că s-a întors la... la...
Sub ei, pe partea ostilă a muntelui, răpăiala de tobă continua.



III
Colibele de pe plajă

Jack stătea frînt de È™ale. Se aplecase ca un alergător, cu nasul aproape de pămîntul jilav. Trunchiurile È™i lianele care le împodobeau ca niÈ™te ghirlande se pierdeau în bezna verde, la zece metri deasupra; iar de jur împrejur ― tufiÈ™uri. Nu se vedea decît o slabă urmă de cărare; o rămurică plesnită È™i conturul vag al unei copite. Jack își lăsă bărbia în jos È™i le cercetă, ca È™i cum ar fi vrut să le silească să-i vorbească. Apoi, ca un cîine, înaintă anevoie în patru labe, fără să-i pese de poziÈ›ia lui incomodă, se furișă vreo cîțiva metri È™i se opri. Văzu un laÈ› de liană, cu un cîrcel atîrnat de o cracă noduroasă. Cîrcelul era lustruit pe dedesubt: porcii, trecînd pe dedesubt, îl frecaseră cu È›epii lor.
Jack se ghemui cu fața la cîțiva centimetri de urmă, apoi scrută penumbra tufișurilor. Părul de culoarea nisipului, mult mai lung decît cînd săriseră din avion, se decolorase, iar spinarea goală i se acoperise cu o puzderie de pistrui întunecați și se cojise, arsă de soare. Tîra în mîna dreaptă un băț de vreun metru și jumătate; n-avea pe el decît niște pantaloni scurți zdrențuiți, susținuți de cureaua în care înfipsese cuțitul, închise ochii, ridică fruntea și respiră ușor, cu nările larg deschise, prelucrînd informațiile aduse de curentul de aer cald. Și el, și pădurea erau absolut nemișcați.
În cele din urmă, respiră adînc, într-un suspin lung, și deschise ochii. Erau de un albastru-strălucitor, și în accesul lui de furie păreau că-i ies din cap, aproape înnebuniți. Își linse buzele uscate și cercetă pădurea necomunicativă. Apoi se furișă mai departe și o apucă la întîmplare.
Tăcerea pădurii era mai apăsătoare decît arÈ™iÈ›a, iar la acea oră nu se auzea nici măcar bîzîitul insectelor. Jack trezi o pasăre frumos colorată dintr-un cuib primitiv de rămurele È™i atunci tăcerea se sfărîmă È™i un È›ipăt ascuÈ›it, ce părea că vine din abisul secolelor, stîrni ecouri. Pînă È™i Jack se trase înapoi la acest È›ipăt, È›inîndu-È™i cu un È™uierat respiraÈ›ia; o clipă, se simÈ›i mai degrabă o ființă temătoare ― o maimuță ascunsă de crăcile încîlcite ale pomilor ― decît un vînător. Apoi însă, urma aceea È™i nemulÈ›umirea surdă îi rechemară atenÈ›ia, iar el cercetă concentrat solul. Se opri lîngă trunchiul unui arbore uriaÈ™, cu flori palide pe scoarÈ›a cenuÈ™ie, închise ochii È™i trase din nou în piept aerul cald; respiră scurt, pe față i se aÈ™ternu o paloare, apoi sîngele îi năvăli la loc. Păși ca o umbră prin bezna de sub pomi È™i se ghemui, uitîndu-se la pămîntul bătătorit pe care călca.
Excrementele de animale erau calde. Zăceau grămadă printre brazde. Erau verzi ca măslina, netede È™i scoteau aburi uÈ™ori. Jack înălță fruntea È™i privi masa impenetrabilă de liane întinsă de-a lungul potecii. Ridică suliÈ›a È™i se strecură înainte. ÃŽn dosul lianelor, poteca se unea cu o cărare deschisă de porci, destul de largă È™i de bătătorită ca să fie un drum. Solul se întărise prin bătătoreala zilnică, iar cînd Jack își îndreptă trupul, auzi ceva miÈ™cîndu-se pe drum. Trase braÈ›ul drept înapoi È™i aruncă suliÈ›a cu toată forÈ›a. De pe potecă răzbătu răpăitul rapid È™i aspru al unor copite ― un zgomot de castaniete, seducător, înnebunitor ― promisiunea că vor avea carne. O zbughi din tufiÈ™ È™i înÈ™facă suliÈ›a. Răpăitul copitelor de porc se pierdu în depărtare.
Jack rămase pe loc, scăldat în sudoare, mînjit cu dungi de pămînt cafeniu ― victima greutăților unei zile de vînătoare. ÃŽnjură, ieÈ™i de pe potecă È™i își urmă drumul pînă cînd pădurea se deschise vag È™i în locul trunchiurilor goale, susÈ›inînd acoperiÈ™ul întunecat, se iviră trunchiuri de un cenuÈ™iu-deschis, încoronate cu frunze de palmier, în spatele lor, marea sclipea È™i Jack auzi voci. Ralph stătea în faÈ›a lagunei, lîngă un adăpost din trunchiuri È™i frunze de palmieri, o colibă grosolană care părea gata să se prăbuÈ™ească. Nu-l observă pe Jack decît cînd vorbi.
― AveÈ›i cumva apă?
Ralph, încruntat, înălță privirea din masa de frunze, își plimbă ochii peste Jack, dar nu-l observă.
― Am întrebat dacă are cineva niÈ™te apă. Mi-e sete.
Ralph își mută atenția de la adăpost și-l observă, tresărind, pe Jack.
― Ei, salut! Apă? Acolo, lîngă pom. Trebuie să mai fi rămas.
Jack luă dintr-un grup de coji așezate la umbră o tigvă de nucă de cocos, plină ochi cu apă proaspătă, și bău. Apa i se prelinse pe bărbie, pe gît și pe piept. Respiră zgomotos cînd termină.
― SimÈ›eam nevoia să beau.
― Mai înalÈ›-o puÈ›in, vorbi Simon din adăpost.
Ralph se întoarse spre adăpost și ridică o cracă plină de frunze.
Frunzele se desprinseră și căzură fluturînd. În gaura făcută, se ivi chipul nedumerit al lui Simon.
― Iartă-mă.
Ralph contemplă nemulțumit dezastrul.
― N-am să reuÈ™esc niciodată să-l repar.
Se trînti la picioarele lui Jack. Simon rămase pe loc, uitîndu-se prin gaura din adăpost. Odată întins la pămînt, Ralph explică:
― Am lucrat zile întregi. Și uite rezultatul!
Ridicaseră două adăposturi șubrede. Unul din ele se deteriorase complet.
― Și trag chiulul întruna. Þii minte întrunirea? Cînd s-a spus că toată lumea trebuie să muncească din greu pînă terminăm adăposturile?
― Afară de mine È™i de vînătorii mei...
― Afară de vînători. Ei bine, țîncii sînt...
Gesticulă, căutînd un cuvînt.
― Nu-i nimic de făcut cu ei. Nici cei mai mari nu sînt mai breji. Vezi? Am muncit toată ziua cu Simon. Nu ne-a ajutat nimeni. S-au dus să se scalde, să mănînce sau să se joace.
Simon își scoase prudent capul.
― Tu eÈ™ti È™eful. Dă-le ordin.
Ralph ședea culcat și se uita la palmieri și la cer.
― ÃŽntruniri. Cui nu-i plac întrunirile? Zilnic. De două ori pe zi. Discutăm.
Se ridică într-un cot.
― Sînt sigur că, dacă suflu acum în cochilie, or să vină cu toÈ›ii în fugă. Și atunci, È™tii bine, o să fim foarte solemni, iar cineva o să spună c-ar trebui să construim un avion, un submarin sau un televizor. La sfîrÈ™itul întrunirii, or să lucreze cinci minute È™i pe urmă or să se ripisească sau or să plece la vînătoare.
Jack roși.
― Vrem carne.
― Deocamdată n-avem deloc. Și ne trebuie È™i adăposturi, în afară de asta, vînătorii tăi s-au întors de mai multe ore. S-au scăldat.
― M-am dus să explorez, zise Jack. Eu le-am dat drumul. A trebuit să mă duc. M-am...
Încercă să evoce impulsul covîrșitor de a depista urme de animale și de a le omorî.
― M-am dus să explorez. M-am gîndit că singur...
Nota de nebunie îi reapăru în ochi.
― M-am gîndit c-aÈ™ putea să ucid.
― Dar n-ai făcut-o.
― Am crezut c-o să reuÈ™esc.
În vocea lui Ralph vibra o energie ascunsă. e
― Dar n-ai făcut-o încă.
Insinuarea lui ar fi putut trece ca neintenționată, dacă n-ar fi fost intonația.
― Bănuiesc că n-ai de gînd să ne ajuÈ›i la adăposturi, nu?
― Ne trebuie carne...
― Și n-o avem.
Dușmănia era limpede.
― O s-avem! Data viitoare! Trebuie să pun un vîrf de fier la suliță! Am rănit un porc, dar a căzut suliÈ›a din el. Dacă am reuÈ™i să facem vîrf uri...
― Avem nevoie de adăposturi!
Deodată, pe Jack îl apucă furia.
― Mă acuzi...?
― Nu spun decît c-am lucrat din răsputeri. Doar atît.
Se roșiseră amîndoi și le venea greu să se mai uite unul la altul. Ralph se rostogoli pe burtă și începu să se joace cu iarba.
― Dacă mai plouă ca atunci cînd ne-au dat drumul, o să avem sigur nevoie de adăposturi. Și mai e ceva. Avem nevoie de adăposturi din pricina...
Se opri o clipă și mînia i se stinse. Continuă să discute despre acest nou subiect mai puțin primejdios.
― Ai băgat de seamă, nu?
Jack lăsă sulița și se așeză pe vine.
― Ce anume?
― Ei bine, le e teamă.
Se răsuci în iarbă și se uită la fața fioroasă și murdară a lui Jack.
― Vorbesc de ce se întîmplă. Copiii visează. E uÈ™or să-i auzi. Ai fost treaz azi-noapte?
Jack clătină din cap.
― Vorbesc È™i È›ipă în somn. Þîncii. Chiar È™i unii dintre cei mari. Ca È™i cum...
― Ca È™i cum ar fi o insulă primejdioasă.
Uimiți de întrerupere, își ridicară privirea spre fața serioasă a lui Simon.
― Ca È™i cum, reluă Simon, fiara sau È™arpele ăla ar exista cu adevărat. ÞineÈ›i minte?
Cei doi băieți mai mari tresăriră cînd auziră cuvîntul detestat. Șerpii nu erau pomeniți, nu trebuiau pomeniți.
― Ca È™i cum ne-am afla pe o insulă primejdioasă, zise Ralph încet. Da, aÈ™a e.
Jack se ridică în capul oaselor și își întinse picioarele.
― Sînt scrîntiÈ›i.
― Nebuni de-a binelea. ÞineÈ›i minte cînd ne-am dus în explorare?
Își zîmbiră unul altuia, amintindu-și de măreția primei zile. Ralph continuă.
― AÈ™a că ne trebuie adăposturi, ca un fel de...
― Cămin.
― Exact.
Jack își strînse picioarele, își prinse genunchii în mîini și se încruntă ca să înțeleagă limpede situația.
― Cu toate acestea... în pădure... Vreau să spun, cînd vînezi... nu cînd culegi fructe, fireÈ™te, cînd eÈ™ti singur...
Se opri o clipă, nesigur dacă Ralph îl ia în serios.
― Zi-i mai departe.
― Dacă vînezi, te trezeÈ™ti uneori că...
Roși brusc.
― FireÈ™te, nu-i nici o primejdie. Doar o impresie. SimÈ›i că nu vînezi... ci că eÈ™ti vînat; ca È™i cum te-ar urmări tot timpul ceva în junglă.
Tăcură din nou: Simon concentrat, Ralph neîncrezător și vag indignat. Se ridică în capul oaselor și se frecă pe umăr cu o mînă murdară.
― Păi, nu È™tiu.
Jack sări în picioare și vorbi foarte repede.
― AÈ™a te simÈ›i în pădure. FireÈ™te, nu-i nimic la mijloc. Doar... doar...
Făcu cîțiva pași rapizi spre plajă, apoi se întoarse.
― Doar eu È™tiu cum se simt. ÃŽnÈ›elegi? Asta-i tot.
― Cel mai bun lucru e să fim salvaÈ›i.
Jack trebui să reflecteze o clipă înainte de a-și aminti ce însemna salvarea.
― SalvaÈ›i? A, da, desigur. DeÈ™i aÈ™ vrea să prind mai întîi un porc...
Înșfăcă sulița și o azvîrli în pămînt. Expresia opacă și dementă îi reveni în priviri. Ralph îl examina prin claia de păr blond.
― Atîta vreme cît vînătorii tăi au grijă de foc...
― Tu È™i focul ăla!
Cei doi băieți coborîră pe plajă, se întoarseră și se uitară peste umăr la muntele roz. Șuvița de fum schiță o linie încrețită pe albastrul compact al cerului, tremură, se înălță și dispăru. Ralph se încruntă.
― Mă întreb cît de departe se vede.
― La cîțiva kilometri.
― Nu iese destul fum.
Rădăcina de jos a șuviței, conștientă parcă de privirea lor, se îngroșă, deveni tulbure și alb-gălbuie, iar apoi se cațără pe coloana firavă.
― Au pus pe foc ramuri verzi, murmură Ralph. AÈ™a o fi?
Ridică ochii și se întoarse brusc, scrutînd orizontul.
― Acum văd!
Jack strigă atît de tare, încît Ralph tresări violent.
― Ce? Unde? Un vapor?
Jack arăta însă spre prăpăstiile înalte care coborau de pe munte spre partea mai plană a insulei.
― FireÈ™te! Acum stau întinÈ™i acolo sus... n-au încotro, cît soarele e prea puternic...
Ralph privi uimit fața extaziată a lui Jack.
― ...se duc sus, sus de tot, ca să stea la umbră, să se odihnească în timpul arÈ™iÈ›ei, ca vacile acasă...
― Am crezut c-ai văzut un vapor!
― Am putea să ne apropiem pe furiÈ™... să ne vopsim feÈ›ele, ca să nu ne vadă... poate să-i înconjurăm È™i atunci...
Ralph nu-și mai putu stăpîni indignarea.
― Vorbeam de fum! Nu vrei să fii salvat? Nu È™tii să vorbeÈ™ti decît de porci, porci È™i iar porci!
― Dar avem nevoie de carne!
― Muncesc toată ziua doar eu cu Simon, iar tu te întorci È™i nici măcar nu observi c-am ridicat colibe?
― Și eu am muncit...
― Tu faci ce-È›i place! strigă Ralph. Vînezi! ÃŽn timp ce eu...
Se înfruntară pe plaja strălucitoare, uimiți de sentimentul dușmăniei. Ralph își mută primul privirea, prefăcîndu-se că se interesează de un grup de tînci pe nisip. De după platformă se auziră țipetele vînătorilor care se scăldau în bazin. La capătul platformei zăcea culcat Piggy, cu ochii la apa sclipitoare.
― BăieÈ›ii nu-s de mare folos.
Voia să spună că nimeni nu-i chiar așa cum ți-l închipui.
― Simon! El e de folos, continuă el È™i arătă spre adăposturi. ToÈ›i ceilalÈ›i s-au cărat. Simon a muncit ca È™i mine. Doar că...
― Simon e întotdeauna gata să dea o mînă de ajutor.
Ralph se întoarse la adăposturi, cu Jack alături.
― Am să te ajut niÈ›el, înainte de-a mă scălda, murmură Jack.
― Nu te deranja.
Cînd ajunseră însă la adăposturi, Simon dispăruse. Ralph vîrî capul în gaura dintre frunze, și-l retrase și se întoarse spre Jack.
― A întins-o.
― S-o fi săturat, zise Jack, È™i s-a dus să se scalde È™i el.
Ralph se încruntă.
― E un băiat ciudat. E neobiÈ™nuit.
Jack îi dădu dreptate, mai mult de dragul de a fi de acord cu el, și, printr-un consemn tacit, părăsiră adăpostul și se îndreptară spre bazin.
― Iar pe urmă, zise Jack, după ce mă scald È™i mănînc, am să mă duc în partea ailaltă a muntelui, să văd dacă nu găsesc vreo urmă. Vii È™i tu?
― Dar soarele aproape c-a asfinÈ›it...
― Poate mai am timp.
Se plimbară împreună ― două lumi de experienÈ›e È™i sentimente diferite, incapabile să comunice.
― Dac-aÈ™ putea să prind un porc!
― Eu mă întorc să continuu lucrul la adăposturi.
Se priviră nedumeriți, cu dragoste și ură. Toată apa caldă și sărată a bazinului, strigătele, stropeala și rîsetele reușiră cu greu să-i unească din nou.
Simon, pe care se așteptau să-l găsească, nu se afla la bazin.


Cînd ceilalți doi porniseră de-a lungul plajei ca să se uite la munte, Simon îi urmărise la cîțiva pași, apoi se oprise. Rămăsese pe loc și se încruntase la o movilă de nisip pe plajă, unde cineva încercase să ridice o căsuță sau o colibă. Apoi se întorsese cu spatele și intrase hotărît în pădure. Era un băiat mic și osos, cu bărbia ascuțită; ochii foarte strălucitori îl înșelaseră pe Ralph cînd îl socotise încîntător de vesel și de malițios. Claia de păr negru și aspru atîrna lungă, acoperindu-i aproape fruntea joasă și lată. Purta niște pantaloni scurți în zdrențe și era în picioarele goale, ca și Jack. Pielea, destul de închisă la culoare, se bronzase puternic, lucind de transpirație.
Își croi drum în susul brazdei, trecu de marea stîncă pe care se cocoțase Ralph în prima dimineață și o apucă la dreapta, printre pomi. Călca cu pași regulați prin hectarele de pomi fructiferi, unde și cei mai neajutorați își găseau ușor hrană, chiar dacă era nesatisfăcătoare. Florile și fructele creșteau împreună pe aceiași pomi, pretutindeni plutea mirosul de fructe coapte și se auzea bîzîitul a milioane de albine adunînd miere. Aici îl ajunseră din urmă puștii care fugiseră după el. Vorbeau, scoteau strigăte de neînțeles și îl trăgeau spre pomi. Apoi, în bîzîitul albinelor, în lumina soarelui de după-amiază, Simon le culese fructele la care nu puteau ajunge, le alese pe cele mai frumoase din frunziș și le împărți mîinilor întinse și nenumărate. Cînd îi sătură, se opri și se uită împrejur. Puștii îl pîndeau cu o expresie ciudată peste mîinile pline cu fructe coapte.
Simon plecă de lîngă ei și o luă pe poteca de-abia vizibilă. În curînd, jungla înaltă îl înghiți. Trunchiuri lungi purtau flori de un albastru pal, neobișnuite, pînă sus, în bolta întunecată, unde viața continua zgomotos. Aerul de aici era întunecat, iar lianele își lăsau brațele în jos, ca un cordaj de vas cu pînze scufundat. Pașii i se imprimau în pămîntul moale, iar lianele tremurau pe toată lungimea cînd le lovea.
Ajunse în sfîrÈ™it într-un loc unde lumina se revărsa din plin. Neavînd nevoie să urce prea mult ca să găsească soarele, lianele È›esuseră un covor uriaÈ™, atîrnat într-o latură a luminiÈ™ului din junglă; o puzderie de stînci ieÈ™eau aproape la suprafață È™i nu lăsau să crească decît plantele mici È™i ferigile, întregul spaÈ›iu era îngrădit de tufiÈ™uri întunecate È™i frumos mirositoare ― un amfiteatru de arÈ™iță È™i de lumină. Un pom imens, prăbuÈ™it de-a lungul unui colÈ›, se sprijinea de cei încă în picioare, iar o liană sprintenă arunca raze galbene È™i roÈ™ii pînă în vîrf.
Simon se opri. Se uită peste umăr, ca și Jack, la cărările ascunse în urmă și aruncă repede o privire împrejur, pentru a se încredința că era complet singur. O clipă, se mișcă aproape pe furiș. Apoi se aplecă și pătrunse în centrul covorului. Lianele și tufișurile erau atît de aproape, încît le pată de transpirație; după trecerea lui, se strînseră la loc. Ajuns înăuntru, se pomeni într-o colibă mică, despărțită de luminiș prin cîteva frunze. Se ghemui, desfăcu frunzele și se uită. Nimic nu se mișca, în afara unei perechi de fluturi frumos colorați, care dansau unul în jurul altuia în aerul fierbinte, își ținu răsuflarea și ciuli urechile la zgomotele de pe insulă. Seara înainta repede; strigătele păsărilor strălucitoare și fantastice, bîzîitul albinelor, pînă și țipătul pescărușilor ce se întorceau la cuiburile lor dintre stîncile pătrate, descrescuseră. În larg, marea spărgîndu-se la kilometri depărtare, pe recife, scotea un sunet mai puțin perceptibil decît pulsația sîngelui.
Simon dădu drumul perdelei de frunze. Sulițele piezișe ale soarelui de culoarea mierii se micșorară; alunecară pe vîrful tufișurilor, trecură pe deasupra bobocilor verzi ca niște luminări, urcară spre boltă, iar bezna se adună pe sub pomi. O dată cu dispariția treptată a luminii, muriră și culorile stridente, iar arșița și agitația se domoliră. Bobocii ca niște luminări fremătară. Sepalele lor verzi se desfăcură puțin și vîrfurile albe ale florilor se înălțară gingaș în întîmpinarea aerului curat.
Lumina soarelui se ridicase definitiv din spațiul deschis și se retrăsese de pe cer. Bezna potopi totul, inundînd drumurile dintre pomi, pînă cînd acestea deveniră obscure și stranii, ca fundul mării. Bobocii ca lumînarea își deschiseră florile largi și albe, sticlind în lumina ce picura de pe primele stele. Parfumul lor se răspîndi în aer și se înstăpîni pe insulă.



IV
Fețe vopsite și păr lung

Primul ritm cu care se obisnuiră fu ciclul lent din zori pînă la înserarea bruscă. Acceptară plăcerile dimineÈ›ii, soarele strălucitor, marea impunătoare È™i aerul plăcut, ca momente cînd te puteai juca frumos, iar viaÈ›a era atît de plină, încît speranÈ›a devenea de prisos, fiind prin urmare dată uitării. Spre amiază, cînd torentele de lumină cădeau mai aproape de verticală, culorile rigide ale dimineÈ›ii se îndulceau, prinzînd reflexe de perlă È™i opal; iar arÈ™iÈ›a ― ca È™i cum înălÈ›imea amenințătoare a soarelui i-ar fi dăruit un impuls ― se transforma într-o lovitură de care se fereau, fugind la umbră È™i stînd acolo culcaÈ›i, poate chiar dormind.
La prînz se petreceau lucruri ciudate. Marea sclipitoare se umfla, despicîndu-se în suprafețe plane, enervante prin mișcarea lor imposibilă; reciful de coral și cîțiva palmieri piperniciți, agățați de porțiunile mai ridicate, se înălțau spre cer, tremurau, se rupeau în bucăți, alergau ca picăturile de ploaie pe sîrmă, sau se multiplicau ca într-o stranie succesiune de oglinzi. Uneori, se întrezărea amenințător uscatul, acolo unde nu exista uscat, destrămîndu-se ca un balon, în timp ce copiii îl urmăreau din ochi. Piggy, cu un aer savant, denunță fenomenul ca fiind un "miraj"; și cum nici un băiat nu reușea să ajungă măcar pînă la reciful de pe întinderea marină unde pîndeau rechinii cu botul deschis, se obisnuiră cu aceste mistere și le ignorară, așa cum ignorau stelele miraculoase și pîlpîitoare. La amiază, iluziile se destrămau pe cer și soarele îi ațintea feroce, ca un ochi mînios. Apoi, spre sfîrșitul după-amiezei, mirajele se împuținau, iar orizontul se uniformiza, devenind albastru și dens, o dată cu asfințitul. Era un alt moment de răcoare relativă, amenințat însă de venirea întunericului. După ce soarele apunea, bezna se prăbușea asupra insulei ca spuma unui stingător de incendii și în scurt timp, sub stelele îndepărtate, adăposturile se umpleau de neastîmpăr.
Cu toate acestea, tradiția nord-europeană a muncii, a jocului și a hranei le făcu imposibilă, tot timpul zilei, adaptarea completă la acest nou ritm. Puștiul pe nume Percival se furișase de la început într-un adăpost și rămăsese acolo două zile, vorbind, cîntînd și plîngînd, pînă crezuseră că se țicnise și se distraseră reținut pe seama lui. De atunci slăbise, avea ochii roșii și era foarte trist; un puști care se juca puțin și plîngea des.
Băieții mai mici erau cunoscuți acum sub numele generic de "puștii". Descreșterea în înălțime, de la statura lui Ralph în jos, avea loc treptat; și, cu toate că exista o categorie confuză, cuprinzînd pe Simon, Robert și Maurice, nimănui nu-i era greu să-i recunoască pe cei mari la un capăt și pe cei mici la celălalt. Puștii neîndoielnici, cei de vreo șase ani, duceau o viață a lor, foarte distinctă, dar în același timp intensă. Mîncau mai toată ziua, culegînd fructe de unde reușeau să ajungă, fără să strîmbe din nas, dacă erau sau nu coapte sau bune. Se obișnuiseră cu durerile de stomac și cu un fel de diaree cronică. Sufereau spaime nemărturisite în beznă și se ghemuiau unul într-altul, căutînd încurajare, în afară de hrană și de somn, își găseau timp pentru jocuri stupide și banale printre dunele de nisip alb de la țărmul mării strălucitoare. Plîngeau după mămicile lor mult mai puțin decît te-ai fi putut aștepta; se bronzaseră puternic și erau extrem de murdari. Ascultau chemările cochiliei, mai ales fiindcă în ea sufla Ralph, care, fiind destul de mare, reprezenta o legătură cu universul adult al autorității; și, într-o oarecare măsură, fiindcă le făcea plăcere distracția de a se aduna. Altfel însă, rareori le păsa de cei mari și duceau o viață a lor, în comun și plină de emoții.
Ridicaseră castele de nisip la stăvilarul rîulețului. Aceste castele, înalte cam de treizeci de centimetri, erau împodobite cu scoici, flori ofilite și pietre interesante, în jurul castelelor se afla o mulțime de semne, cărări, ziduri, șine de cale ferată, care nu căpătau sens decît dacă le priveai de la nivelul plajei. Aici se jucau puștii, poate nu prea fericiți, dar cel puțin adînc preocupați de distracțiile lor, iar adeseori jucau cîte trei împreună același joc.
Tot trei se jucau È™i acum ― Henry fiind cel mai înalt. Era rudă îndepărtată cu celălalt băiat, cel cu pata de culoarea dudei pe față, care dispăruse încă din seara marelui foc; nu era însă destul de mare ca să priceapă È™i, dacă i s-ar fi spus că băiatul plecase acasă cu un avion, ar fi acceptat afirmaÈ›ia fără să crîcnească sau să se îndoiască.
În acea după-amiază, Henry deveni un fel de conducător, fiindcă ceilalți doi copii erau Percival și Johnny, cei mai mici băieți de pe insulă. Percival avea părul cenușiu și nu-i fusese foarte simpatic nici măcar mamei lui; Johnny era bine făcut, blond și belicos din naștere. Acum devenise ascultător, fiindcă jocul îl interesa: cei trei copii, îngenuncheați în nisip, stăteau cuminți.
Roger și Maurice ieșiră din pădure. Fuseseră înlocuiți la corvoada de la foc și coborîseră să se scalde. Roger îi conduse direct prin castele, dărîmîndu-le cu piciorul, îngropînd florile și risipind pietrele alese. Maurice îl urmări rîzînd, mărind dezastrul. Cei trei puști se opriră din joc și își ridicară privirile, întîmplător, semnele făcute de ei, și care îi preocupau în mod special, rămaseră neatinse, așa că nu protestară. Doar Percival începu să scîncească, fiindcă îi intrase nisip în ochi, iar Maurice se grăbi să treacă mai departe. Mai înainte, acasă, Maurice fusese pedepsit deoarece aruncase cu nisip în ochii unui băiat mai mic. Acum, deși nu exista nici un părinte ca să-i tragă cîteva la fund, simți totuși căința în urma unui gest urît. Prin minte îi trecu o scuză. Murmură ceva în legătură cu scăldatul și o rupse la fugă.
Roger rămase cu ochii la puști. Nu era cu mult mai bronzat decît atunci cînd sărise din avion, dar claia de păr negru, lăsată pe ceafă și pe frunte, părea să meargă de minune cu fața lui mohorîtă, făcînd ca atitudinea lui inițială de izolare să devină de-a dreptul respingătoare. Percival încetă cu scîncitul și își văzu mai departe de joacă, fiindcă lacrimile îi spălaseră nisipul din ochi. Johnny îl urmări cu ochii albaștri de porțelan; apoi reîncepu să-l împroaște cu nisip și în curînd Percival izbucni iar în plîns.
Henry obosi cu joaca și o luă agale spre plajă, iar Roger îl urmă, ținîndu-se pe sub palmieri și apucînd-o ca din întîmplare în aceeași direcție. Henry depăși palmierii și umbra, fiind prea tînăr ca să evite soarele. Coborî pe plajă și își găsi de lucru pe țărm. Fluxul uriaș al Pacificului înainta, iar la fiecare cîteva secunde apa relativ liniștită a lagunei se umfla și pătrundea treptat pe mal. În acel ultim ostrov al mării trăiau creaturi minuscule și transparente, venite în explorare o dată cu apa pe nisipul fierbinte și uscat. Cu organele lor delicate, cercetau noul tărîm. Poate că apăruse hrană acolo unde la ultima lor incursiune nu existase; excremente de păsări, poate insecte, orice fel de rămășițe ale vieții terestre de pe insulă. Ca o puzderie de dinți mititei ai unui ferăstrău, creaturile transparente curățau plaja, asemenea unor gunoieri.
Pe Henry spectacolul îl fascină. Scormoni în apă cu un băț găsit întîmplător, ros și albit de valuri, încercînd să controleze mișcările gunoierilor. Sapă în nisip canale mici, pe care fluxul le umplu, și încercă să le populeze cu acele creaturi. Operațiunea îl captivă, producîndu-i o bucurie imensă, căci simțea că exercita control asupra unor alte viețuitoare. Vorbi cu ele, le îmboldi, le dădu ordine. Acoperite de reflux, urmele pașilor săi deveniră golfulețe în care creaturile erau ținute prizoniere, lăsîndu-i iluzia unei mari îndemînări. Se ghemui pe țărm, se aplecă, o șuviță îi căzu pe frunte și în ochi, iar soarele după-amiezei își goli în el tolba de săgeți invizibile.
Roger așteptă și el. La început se ascunse pe după trunchiul unui palmier uriaș; dar Henry se concentrase atît de mult asupra creaturilor transparente, încît în cele din urmă se ridică în picioare, la vedere. Se uită de-a lungul plajei. Percival plecase plîngînd, iar Johnny rămăsese stăpînul singur și triumfător al castelelor. Stătea lîngă ele, fredona încet și azvîrlea cu nisip într-un Percival imaginar. Roger vedea în spatele lui Henry platforma și sclipirea jerbelor de apă pe cînd Ralph, Simon, Piggy și Maurice săreau în bazin. Ascultă cu atenție, dar îi auzi slab.
O briză neaÈ™teptată scutură marginile palmierilor, iar frunzele lor se miÈ™cară È™i tremurară. La douăzeci de metri deasupra lui Roger, un mănunchi de nuci de cocos ― bucăți fibroase, mari ca niÈ™te mingi de rugby ― se desprinseră de pe crăci. Căzură în jurul lui, cu buÈ™ituri înfundate, fără să-l lovească. Roger nu se gîndi să fugă, ci se uită de la nucile de cocos la Henry È™i înapoi.
Pe sub palmieri se întindea o plajă înaltă; milioane de valuri împrăștiaseră pietrele aflate odinioară pe nisipul altor plaje. Roger se aplecă, ridică o piatră, È›inti È™i o aruncă în Henry ― dar greÈ™i È›inta. Piatra, rămășiță a unor vremuri absurde, ricoșă la cinci metri în dreapta lui Henry È™i căzu în apă. Roger adună o mînă de pietre È™i începu să le arunce. TotuÈ™i, în jurul lui Henry rămînea un spaÈ›iu cu un diametru de vreo È™ase metri, unde nu îndrăznea să arunce. Invizibile È™i puternice, legile necruțătoare ale vieÈ›ii de mai înainte domneau È™i aici. ÃŽn jurul copilului ghemuit se afla protecÈ›ia părinÈ›ilor, a È™colii, a poliÈ›iei È™i a legii. BraÈ›ul lui Roger era dirijat de o civilizaÈ›ie ruinată, care nu È™tia nimic despre el.
Plescăiturile din apă îl surprinseră pe Henry. Părăsi creaturile transparente și tăcute și se concentră, ca un cîine de vînătoare, asupra centrului cercurilor concentrice, pietrele cădeau într-o parte și într-alta, iar Henry se întorcea ascultător, dar veșnic prea tîrziu ca să le vadă în aer. în sfîrșit, zări una și rîse, căutîndu-și prietenul care îl necăjea, însă Roger se ascunsese din nou în dosul trunchiului de palmier, sprijinit de el, suflînd repede și clipind des. Henry pierdu interesul asupra pietrelor și plecă.
― Roger!
Jack stătea cam la zece metri depărtare sub un pom. Cînd Roger deschise ochii și îl văzu, pe pielea brunetă se strecură o umbră întunecată; Jack nu observă însă nimic. Era neastîmpărat, nerăbdător, îi făcea semn cu mîna să vină, așa că Roger se îndreptă spre el.
La capătul rîului se afla un bazin mic de tot, stăvilit de nisip și plin de nuferi albi și de trestii ca niște ace. Aici așteptau Sam, Eric și Bill. Jack se feri de soare, îngenunche lîngă bazin și deschise cele două frunze mari pe care le ducea în mînă. Într-una era argilă albă, în cealaltă argilă roșie. Lîngă ei găsiră o bucată de mangal rămasă de la foc.
Jack îi explică lui Roger, în timp ce lucra.
― Porcii nu mă miros. Cred însă că mă văd. Un lucru roz pe sub pomi.
Se mînji cu argilă.
― De-aÈ™ avea niÈ™te argilă verde!
Întoarse spre Roger o față ascunsă pe jumătate și răspunse privirii lui uimite.
― Ca să vînez. Ca la război. Știi... vopsea de camuflaj. Ca lucrurile alea care vor să arate altfel...
Se schimonosi, încercînd să explice.
― ...ca fluturii de noapte pe pomi.
Roger îl înțelese și îl aprobă grav. Gemenii se apropiară de Jack și începură să protesteze timid, într-o anumită problemă. Jack le făcu semn să-l lase în pace.
― Gura!
Frecă bucata de cărbune între petele roșii și albe de pe față.
― Nu. Voi doi veniÈ›i cu mine.
Se uită la reflexia lui în apă și îi displăcu.
Se aplecă, ridică o mînă de apă călduță și își spălă murdăria de pe față. Sprîncenele de culoarea nisipului și pistruii apărură la loc.
Roger zîmbi fără să vrea.
― Dar murdar mai eÈ™ti!
Jack voia să-și aranjeze altfel fața. Își vopsi cu alb un obraz și o orbită, apoi se mînji cu roșu pe cealaltă jumătate a feței și trase cu bucata de cărbune o dîră neagră de la urechea dreaptă la falca stingă. Se uită în bazin ca într-o oglindă, dar răsuflarea tulbură luciul apei.
― Sam È™i Eric. AduceÈ›i-mi o nucă de cocos. Una goală.
Îngenunche, ținînd în mîini coaja plină cu apă. O pată rotundă de soare îi căzu pe față și în adîncurile apei se răspîndi o strălucire. Se uită uimit, nu atît la sine, cît la un străin impunător. Vărsă apa, sări în picioare și rîse emoționat. Lîngă bazin, trupul lui musculos susținea o mască menită să le atragă privirile și să-i înspăimînte. Începu să danseze, iar rîsul lui răsună ca un lătrat însetat de sînge. Porni țopăind spre Bill, și masca părea un lucru de sine stătător, în spatele căruia se ascundea Jack, eliberat de rușine și de timiditate. Fața cu culori roșii, albe și negre se clătină prin aer și țopăi spre Bill. Acesta rîse; apoi, deodată, tăcu și se strecură în desișuri.
Jack se repezi la gemeni.
― CeilalÈ›i fac un È™ir. Hai!
― Dar...
― ... noi...
― HaideÈ›i! Am să mă furiÈ™ez È™i-am să-l înjunghii...
Masca îi forță să-l urmeze.
Ralph ieși din bazin, o apucă pe plajă și se așeză la umbra palmierilor, își dădu peste cap părul blond, lipit de sprîncene. Simon făcea pluta, bătînd apa cu picioarele, în timp ce Maurice se antrena la sărituri. Piggy se plimba îngîndurat, ridicînd diverse lucruri la întîmplare și aruncîndu-le apoi. Fluxul acoperise bălțile dintre stînci care îl fascinaseră, așa că nu era nimic interesant de văzut pînă la reflux. Deodată îl zări pe Ralph pe sub palmieri și se duse să se așeze alături.
Piggy avea niște pantaloni scurți ferfenițiți, trupul gras i se bronzase și, indiferent la ce se uita, lentilele ochelarilor sclipeau. Era singurul băiat de pe insulă al cărui păr părea că nu crește. Restul aveau adevărate clăi, dar părul lui Piggy îi atîrna în șuvițe rare, ca și cum chelia ar fi fost condiția lui firească, acest strat protector urmînd totuși să dispară repede, ca stratul moale de catifea de pe coarnele cerbilor tineri.
― M-am gîndit la un ceas, zise el. Am putea să facem un cadran solar. Să înfigem un băț în nisip È™i pe urmă...
Efortul de a explica procesul matematic necesar se dovedi prea mare. În schimb, flutură mîna de mai multe ori.
― Și un aeroplan, È™i un aparat de televiziune, zise Ralph acru, È™i un motor cu aburi.
Piggy clătină din cap.
― Trebuie să ai multe materiale din metal pentru astfel de obiecte, È™i n-avem metal. Avem însă un băț.
Ralph se întoarse și zîmbi involuntar. Piggy te scotea din sărite; grăsimea lui, astma asta-mă și ideile lui practice te enervau; aveai întotdeauna o mică plăcere să-ți bați joc de el, chiar dacă n-o făceai înadins.
Piggy îi văzu zîmbetul și îl interpretă greșit, ca pe un semn de prietenie. Printre copiii mari se stabilise tacit consemnul că Piggy era un intrus, nu numai din cauza accentului, care nu conta, cît mai ales a grăsimii, a asta-mei, a ochelarilor și a unei oarecare lipse de înclinare pentru munca manuală. Acum, înțelegînd că o parte din cuvintele lui îl făcuseră pe Ralph să zîmbească, se bucură și încercă să cîștige teren.
― Avem o groază de beÈ›e. Am putea să facem un cadran solar cu fiecare. Atunci am È™ti cît e ceasul.
― Mare scofală!
― Ai zis că vrei să facem ceva. Ca să fim salvaÈ›i.
― Ia mai taci!
Sări în picioare și fugi spre bazin, chiar în clipa cînd Maurice executa o săritură nu prea reușită. Ralph se bucură că se ivise prilejul să schimbe discuția. Cînd Maurice apăru la suprafață, îi strigă:
― Ai sărit pe burtă! Ai sărit pe burtă!
Maurice îi zîmbi È™i Ralph se lăsă uÈ™or în bazin. Dintre toÈ›i băieÈ›ii, el se simÈ›ea cel mai bine în apă; astăzi însă, agasat de faptul că se pomenise de salvare ― inutila È™i caraghioasa lor salvare ― nici adîncurile verzi ale apei È™i nici soarele auriu È™i zdrobit nu-l mai consolau, în loc să rămînă È™i să se joace, înotă cu miÈ™cări regulate pe sub trupul lui Simon È™i ieÈ™i la celălalt capăt al bazinului, unde se întinse mlădios È™i ud ca o focă. Piggy, veÈ™nic neîndemînatic, se sculă È™i se apropie de el, dar Ralph se întoarse pe burtă È™i se prefăcu că nu-l vede. Mirajele se destrămaseră, iar el È™i își plimbă posac privirea de-a lungul orizontului întins È™i albastru.
În clipa următoare, sări în picioare și strigă:
― Fum! Fum!
Simon, care încercă să iasă din bazin, luă o gură de apă. Maurice, gata să plonjeze, se întoarse pe călcîie, o zbughi spre platformă și o coti spre iarba de sub palmieri. Acolo începu să-și tragă chiloții în zdrențe, gata pentru orice eventualitate.
Rămas în picioare nemișcat, Ralph își ținea părul peste cap cu o mînă, iar pe cealaltă o încleștase. Simon se strecură pe brînci afară din apă. Piggy își frecă ochelarii de chiloți și clipi spre mare.
Maurice își vîrî amîndouă picioarele printr-un crac al chiloților. Dintre toți, doar Ralph stătea liniștit.
― Nu văd nici urmă de fum, zise Piggy cu neîncredere. Nu văd nici urmă de fum, Ralph, unde-o vezi?
Ralph nu răspunse, își încleștase mîinile pe frunte pentru ca părul blond să nu-i cadă pe ochi.
Se aplecă înainte, iar sarea începu să-i înălbească trupul.
― Ralph, unde-i vaporul?
Simon, care stătea alături, se uită de la Ralph la orizont, pantalonii lui Maurice se rupseră cu un suspin și-i abandonă ca pe o epavă; se repezi spre pădure, apoi se întoarse.
Fumul ― un ghem mic È™i strîns la orizont ― se desfăcea încet în fuioare. Sub fum apăru o pată minusculă, care ar fi putut fi un coÈ™ de vapor. Ralph era palid È™i vorbea singur.
― Au să vadă fumul nostru...
Piggy se uita acum în direcția bună.
― Nu mi se pare c-ar fi ceva.
Se întoarse și scrută muntele. Ralph continua să urmărească vaporul cu ochi lacomi. Fața lui își recăpătase culoarea. Simon stătea alături tăcut.
― Nu văd prea bine, zise Piggy, dar la noi se înalță vreun fum?
Ralph se mișcă nerăbdător, pîndind încă vaporul.
― Fumul de pe munte.
Maurice veni în fugă și se holbă la mare. Atît Simon, cît și Piggy se uitau în sus pe munte. Piggy își făcu ochii mici, dar Simon strigă, ca și cum ar fi fost rănit:
― Ralph! Ralph!
La vibrația din glasul lui, Ralph se răsuci pe nisip.
― Spune-mi, zise Piggy neliniÈ™tit, se vede vreun semnal?
Ralph urmări fumul ce se destrăma la orizont, apoi se uită în sus pe munte.
― Ralph, te rog! Se vede vreun semnal?
Simon întinse timid mîna ca să-l atingă pe Ralph; acesta însă o rupse la fugă, dădu buzna prin apa mică de la capătul bazinului, peste nisipul alb și fierbinte și pe sub palmieri. Se luptă o clipă cu desișurile care începuseră să acopere brazda. Simon fugi după el, apoi Maurice. Piggy strigă:
― Ralph! Te rog, Ralph!
Începu și el să fugă, dar, înainte de-a ajunge pe terasă, se împiedică de chiloții aruncați de Maurice. În spatele celor patru băieți, fumul se mișca ușor la orizont; pe plajă, Henry și Johnny aruncau cu nisip în Percival, care plîngea din nou în tăcere; toți trei ignorau cu desăvîrșire agitația celor mai mari.
Cînd Ralph ajunse la capătul brazdei, își trase sufletul ca să înjure, își chinui cu disperare trupul gol printre lianele înțepătoare și se umplu de șuvițe de sînge. Ralph se opri în locul unde începea ascensiunea abruptă a muntelui. Maurice se afla la doar cîțiva pași în urmă.
― Ochelarii lui Piggy! strigă Ralph. Dacă s-a stins focul o s-avem nevoie de ei...
Încetă să strige și se clătină. Piggy de-abia se vedea, urcînd din greu de pe plajă.
Ralph se uită la orizont, apoi în susul muntelui. Merita s-aduci ochelarii lui Piggy, cînd vaporul avea să dispară între timp? Însemna să se cațere și să găsească focul stins, dar atunci nu le mai rămînea decît să-l urmărească pe Piggy cum suie costișa, în timp ce vaporul dispărea la orizont, în culmea disperării și ros de nehotărîre, Ralph strigă:
― O, Dumnezeule! O, Dumnezeule!
Simon, luptîndu-se cu tufișurile, își ținu răsuflarea și se schimonosi. Ralph o porni orbește mai înainte, ca un sălbatic, în vreme ce șuvița de fum a vaporului se îndepărta.
Focul se stinsese. Văzură imediat; înțeleseseră ceea ce știuseră încă de jos de pe plajă cînd li se arătase fumul bine cunoscut al salvării. Focul se stinsese de tot, nu mai scotea fum, era mort; paznicii dispăruseră. O grămadă de combustibil se găsea acolo la îndemînă.
Ralph se întoarse spre mare. Orizontul se întindea din nou, impersonal, golit de orice, în afară de dîra ușoară de fum. Ralph o rupse la fugă din greu printre stînci, se așeză pe marginea recifului roz și țipă la vapor.
― ÃŽntoarce-te! ÃŽntoarce-te!
Fugi încoace și încolo de-a lungul recifului, cu chipul
Îndreptat tot timpul spre mare, iar vocea i se înălță demențial.
― ÃŽntoarce-te! ÃŽntoarce-te!
Apărură Simon și Maurice. Ralph îi privi fără să clipească. Simon se întoarse, ștergîndu-și apa de pe obraji. Ralph căută în minte cea mai îngrozitoare înjurătură pe care o cunoștea.
― Au lăsat să se stingă blestematul ăsta de foc!
Se uită în jos, la partea ostilă a muntelui. Se ivi și Piggy, cu răsuflarea tăiată și scîncind ca un puști. Ralph își încleștă pumnii și roși violent. Își concentră privirea și, cu toată amărăciunea din voce, li se adresă:
― Uite-i!
Jos, departe, printre stîncile roz sfărîmate de lîngă malul mării apăru o procesiune. Cîțiva dintre băieÈ›i purtau È™epci negre, iar în rest erau aproape goi. Ridicau beÈ›ele simultan cînd dădeau de un petic de pămînt mai uÈ™or de străbătut. Psalmodiau ceva în legătură cu o boccea purtată cu mare grijă de gemenii rătăcitori. Ralph îl identifică de la distanță pe Jack ― înalt, cu părul roÈ™cat È™i, inevitabil, în fruntea procesiunii.
Simon se uită de la Ralph la Jack, la fel cum se uitase de la Ralph la orizont, și spectacolul îl înspăimîntă. Ralph nu mai spunea nimic, aștepta să se apropie procesiunea. Psalmodierea se distingea, deși la acea distanță cuvintele erau încă de neînțeles, în spatele lui Jack mergeau gemenii, ducînd pe umeri un par lung. Un porc curățat de măruntaie se clătina greoi pe par, în timp ce gemenii se opinteau pe solul accidentat. Capul porcului atîrna cu gîtul despicat, de parcă ar fi căutat ceva pe jos. În cele din urmă, cuvintele melopeei ajunseră prin aer pînă la ei, peste căldarea din munte plină de lemne înnegrite și cenușă.
― ÃŽnjunghie porcul! Taie-i gîtul! Să lase sînge!
În timp ce cuvintele începeau să se distingă, procesiunea ajunse la porțiunea cea mai abruptă a muntelui, apoi melopeea se stinse. Piggy se smiorcăi, iar Simon sîsîi la el să tacă, de parcă ar fi vorbit tare în biserică.
Cu chipul mînjit de argilă, Jack ajunse primul în vîrf și, ridicînd sulița, îl salută entuziasmat pe Ralph.
― Uite! Am omorît un porc... ne-am furiÈ™at peste el... l-am încercuit...
Dintre vînători izbucniră voci.
― L-am încercuit...
― Ne-am strecurat...
― Porcul a guiÈ›at...
Gemenii stăteau locului, iar porcul se clătina între ei, lăsînd să cadă picături negre pe stîncă. Cei doi păreau să se contopească în același zîmbet larg și extatic. Jack avea prea multe lucruri să-i spună urgent lui Ralph. În schimb, țopăi cîțiva pași, apoi își aminti de demnitatea lui și rămase liniștit și zîmbitor. Observă că avea sînge pe mîini, se strîmbă de greață, căută ceva cu care să și le curețe, apoi le șterse pe chiloți și rîse.
― AÈ›i lăsat să se stingă focul! zise Ralph.
Jack recunoscu, ușor enervat, această scăpare, dar era prea încîntat ca să se necăjească.
― O să-l aprindem din nou. Ar fi trebuit să vii cu noi, Ralph. Ne-am distrat nemaipomenit. Gemenii au fost trîntiÈ›i...
― Am lovit porcul...
― ...eu am căzut peste el...
― I-am tăiat grumazul, zise Jack mîndru, dar tresărind. Pot să iau briceagul tău, Ralph, ca să fac o crestătură pe mîner?
Băieții trăncăneau și țopăiau. Gemenii continuară să zîmbească.
― Au curs rîuri de sînge, zise Jack, rîzînd È™i cutremurîndu-se, ar fi trebuit să vezi!
― O să mergem la vînătoare în fiecare zi...
Ralph vorbi din nou, răgușit.
― AÈ›i lăsat să se stingă focul!
Repetarea îl neliniști pe Jack. Se uită la gemeni, apoi din nou la Ralph.
― A trebuit să-i iau cu mine la vînătoare, căci n-am fi fost destui ca să încercuim porcul, zise el.
Roși, conștient că făcuse o greșeală.
― Focul nu s-a stins decît de o oră sau două. O să-l aprindem iar...
Observă că Ralph era gol și zgîriat pe trup, iar apoi sesiză tăcerea sumbră a celor patru. Încercă, mărinimos în bucuria lui, să-i ia părtași la cele întîmplate. Avea o mulțime de amintiri, amintirile senzației cînd încercuiseră porcul ce se zbătea, senzația că fuseseră mai dibaci decît o altă ființă, că îi impuseseră voința lor și că îi luaseră viața, așa cum ar fi înghițit o băutură plăcută.
Își desfăcu larg brațele.
― Ar fi trebuit să vezi sîngele!
Vînătorii erau mai tăcuți acum, dar la aceste cuvinte zumzetul se iscă iar. Ralph își dădu părul peste cap. Arătă cu brațul spre orizontul pustiu. Vorbi violent și sălbatic, reducîndu-i la tăcere.
― A trecut un vapor!
Confruntat brusc cu toate implicațiile amenințătoare ale situației, Jack se feri din fața lor. Puse o mînă pe porc și își trase din el cuțitul. Ralph coborî brațul cu pumnul încleștat, iar vocea îi tremură.
― A trecut un vapor. Pe-acolo. Ai spus c-ai să È›ii focul aprins È™i l-ai lăsat să se stingă!
Păși spre Jack, care se întoarse, înfruntîndu-l.
― Ar fi putut să ne vadă. Am fi putut să ne întoarcem acasă...
Cuvintele lui se dovediră prea amare pentru Piggy, care, disperat de ocazia pierdută, uită de timiditate, începu să strige tare, strident:
― Tu È™i animalele tale ucise, Jack Merridew! Tu È™i vînătoarea ta! Am fi putut să plecăm acasă...
Ralph îl îmbrînci pe Piggy.
― Sînt È™eful; È™i trebuia să faceÈ›i ce v-am spus. Numai gura e de voi. Nu sînteÈ›i în stare nici măcar să ridicaÈ›i niÈ™te colibe; pe urmă plecaÈ›i la vînătoare È™i lăsaÈ›i focul să se stingă...
Se îndepărtă și tăcu o clipă. Apoi glasul îi răsună din nou, într-o izbucnire de mînie.
― A trecut un vapor...
Unul dintre vînătorii mai mici începu să se vaiete. Tristul adevăr pătrundea în fiecare. Jack roși puternic, în timp ce ciopîrțea și smulgea halci din porc.
― Treaba era prea grea. Am avut nevoie de toÈ›i vînătorii.
Ralph se întoarse.
― N-aveai decît să-i iei cînd se termina construcÈ›ia adăposturilor. Dar È›i-a venit chef să vînezi...
― Aveam nevoie de carne.
La aceste cuvinte, Jack se ridică în picioare, ținînd cuțitul plin de sînge. Cei doi băieți se înfruntară, într-o parte se afla lumea strălucitoare a vînătorii, a tacticii, a bucuriilor sălbatice, a îndemînării; în cealaltă, lumea nostalgiei, a bunului simț ultragiat. Jack își trecu cuțitul în mîna stîngă și se mînji cu sînge pe frunte cînd își trase în jos părul care i se lipise de țeastă.
― N-ar fi trebuit să lăsaÈ›i focul să se stingă. AÈ›i zis c-o să aveÈ›i grijă să iasă mereu fum... reîncepu Piggy.
Reproșul lui Piggy, ca și smiorcăiturile de aprobare din partea unora dintre vînători, îl împinseră pe Jack la acte violente, în ochii lui albaștri luci o luminiță amenințătoare. Făcu un pas, iar apoi, capabil în cele din urmă să lovească pe cineva, îi trase un pumn lui Piggy în stomac. Piggy căzu și gemu. Jack se aplecă peste el. Simțindu-se umilit, vocea îi trăda ura.
― Asta ai vrut, nu? Fatty!
Ralph păși și el înainte, iar Jack îl plesni pe Piggy în cap. Ochelarii lui Piggy zburară și zdrăngăniră pe stînci. Piggy strigă îngrozit:
― Ochelarii!
Porni în patru labe să-i caute pe stînci, dar Simon, care ajunse primul, îi găsi. Pe vîrful muntelui, ura, bătînd din aripi amenințătoare, îl înconjura pe Simon.
― S-a spart o lentilă...
Piggy înșfacă ochelarii și și-i puse pe nas. Se uită dușmănos la Jack.
― ÃŽmi trebuie ochelarii. Acum nu mai am decît un ochi. Las' că vezi tu...
Jack făcu o mișcare spre Piggy, care o rupse la fugă, pînă cînd între ei se afla o stîncă mare. Își scoase capul pe deasupra ei și îl privi fioros pe Jack cu o lentilă sclipitoare.
― ...Acum am un singur ochi. AÈ™teaptă numai...
Jack îi maimuțări smiorcăitul și fuga.
― Tu să aÈ™tepÈ›i... dobitocule!
Piggy și întreaga parodie erau atît de comici, încît vînătorii începură să rîdă. Jack se simți încurajat. Continuă să se cațere și rîsul deveni isteric. Fără să vrea, Ralph simți că buzele îi tresar; era furios că se lăsa influențat de vînători.
― A fost o glumă proastă, murmură el.
Jack se opri din strîmbături și rămase cu fața la Ralph. Cuvintele îi izbucniră ca un strigăt.
― Foarte bine! Foarte bine!
Se uită la Piggy, la vînători, la Ralph.
― ÃŽmi pare rău. ÃŽn privinÈ›a focului, vreau să spun. Te asigur, îmi...
Își îndreptă trupul.
― ...îmi cer iertare.
În fața acestei purtări cavalerești, vînătorii se foiră plini de admirație. Evident, erau de părere că Jack procedase așa cum se cuvine și că, cerîndu-și generos iertare, dobîndise un fel de superioritate asupra lui Ralph, care se plasase într-o poziție inferioară. Așteptau un răspuns politicos și potrivit.
Și totuși, gîtlejul lui Ralph refuză să-l articuleze. Se simțea jignit, în afara purtării condamnabile a lui Jack, și de această șmecherie verbală. Focul se stinsese, vaporul plecase. Nu-și dădeau seama? În locul cuvintelor politicoase, izbucni mînia:
― A fost o È™mecherie urîtă.
Rămaseră tăcuți pe vîrful muntelui; în ochii lui Jack se ivi o lumină opacă, apoi se stinse.
Ultimele cuvinte ale lui Ralph răsunară ca un murmur neplăcut.
― Foarte bine. AprindeÈ›i focul!
În fața unei acțiuni utile, tensiunea scăzu puțin. Ralph tăcu, nemișcat, cu ochii la cenușa din jurul picioarelor. Jack era zgomotos și activ. Dădea ordine, cînta, fluiera, îi făcea observații lui Ralph, care tăcea, observații ce nu necesitau răspuns și nu puteau deci să-i aducă o replică disprețuitoare; și totuși, Ralph tăcea. Nimeni, nici chiar Jack, nu îndrăznea să-i ceară să se miște, iar în cele din urmă trebuiră să aprindă focul la trei metri mai încolo, într-un loc mai puțin potrivit. Astfel, Ralph își afirma rolul de conducător și, chiar dacă s-ar fi gîndit zile întregi, n-ar fi reușit să găsească o cale mai bună. Împotriva acestei arme, atît de vagă și de eficientă, Jack era neputincios și turba de mînie, fără să știe exact de ce. Pînă să se ridice mormanul de crăci, se aflau pe poziții complet diferite.
Cînd să aprindă focul, se produse o nouă criză. Jack n-avea cu ce să-l aprindă. Atunci, spre surprinderea lui, Ralph se duse la Piggy și îi luă ochelarii. Nici măcar el nu-și dădu seama cum legătura care se rupsese între el și Jack se reînnodă în cu totul altă parte.
― Am să È›i-i aduc înapoi.
― Vin È™i eu.
Piggy rămase în spatele lui, izolat într-o mare de culori fără sens, în timp ce Ralph îngenunchea și ațintea lentila lucioasă, în clipa cînd focul se aprinse, Piggy întinse mîinile și își luă înapoi ochelarii.
În fața acestei flori fantastic de atrăgătoare, violetă, roșie și galbenă, dușmănia se risipi. Erau un cerc de băieți în jurul unui foc de tabără, așa că pînă și Piggy și Ralph fură aproape cîștigați. Cîțiva băieți o rupseră la fugă pe costișă ca să mai aducă lemne de foc, în timp ce Jack ciopîrțea porcul, încercară să-l țină într-un proțap, deasupra focului, dar lemnul arse mai înainte ca porcul să se rumenească, în cele din urmă, înfipseră halci de carne în crăci și le ținură la foc; chiar și așa, jarul îi pîrli aproape pe toți o dată cu carnea de porc.
Ralph ezită. Voia să refuze, dar regimul alcătuit doar din fructe și nuci de cocos, iar uneori din cîte un pește sau un crab, îl întrema prea puțin. Acceptă o bucată de carne pe jumătate friptă și o înfulecă.
Piggy, ezitînd și el, spuse:
― Mie nu-mi daÈ›i?
Jack intenționase să-l lase în nesiguranță, ca o afirmare a puterii; Piggy însă, subliniind omisiunea, stîrni o întețire a cruzimii.
― Tu n-ai vînat!
― Nici Ralph n-a vînat, zise Piggy cu lacrimi în ochi, È™i nici Simon.
Ridică puțin glasul.
― ÃŽntr-un crab e foarte puÈ›ină carne!
Ralph se foi jenat. Simon, așezat între gemeni și Piggy, se șterse la gură și împinse pe deasupra stîncilor porția lui de carne spre Piggy, care o apucă iute. Gemenii chicotiră, iar Simon își coborî fruntea rușinat.
Atunci Jack sări în picioare, tăie o halcă și-o aruncă la picioarele lui Simon.
― Mănîncă. Du-te dracului!
Se uită furios la Simon.
― Ia-o!
Se răsuci pe călcîie, în mijlocul cercului de copii uimiți.
― Þi-am dat carne!
Accesul lui de furie înspăimîntătoare ascundea nenumărate și inexprimabile complexe.
― Mi-am vopsit faÈ›a... m-am strecurat. Acum mîncaÈ›i... toÈ›i... iar eu...
Încet, tăcerea de pe vîrful muntelui se întinse pînă cînd trosnetele focului și sfîrîitul moale al cărnii prăjite se auziră limpede. Jack se uită împrejur, solicitînd înțelegere, dar găsi doar respect. Ralph, rămas în cenușa focului de semnalizare, stătea cu carnea în mîini, fără să vorbească.
Maurice rupse, în sfîrsit, tăcerea. Schimbă subiectul și-l alese pe singurul care putea să unească majoritatea băieților.
― Unde-ai găsit porcul?
Roger arătă spre partea ostilă a insulei.
― Erau acolo... lîngă mare.
Jack își reveni, nesuportînd ca altcineva să-i spună povestea. Interveni repede.
― Ne-am răspîndit. M-am furiÈ™at pe mîini È™i pe genunchi. SuliÈ›ele au căzut din el fiindcă n-aveau vîrfuri de fier. Porcul a fugit, guițînd groaznic...
― S-a întors, a pătruns în cercul nostru È™i, plin de sînge...
Toți băieții vorbeau în același timp, ușurați sufletește și plini de entuziasm.
― L-am încercuit...
― Prima lovitură i-a paralizat picioarele din spate, aÈ™a că cercul s-a strîns, l-am lovit, È™i-am È›inut-o într-una...
― I-am tăiat gîtul...
Gemenii, rînjind identic, săriră și fugiră unul după altul. Apoi participară la joc și ceilalți, guițînd ca niște porci pe moarte și strigînd:
― Dă-i una în cap!
― Arde-o la mir!
Maurice făcu pe porcul și fugi guițînd în centru, iar vînătorii îl înconjurară și se prefăcură că-l lovesc. Cîntau în timp ce țopăiau.
― ÃŽnjunghie porcul! Taie-i grumazul! ZdrobeÈ™te-i capul!
Ralph îi privi cu invidie și ură. Obosiră și cîntecul lor se stinse. Ralph vorbi.
― Convoc o adunare.
Se opriră treptat și rămaseră cu ochii la el.
― Am cochilia. Cer să aibă loc o întrunire, chiar dacă o s-o È›inem pe întuneric. Jos pe platformă. Cînd am să suflu în cochilie. Acum.
Se întoarse și coborî muntele.



V
Fiara din apă

Fluxul înainta, iar între apă și stîncile albe și fărîmicioase de lîngă terasa cu palmieri se întindea doar o fîșie subțire de plajă solidă. Ralph o apucă pe fîșia care semăna cu o cărare; trebuia să reflecteze, și doar aici putea merge în voie, fără să se uite pe unde calcă. Deodată, în timp ce pășea pe lîngă apă, îl copleși uimirea, înțelese brusc plictiseala acestei vieți, unde fiecare potecă era o improvizație, iar o bună parte din viața trează ți-o petreceai urmărindu-ți picioarele. Se opri, cu fața la fîșia de uscat; și, amintindu-și de prima explorare entuziastă ca de un amănunt dintr-o copilărie încîntătoare, zîmbi batjocoritor. Apoi se întoarse cu chipul în soare și o luă înapoi spre platformă. Venise vremea să se țină adunarea și, în timp ce înainta printre razele soarelui care ascundeau decorul splendid, revăzu atent fiecare punct al discursului. Nu trebuia să facă nici o greșeală la această adunare, să evite gîndurile trecătoare și fanteziste...
Se pierdu în labirintul lor, căci lipsa cuvintelor care să le exprime le făcea vagi. Se încruntă și încercă din nou.
Adunarea nu avea să fie o distracție, ci o treabă serioasă.
ÃŽncepu să meargă mai repede, conÈ™tient deodată de importanÈ›a ei, de soarele în asfinÈ›it, ca È™i de vîntul slab, care îi sufla în față, stîrnit de paÈ™ii lui grăbiÈ›i. Vîntul îi lipi cămaÈ™a cenuÈ™ie de piept È™i își dădu seama ― în această nouă dispoziÈ›ie ― că faldurile ei se făcuseră È›epene ca de carton È™i neplăcute la purtat; își dădu iarăși seama că marginile zdrenÈ›uite ale chiloÈ›ilor îl rodeau È™i-i lăsau o tăietură roză supărătoare pe pulpe. Cuprins de scîrbă, Ralph descoperi murdăria È™i descompunerea; înÈ›elese cît de neplăcut era să-È™i îndepărteze mereu de pe ochi părul încîlcit, iar după apusul soarelui să se întindă cu zgomot printre frunzele uscate ca să se odihnească, începu să grăbească pasul.
Plaja de lîngă bazin se umpluse de grupuri de copii care așteptau să înceapă adunarea, îi făcură loc cu toții, conștienți de aerul lui posomorît și de greșeala cu focul.
Adunarea se È›inea într-un fel de triunghi grosolan, neregulat È™i strîmb, ca tot ce făceau ei. O latură era alcătuită de buÈ™teanul pe care È™edea el ― un pom prăbuÈ™it, mult prea voluminos pentru ca să fi crescut pe platformă. Poate că una dintre furtunile legendare ale Pacificului îl adusese acolo. Trunchiul zăcea paralel cu plaja, iar cînd Ralph se aÈ™eză pe el, se trezi cu faÈ›a la insulă, deÈ™i copiii nu vedeau decît o siluetă întunecată, proiectată pe laguna sclipitoare. Celelalte două laturi ale triunghiului, a cărui bază o reprezenta buÈ™teanul, se delimitau È™i mai puÈ›in clar. ÃŽn dreapta, un buÈ™tean lustruit fiindcă se aÈ™ezaseră pe el prea mulÈ›i băieÈ›i nerăbdători, dar mai puÈ›in larg È™i confortabil decît al È™efului. La stînga, alÈ›i patru buÈ™teni mai mici, unul dintre ei ― cel mai îndepărtat ― groaznic de instabil. Nenumărate adunări se întrerupseseră în hohote de rîs, cînd un băiat se aplecase prea mult pe spate, iar buÈ™teanul alunecase È™i răsturnase vreo È™ase copii pe iarbă. Și totuÈ™i, acum Ralph înÈ›elese că nimănui nu-i venise în minte ― nici măcar lui, lui Jack sau lui Piggy ― să aducă un bolovan È™i să-l vîre sub buÈ™tean. Vor avea deci de înfruntat instabilitatea buÈ™teanului, fiindcă, fiindcă... Se cufundă din nou în gînduri.
ÃŽn faÈ›a fiecărui trunchi iarba se tocise, dar în centrul triunghiului creÈ™tea înaltă È™i necălcată. La vîrf se îndesea din nou, fiindcă nimeni nu se aÈ™eza acolo. Locul de adunare era înconjurat de trunchiuri cenuÈ™ii, drepte sau aplecate, susÈ›inînd acoperiÈ™ul scund de frunze, în lături ― plaja; în spatele ei ― laguna; în față ― bezna insulei.
Ralph se întoarse pe locul șefului. Nu ținuseră niciodată o întrunire la o oră atît de tîrzie. De aceea totul părea deosebit. De obicei, interiorul acoperișului verde era luminat de o încîlceală de reflexe aurii, iar luminile cădeau de sus în jos pe chipurile lor, ca atunci, își spuse Ralph, cînd ții un felinar. Acum însă, soarele aluneca pieziș, iar umbrele se asterneau firesc.
ÃŽl cuprinse din nou o dispoziÈ›ie ciudată, foarte neobiÈ™nuită. Dacă feÈ›ele arătau altfel cînd erau luminate de deasupra sau de dedesubt ― ce mai era o față? Ce sens avea totul?
Ralph se foi nerăbdător. Din nenorocire, fiind șef, trebuia să gîndească, să fie înțelept. Altfel, pierdea ocaziile și trebuia neapărat să ia hotărîri. Trebuia să reflecteze; iar reflectatul era prețios, avea urmări...
Așezat pe locul șefului, Ralph conchise că nu putea reflecta. Nu ca Piggy.
În acea seară, Ralph trebui din nou să-și revizuiască valorile. Piggy știa să gîndească, Piggy știa să judece pas cu pas, cu scăfîrlia aia grasă, atîta doar că nu era șef. Cu tot trupul lui caraghios, Piggy era deștept. Ralph devenise specialist în gîndire și putea să recunoască acest proces la un altul.
Soarele care îi venea în ochi îi reaminti de trecerea timpului. Desprinse cochilia din pom și o cercetă. Expunerea la aer îi decolorase culoarea gălbuie și roz, făcînd-o aproape albă și transparentă. Ralph simți un fel de respect și de afecțiune pentru ea, chiar dacă o scosese singur din lagună. Se îndreptă spre locul adunării și duse cochilia la buze.
Ceilalți așteptau semnalul și se apropiară imediat. Cei conștienți de faptul că un vapor trecuse pe lîngă insulă în timp ce focul se stinsese erau tăcuți la gîndul mîniei lui Ralph; alții, în schimb, printre care și puștii care nu aflaseră, erau impresionați de atmosfera solemnă. Locul se umplu repede; Jack, Simon, Maurice și majoritatea vînătorilor se așezară la dreapta lui Ralph; restul în stînga, la soare. Piggy veni și el și rămase în afara triunghiului. Gestul lui trăda că voia să asculte, nu să vorbească; Piggy îl intenționase ca pe un gest de dezaprobare.
― Uite cum stau lucrurile. Trebuie să È›inem o adunare.
Nimeni nu răspunse È™i feÈ›ele întoarse spre Ralph se concentrară. Ralph scutură cochilia. Știa că pentru o reuÈ™ită practică erau necesare declaraÈ›iile fundamentale, rostite cel puÈ›in de două ori pînă să le priceapă bine toÈ›i. Trebuia să stai jos, să atragi toate privirile spre cochilie È™i să laÈ™i cuvintele să cadă ca niÈ™te pietre rotunde È™i grele printre grupuleÈ›ele ghemuite sau pe vine. Căută în minte cuvinte simple, ca È™i puÈ™tii să înÈ›eleagă despre ce era vorba la adunare. Mai încolo, poate că participanÈ›ii È™mecheri la dezbateri ― ca Jack, Maurice sau Piggy ― aveau să folosească toată arta ca să răstălmăcească sensul întrunirii: acum însă, la început, obiectul dezbaterii trebuia expus limpede.
― E nevoie să ne întrunim. Nu ca să ne distrăm. Nu ca să rîdem È™i să cădem de pe buÈ™tean ― grupul de puÈ™ti, aÈ™ezat pe trunchiul instabil, chicoti È™i copiii se priviră între ei ― nu ca să glumim, sau ― ridică cochilia într-un efort de a găsi cuvîntul convingător ― ca să fim deÈ™tepÈ›i. Nu pentru aÈ™a ceva. Ci ca să facem ordine.
Se opri o clipă.
― Am întîrziat mult. M-am plimbat singur, reflectînd la situaÈ›ie. Știu ce ne trebuie. O adunare care să facă ordine. Și, în primul rînd, eu am cuvîntul.
Se opri o clipă și își dădu automat părul peste cap. Piggy se apropie tiptil de triunghi după protestul lui inutil Și li se alătură celorlalți.
― Am È›inut o groază de adunări, continuă Ralph. Tuturor vă place să vorbiÈ›i È™i să vă adunaÈ›i. Luăm hotărîri, însă ele nu se pun însă în aplicare. Hotărîsem să se aducă apă de la rîu È™i să rămînă în cojile alea de nuci de cocos, acoperite cu frunze proaspete. AÈ™a a mers cîteva zile. Cojile sînt goale. Copiii beau din rîu.
Un murmur de aprobare.
― Nu înseamnă că am ceva împotrivă să beÈ›i din rîu. Desigur că e preferabil să bem apă de acolo ― È™tiÈ›i de unde ― din lacul în care se varsă cascada ― decît dintr-o coajă de nucă de cocos veche. Dar am hotărît să se aducă apă. Și n-am spus-o prima oară. ÃŽn după-amiaza asta nu mai sînt decît două coji pline.
Se linse pe buze.
― Apoi colibele. Adăposturile.
Murmurul crescu din nou și se stinse.
― DormiÈ›i aproape toÈ›i în adăposturi. La noapte, cu excepÈ›ia lui Sam È™i Eric, cei de sus, de la foc, o să doarmă toÈ›i în adăposturi. Cine a făcut adăposturile?
Iarăși se iscă hărmălaie. Toți făcuseră adăposturile. Ralph scutură din nou cochilia.
― StaÈ›i niÈ›el! Ia spuneÈ›i, cine le-a ridicat pe toate trei? Primul adăpost l-am făcut cu toÈ›ii, pe cel de-al doilea doar patru dintre noi, pe-al treilea doar eu È™i Simon. De-asta-i aÈ™a de È™ubred. Nu. Să nu rîdeÈ›i. Dacă plouă iar, se poate prăbuÈ™i. AÈ™a că avem mare nevoie de adăposturi.
Se opri și își drese glasul.
― Și mai e ceva. Am hotărît ca la stîncile alea din dosul bazinului de scăldat să facem o latrină. Ne-am gîndit bine. Fluxul curăță locul. PuÈ™tilor, voi È™tiÈ›i despre ce-i vorba.
Cîțiva bombăniră și schimbară priviri rapide.
― Unii își fac nevoile peste tot. Chiar È™i lîngă adăposturi È™i pe platformă. PuÈ™tilor, cînd mîncaÈ›i fructe È™i vă apucă nevoile...
Adunarea izbucni în hohote.
― Am spus că, dacă v-apucă nevoile, nu mai mîncaÈ›i fructe. Asta-i murdărie!
Rîsul răsună din nou.
― Am spus că e o murdărie!
Își apucă deodată cămașa țeapănă și cenușie.
― FaceÈ›i într-adevăr murdărie. Dacă nu vă puteÈ›i abÈ›ine, duceÈ›i-vă pe plajă la stînci. AÈ›i priceput?
Piggy întinse mîna după cochilie, dar Ralph clătină din cap. Discursul trebuia urmat punct cu punct.
― Să folosim stîncile. Altminteri, murdărim totul împrejur.
Se opri. Adunarea, simțind că intervenise o criză, aștepta cu sufletul la gură.
― Apoi, în privinÈ›a focului.
Ralph răsuflă adînc, se sufocă ușor, iar adunarea fremăta. Jack, care cioplea cu briceagul o bucată de lemn, îi șopti ceva lui Robert, care întoarse capul.
― Focul e lucrul cel mai important pe insulă. Cum o să fim salvaÈ›i, dacă nu È›inem focul aprins? Poate doar din noroc. E aÈ™a de greu de făcut focul?
ÃŽntinse un braÈ›.
― Ia uitaÈ›i-vă la noi! Sîntem o droaie! Și totuÈ™i, nu reuÈ™im să È›inem un foc aprins ca să scoată fum. Nu pricepeÈ›i? Nu pricepeÈ›i că... mai bine să murim decît să lăsăm focul să se stingă?
Vînătorii chicotiră jenați. Ralph se întoarse spre ei cu violență.
― Voi, vînătorilor! N-aveÈ›i decît să rîdeÈ›i. Dar, ascultaÈ›i-mă pe mine, focul e mai important decît porcul, indiferent cîți porci omorîți. ÃŽnÈ›elegeÈ›i?
Își deschise larg brațele și se întoarse spre întreg triunghiul.
― Trebuie ca acolo sus să iasă fum... altminteri murim.
Se opri, căutînd punctul următor al discursului.
― Și mai e ceva.
― Vrei prea multe, strigă cineva.
Se auziră murmure aprobatoare. Ralph își continuă nepăsător cuvîntarea.
― Și mai e ceva. Aproape c-am dat foc la întreaga insulă. Ne pierdem vremea, rostogolind stînci È™i aprinzînd focuri mici ca să gătim. Vreau să stabilim o regulă, fiindcă eu sînt È™eful. Nu se va mai face foc decît sus pe munte. Doar acolo.
Începură să protesteze. Se ridicară, strigară, iar Ralph le răspunse tot cu strigăte.
― Dacă vreÈ›i să faceÈ›i un foc ca să gătiÈ›i peÈ™te sau crabi, n-aveÈ›i decît să vă suiÈ›i pe munte. Doar aÈ™a vom fi siguri.
Cîteva mîini se înălțară după cochilie în lumina soarelui de asfințit. Ralph se opri și sări pe trunchi.
― Asta am vrut să vă spun. Acum aÈ›i aflat. M-aÈ›i votat È™ef. O să faceÈ›i cum spun eu.
Se liniștiră treptat și, în cele din urmă, își reluară locurile. Ralph se așeză și el și vorbi cu glasul lui obișnuit.
― Nu uitaÈ›i. FolosiÈ›i stîncile ca latrină. ÞineÈ›i focul aprins, ca să se vadă semnalul fumului. N-aduceÈ›i focul de pe munte. DuceÈ›i-vă hrana acolo.
Jack se ridică, se schimonosi pe întuneric și își ridică mîinile.
― N-am terminat încă.
― Dar vorbeÈ™ti întruna!
― Am cochilia.
Jack se așeză bombănind.
― Un ultim lucru. Despre asta n-aveÈ›i decît să discutaÈ›i.
Așteptă pînă cînd pe platformă se așternu o tăcere desăvîrsită.
― SituaÈ›ia s-a înrăutățit. Nu pricep de ce. Am pornit bine: eram fericiÈ›i. Apoi...
Mișcă scoica ușor și se uită peste ei în gol, amintindu-și de fiară, de șarpe, de foc și de discuțiile despre frică.
― Apoi unii au început să se sperie.
Se auzi un murmur, aproape un geamăt, care se stinse repede. Jack se opri din cioplit. Ralph continuă pe neașteptate:
― Astea-s copilării. Noi trebuie să lămurim situaÈ›ia. AÈ™adar, acum mai e ceva de discutat împreună, È™i anume ce-i de făcut cu frica.
Părul îi alunecă din nou în ochi.
― Trebuie să discutăm despre ea È™i să hotărîm că e neîntemeiată. Și eu mă sperii uneori; numai că-i o prostie. GogoriÈ›e. Dacă ajungem să luăm o hotărîre în această privință, putem să ne ocupăm È™i de altele, cum ar fi focul ― prin minte îi trecu fulgerător imaginea a trei băieÈ›i mergînd de-a lungul plajei strălucitoare ― È™i să fim iar fericiÈ›i.
Ralph puse, cu un gest ceremonios, cochilia pe trunchiul de alături, semn că discursul se terminase. Puținele raze de soare cădeau asupra lor orizontal.
Jack se ridică și luă cochilia.
― AÈ™adar, ne-am adunat ca să hotărîm cum stau lucrurile. Am să vă spun È™i eu cum stau lucrurile. Voi, puÈ™tii, sînteÈ›i vinovaÈ›i, cu trăncăneala voastră despre frică. Fiara! De unde fiare? FireÈ™te că uneori ne e frică, dar ne-am obiÈ™nuit. Ralph spunea că urlaÈ›i noaptea, înseamnă deci că visaÈ›i urît. Și unde mai pui că nici nu vînaÈ›i, nici nu faceÈ›i adăposturi È™i nici nu ne ajutaÈ›i ― niÈ™te plîngăcioÈ™i, niÈ™te mototoli! Asta-i! ÃŽn ce priveÈ™te frica ― o să vă obiÈ™nuiÈ›i cu ea, ca noi toÈ›i.
Ralph se uită cu gura căscată. Dar Jack nu-i dădu nici o atenție.
― Uite ce-i, frica nu vă poate cășuna mai mult decît visele. Pe insulă nu e nici o fiară, de care să vă fie frică.
Se uită la șirul de puști care șușoteau.
― N-ar strica s-o pățiÈ›i plîngăcioÈ™ilor, neputincioÈ™ilor! Nu-i nici un animal...
Ralph îl întrerupe scos din sărite.
― Cum adică? Cine a pomenit de-un animal?
― Tu ai pomenit, acum cîteva zile. Ai zis că visează È™i È›ipă. Acum trăncănesc ― nu numai puÈ™tii, dar uneori È™i vînătorii mei ― trăncănesc despre o ființă, o ființă întunecată, o fiară, un fel de animal. Am auzit. Nu v-aÈ›i gîndit, nu? AscultaÈ›i-mă! Pe insulele mici nu trăiesc animale mari. Numai porci. Lei È™i tigri există doar în țările mari, ca Africa È™i India...
― Și la Grădina Zoologică.
― Am cochilia. Nu vorbesc de frică. Ci de fiară. N-aveÈ›i decît să vă speriaÈ›i, dacă vă place. Cît priveÈ™te fiara...
Jack se opri, strînse cochilia la piept și se întoarse spre vînătorii lui cu șepci negre și murdare.
― Sînt sau nu vînător?
Dădură din cap cu un gest simplu. Era, firește, vînător. Nimeni nu se îndoia.
― Foarte bine... am bătut toată insula. Singur. Dac-ar fi existat o fiară, aÈ™ fi văzut-o... N-aveÈ›i decît să vă speriaÈ›i dar nu-i nici o fiară în pădure.
Jack lăsă cochilia și se așeză, întreaga adunare aplaudă ușurată. Piggy întinse mîna.
― Nu sînt de acord cu tot ce-a spus Jack, ci doar cu o parte. FireÈ™te, nu există nici o fiară în pădure. Cum să existe? Ce-ar mînca?
― Porci.
― Noi mîncăm porci.
― Piggy!
― Am sau nu cochilia? strigă Piggy indignat... Ralph... ar trebui să tacă din gură, nu? PuÈ™tilor, ia mai tăceÈ›i! Uite ce e, nu sînt de acord cu Jack în ce priveÈ™te frica de care vorbiÈ›i. FireÈ™te că nu-i nimic în pădure de care să ne fie frică. Păi, n-am fost chiar eu acolo? Data viitoare o să pomeniÈ›i de stafii È™i alte năzbîtii de-astea. Știm cum stau lucrurile È™i, dacă merge ceva prost, se găseÈ™te cine să le îndrepte.
Își scoase ochelarii și clipi la ei. Soarele dispăruse, de parcă s-ar fi întrerupt lumina de la comutator. Continuă explicațiile.
― Dacă vă doare burta È™i vă trece o nevoie mare sau una mică...
― Pe tine te trece o nevoie mare...
― Cînd o să terminaÈ›i cu rîsul, poate c-o să continuăm adunarea. Iar dacă puÈ™tii se cocoață iar pe buÈ™teanul ăla, au să se răstoarne pe loc. AÈ™a c-aÈ›i face bine să staÈ›i jos pe pămînt È™i să ascultaÈ›i. Avem leacuri pentru orice, chiar È™i pentru minte. Doar nu vă gîndiÈ›i serios că ar trebui să ne fie frică tot timpul? ViaÈ›a, spuse Piggy, lărgind subiectul, e È™tiinÈ›ifică, asta e. ÃŽntr-un an sau doi, cînd o să se termine războiul, oamenii or să zboare pînă la planeta Marte È™i înapoi. Știu că nu-i nici o fiară ― una cu gheare sau altfel, mă înÈ›elegeÈ›i ― dar mai È™tiu că există È™i frica...
Piggy se opri.
― Dacă nu cumva...
Ralph se foi neastîmpărat.
― Dacă nu cumva, ce?
― Dacă nu cumva ne speriem de oameni.
Un hohot, pe jumătate de rîs, pe jumătate de batjocură, se ridică din mijlocul băieților așezați. Piggy își aplecă capul și continuă grăbit.
― Hai s-auzim ce spune puÈ™tiul care a pomenit de fiară, È™i poate c-o să reuÈ™im să-i arătăm cît e de prost.
Puștii începură să se consulte cu voce scăzută, apoi unul se ridică și păși în față.
― Cum te cheamă?
― Phil.
Pentru un puști, avea destulă încredere în el. Întinse mîinile, strînse cochilia în brațe, exact ca Ralph, și se uită de jur împrejur, ca să atragă atenția înainte de a vorbi.
― Azi-noapte am avut un vis, un vis groaznic, în care mă luptam cu niÈ™te lucruri. Mă aflam singur afară din adăpost È™i mă luptam cu niÈ™te lucruri, cu lianele alea tremurătoare din pomi.
Se opri, iar ceilalți puști rîseră, înfiorați de plăcere.
― Atunci m-am speriat È™i m-am trezit. Mă aflam afară din adăpost, iar lucrurile tremurătoare dispăruseră.
Oroarea vie din povestea lui despre acele lucruri atît de posibile și de urîte le tăie glasul. Vocea copilului continuă pițigăiată din dosul cochiliei albe.
― M-am speriat tare È™i-am dat să-l strig pe Ralph, apoi am văzut că se miÈ™că ceva printre pomi, ceva mare È™i îngrozitor.
Se întrerupse, oarecum speriat de amintire, dar și mîndru de efectul stîrnit.
― A fost un vis urît, zise Ralph, te-ai plimbat în somn.
Adunarea murmură o aprobare reținută.
Puștiul clătină din cap cu încăpățînare.
― Dormeam cînd lianele tremurătoare se luptau, È™i cînd au plecat m-am trezit È™i-am văzut ceva mare È™i îngrozitor miÈ™cîndu-se printre pomi.
Ralph ridică mîna să ia cochilia, iar puștiul se așeză.
― Dormeai. N-a fost nimeni. Cum putea să rătăcească cineva prin pădure noaptea? A fost vreunul dintre voi? A ieÈ™it vreunul?
Se așternu o tăcere lungă, timp în care adunarea zîmbi la gîndul că cineva ar fi avut curajul să iasă în beznă. Apoi Simon se ridică, iar Ralph îl privi uimit.
― Tu! Ce-ai căutat afară în beznă?
Simon înșfacă cochilia cu un gest violent.
― Voiam să mă duc într-un loc... într-un loc pe care îl È™tiu.
― Ce loc?
― Un loc pe care îl È™tiu. Un loc din junglă.
Ezită.
Jack lămuri problema, vorbind cu un dispreț care suna extrem de ciudat și de categoric.
― L-a apucat burta.
Umilit de purtarea lui Simon, Ralph reluă cochilia și îl privi sever pe Simon drept în față.
― Ei bine, să n-o mai faci. Ai priceput? Nu noaptea. Sînt destule discuÈ›ii prosteÈ™ti despre fiare, fără ca puÈ™tii să te mai È™i vadă cum te furiÈ™ezi de ici-colo ca un...
Rîsul batjocoritor al băieților le trăda frica și nemulțumirea față de cele întîmplate.
Simon deschise gura să vorbească, dar Ralph avea cochilia, așa că reveni la loc.
Cînd adunarea se liniști, Ralph se întoarse spre Piggy.
― Ei, Piggy?
― Mai e unul. Ãsta.
Puștii îl împinseră pe Percival înainte, apoi îl lăsară singur. Rămase înfundat pînă la genunchi în iarba din centrul triunghiului, cu privirile la picioarele ascunse, și încercă să-și închipuie că se afla într-un cort. Ralph își aminti de un alt băiețel, care stătuse la fel, și izgoni gîndul. Îl izgoni departe, în fundul sufletului, de unde doar un prilej ca acesta putea să-l readucă la suprafață. Puștii nu mai fuseseră numărați, în primul rînd fiindcă nu exista nici un mijloc ca să se asigure că nu lipsea nici unul, și în al doilea rînd fiindcă Ralph cunoștea răspunsul la cel puțin o întrebare pusă de Piggy pe vîrful muntelui, în fața lui se înșirau băieți blonzi, bruneți, pistruiați și murdari, dar nici unul dintre ei nu purta pe față un semn din naștere. Pe băiatul cu semnul din naștere de culoarea dudei nu-l mai văzuse nimeni. Atunci, însă, Piggy se împăunase și îi amenințase. Recunoscînd tacit că-și amintea de ceva imposibil de pomenit, Ralph dădu din cap spre Piggy.
― Continuă. ÃŽntreabă-l.
Piggy îngenunche, ținînd cochilia.
― Ei, ia spune, cum te cheamă?
Băiețelul se repezi înapoi în cortul imaginar.
Piggy se întoarse neputincios spre Ralph, care vorbi răstit:
― Cum te cheamă?
Chinuită de tăcere și de refuzul puștiului de a vorbi, adunarea reluă în cor.
― Cum te cheamă? Cum te cheamă?
― LiniÈ™te!
În lumina asfințitului, Ralph se uită lung la copil.
― Hai, spune. Cum te cheamă?
― Percival Wemys Madison, Casa Parohială, Harcourt St. Anthony, comitatul Hampshire, telefon, telefon, tele...
Ca și cum această știre ar fi fost adînc înrădăcinată în izvoarele durerii, puștiul izbucni în plîns. Lacrimile îi țîșneau pe fața boțită, iar gura i se deschise pînă cînd reușiră să vadă o gaură neagră și pătrată. La început semăna cu o efigie tăcută a durerii; apoi însă bocetul crescu puternic și susținut, ca vuietul cochiliei.
― Gura! Gura!
Percival Wemys Madison nu voia să tacă. Se declanșase un resort pe care nu-l puteau controla nici autoritatea și nici intimidarea fizică. Plînsul continuă, cu fiecare respirație, părînd că-l susține drept, ca și cum ar fi fost răstignit pe el.
― Gura! Gura!
Căci cei mici încetaseră și ei să fie liniștiți. Li se amintise de durerile personale; și poate că simțeau că participă și ei la durerea universală, începură să plîngă molipsiți, doi dintre ei aproape la fel de tare ca Percival.
Maurice îi salvă. Strigă din răsputeri:
― Ia uitaÈ›i-vă la mine!
Se prefăcu că se prăbușește. Se frecă la fund, se așeză pe butucul instabil și se rostogoli în iarbă. Se maimuțări stîngaci, iar Percival și ceilalți îl văzură, chicotiră și rîseră. În curînd, rîdeau cu toții atît de absurd, încît băieții mari le ținură isonul.
Jack se făcu auzit primul. Nu avea cochilia și vorbi încălcînd regulile; dar nu-i mai păsa nimănui.
― Ce-i cu fiara?
Cu Percival se petrecea un lucru ciudat.
Căscă și se împletici, așa încît Jack îl prinse și îl zgflțîi.
― Unde stă fiara?
Percival se lăsă moale în brațele lui Jack.
― E o fiară dibace, zise Piggy în bătaie de joc, dacă reuÈ™eÈ™te să se ascundă pe insula asta.
― Jack a fost pretutindeni.
― Unde poate să trăiască o fiară?
― Nici vorbă de vreo fiară!
Percival bombăni ceva, iar adunarea rîse din nou. Ralph se aplecă înainte.
― Ce-a zis?
Jack ascultă răspunsul, apoi îi dădu drumul lui Percival. Scăpat din brațele lui, Percival căzu în iarba înaltă și adormi.
Jack își drese glasul, apoi raportă degajat:
― Zice că fiara iese din mare.
Ultimul val de rîsete se risipi. Ralph se întoarse involuntar, o siluetă întunecată, cocîrjată, proiectată pe lagună. Adunarea se uită împreună cu el; priviră vastele întinderi de apă, marea umflată din depărtare, de un violet ciudat, cu infinite posibilități: auziră stins foșnetul și șoaptele de pe recif.
Maurice vorbi atît de tare, încît tresăriră cu toții.
― Tăticu zicea că nu s-au descoperit încă toate animalele din mare.
Cearta porni din nou, Ralph îi întinse cochilia strălucitoare, iar Maurice o luă ascultător, întrunirea se liniști.
― Vreau să spun că, atunci cînd Jack zice că te poÈ›i speria, fiindcă oamenii se sperie întotdeauna, are dreptate. Cred că are dreptate È™i cînd spune că nu există decît porci pe insulă, dar nu È™tie, nu e chiar sigur, vreau să spun...
Maurice respiră adînc.
― Tăticu zice că există fiinÈ›e, cum se cheamă, alea care fac cerneală, sepii, lungi de sute de metri, care mănîncă balene întregi.
Se opri din nou și rîse vesel.
― FireÈ™te, eu nu cred în fiară. Cum zice È™i Piggy, viaÈ›a are un caracter È™tiinÈ›ific, dar noi nu È™tim, nu-i aÈ™a? Nu e ceva sigur, vreau să spun...
― Sepia nu poate să iasă din apă! strigă cineva.
― Ba poate!
― Ba nu!
Într-o clipă, platforma se umplu de umbre ce se certau și gesticulau. Lui Ralph, care ședea pe butuc, izbucnirea i se părea de domeniul nebuniei. Teama, fiarele, lipsa generală de înțelegere că focul era elementul cel mai important. Cînd încercai să lămurești lucrurile, discuția degenera, scotea la iveală alte probleme neplăcute.
Văzu o pată albă în bezna de lîngă el, așa că smulse cochilia de la Maurice și suflă cu toată forța. Adunarea tăcu uluită. Simon, care se afla aproape, puse mîna pe cochilie. Simți o nevoie primejdioasă de-a vorbi; dar era o experiență îngrozitoare să se adreseze unei adunări.
― Poate, zise el ezitînd, poate că există o fiară.
Adunarea urlă sălbatic, iar Ralph se ridică uluit.
― Tu, Simon? Tu crezi asta?
― Nu È™tiu, răspunse Simon, sufocat de bătăile propriei inimi. Dar...
Furtuna izbucni.
― Stai jos!
― Taci!
― Ia cochilia!
― Du-te dracului!
― Gura!
― AscultaÈ›i-l. Are cochilia! strigă Ralph.
― Vreau să spun că... poate că fiara sîntem noi.
― Prostii!
Cel care vorbi fusese Piggy, revoltat de lipsa de seriozitate.
― Am putea fi un fel de... continuă Simon.
Simon deveni incoerent, încercînd să explice boala esențială a omenirii, îi veni o inspirație.
― Care e cel mai murdar lucru?
Drept răspuns, Jack, în tăcerea nedumerită care urmă, pronunță un cuvînt scurt, expresiv și brutal. Se destinseră ca după un orgasm. Puștii așezați din nou pe bușteanul instabil căzură și nici nu le pasă. Vînătorii țipau de încîntare.
Eforturile lui Simon se irosiră; rîsul celorlalți îl înfrînse cu cruzime, iar el se întoarse fără apărare la locul lui.
În cele din urmă, adunarea tăcu. Cineva spuse pe neașteptate:
― Poate că vorbeÈ™te de-un fel de stafie.
Ralph ridică cochilia și se uită lung prin beznă. Plaja palidă îi apăru ca singurul lucru mai luminos. Desigur, puștii erau aproape. Da, fără îndoială, stăteau ghemuiți, ca un ghemotoc de trupuri pe iarba din centrul triunghiului. O pală de vînt făcu să foșnească palmierii, iar tăcerea și bezna părură să amplifice zgomotul, să-l scoată în evidență. Două trunchiuri cenușii se frecară cu un scîrțîit sinistru, pe care nimeni nu-l remarcase în timpul zilei.
Piggy îi luă cochilia din mînă. Vorbi indignat.
― Nu cred deloc în stafii!
Jack se ridică și el, inexplicabil de furios
― Cui îi pasă de ce crezi tu, Fatty?
― Am cochilia!
Răsună zgomotul unei scurte încăierări, iar cochilia se mută dintr-o mînă într-alta.
― Dă-mi înapoi cochilia!
Ralph se vîrî între ei și primi un ghiont în piept. Smulse cochilia de la cineva și se așeză cu răsuflarea tăiată.
― Vorbim prea mult despre stafii. Ar trebui să discutăm asta în timpul zilei.
― Poate că asta e fiara, o stafie, interveni o voce înăbuÈ™ită È™i anonimă.
Adunarea se clătină ca lovită de vînt.
― Discutăm prea mult È™i nu mai respectăm ordinea, zise Ralph. Nu putem È›ine adunări ca lumea dacă nu respectaÈ›i regulile.
Se opri din nou. Planul bine chibzuit al acestei adunări se destrămase.
― Ce vreÈ›i să spun? Am făcut o greÈ™eală cînd am È›inut adunarea atît de tîrziu. O să votăm; vreau să spun că o să votăm dacă există sau nu stafii; apoi o să mergem la colibe fiindcă sîntem cu toÈ›ii obosiÈ›i. Nu ― Jack, aÈ™a e? ― stai o clipă. SusÈ›in sus È™i tare că nu cred în stafii. Și nici nu vreau să las impresia c-aÈ™ crede. Nu vreau să mă gîndesc la ele. ÃŽn orice caz, nu acum, pe întuneric. O să hotărîm ce-i de făcut.
Ridică cochilia.
― Foarte bine, atunci. Presupun că problema e dacă există sau nu stafii...
Reflectă preț de o clipă și formulă întrebarea.
― Cine crede c-ar putea exista stafii?
Se așternu o tăcere lungă și nimeni nu se clinti. Ralph scrută întunericul și zări mîinile ridicate. Spuse sec:
― ÃŽnÈ›eleg.
Lumea, lumea dominată de legi și de rațiune, se ducea de rîpă. Odată lucrurile fuseseră limpezi; însă acum... pînă și vaporul plecase.
Piggy îi smulse cochilia din mînă și glasul lui răsună strident:
― Nu votez pentru stafii!
Se întoarse spre adunare.
― S-o È›ineÈ›i cu toÈ›ii minte, continuă el È™i bătu din picior. Ce sîntem noi? Oameni? Animale? Sălbatici? Ce-au să-È™i închipuie oamenii mari? Nu ne facem datoria ― vînăm porci ― lăsăm focul să se stingă ― iar acum...
O umbră îl înfruntă violent.
― Gura! Vierme gras!
Urmă o luptă scurtă, iar cochilia sclipitoare se smuci de colo-colo. Ralph sări în picioare.
― Jack! Jack! N-ai cochilia! Lasă-l să vorbească!
Fața lui Jack se ivi aproape.
― Să taci! Cine eÈ™ti, la urma urmei? Stai aici È™i le spui ce să facă. Nu vînezi, nu È™tii să cînÈ›i...
― Sînt È™ef. Am fost ales.
― Crezi că alegerea are vreo importanță? Te mulÈ›umeÈ™ti să dai ordine fără cap...
― Piggy are cochilia.
― E adevărat... favorizează-l pe Piggy, ca întotdeauna.
― Jack!
Vocea lui Jack îl maimuțări acru.
― Jack! Jack!
― Regulile! striga Ralph, încălcaÈ›i regulile!
― Cui îi pasă?
Ralph își reveni.
― Regulile sînt singurul lucru pe care-l avem!
Jack i se împotrivi.
― Dă-le dracului de reguli! Sîntem puternici, vînăm! Dacă există o fiară, o s-o vînăm! O s-o înconjurăm, o s-o lovim, o s-o lovim, o s-o lovim...!
Scoase un țipăt sălbatic și sări pe nisipul gălbui. Platforma se umplu imediat de zgomote și de agitație, înghionteală, urlete și rîsete. Adunarea se risipi, iar băieții alergară la întîmplare, trăncănind, de la palmieri la malul apei, de-a lungul plajei, înecați în beznă. Ralph se pomeni că atinge cochilia cu obrazul și o luă din mîna lui Piggy
― Ce-au să spună oamenii mari? strigă Piggy din nou. Uită-te la ei!
De pe plajă răsunară zgomote de vînătoare fictivă, de rîs isteric și de spaimă.
― Ralph, suflă în cochilie.
Piggy se afla atît de aproape, încît Ralph îi vedea sticlind singura lentilă de la ochelari.
― Pe urmă focul. Nu-È™i dau seama?
― Trebuie să fii brutal. SileÈ™te-i să facă ce vrei tu.
Ralph răspunse cu glasul prudent al celui care repetă o teoremă.
― Dacă am să suflu în cochilie, iar ei n-au să se întoarcă, am stricat totul. N-o să mai putem È›ine focul aprins. O să fim ca animalele. N-o să fim salvaÈ›i niciodată.
― Dacă nu sufli, o să ajungem È™i mai repede ca animalele. Nu văd ce fac, dar îi aud.
Siluetele risipite se adunaseră pe nisip și formau o masă neagră, care se rotea. Fredonau, iar puștii, obosiți, se îndepărtaseră încet, cu urlete. Ralph își duse cochilia la buze, apoi o lăsă jos.
― Uite care e problema, Piggy: sînt sau nu stafii? Sau fiare?
― FireÈ™te că nu.
― De ce nu ?
― Fiindcă n-are sens. Casele, străzile, televiziunea ― n-ar putea exista.
Băieții care țopăiau și cîntau erau acum atît de departe, încît zgomotul se auzea doar ca un ritm mut.
― Și ce dacă n-are sens? Vorbesc de ce se întîmplă pe această insulă. Să presupunem oare că există fiinÈ›e care ne pîndesc È™i ne aÈ™teaptă?
Ralph tresări violent, se apropie de Piggy, iar cei doi se ciocniră rău unul de altul.
― ÃŽncetează cu discuÈ›ia asta! Avem destule necazuri, Ralph, È™i nu mai pot răbda prin cîte am trecut. Dacă există stafii...
― Ar trebui să renunÈ› la È™efie. Ascultă-i.
― O, Dumnezeule! O, nu!
Piggy îl înșfacă pe Ralph de braț.
― Dacă ar fi Jack È™eful, nu ne-am ocupa decît cu vînatul È™i nu cu focul. Am rămîne aici pînă la moarte.
Glasul i se ascuți.
― Cine-i ăla care stă acolo?
― Eu sînt, Simon.
― Nu sîntem buni de nimic, zise Ralph. Trei È™oareci orbi. Eu unul renunÈ›.
― Dacă renunÈ›i, zise Piggy, într-o È™oaptă înfiorată, ce se va mai întîmplă cu mine?
― Nimic.
― Mă urăște. Nu È™tiu de ce. Dacă ar putea face ce vrea... tu eÈ™ti un om întreg, pe tine te respectă, în afară de asta, tu ai putea să-l baÈ›i.
― Am văzut că È™i tu te-ai bătut cu el mai de mult.
― Aveam cochilia, zise Piggy simplu. Aveam dreptul să vorbesc.
Simon se foi în beznă.
― Fii mai departe È™eful nostru.
― Gura, pustiule! De ce n-ai spus că nu există fiare?
― Mă tem de el, zise Piggy, È™i de-asta îl cunosc. Dacă te temi de cineva, îl urăști, dar nu te poÈ›i împiedica să nu te gîndeÈ™ti la el. Te înÈ™eli, spunîndu-È›i că de fapt e un băiat cumsecade, iar apoi, cînd îl vezi iar... e ca astma, nu poÈ›i să respiri. Ascultă-mă. Și pe tine te urăște, Ralph...
― Pe mine? De ce?
― Nu È™tiu. L-ai prins c-a lăsat să se stingă focul; È™i tu eÈ™ti È™eful, iar el nu e.
― Dar el este, este Jack Merridew!
― Eu am stat mult în pat È™i-am reflectat. Cunosc oamenii. Mă cunosc È™i pe mine. Și pe el. Þie n-are ce-È›i face; dar, dacă îl eviÈ›i, are să sară pe următorul. Și acela sînt eu.
― Piggy are dreptate, Ralph. Numai tu È™i Jack contaÈ›i. Fii mai departe È™ef.
― Fiecare trage în altă parte È™i lucrurile merg prost. Acasă exista întotdeauna un om mare. Vă rog, domnule; vă rog, domniÈ™oară; È™i primeai răspunsul. Cum aÈ™ mai vrea să fie aÈ™a!
― AÈ™ vrea să fie aici mătuÈ™ica.
― Eu aÈ™ vrea să fie tata... Dar la ce bun?
― Ar È›ine focul aprins.
Þopăiala se încheiase și vînătorii se întorceau la adăposturi.
― Oamenii mari È™tiu multe, zise Piggy. Lor nu le e frică de întuneric. Se întîlnesc, beau ceai È™i discută. Lucrurile ar merge de minune...
― Ei n-ar da foc la insulă. Și n-ar provoca...
― Ar construi un vapor...
Cei trei băieți stăteau în beznă, străduindu-se zadarnic să evoce viața minunată a adulților.
― Nu s-ar certa.
― Și nu mi-ar sparge ochelarii...
― Și n-ar discuta despre fiară...
― Dac-ar reuÈ™i să ne trimită un mesaj! strigă Ralph cu disperare. Dac-ar putea să ne trimită un om mare... un semn, ori altceva.
Din beznă răsună un urlet subțire, care îi îngheță, făcîndu-i să se caute cu mîinile. Urletul se înălță depărtat și nepămîntean, devenind o bolboroseală.
Întins în iarba înaltă, Percival Wemys Madison, de la casa parohială Harcourt, St. Anthony, trecea prin împrejurări în care evocarea solemnă a adresei de acasă se dovedea incapabilă să-l ajute.



VI
Fiara din văzduh

Nu se mai vedea decît lumina stelelor. Cînd pricepură de unde venea acel zgomot lugubru, iar Percival se liniști, Ralph și Simon îl ridicară brutal și-l duseră într-un adăpost. Piggy se ținea pe lîngă ei, în ciuda cuvintelor lui curajoase, iar cei trei băieți mai mari se îndreptară împreună spre adăpostul cel mai apropiat. Copiii zăceau neliniștiți și gălăgioși printre frunzele uscate, privind grupul de stele care luminau laguna. Uneori, din celelalte adăposturi țipa cîte un puști, iar o dată un băiat mai mare vorbi în întuneric. Apoi adormiră cu toții.
O felie subțire de lună se înălță la orizont, destul de mare ca să lase o dîră de lumină cînd poposi pe apă; pe cer însă existau și alte lumini ce se mișcau repede, clipeau sau se stingeau, deși nici o licărire cît de slabă nu ajunse pînă la ei de la lupta ce se desfășura la zece mile înălțime. Din lumea adulților sosi un semn, deși nici un copil n-a fost treaz ca să-l observe. Izbucni o explozie de lumină, desfundînd cerul ca un tirbușon; apoi, din nou, bezna și stelele. Deasupra insulei se întinse o pată, o siluetă ce cobora rapid sub o parașută, o siluetă care atârna, cu picioarele bălăbănindu-se. Vînturile schimbătoare de la diferite înălțimi duceau silueta în voia lor. Apoi, la aproape cinci kilometri înălțime, vîntul se domoli, purtă silueta într-o curbă ce cobora de pe cer și o tîrî pieziș, departe, peste recife și lagună, în direcția muntelui. Silueta căzu și se ghemui printre florile albastre de pe coastă. Sufla un vînt slab, iar parașuta bufni, se lovi și-și trase încărcătura. Atunci silueta, cu picioarele vînturîndu-i-se în urmă, alunecă pe munte. Metru cu metru, la fiecare adiere, briza împingea silueta printre florile albastre, peste bolovani și pietrele roșii, pînă rămase ghemuită printre stîncile sfărîmate de pe culme. Aci briza suflă capricios, încurcă sforile parașutei și le împodobi cu flori; silueta rămase cu capul acoperit de cască între genunchi, neclintită și cu sforile încîlcite. Cînd vîntul sufla, sforile se întindeau și atunci presiunea întîmplătoare ridica fruntea siluetei și îi îndrepta pieptul, de parcă ar fi scrutat peste coama muntelui. De fiecare dată cînd vîntul se oprea, sforile se înmuiau, iar silueta se apleca din nou înainte și se cufunda cu capul între genunchi, în vreme ce stelele alunecau pe cer, silueta stătea pe vîrful muntelui, se apleca și se înfunda, se apleca iar...
În bezna dimineții timpurii, lîngă o stîncă, ceva mai jos pe coasta muntelui, răsunară zgomote. Doi băiețași ieșeau dințr-un morman de crăci uscate și de frunze moarte, două umbre întunecate, vorbind somnoros. Erau gemenii, la datorie lîngă foc. Teoretic, unul ar fi trebuit să doarmă, iar celălalt să stea de veghe. Dar nu reușeau niciodată să facă ceva ca lumea dacă lucrau izolat, și cum era cu neputință să stea treji toată noaptea, se culcaseră amândoi. Se apropiară acum de pata neagră unde fusese focul de semnal, căscară, se frecară la ochi și pășiră sigur. Cînd ajunseră acolo, încetară să caște, iar unul se întoarse în fugă, ca să mai aducă vreascuri și frunze.
Celălalt îngenunche.
― Cred că s-a stins.
Aranja crenguțele care i se vîrau în mînă.
― Nu.
Se culcă la pământ, își apropie buzele de pată și suflă ușor. Îi apăru fața, luminată în roșu. O clipă, încetă să mai sufle.
― Sam, dă-mi...
― ...niÈ™te iască.
Eric se aplecă și suflă încet, pînă cînd pata de lumină crescu. Sam puse o bucată de iască pe locul fierbinte, apoi o cracă. Strălucirea se intensifică, iar craca luă foc. Sam așeză și alte vreascuri.
― Nu le pune pe toate, vîri prea multe.
― Să ne încălzim.
― Va trebui să mai aducem vreascuri.
― Mi-e frig.
― Și mie.
― ÃŽn afară de asta e...
― ...întuneric. Foarte bine, mai pune atunci.
Eric se ghemui în spate și-l urmări pe Sam cum aprinde focul. Ridică o mică piramidă de vreascuri și focul începu să ardă bine. m
― Aproape că se...
― Ar fi fost...
― Turbat...
― Valeu!
Gemenii priviră cîteva clipe focul în tăcere. Apoi Eric chicoti.
― AÈ™a-i că era turbat?
― Cînd cu...
― Cînd cu focul È™i cu porcul.
― Din fericire, l-a ocărit pe Jack, în loc să ne ocărască pe noi.
― AÈ™a e. ÃŽl È›ii minte pe turbatul ăla de la È™coală?
― "Băiete, tu-mă-mbolnăveÈ™ti-încetul-cu-încetul-de-nervi!"
Gemenii izbucniră într-un rîs identic, apoi, amintindu-È™i de beznă È™i de altele, se uitară nesiguri împrejur. Flăcările, arzînd în piramida de lemne, le atraseră privirile. Eric urmări carii, tîrîndu-se înnebuniÈ›i fiindcă nu reuÈ™eau să scape de flăcări, È™i se gîndi la primul foc ― departe, pe panta mai abruptă a muntelui, unde domnea acum o beznă completă. Nu-i plăcea să-È™i amintească È™i se uită la vîrful muntelui.
Focul începu să radieze căldură È™i să se reverse plăcut asupra lor. Sam se distra, vîrînd cît mai multe crăci în foc. Eric își întinse mîinile, căutînd distanÈ›a la care căldura era mai suportabilă. Cînd privi nepăsător dincolo de foc, stîncile risipite cu umbrele lor turtite își recăpătară conturul real văzut la lumina zilei. Acolo se afla stînca cea mare, celelalte trei pietre, stînca plesnită, iar dincolo de ea, gaura ― acolo...
― Sam.
― Ce-i?
― Nimic.
Flăcările puseseră stăpînire pe crăci, scoarța se chircea și se descojea, lemnul exploda. Cortul se prăbuși pe dinăuntru, azvîrlind un cerc larg de lumină peste vîrful muntelui.
― Sam.
― Ce-i?
― Sam! Sam!
Sam se uită enervat la Eric. Intensitatea privirii lui făcea ca direcÈ›ia în care se uita să pară îngrozitoare, căci Sam era întors cu spatele la ea. Se repezi în jurul focului, se ghemui lîngă Eric È™i se uită. Rămaseră nemiÈ™caÈ›i, unul în braÈ›ele celuilalt ― patru ochi care priveau È›intă È™i nu clipeau, două guri deschise.
Departe, sub ei, pomii din pădure foșniră, apoi mugiră. Părul de pe frunte le flutură, iar flăcările focului se aplecară. La cincisprezece metri de ei se auzi zgomotul înfundat al unei materii ce se umfla.
Nu țipă nici unul, dar se îmbrățișară mai tare și gurile li se strînseră. Zece secunde se ghemuiră astfel, în timp ce grindina de foc trimitea fum, scîntei și valuri de lumină neregulată peste vîrful muntelui.
Apoi, de parcă i-ar fi apucat pe amîndoi aceeași groază, o rupseră la fugă peste stînci.
Ralph visa. Adormise după ce i se păruse că trecuseră ore, tot sucindu-se și răsucindu-se zgomotos printre frunzele uscate. Nu mai auzea nici măcar zgomotele viselor din celelalte adăposturi, fiindcă se întorsese acasă, și dădea zahăr căluților, peste zidul grădinii. Apoi cineva îl trase de braț, spunîndu-i că era vremea să-și bea ceaiul.
― Ralph, trezeÈ™te-te!
Frunzele foșneau violent, ca marea.
― Ralph, trezeÈ™te-te!
― Ce s-a întîmplat?
― Am văzut...
― ...fiara...
― ...clar...
― Cine sînteÈ›i? Gemenii?
― Am văzut fiara...
― LiniÈ™te. Piggy!
Frunzele continuau să foșnească violent. Piggy se lovi de el, iar unul dintre gemeni îl înșfacă, în clipa cînd se îndrepta spre grupul stelelor ce păleau.
― Nu ieÈ™i ― e îngrozitor!
― Piggy ― unde sînt suliÈ›ele?
― Aud...
― Taci atunci. Stai liniÈ™tit.
Stăteau și ascultau, la început cu îndoială, apoi cu spaimă, descrierea făcută de gemenii ce-și trăgeau sufletul în mijlocul unei tăceri depline, în curînd, bezna se umplu de gheare, de puncte necunoscute și de amenințări. Zori nesfîrșiți șterseră stelele și lumina, tristă și cenușie, se cernu în sfîrșit prin adăpost, începură să se foiască, deși lumea din afara adăpostului era plină de primejdii. Labirintul de întuneric se destrăma, apăruseră lucrurile apropiate și îndepărtate, iar în punctul cel mai înalt al cerului marginile norilor mici dobîndiră o culoare caldă. O pasăre de mare bătu din aripi sus, cu un țipăt răgușit, al cărui ecou răsună imediat, iar în pădure se auzi un strigăt strident. Dungile de nori de lîngă orizont începură să lucească trandafiriu, iar coamele penate ale palmierilor se înverziră.
Ralph îngenunche la intrarea adăpostului și scrută atent peisajul de jur împrejur.
― Sam È™i Eric. ChemaÈ›i-i pe băieÈ›i, în liniÈ™te. Hai.
Gemenii, lipiți unul de altul și tremurînd, îndrăzniră să facă cei cîțiva pași pînă la adăpostul alăturat, unde împrăștiară știrile îngrozitoare. Ralph se ridică și se plimbă spre platformă, doar pentru a le da curaj, deși îl treceau fiorii pe șira spinării. Piggy și Simon îl urmară, iar ceilalți băieți se furișară după ei.
Ralph luă cochilia de la locul ei de pe butucul lustruit și o duse la buze: apoi ezită și nu suflă. O ridică în schimb în aer, le-o arătă, iar ei înțeleseră.
Razele soarelui, desfăcîndu-se ca un evantai sub orizont, coborîră la nivelul privirii. Ralph se uită o clipă la felia de aur în creștere, care îi lumina din dreapta și părea că le dă forța să vorbească. Cercul de băieți din fața lui formase un mănunchi strîns de sulițe de vînătoare.
Îi dădu cochilia lui Eric, geamănul cel mai apropiat de el.
― Am văzut fiara cu ochii noÈ™tri. Nu... nu dormeam...
Sam reluă povestirea. Din obișnuință, o cochilie era acum de ajuns pentru amîndoi gemenii, căci omogenitatea lor fusese recunoscută.
― Era păroasă. I se miÈ™ca ceva în dosul capului... aripi. Fiara se miÈ™ca...
― A fost îngrozitor. Parcă s-a ridicat în capul oaselor...
― Focul lumina bine...
― Tocmai îl aprinseserăm...
― .. .mai multe vreascuri...
― Avea ochi...
― ColÈ›i...
― Gheare...
― Am fugit cît am putut...
― Ne-am lovit de liane...ou
― Fiara ne-a urmărit... ss
― Am văzut-o cînd ne-am pitulat după pomi.
― Era cît pe aci să mă atingă...
Ralph arătă îngrozit spre fața lui Eric, brăzdată de zgîrieturile lăsate de tufișuri.
― Cum ai pățit asta?
Eric se pipăi pe față.
― Sînt zgîriat tot. Sîngerez?
Cercul de băieți se trase înapoi înspăimîntat. Johnny, căscînd încă, izbucni în lacrimi violente, iar Bill îl pălmui pînă îl liniști. Dimineața luminoasă răspîndea multe amenințări, iar cercul începu să-și schimbe forma. Se lărgi în loc să se strîngă, iar sulițele de lemn ascuțit semănau cu un gard. Jack îi chemă înapoi în centru.
― O să fie o vînătoare adevărată. Cine vine?
Ralph se foi nerăbdător.
― SuliÈ›ele sînt de lemn. Nu fi caraghios.
― Þi-e frică? zise Jack È™i îl privi dispreÈ›uitor.
― FireÈ™te. Cui nu-i e?
Se întoarse spre gemeni, implorîndu-i, dar fără speranțe.
― Sper că nu vă bateÈ›i joc de noi.
Răspunsul fu prea apăsat ca să se mai îndoiască cineva de ei. Piggy luă cochilia.
― N-am putea... într-un fel... să rămînem aici? Poate că fiara n-o să se apropie.
Dacă n-ar fi avut sentimentul că-i pîndește ceva, Ralph s-ar fi răstit la el.
― Să stăm aici? Și să ne cocoloÈ™im pe bucățica asta de insulă, mereu la pîndă? Cum o să găsim hrana? Și ce se întîmplă cu focul?
― Hai să plecăm, zise Jack nerăbdător, ne pierdem vremea.
― Nu, nu ne-o pierdem. Ce facem cu puÈ™tii?
― Dă-i dracului!
― Trebuie să aibă cineva grijă de ei.
― Pînă acum n-a avut nimeni.
― N-a fost nevoie. Acum e. Piggy o să aibă grijă de ei.
― AÈ™a. FereÈ™te-l pe Piggy de primejdie.
― Judecă È™i tu. Ce poate să facă Piggy doar cu un ochi?
Ceilalți băieți se uitau curioși cînd la Jack, cînd la Ralph.
― Și mai e ceva. Nu putem porni la o vînătoare obiÈ™nuită, fiindcă fiara nu lasă urme. Dac-ar fi lăsat, le-am fi văzut. Nu e exclus să se strecoare printre pomi, ca Ducă-se pe pustii.
Băieții dădură din cap.
― AÈ™a că trebuie să ne gîndim.
Piggy își scoase ochelarii stricați și șterse lentila.
― Ce facem, Ralph?
― N-ai cochilia. Uite-o.
― Vreau să spun... ce facem? Să presupunem că fiara vine cînd aÈ›i plecat cu toÈ›ii. Eu nu văd prea bine, È™i dacă mă sperii...
― Þie ti-e întotdeauna frică, interveni dispreÈ›uitor Jack.
― Am cochilia...
― Cochilia! Cochilia! strigă Jack. Nu mai avem nevoie de cochilie. Știm cine trebuie să vorbească. La ce i-a folosit lui Simon să vorbească, sau lui Bill, sau lui Walter? E vremea ca unii să priceapă că trebuie să tacă È™i să lase hotărîrile pe seama noastră...
Ralph nu-i mai putu ignora cuvintele. Sîngele îi năvăli în obraji.
― N-ai cochilia, zise el. Stai jos.
Jack se înălbi la față, iar pistruii îi apărură clar, ca niște pete cafenii. Se linse pe buze și rămase în picioare.
― E o treabă de vînător.
Restul băieților îl urmăriră cu atenție. Piggy, trezindu-se într-o încurcătură neplăcută, împinse cochilia spre genunchii lui Ralph și se așeză. Tăcerea deveni apăsătoare și Piggy își ținu răsuflarea.
― E mai mult decît o treabă de vînător, zise Ralph în cele din urmă, fiindcă nu puteÈ›i da de urma fiarei. Nu vreÈ›i să fiÈ›i salvaÈ›i?
Se întoarse spre adunare.
― Nu vreÈ›i să fiÈ›i cu toÈ›ii salvaÈ›i?
Își întoarse privirea spre Jack.
― Am mai spus că focul e lucrul cel mai important. Acum focul trebuie să se fi stins...
Vechea enervare îl salvă, dîndu-i energia de a porni la atac.
― V-aÈ›i pierdut capul cu toÈ›ii? Trebuie să aprindeÈ›i din nou focul. Nu te-ai gîndit niciodată la asta, Jack, nu? Sau nu vreÈ›i nici unul să fiÈ›i salvaÈ›i?
Ba da, voiau să fie salvați, nu încăpea îndoială; și, trecînd repede de partea lui Ralph, evitară criza. Piggy răsuflă ușurat, încercă să respire din nou adînc, dar nu reuși. Se sprijini de un butuc, cu gura deschisă și în jurul buzelor îi mijiră umbre albastre. Nimeni nu-l băgă în seamă.
― GîndeÈ™te-te, Jack. E vreun loc pe insulă unde n-am fost?
― Nu-i decît... Ba da, răspunse fără chef Jack. Þii minte? Partea aia din insulă în formă de coadă, unde sînt grămezile de stînci. Am fost prin apropiere. Stîncile fac un fel de pod. Nu-i decît un drum de urcare.
― Iar creatura ar putea sta acolo.
Vorbiră cu toții în același timp.
― AÈ™a e! Foarte bine. O să căutăm. Dacă fiara nu-i acolo, o să ne suim pe munte, o s-o căutăm È™i-o să aprindem focul.
― Hai să mergem.
― Să mîncăm mai întîi. Plecăm după aia, zise Ralph È™i adăugă: N-ar strica să luăm suliÈ›ele.
După ce mîncară, Ralph și băieții mai mari porniră de-a lungul plajei, îl lăsară pe Piggy sprijinit de platformă. Ziua promitea, ca și celelalte, să fie o baie de soare sub o cupolă albastră. Plaja se întindea înaintea lor într-o curbă dulce, pînă cînd perspectiva o contopea cu pădurea; ziua nu înaintase destul pentru a fi umbrită de voalurile schimbătoare ale mirajului. Sub conducerea lui Ralph, își croiră cu atenție drum de-a lungul terasei cu palmieri, neîndrăznind să calce pe nisipul fierbinte de lîngă apă. Ralph îl lăsă pe Jack în frunte; iar Jack pășea cu o prudență teatrală, deși ar fi văzut inamicul de la douăzeci de metri. Ralph mergea în urmă, mulțumit că scăpase o vreme de răspundere.
Simon, înaintînd în faÈ›a lui Ralph, simÈ›ea o slabă neîncredere ― o fiară cu gheare care zgîriau, aÈ™ezată pe vîrful unui munte, fără să lase urme, nefiind totuÈ™i destul de iute ca să-i înhaÈ›e pe Sam È™i Eric. Indiferent cum își închipuia Simon fiara, cu ochii minÈ›ii vedea imaginea unei făpturi umane, eroice È™i bolnave.
Suspină. Alții se dovedeau în stare să se ridice și să vorbească adunării, fără să lase impresia că-i apasă senzația îngrozitoare a propriei personalități; erau în stare să spună ce voiau, ca și cum ar fi vorbit unuia singur. Se trase într-o parte și se uită în urmă. Ralph înainta cu sulița pe umăr. Simon încetini sfios pasul pînă ajunse alături de el și îl cercetă prin părul negru și aspru care îi cădea în ochi. Ralph se uită într-o parte, zîmbi silit, ca și cum ar fi uitat că Simon se făcuse de rîs, apoi se uită din nou în gol. Cîteva clipe, Simon se bucură că fusese acceptat și încetă să se gîndească la sine. Cînd Simon se ciocni de un pom, Ralph schimbă nerăbdător privirea, iar Robert chicoti. Simon se răsuci pe picioare, pata albă de pe frunte se roși și i se prelinse o șuviță de sînge. Ralph nu-i mai dădu atenție și se întoarse la problemele sale groaznice. Aveau să ajungă la castelul de stînci în curînd; iar șeful trebuia să meargă mai departe.
Jack se întoarse în fugă.
― Am găsit un punct de observaÈ›ie.
― Foarte bine. O să ne apropiem cît putem.
Îl urmări pe Jack spre castelul unde terenul se ridica ușor. În stînga se afla încîlceala impenetrabilă a lianelor și a pomilor.
― De ce nu s-ar putea ca fiara să fie acolo?
― Nu vezi de ce? Fiindcă nu poate intra È™i nici ieÈ™i.
― Ce facem atunci cu castelul?
― Ia uită-te.
Ralph desfăcu paravanul de frunze și se uită. În fața lor se întindeau doar cîțiva metri de teren stîncos, iar apoi cele două laturi ale insulei se îmbucau, de parcă ar fi fost un promontoriu. O ridicătură strimtă de recife, lată de cîțiva metri și lungă de aproape cincisprezece, prelungea însă insula în mare. Se vedea și una dintre acele stînci pătrate și trandafirii care susțineau baza insulei. Această latură a castelului, înaltă poate de treizeci de metri, era bastionul trandafiriu pe care îl văzuseră de pe vîrful muntelui. Baza recifului plesnise, iar pe vîrf se aflau risipiți bolovani mari, ce păreau că se clatină.
În spatele lui Ralph, vînătorii tăcuți se adunaseră în iarba înaltă. Ralph se uită la Jack.
― EÈ™ti vînător.
Jack roși.
― Știu. Foarte bine.
Ralph prinse curaj.
― Eu sînt È™eful. Am să merg. Nu comenta.
Se întoarse spre ceilalți.
― Hei, voi. AscundeÈ›i-vă aici. AÈ™teptaÈ›i-mă.
Își dădu seama că glasul lui risca să nu se mai audă, sau să răsune prea tare. II privi pe Jack.
― Ce părere ai?
― Am fost pretutindeni. Fiara trebuie să fie aici, bombăni Jack.
― ÃŽnÈ›eleg.
― Nu cred că există fiara, se bîlbîi încurcat Simon.
Ralph îi răspunse politicos, ca și cum i-ar fi dat dreptate în privința vremii.
― Nu, nici eu nu cred.
Își strînse buzele care i se albiseră, își netezi părul peste cap cu o mișcare înceată de tot.
― Ei bine, la revedere.
Își sili picioarele să se miște pînă îl duseră la promontoriu.
Prăpăstii de aer îl înconjurară din toate părțile. N-avea unde să se ascundă, chiar dacă n-ar fi trebuit să înainteze. Se opri pe promontoriul strimt și se uită în jos. La un moment dat, peste cîteva secole, marea avea să transforme castelul într-o insulă. La dreapta se găsea laguna, mișcată de marea deschisă; iar la stînga...
Ralph se cutremură. Laguna îi apăra de Pacific; și, dintr-un motiv greu de știut, doar Jack se dusese pînă la malul mării, pe cealaltă parte. Avea perspectiva celui de pe uscat asupra valurilor umflate și i se păru la fel ca respirația unei creaturi uluitoare. Valurile se cufundau încet printre stînci, dezgolind mese trandafirii de granit, tufișuri ciudate de coral, polipi și iarbă marină. Jos, jos de tot, apele se prăbușeau și șopteau ca vîntul prin coroana pădurii. Văzu acolo o stîncă plată, întinsă ca o masă, iar apele retrăgîndu-se de pe cele patru margini acoperite de iarbă marină le făceau să semene cu niște recife. Apoi, leviatanul adormit răsuflă, apele se umflară, ierburile marine se încovoiară, iar apa clocoti mugind deasupra masei de stîncă. Nu-ți dădeai seama de mișcarea valurilor, ci doar de această prăbușire, urcare și iar prăbușire, care ținea un minut.
Ralph se întoarse spre reciful roșu. Băieții îl așteptau în iarba înaltă, undeva în spate, ca să vadă ce-avea de gînd. Observă că transpirația din palme i se uscase; își dădu seama cu surprindere că nu se aștepta să întîlnească vreo fiară și nici nu știa ce-ar fi făcut dacă ar fi întîlnit-o.
Își dădu seama că se putea cocoța pe recif, deși nu era nevoie. Forma pătrată a stîncii îngăduia un fel de plintă în jur, așa încît la dreapta, deasupra lagunei, putea înainta încet de-a lungul unei cornișe și ocoli colțul care nu se vedea. Era ușor de mers și în curînd trase cu ochiul pe lîngă stîncă.
Văzu doar ceea ce așteptase: bolovani trandafirii, claie peste grămadă, acoperiți de un strat de guano ca de o glazură; apoi o costișă abruptă, ce urca spre stîncile sfărîmate care încununau bastionul.
Un zgomot din spate îl făcu să se întoarcă. Jack înainta de-a lungul cornișei.
― N-am vrut să te las să mergi singur.
Ralph nu răspunse, își continuă drumul peste stînci, cercetă o jumătate de cavernă, în care nu se aflau decît mormane de ouă stricate, și în cele din urmă se așeză, se uită de jur împrejur și lovi stîncă cu mînerul suliței.
Jack fremăta.
― Ce loc de construit un fort!
O coloană de spumă marină îi udă.
― Nu există apă proaspătă.
― Ce-i aia, atunci?
La jumătatea distanței, pe stîncă, se vedea o pată lungă și verde. Se cocoțară pînă la ea și gustară din firicelul de apă.
― Am putea să punem o coajă de nucă de cocos acolo, ca să fie mereu plină.
― Nici nu mă gîndesc. E un loc foarte prost.
Urcară împreună ultima treaptă, unde o ultimă stîncă zdrobită acoperea grămada în descreștere. Jack lovi stîncă de lîngă el cu pumnul, iar masa hurui stins.
― Þii minte?
Își amintiră momentele neplăcute de mai înainte. Jack izbucni:
― Să vîrîm un trunchi de palmier sub stîncă È™i dacă vine duÈ™manul... ia uită-te!
La treizeci de metri sub ei se găseau istmul, terenul stîncos și iarba plină de capete, iar în fund pădurea.
― Doar o dată dac-o împingem, strigă Jack entuziasmat, È™i gata!...
Descrise un gest larg cu mîna, ca și cum ar fi măturat stîncă. Ralph se uită spre munte.
― Ce s-a întîmplat?
Ralph se întoarse.
― De ce?
― Priveai... nu È™tiu cum să-È›i spun.
― Nu se vede fumul. Nu se vede nimic.
― M-ai înnebunit cu fumul ăla.
Orizontul albastru și întins îi încercuia, spart doar de vîrful muntelui.
― Ãsta-i cel mai important lucru pe care-l avem de făcut.
Își sprijini sulița de stînca ce se clintea și-și dădu două șuvițe peste cap.
― Trebuie să ne întoarcem È™i să urcăm pe munte. Acolo au văzut fiara.
― N-o să fie acolo.
― Ce facem, atunci?
CeilalÈ›i băieÈ›i, aÈ™teptînd în iarbă, îi văzură pe Jack È™i pe Ralph nevătămaÈ›i È™i ieÈ™iră la lumina soarelui. Uitaseră de fiară, furaÈ›i de entuziasmul explorării. Trecură ca un puhoi peste pod È™i în curînd urcau È™i strigau. Ralph rămase pe loc, cu mîna pe o imensă stînca roÈ™ie ― o stînca mare ca o roată de moară, care se crăpase, se desprinsese È™i atîrna vibrînd. Privi sumbru muntele. Isi încleÈ™ta pumnul È™i bătu în zidul roÈ™u din dreapta, de parcă ar fi fost un ciocan. Buzele i se strînseră violent iar ochii de sub È™uviÈ›ele de păr priveau melancolic.
― Fum.
Își supse pumnul învinețit.
― Jack! Hai.
Dar Jack dispăruse. Un pîlc de băieți, făcînd o hărmălaie pe care n-o auzise, se opintea și împingea o stînca. În timp ce se întorcea, baza stîncii trosni și întreaga masă se prăbuși în mare, aruncînd cu bubuituri o jerbă de spumă pînă la jumătatea înălțimii recifului.
― StaÈ›i! StaÈ›i!
Vocea lui îi liniști.
― Fum.
În mintea lui se petrecu un lucru straniu. Se zbătea ceva ca o aripă de liliac și o întuneca.
― Fum.
Ideea îi reveni imediat, o dată cu mînia.
― Avem nevoie de fum. Iar voi vă pierdeÈ›i vremea, împingeÈ›i stînci.
― Avem timp destul! strigă Roger.
― O să ne suim pe munte, zise Ralph È™i clătină din cap.
Hărmălaia izbucni iar. Mai mulți băieți doreau să se întoarcă pe plajă. Alții voiau să împingă și alte stînci. Soarele strălucea, iar primejdia dispăruse o dată cu întunericul.
― Jack. Fiara poate fi de cealaltă parte a muntelui. Condu-ne din nou. Ai mai fost pe-acolo.
― Am putea să mergem pe mal. Sînt fructe.
Bill se apropie de Ralph.
― De ce nu rămînem aici niÈ›el?
― Ai dreptate.
― Hai să construim un fort...
― N-avem hrană aici, zise Ralph, È™i nici adăpost. Și nici prea multă apă proaspătă.
― Am putea construi un castel de vrăjitor.
― Am putea împinge stînci...
― Pînă la pod...
― Am zis că mergem mai departe! strigă Ralph furios. Trebuie să ne asigurăm. Acum plecăm.
― Hai să stăm aici...
― ÃŽnapoi la adăpost...
― Sînt obosit...
― Nu!
Ralph își coji pielea de pe încheietura degetelor. Nu părea să-l doară.
― Eu sînt È™eful. Trebuie să ne asigurăm. Nu vedeÈ›i muntele? Nu se zăreÈ™te fum deloc. S-ar putea să fie un vapor acolo în depărtare. AÈ›i înnebunit cu toÈ›ii?
Băieții tăcură sau murmurară, gata să se răzvrătească. Jack îi conduse în josul stîncii și peste pod.



VII
Umbre și arbori înalți

Cărarea porcilor se afla în cealaltă parte, aproape de grămada de stînci de pe mal, iar Ralph se mulțumi s-o urmeze. Dacă reușeai să-ți astupi urechile la scurgerea și la fierberea refluxului, dacă reușeai să uiți cît de cenușii și de pustii erau meleagurile acoperite cu ferigi din ambele părți, atunci mai exista posibilitatea să izgonești fiara din minte și, o vreme, chiar să și visezi. Soarele trecuse de zenit, iar arșița după-amiezei cuprindea insula. Ralph îi trimise un mesaj lui Jack și, cînd ajunseră la fructe, întregul grup se opri și mîncă.
Pentru prima oară în acea zi, cînd se aÈ™eză, Ralph își dădu seama de căldură. Trase dezgustat de cămaÈ™a cenuÈ™ie È™i se întrebă dacă merita s-o spele, în arÈ™iÈ›a care i se părea neobiÈ™nuită chiar È™i pentru această insulă, Ralph plănui cum să-È™i facă toaleta. Ar fi vrut să aibă o foarfecă È™i să-È™i taie părul ― își dădu peste cap claia de păr ― să mai scurteze părul ăsta murdar, lăsîndu-l lung doar de un centimetru. Ar fi vrut să facă baie, o baie ca lumea, cu săpun, își plimbă prudent limba peste dinÈ›i È™i ajunse la concluzia că nici o periuță de dinÈ›i n-ar strica. Apoi unghiile...
Ralph își întoarse mîna și își cercetă unghiile. Erau mușcate pînă în carne, deși nu-și amintea cînd își reluase acest obicei și nici de ce o făcuse.
― ÃŽn curînd am să-mi sug È™i degetul mare...
Se uită furiș împrejur. Se părea că nu-l auzise nimeni. Vînătorii stăteau jos, îndopîndu-se cu această hrană ușor de găsit, încercînd să se convingă că acumulau destulă forță din banane și din fructele alea verzi-cenușii, ca niște jeleuri. Ralph își aminti de trupul său obișnuit odinioară cu curățenia și îi examina și pe băieți. Erau murdari, dar nu din cale-afară, ca aceia care căzuseră în noroi sau alunecaseră într-o zi de ploaie. Nici unul n-avea mare nevoie să facă un duș, și totuși, părul le crescuse mult prea lung, încîlcit uneori și înnodat în jurul unei frunze uscate sau al unei crăcuțe; fețele erau destul de curate cînd mîncau sau transpirau, dar pătate prin părțile mai greu accesibile de un fel de umbre; nu mai purtau hainele uzate și țepene de transpirație, ca și ale lui, dar asta nu din pudoare sau din confort, ci doar din obișnuință; pielea devenise solzoasă din cauza apei sărate a mării...
Descoperi cu o mică strîngere de inimă că socotea aceste condiții drept normale și că nu-i mai păsa. Suspină și azvîrli craca de pe care culesese fructele. Vînătorii începuseră să se furișeze în pădure sau jos, pe lîngă stînci, ca să-și îndeplinească misiunea. Ralph se întoarse și se uită spre marea întinsă.
Aici, de cealaltă parte a insulei, perspectiva era complet diferită. Minunile învăluite ale mirajului nu rezistau la apa rece a oceanului, iar orizontul era de un albastru tare. Ralph coborî spre stînci. Acolo, aproape la nivelul mării, se vedea mișcarea neîncetată și umflată a valurilor de pe marea adîncă. Se vedeau pe cîțiva kilometri, aparent fără stînci și fără banchizele de nisip ale apei puțin adînci. Alunecau de-a lungul insulei, prefăcîndu-se că o ignoră, ocupate cu alte treburi; era nu atît o înaintare, cît o urcare și o cădere spectaculoasă a întregului ocean. Acum marea avea să se retragă, provocînd cascade și prăbușiri ale apei ce dădea înapoi, avea să se cufunde dincolo de stînci și să lipească pe ele iarba marină ca un păr lucios; apoi, oprindu-se, aveau să se adune și să se înalțe cu un muget, umflîndu-se irezistibil peste vîrfuri și peste vegetație, cățărîndu-se pe micul recif, trimițînd în cele din urmă un braț de talazuri printr-un golf și sfîrșindu-se la cîțiva metri de el în degete de spumă.
Ralph urmări, val după val, urcarea și prăbușirea, pînă cînd ceva din izolarea mării îl năuci. Apoi, treptat, întinderea aproape infinită a acestei ape îi atrase atenția cu forța. Aici se afla despărțirea, bariera. De cealaltă parte a insulei, învăluită la prînz de miraje, apărată de scutul lagunei liniștite, puteai să visezi la salvare; aici însă, în fața obtuzității brute a oceanului, a kilometrilor ce-i despărțeau, erai bătut în cuie, neputincios, condamnat, erai...
Simon îi vorbi aproape în ureche. Ralph se trezi că strîngea dureros în mîini bucăți de stîncă. Își dădu seama că trupul i se înconvoiase, că mușchii gîtului îi înțepeniseră și că gura îl durea, tot ținînd-o larg deschisă.
― Te întorci de unde-ai venit.
Simon dădu din cap în timp ce vorbea, îngenunchease cu un picior și privea în jos de pe o stîncă mai înaltă, de care se ținea cu amîndouă mîinile; celălalt picior se întindea pînă jos la nivelul lui Ralph.
Ralph, nedumerit, cercetă fața lui Simon, căutînd un indiciu.
― Ascultă, e aÈ™a de mare...
Simon dădu din cap.
― Si totuÈ™i, ai să te întorci cu bine. Cel puÈ›in aÈ™a cred.
Trupul lui Ralph se mai destinse. Se uită la mare, apoi îi zîmbi amar lui Simon.
― Ai un vapor în buzunar?
Simon zîmbi și clătină din cap.
― De unde È™tii, atunci?
Cum Simon nu răspunse, Ralph zise arțăgos:
― EÈ™ti sărit.
Simon îl contrazise cu o mișcare violentă a capului, pînă cînd părul aspru și negru îi juca înainte și înapoi pe față.
― Nu, nu sînt. Cred numai c-o să te întorci cu bine.
O clipă nu mai spuse nimic. Apoi își zîmbiră brusc.
Roger îi chemă din desiș.
― VeniÈ›i să vedeÈ›i!
Alături de cărarea porcilor, pămîntul era răscolit și se vedea o baligă aburindă. Jack se aplecă spre ea, aproape cu simpatie.
― Ralph... avem nevoie de carne, chiar dacă acum urmărim altceva.
― Dacă nu ne abatem din drum, o să vînăm.
Porniră din nou; vînătorii erau nițel speriați de fiara pomenită; Jack deschidea coloana. Mergeau mai încet decît își făcuse socoteala Ralph; și totuși, într-un fel, se bucura că pășește mai alene, cu sulița la subsuoară, în grupul lui Jack se petrecea o întîmplare neașteptată și în curînd procesiunea se opri. Ralph se sprijini de un pom și, brusc, visele diurne îl asaltară. Jack era ocupat cu vînătoarea; o să fie timp să urce pe munte...
Odată, urmîndu-l pe tatăl lui de la Chatham la Devonport, locuiseră într-o căsuță de la marginea gîrlei. În succesiunea de case pe care le cunoscuse Ralph, aceasta se detașa cu o limpezime deosebită, căci după ce plecase din ea fusese trimis la școală. Mămica mai era cu ei, iar tăticu venea acasă zilnic. La zidul de piatră din fundul grădinii poposeau căluți sălbatici, iar afară ninsese. Chiar în dosul căsuței se afla un fel de adăpost, unde puteai sta tolănit, urmărind cum trec în zbor fulgii de zăpadă. Se zărea pata umedă unde murea fiecare fulg; apoi vedeai primul fulg care se așternea fără să se topească și urmăreai cum întreg pămîntul se albește. Cînd ți se făcea frig, puteai să intri în casă și să te uiți pe fereastră, dincolo de ceainicul strălucitor de aramă și de farfuria pictată cu omuleți albaștri...
La culcare găseai o ceaÈ™că cu fulgi de ovăz cu zahăr È™i smîntînă. CărÈ›ile ― aflate pe un raft de lîngă pat ― stăteau aplecate, iar două sau trei erau veÈ™nic culcate pe deasupra, fiindcă nu se mai obosise să le pună la loc. CărÈ›ile aveau colÈ›urile uzate È™i erau zgîriate. De pildă, cea deschisă la culoare È™i lucioasă despre Topsy È™i Mopsy, pe care n-o citise niciodată fiindcă era despre două fete; apoi cealaltă despre vrăjitor, pe care o citeai cu un fel de groază reÈ›inută, sărind peste pagina douăzeci È™i È™apte cu desenul oribil al păianjenului; mai era È™i cartea despre oamenii care scoteau prin săpături diverse lucruri, obiecte egiptene; era È™i Manualul de trenuri pentru tineri sau Manualul de vapoare pentru tineri, îi apărură viu în față; ar fi putut să întindă mina È™i să le atingă, putea să simtă greutatea È™i miÈ™carea lentă cu care Cartea uriașă pentru tineri avea să iasă din raft È™i să alunece în jos... Totul era perfect. Domneau prietenia È™i buna dispoziÈ›ie.
Tufișurile fură despicate zgomotos în fața lor. Băieții se azvîrliră nebunește de pe cărarea porcilor și se pitiră urlînd printre liane. Ralph îl văzu pe Jack înghiontit într-o parte și căzînd. Apoi un animal apăru tropăind pe cărare, drept spre el, cu colții strălucitori și grohăind amenințător.
Ralph își dădu seama că putea măsura distanța cu luciditate. Cînd mistrețul ajunsese la doar cinci metri, aruncă sulița caraghioasă de lemn pe care o ducea, o văzu cum lovește rîtul uriaș și rămîne o clipă atîrnată. Grohăitul se transformă într-un țipăt ascuțit, iar mistrețul o apucă într-o parte în desișuri. Cărarea se umplu din nou de băieți care strigau; Jack se întoarse în fugă și căută cu sulița prin tufișuri.
― Pe aici...
― Dar are să ne omoare...
― Pe-aici, am spus...
Mistrețul se îndepărtă. Descoperiră o altă cărare de porci, paralelă cu prima, iar Jack o rupse la fugă. Ralph se speriase, dar era plin de grijă și de mîndrie.
― L-am nimerit! SuliÈ›a s-a înfipt...
Dădură deodată peste un teren deschis, lîngă mare. Jack aruncă o privire spre stînca goală și păru neliniștit.
― A dispărut.
― L-am nimerit, repetă Ralph, iar suliÈ›a s-a înfipt destul de adînc.
Simțea nevoia unor martori.
― Nu m-aÈ›i văzut?
Maurice dădu din cap.
― Eu te-am văzut. Chiar în rît. Grozav!
Ralph continuă entuziasmat.
― L-am nimerit sigur. SuliÈ›a s-a înfipt în el. L-am rănit.
Se umfla în pene, fiindcă le cîștigase din nou respectul, și avu sentimentul că, la urma urmei, vînătoarea nu strica.
― L-am nimerit sigur. Cred că mistreÈ›ul e fiara.
― N-a fost fiara. A fost un mistreÈ›, zise Jack È™i se întoarse.
― L-am nimerit.
― De ce nu l-ai prins? Eu am încercat...
― Dar era un mistreÈ›! strigă Ralph.
Jack roși brusc.
― Ai zis c-o să ne omoare. Cine te-a pus să arunci suliÈ›a? De ce n-ai aÈ™teptat?
Își întinse brațul.
― PriveÈ™te.
Își întoarse antebrațul stîng, ca să vadă cu toții. Pe piele era o zgîrietură; nu gravă, dar sîngera.
― Uite ce mi-a făcut cu colÈ›ii. N-am apucat să înfig suliÈ›a destul de repede.
Atenția se concentră asupra lui Jack.
― O rană, zise Simon, ar trebui s-o sugi.
Ca Berengaria, Jack o supse.
― Eu l-am nimerit, zise Ralph indignat. L-am nimerit cu suliÈ›a, l-am rănit.
Le ceru atenția.
― Venea pe potecă. Uite cum am azvîrlit suliÈ›a...
Robert grohăi la el. Ralph intră și el în joc și rîseră. În curînd îl loveau cu toții pe Robert, care se prefăcea că atacă.
Jack strigă.
― FaceÈ›i cerc!
Cercul se adună și se strînse. Robert guiță, prefăcîndu-se că-i e frică, apoi chiar de durere adevărată.
― Hei, opriÈ›i-vă! Mă doare!
Minerul suliței îl lovi în spinare, în timp ce se străduia să iasă dintre ei.
― ÞineÈ›i-l!
Îl apucară de mîini și de picioare. Ralph, cuprins deodată de un entuziasm nebun, înșfăcă sulița lui Eric și îl împunse pe Robert cu ea.
― Omorîți-l! Omorîți-l!
Robert urla și se zbătea cu forța disperării. Jack îl ținea de păr și îl amenința cu cuțitul, în spatele lui se afla Roger, luptîndu-se să se apropie. Melopeea se înălță ca un ritual, ca la sfîrșitul unui bal sau al unei vînători.
― ÃŽnjunghie porcul! Taie-i grumazul! ZdrobeÈ™te-i capul!
Ralph se străduia și el să se apropie, să înșface o mînă din acea carne cafenie și vulnerabilă. Dorința de a strînge și de a răni devenise copleșitoare.
Brațul lui Jack coborî; cercul se clătină, urlă de bucurie și guiță ca un porc pe moarte. Apoi rămase liniștit, gîfîind și ascultînd smiorcăiturile înspăimîntate ale lui Robert, care se ștergea pe față cu un braț murdar și făcea eforturi să-și recapete demnitatea.
― Mă doare fundul!
Își frecă trist fundul. Jack se tăvălea pe jos.
― Grozav joc.
― N-a fost decît o glumă, zise Ralph jenat. Și eu m-am rănit destul de rău la un meci de rugby.
― Ar trebui s-avem o tobă, spuse Maurice, atunci am putea s-o facem ca lumea.
Ralph se uită la el.
― Ce să facem ca lumea?
― Nu È™tiu. Cred că-i nevoie de un foc È™i de o tobă ca să È›inem ritmul, bătînd toba.
― E nevoie de-un porc, zise Roger, ca la o vînătoare adevărată.
― Sau de cineva care să se prefacă, zise Jack. Am putea să deghizăm pe cineva în porc È™i apoi să se poarte ca... È™tiÈ›i despre ce-i vorba, se preface că mă răstoarnă È™i aÈ™a mai departe...
― E nevoie de-un porc adevărat, zise Robert, mîngîindu-È™i încă fundul, fiindcă trebuie să-l omorîm.
― Să ne folosim de un puÈ™ti, spuse Jack, È™i toÈ›i rîseră.
Ralph se ridică în capul oaselor.
― Bine. Dacă facem aÈ™a, n-o să găsim niciodată ce căutăm.
Se ridicară pe rînd în picioare, netezindu-și zdrențele de pe ei.
Ralph îl privi pe Jack.
― Hai acum pe munte.
― Mai bine să ne întoarcem la Piggy înainte să se întunece, zise Maurice.
Gemenii își dădură asentimentul, ca un singur trup.
― AÈ™a e. O să ne suim mîine dimineață pe munte.
Ralph se uită împrejur și văzu marea.
― Trebuie să aprindem din nou focul.
― N-avem ochelarii lui Piggy, zise Jack, aÈ™a că nu se poate.
― Atunci o să vedem dacă nu-i nici o primejdie pe vîrful muntelui.
Maurice vorbi ezitînd și nevrînd să pară las.
― Și dacă fiara e acolo, sus?
Jack amenință cu sulița.
― O s-o omorîm.
Soarele păru că se mai domolește. Jack își agită sulița.
― Ce mai aÈ™teptăm?
― Cred, spuse Ralph, că dacă mergem pe lîngă malul mării, o să ajungem sub locul unde am făcut focul È™i-o să ne putem cățăra pe munte.
Jack îi conduse din nou pe lîngă marea care se cufunda, se umfla și se sugea.
Ralph visă iar, lăsînd ca agilitatea picioarelor să întîmpine dificultățile cărării. Și totuși, picioarele păreau mai puțin agile ca înainte. Cea mai mare parte a drumului îi sili să coboare pînă la stînca goală de lîngă mare și fură nevoiți să se strecoare printre ea și bezna pădurii luxuriante. Treceau peste mici recife, unele folosite drept poteci, parapete lungi, unde se ajutau cu mîinile și cu picioarele. Ici și colo trebuiau să se cațere peste stînci udate de valuri, să sară peste mici băltoace limpezi lăsate de flux. Sosiră la o viroagă care despica, asemenea unui șanț de apărare, țărmul strîmt. Părea fără fund și se uitară îngroziți în hăul sinistru unde clipocea apa. Apoi valul reveni, viroaga începu să fiarbă în fața lor și spuma țîșni pînă la liane, udîndu-i, iar băieții țipară, încercară prin pădure, dar era deasă și încîlcită ca un cuib de pasăre. În cele din urmă trebuiră să sară pe rînd, așteptînd ca apa să coboare, dar și atunci unii se mai udară. Mai departe, stîncile păreau de netrecut, așa încît poposiră, se așezară jos o vreme, ca să li se usuce zdrențele, și urmăriră conturul ascuțit al valurilor imense, care treceau foarte încet pe lîngă insulă. Găsiră fructe pe lîngă cuiburile de păsări mici și strălucitoare care foiau ca insectele. Apoi Ralph spuse că înaintau prea încet. Se sui într-un pom, îi desfăcu frunzișul de pe vîrf și văzu culmea pătrată a muntelui, aparent la mare depărtare încă. Apoi încercară să se grăbească pe lîngă stînci, Robert se tăie la genunchi rău de tot și recunoscură toți că trebuiau să urce încet cărarea, dacă nu voiau să se pună în primejdie, își continuară drumul ca și cum ar fi escaladat un munte periculos și ajunseră la un loc unde stîncile se transformau într-un perete imposibil de trecut, îmbrăcat în vegetația impenetrabilă a junglei și coborînd abrupt în mare.
Ralph privi nemulțumit soarele.
― Se lasă seara. Oricum, a trecut vremea să bem ceaiul.
― Nu-mi amintesc de reciful ăsta, zise Jack jenat, aÈ™a că trebuie să fie porÈ›iunea din mal pe care n-am vizitat-o.
Ralph dădu din cap.
― StaÈ›i să mă gîndesc.
Ralph nu se mai sfia să se gîndească în fața altora: era însă gata să ia hotărîrile necesare, ca la o partidă de șah. Din nenorocire, niciodată n-avea să devină un bun jucător de șah. Se gîndi la puști și la Piggy. Îl văzu clar pe Piggy, stînd singur, cuibărit într-un adăpost, cufundat în liniștea destrămată doar de strigătele celor ce visau urît.
― Nu-i putem lăsa pe puÈ™ti singuri cu Piggy toată noaptea.
Ceilalți băieți tăcură și rămaseră în jurul lui, privindu-l.
― Dacă ne întoarcem, o să dureze ore întregi.
Jack își drese glasul și vorbi pe un ton ciudat și încordat.
― Ca nu cumva Piggy să pățească ceva, nu?
Ralph se bătu peste dinți cu vîrful murdar al suliței.
― Dacă traversăm...
Se uită lung împrejur.
― Cineva o să traverseze insula ca să-i spună lui Piggy că ne întoarcem după ce se întunecă.
Bill rosti incredul:
― Singur prin pădure? Acum?
― Nu ne putem lipsi de mai mult de un băiat.
Simon își croi drum pînă lîngă cotul lui Ralph.
― Mă duc eu, dacă vrei. Zău, nu-mi pasă...
Înainte ca Ralph să aibă timp să-i răspundă, Simon îi aruncă repede un zîmbet, se întoarse și se pierdu în pădure.
Ralph se uită înapoi la Jack și-l văzu parcă pentru prima oară furios.
― Jack... È›ii minte cînd te-ai dus tocmai pînă la stînca în formă de castel?
― Da, zise Jack È™i se strîmbă.
― Ai venit de-a lungul unei părÈ›i a țărmului ăstuia, pe sub munte, pe acolo pe jos?
― Da.
― Și?
― Am găsit o cărare făcută de porci. Þinea kilometri întregi.
Ralph dădu din cap. Arătă spre pădure.
― AÈ™adar, cărarea trebuie să fie pe-acolo.
Toți aprobară înțelegători.
― Foarte bine atunci. O să ne croim drum cu forÈ›a pînă o să dăm de cărarea porcilor.
Făcu un pas înainte și se opri.
― StaÈ›i o clipă. Unde duce cărarea asta?
― Pe munte, zise Jack. Þi-am mai spus.
Rînji batjocoritor.
― Nu vrei să te sui pe munte?
Ralph suspină, simțind că dușmănia dintre ei reînvia și înțelegînd sentimentele lui Jack în momentul cînd înceta să mai conducă.
― Mă gîndesc la lumină. O să orbecăim.
― Voiam să căutăm fiara.
― N-o s-avem destulă lumină.
― Nu vreau să mă întorc, zise Jack enervat. O să mă întorc după ce-o să ajungem acolo. Tu nu vii? Vrei mai degrabă să te înapoiezi la adăpost È™i să-l liniÈ™teÈ™ti pe Piggy?
Venise rîndul lui Ralph să roșească. Vorbi disperat, silit de acea nouă înțelegere a lucrurilor pe care i-o datora lui Piggy.
― De ce mă urăști?
Băieții se foiră neliniștiți, ca și cum s-ar fi rostit un cuvînt obscen. Tăcerea se prelungi.
Ralph, încă enervat și jignit, se îndepărtă primul.
― HaideÈ›i.
Îi conducea ca și cum ar fi avut acest drept și începu să taie vegetația încîlcită. Jack încheia coloana, nemulțumit și posac.
Cărarea porcilor era un tunel întunecat, căci soarele aluneca repede spre marginea lumii, iar în pădure umbrele se întindeau la tot pasul. Alergară iute pe cărarea largă și bătătorită. Apoi plafonul de frunze se sparse și ei se opriră, răsuflînd agitat și uitîndu-se la cele cîteva stele care clipeau în jurul vîrfului muntelui.
― Am sosit.
Băieții se priviră atent și cu îndoială. Ralph luă o hotarîre.
― O să traversăm direct platforma È™i o să ne cățărăm mîine pe munte.
Murmurară că erau de acord; Jack se afla lîngă umărul lui.
― BineînÈ›eles, dacă È›i-e frică...
Ralph se întoarse spre el.
― Cine s-a suit primul la castel?
― M-am suit È™i eu. Dar în timpul zilei.
― Perfect. Cine vrea să se caÈ›ere acum pe munte?
Îi răspunse tăcerea.
― Sam È™i Eric? Ce părere aveÈ›i?
― Ar trebui să mergem È™i să-i spunem lui Piggy...
― ... da, să-i spunem lui Piggy că...
― Dar s-a dus Simon!
― Ar trebui să-i spunem lui Piggy, în cazul cînd...
― Robert? Bill?
Se îndreptară spre platformă. Firește, nu fiindcă le era teamă... erau doar obosiți. Ralph se întoarse spre Jack.
― Ei?
― Mă duc pe munte.
Cuvintele lui Jack izbucniră cu răutate, ca un blestem, îl privi pe Ralph încordat și cu sulița ținută amenințător.
― Mă duc pe munte ca să caut fiara... acum.
Apoi ironia finală, vorba amară, spusă cu indiferență.
― VeniÈ›i?
La acest cuvînt, ceilalți băieți uitară graba de-a pleca și se întoarseră în fața noii dovezi a urii dintre două ființe aflate în beznă. Cuvîntul era prea bine ales, prea amar și prea reușise să intimideze, pentru a mai fi nevoie să-l repete. Îl luă pe Ralph pe nepregătite, tocmai cînd se calmase, așteptînd să se întoarcă la adăpost și la apele calme și prietenești ale lagunei.
― N-am nimic împotrivă.
Auzi uimit cum vocea îi răsuna rece și nepăsătoare, astfel încît răutatea din ironia lui Jack rămase fără rezultat.
― FireÈ™te, dacă tu n-ai nimic împotrivă.
― CîtuÈ™i de puÈ›in.
Jack făcu un pas.
― Ei bine, atunci...
Unul lîngă celălalt, urmăriți cu privirea de băieții tăcuți, cei doi porniră să urce muntele. Ralph se opri.
― Sîntem niÈ™te caraghioÈ™i. De ce să mergem numai noi doi? Dacă dăm peste ceva, n-o să fim de-ajuns...
Se auzi zgomotul băieților care se împrăștiau. Pe neașteptate, o siluetă întunecată se desprinse, întorcîndu-se în direcția contrară fluxului băieților care fugeau.
― Roger?
― Eu sînt.
― Atunci sîntem trei.
Își reluară urcușul pe coasta muntelui. Bezna părea că plutește în jurul lor ca un flux. Jack, care nu vorbea, începu să gîfîie și să tușească; o pală de vînt îi făcu pe toți trei să bombăne. Pe Ralph îl orbiră lacrimile.
― Cenușă. Sîntem pe marginea zonei arse.
PaÈ™ii lor È™i briza întîmplătoare stîrneau mici vîrtejuri de praf. Se opriră din nou È™i Ralph avu răgazul, în timp ce tuÈ™ea, să-È™i spună cît erau de proÈ™ti. Dacă nu exista nici o fiară ― È™i aproape sigur că nu exista ― cu atît mai bine; dar dacă îi aÈ™tepta ceva pe vîrful muntelui, la ce le folosea că erau trei, înghiÈ›iÈ›i de beznă È™i înarmaÈ›i doar cu beÈ›e?
― Sîntem niÈ™te caraghioÈ™i.
Din întuneric se auzi răspunsul.
― Þi-e frică?
Ralph tresări enervat. Totul era din vina lui Jack.
― FireÈ™te că mi-e frică. Sîntem totuÈ™i niÈ™te caraghioÈ™i.
― Dacă nu vrei să mergi mai departe, am să mă duc singur, îi răspunse Jack sarcastic.
Ralph simți ironia și îl urî. Înțepătura cenușei în ochi, oboseala și frica îl înfuriară.
― Pleacă atunci. Te aÈ™teptăm aici.
Se așternu tăcerea.
― De ce nu pleci? Þi-e frică?
O pată în beznă, o pată care era Jack se desprinse și începu să se îndepărteze.
― Foarte bine. La revedere.
Pata dispăru. O alta îi luă locul.
Ralph se lovi cu genunchii de ceva tare și rostogoli un trunchi carbonizat, colțuros la pipăit. Simți cum coaja pomului, transformată în tăciuni ascuțiți, i se freacă de dosul genunchiului și își dădu seama că Roger se așezase. Pipăi și se lăsă alături de el, în timp ce trunchiul se legăna în cenușa invizibilă. Roger, necomunicativ din fire, tăcea. Nu-și dăduse nici o părere asupra fiarei și nici nu-i mărturisise lui Ralph de ce se hotărîse să participe la această expediție nebunească. Stătea și se legăna încet pe trunchi. Ralph auzi o răpăială rapidă și enervantă și înțelese că Roger lovea în ceva cu sulița lui caraghioasă de lemn.
Roger și Ralph, cu firea lor de nepătruns, stăteau, se legănau, ascultau răpăiala și se gîndeau; de jur împrejur, cerul apropiat se umpluse peste tot de stele, afară de locul unde muntele făcea o gaură în beznă.
Deasupra lor răsună zgomotul unei alunecări, zgomotul unor pași uriași pe stîncă sau pe cenușă. Apoi Jack îi găsi; tremura și vorbea răgușit, cu o voce pe care de-abia o recunoscură.
― Am văzut ceva pe vîrful muntelui.
Îl auziră împiedicîndu-se de bușteanul care se legăna violent. O clipă rămase tăcut, apoi bombăni:
― FiÈ›i atenÈ›i. S-ar putea să mă urmărească.
Un nor de cenușă se stîrni în jur. Jack se ridică.
― Am văzut ceva ce se umfla pe vîrful muntelui.
― ÃŽnchipuiri, zise Ralph tremurînd, fiindcă nimic nu se umflă. Nici un fel de creatură nu se umflă.
Roger vorbi. Tresăriră, fiindcă uitaseră de el.
― O broască.
Jack chicoti și se cutremură de silă.
― O broască! Am auzit È™i un zgomot. Un fel de "pleosc", È™i lucrul ăla s-a umflat.
Pe Ralph îl surprinse mai puțin sunetul vocii calme, cît intenția ei sfidătoare.
― Să mergem să ne uităm.
Pentru prima oară de cînd îl cunoscuse pe Jack, Ralph îl simți că ezită.
― Acum?
Vocea îl dădu de gol.
― FireÈ™te.
Se ridică de pe trunchi și îi conduse prin beznă peste tăciunii care trosneau, iar ceilalți îl urmară.
Vocea lui fizică tăcuse, iar cea interioară, a rațiunii, ca și altele, se făcură auzite. Piggy îi spunea că era un copil. O altă voce îi spunea să nu fie prost; bezna și actul lor disperat dădeau nopții irealitatea unui scaun de dentist.
Cînd ajunseră la ultima costișă, Jack și Roger se apropiară, transformați din pete de cerneală în siluete clare. Printr-o înțelegere comună, se opriră și se ghemuiră. În spatele lor, la orizont, se vedea o pată de cer mai limpede, unde avea să răsară peste cîteva clipe luna. Vîntul mugi prin pădure și le lipi zdrențele de trup.
Ralph se foi.
― Hai.
Se furiÈ™ară înainte, iar Roger rămase niÈ›el în urmă. Jack È™i Ralph ocoliră umărul muntelui, întinderile sclipitoare ale lagunei se aflau dedesubt, iar dincolo de ele lucea o pată albă È™i lungă ― reciful. Roger li se alătură.
― Să ne strecurăm înainte pe mîini È™i pe genunchi. Poate că fiara doarme, È™opti Jack.
Roger și Ralph înaintară pe vine, lăsîndu-l pe Jack în urmă, cu toate cuvintele lui curajoase. Ajunseră la vîrful plat, unde simțiră în mîini și pe genunchi duritatea stîncii.
O creatură care se umfla.
Ralph își vîrî mîinile în cenușa rece și moale a focului și își înăbuși un țipăt. Mîna și umărul îi tremurau din cauza contactului neașteptat. Greața îi aduse brusc în ochi lumini verzi, care apoi se destrămară în beznă. Roger se afla în spatele lui, iar Jack îi vorbi la ureche.
― Uite acolo, unde era o viroagă în stîncă. Un fel de grămadă... o vezi?
Lui Ralph îi veni în ochi cenușa focului stins. Nu vedea nici viroagă și nici altceva, fiindcă luminile verzi reapăreau și creșteau, iar vîrful muntelui aluneca într-o parte.
Din nou auzi de la depărtare șoapta lui Jack.
― Þi-e teamă?
Nu-i era teamă, dar înlemnise, suspendat și încremenit pe vîrful unui munte care cînd descrestea, cînd se mișca. Jack se strecură pe alături, iar Roger se împiedică, își îndreptă trupul, scoase un fel de șuierătură și trecu mai departe, îi auzi cum șoptesc:
― Vezi ceva?
― Acolo...
ÃŽn faÈ›a lor, doar la trei sau patru metri, se găsea o movilă ca o stîncă È™i care n-avea ce căuta acolo. Ralph auzi o sporovăială slabă de undeva ― poate chiar din gura lui. Se redresă printr-un efort al voinÈ›ei, își transformă frica È™i scîrba în ură È™i se ridică în picioare. Făcu doi paÈ™i grei înainte.
În spatele lor, felia de lună se ridicase clară la orizont, în față, un fel de maimuță uriașă dormea cu capul între genunchi. Apoi vîntul mugi prin pădure, în beznă se stîrni o foiala, iar făptura își înălță capul, îndreptînd spre ei o față descompusă.
Ralph se pomeni că alerga cu pași mari prin cenușă, îi auzi pe ceilalți țipînd și sărind, și încercă imposibilul, coborînd în goană panta întunecată; în curînd, muntele se goli de băieți, în urmă rămînînd doar cele trei bețe uitate și făptura care se clătina.



VIII
Un dar dat beznei

Piggy se uită nefericit de la plaja palidă din zori la muntele întunecat.
― EÈ™ti sigur? Vreau să spun, absolut sigur?
― Þi-am spus de zece ori pînă acum, zise Ralph, l-am văzut.
― Crezi că sîntem în siguranță aici?
― De unde dracu' vrei să È™tiu?
Ralph se smuci de lîngă el și merse cîțiva pași de-a lungul plajei. Jack îngenunche și desenă un motiv circular cu arătătorul pe nisip. Vocea lui Piggy ajunse la ei înfundat.
― EÈ™ti sigur? Absolut sigur?
― Du-te sus, uită-te È™i lasă-mă în pace, răspunse Jack dispreÈ›uitor.
― Nici nu mă gîndesc.
― Fiara are colÈ›i, zise Ralph, È™i ochi mari È™i negri.
Se cutremură violent. Piggy își scoase ochelarii și lustrui singura lentilă rotundă.
― Ce facem?
Ralph se întoarse spre platformă. Cochilia strălucea printre pomi ― o picătură albă, proiectată pe locul unde avea să răsară soarele.
Își dădu claia de păr peste cap.
― Nu È™tiu.
Își aminti de goana înspăimîntată în josul muntelui.
― Zău, nu cred că sîntem în stare să ne luptăm cu un astfel de monstru uriaÈ™. Sîntem buni să trăncănim, dar n-am ataca un tigru. Ne-am ascunde. Chiar È™i Jack s-ar ascunde.
Jack continua să se uite la nisip.
― Ce facem cu vînătorii mei?
Simon se furișă din umbrele adăposturilor. Ralph ignoră întrebarea lui Jack. Arătă cu mîna spre pata galbenă de deasupra mării.
― Cîtă vreme e lumină, sîntem destul de curajoÈ™i. Apoi? Făptura aia stă ghemuită lîngă foc, de parcă n-ar vrea să ne lase să fim salvaÈ›i...
Își frecă distrat mîinile. Pe urmă rosti:
― Nu putem aprinde un foc de semnalizare... Sîntem înfrînÈ›i.
Un vîrf de aur apăru deasupra mării și, deodată, cerul întreg se lumină.
― Și vînătorii mei?
― NiÈ™te băieÈ›i înarmaÈ›i cu beÈ›e.
Jack se ridică. Roși în timp ce se îndepărta.
Piggy își puse ochelarii cu o singură lentilă și îl privi pe Ralph.
― Ai făcut-o. Ai vorbit urît despre vînătorii lui.
― Ia mai taci!
Sunetul cochiliei în care se sufla aiurea îi întrerupse. Ca și cum ar fi cîntat o serenadă soarelui ce răsărea, Jack suflă pînă cînd adăposturile prinseră viată pe dinăuntru și vînătorii se strecurară pe platformă, iar puștii smiorcăiră, cum făceau atît de des de la o vreme. Ralph se ridică ascultător, Piggy la fel, și se îndreptară spre platformă.
― Vorbe, zise Ralph cu amărăciune, vorbe, vorbe, vorbe...
Luă cochilia de la Jack.
― Adunarea noastră...
Jack îl întrerupse.
― Eu i-am adunat.
― Dacă nu-i adunai tu, îi adunam eu. Ai suflat în cochilie, atîta tot.
― Și ce, nu-i de ajuns?
― Bine, ia cochilia! Dă-i drumul È™i vorbeÈ™te!
Ralph vîrî cochilia în mîinile lui Jack și se așeză pe un trunchi.
― V-am adunat, din mai multe motive, zise Jack. Mai întîi, cred c-aÈ›i aflat, am văzut fiara. Ne-am strecurat pe vîrf ui muntelui. Doar la cîțiva paÈ™i de ea. Fiara s-a ridicat È™i s-a uitat la noi. Nu È™tiu ce face. Nu È™tim nici măcar ce e...
― Fiara iese din mare...
― Din beznă...
― Din pomi...
― LiniÈ™te! strigă Jack. AscultaÈ›i-mă! Fiara e acolo sus, indiferent ce e...
― Poate c-aÈ™teaptă... ?
― Să ne vîneze...
― Da, să ne vîneze.
― Să ne vîneze, zise Jack, amintindu-È™i de temerile lui de demult, încercate în pădure. Da. Fiara vînează. Numai că... tăceÈ›i odată! Atîta doar că n-o putem ucide. Iar Ralph a declarat că vînătorii mei nu sînt buni de nimic.
― N-am declarat niciodată aÈ™a ceva!
― Am cochilia. Ralph crede că sînteÈ›i laÈ™i, fiindcă aÈ›i fugit din faÈ›a mistreÈ›ului È™i-a fiarei. Și asta nu-i tot.
Pe platformă răsună un fel de suspin, ca și cum fiecare ar fi știut ce avea să urmeze. Vocea lui Jack continuă, tremurătoare și totuși hotărîtă, luptînd împotriva tăcerii ostile.
― Ralph seamănă cu Piggy. VorbeÈ™te ca el. Nu-i un È™ef bun.
Jack strînse cochilia în pumn...
― Și el e tot laÈ™.
Se opri o clipă, apoi continuă.
― Pe vîrful muntelui, cînd Roger È™i cu mine am mers mai departe... el a rămas în urmă.
― Am mers È™i eu!
― ÃŽn urma noastră.
Cei doi băieți se priviră cu ură prin perdelele de păr.
― M-am dus È™i eu, zise Ralph, apoi am fugit. Ca È™i tine.
― Zi atunci că sînt laÈ™.
Jack se întoarse spre vînători.
― Nu-i vînător. N-o să ne găsească niciodată carne. Nu e monitor la È™coală È™i nu È™tim nimic despre el. Dă ordine È™i aÈ™teaptă ca alÈ›ii să i le respecte pe degeaba. Si toată vorbăria lui...
― Toată vorbăria lui! strigă Ralph. Vorbe! Vorbe! Cine a dorit-o? Cine a cerut să aibă loc adunarea?
Jack se întoarse roșu la față, cu bărbia în piept. Ochii îi aruncau fulgere.
― Foarte bine, atunci, zise el pe un ton plin de insinuări È™i de amenințări, foarte bine..
Strînse cochilia la piept cu o mînă și tăie aerul cu degetul arătător al celeilalte.
― Cine crede că Ralph nu merită să fie È™ef?
Se uită plin de speranță la cercul de băieți înlemniți. Pe sub palmieri se așternuse o tăcere de moarte.
― Să ridicăm mîna, zise Jack violent, toÈ›i cei care nu-l mai vor pe Ralph È™ef.
Tăcerea continuă intensă, grea și rușinoasă. Roșeața se retrase încet din obrajii lui Jack, apoi năvăli la loc cu o violență dureroasă. Se linse pe buze și își întoarse privirea într-o parte, ca să evite situația penibilă de-a o întîlni pe-a altuia.
― Cîți cred că...
Glasul i se stinse. Mîinile care țineau cochilia se clătinară. Își drese glasul și vorbi răspicat:
― Foarte bine, atunci.
Lăsă cochilia cu mare atenție pe iarba de lîngă el. Din colțul ochilor i se scurgeau lacrimi de umilință.
― Eu nu mă mai joc. Nu sînt cu voi.
Cei mai mulți dintre băieți își coborîseră privirea spre iarbă sau în altă parte. Jack își drese din nou glasul.
― Nu mai vreau să fac parte din grupul lui Ralph...
Se uită de-a lungul buștenilor din dreapta, numărîndu-i pe vînătorii care formaseră corul.
― Am să plec. N-are decît să-È™i prindă singur porcii. Cine vrea să vîneze cînd am eu chef, să mă urmeze.
Se poticni ieșind din triunghi și se îndreptă spre plaja albă.
― Jack!
Jack se întoarse și se uită înapoi la Ralph. O clipă se opri, apoi strigă strident și furios.
― ...Nu!
Sări de pe platformă și fugi de-a lungul plajei, fără să dea atenție lacrimilor care îi curgeau șiroaie; Ralph îl urmări cu privirea pînă dispăru în pădure.
Piggy era indignat.
― Am vorbit, Ralph, iar tu te-ai mulÈ›umit să stai ca...
Încet, uitîndu-se la Piggy și nevăzîndu-l, Ralph își spuse: "Are să se întoarcă. Cînd are să apună soarele, are să se întoarcă." Se uită la cochilia din mîna lui Piggy.
― Ce?
― Nu-i nimic!
Piggy renunțase la încercarea de a-l contrazice pe Ralph. Își frecă din nou lentila de la ochelari și se întoarse la subiectul discuției.
― Ne putem lipsi de Jack Merridew. Mai sînt È™i alÈ›ii în afară de el pe insula asta. Acum, cînd am dat într-adevăr peste fiară, deÈ™i mai că nu-mi vine să cred, o să trebuiască să stăm pe lîngă platformă; o să avem mai puÈ›ină nevoie de Jack È™i de vînătorii lui. AÈ™a că acum o să hotărîm cu adevărat ce-i de făcut.
― N-avem nici un ajutor, Piggy. Nu-i nimic de făcut.
O vreme se așternu o tăcere deznădăjduită. Apoi Simon se ridică și luă cochilia de la Piggy, care fu atît de uimit, încît rămase în picioare. Ralph se uită la Simon.
― Simon? Ce s-a mai întîmplat?
Un chicot pe jumătate batjocoritor trecu prin cercul de băieți, iar Simon se retrase de lîngă ei.
― Mi-am închipuit c-ar putea fi ceva de făcut. Ceva pe care noi...
Din nou, tensiunea din adunare îi înăbuși vocea. Căută ajutor și simpatie, și se opri asupra lui Piggy. Se întoarse puțin spre el, strîngînd cochilia la pieptul cafeniu.
― Cred c-ar trebui să ne cocoțăm pe munte.
Cercul se zgudui de groază. Simon se opri și se întoarse spre Piggy, care îl privea cu o expresie uimită și batjocoritoare.
― La ce bun să ne urcăm pînă la fiară, cînd Ralph È™i ceilalÈ›i doi n-au reuÈ™it să facă nimic?
Simon îi șopti răspunsul.
― Ce altceva vrei să facem?
Odată terminată cuvîntarea, Simon îl lăsă pe Piggy să-i ia cochilia. Apoi se retrase și se așeză cît mai departe de ceilalți.
Piggy vorbea cu mai multă încredere și, dacă împrejurările n-ar fi fost atît de serioase, cu o plăcere pe care ceilalți i-ar fi recunoscut-o.
― Am spus că ne putem lipsi cu toÈ›ii de o anumită persoană. Acum susÈ›in că trebuie să hotărîm ce-i de făcut. Și cred că vă pot spune ce-are să afirme Ralph. Fumul e lucrul cel mai important pe insulă È™i nu poÈ›i avea fum, dacă nu faci foc.
Ralph gesticula neliniștit.
― Nu merge, Piggy. N-avem foc deloc. Monstrul e acolo ― iar noi trebuie să stăm aici.
Piggy ridică cochilia, ca și cum ar fi trebuit să dea forță cuvintelor următoare.
― N-avem nici un foc pe munte. Ce-ar strica dacă am aprinde un foc aici? Am putea s-aprindem un foc pe stînci. Și chiar pe nisip. O să iasă acelaÈ™i fum.
― E adevărat!
― Fum!
― Lîngă bazin!
Băieții începură să bombăne. Numai Piggy putea avea curajul și inteligența de a propune să se mute focul de pe munte.
― AÈ™a c-o să aprindem focul aici jos, zise Ralph È™i se uită în jur. ÃŽI putem aprinde chiar aici, între bazin È™i platformă. FireÈ™te...
Se întrerupse, încruntîndu-se, reflectînd la situație, ciugulind fără să-și dea seama ciotul unei unghii.
― FireÈ™te, fumul n-o să se vadă aÈ™a de bine, n-o să se vadă la mare depărtare. Dar n-o să trebuiască să ne apropiem. .. să ne apropiem de...
Ceilalți dădură din cap, într-un asentiment general. Nu mai erau siliți să se apropie.
― Să aprindem focul chiar acum.
Ideile cele mai mari sînt È™i cele mai simple. Lucrară cu inimă, fiindcă aveau ceva de făcut. Piggy se simÈ›ea atît de încîntat, încît se miÈ™ca foarte liber după plecarea lui Jack È™i era atît de mîndru de contribuÈ›ia lui la binele societății, încît ajută È™i el, aducînd lemne de foc. Lemnul era la îndemînă ― un pom prăbuÈ™it pe platformă, de care n-aveau nevoie la întrunire; È™i totuÈ™i, pentru ceilalÈ›i, atmosfera sacrosanctă a platformei apărase pînă È™i ce era inutil. Gemenii înÈ›eleseseră că alături de ei va arde noaptea un foc ca o consolare, È™i cîțiva puÈ™ti începură sa danseze È™i să bată din palme de bucurie.
Lemnul era mai puțin uscat decît vreascurile folosite pe munte. O bună parte putrezise, se umezise și colcăia de insecte; buștenii trebuiau trași cu grijă, altminteri se făceau praf. Pe deasupra, ca să nu intre prea adînc în pădure, băieții luau orice lemn din apropiere, indiferent cît îl încîlciseră lăstarii. Liziera pădurii și brazda le deveniseră familiare, fiind în apropierea cochiliei și a adăposturilor și părînd destul de prietenoase în timpul zilei. Nimeni nu voia să-și bată capul, închipuindu-și în ce se puteau transforma noaptea. Munciră așadar cu mare chef și veselie, deși, pe măsură ce orele se scurgeau, în cheful lor se strecura o undă de panică, iar în veselie una de spaimă. Ridicară pe nisipul pustiu de lîngă platformă o piramidă de frunze, rămurele, crăci și bușteni. Pentru prima oară de cînd se afla pe insulă, Piggy își scoase singur ochelarii cu o singură lentilă, se aplecă și o aținti asupra iascăi. În scurt timp se înălță un plafon de fum și un tufiș se aprinse cu flăcări galbene.
Puștii, care văzuseră puține focuri de la prima catastrofă, se entuziasmară grozav. Þopăiră și cîntară. Adunarea semăna cu o petrecere.
În cele din urmă, Ralph se opri din lucru și se ridică, întinzîndu-și cu antebrațul murdar sudoarea de pe frunte.
― Va trebui să aprindem un foc mic. Ãsta-i prea mare ca să poată fi È›inut aprins.
Piggy se așeză atent pe nisip și începu să-și lustruiască lentila.
― Să încercăm. Va trebui să aflăm cum se face un foc mic È™i puternic, apoi o să punem crăci verzi ca să scoată fum. Unele dintre frunzele astea scot fum mai bine ca altele.
O dată cu focul se stinse și entuziasmul. Pustii încetară să cînte și să țopăie, se risipiră spre malul mării sau după fructe, sau intrară în adăposturi.
Ralph se lăsă pe nisip.
― Va trebui să facem o nouă listă a celor ce se vor îngriji de foc.
― Dacă-i poÈ›i găsi.
Se uită înjur. Pentru prima oară, văzu cît de puțini băieți mari rămăseseră și înțelese de ce munca fusese atît de grea.
― Unde-i Maurice?
Piggy își șterse din nou ochelarii.
― Cred... nu, doar n-o să plece singur în pădure, nu-i aÈ™a?
Ralph sări în picioare, ocoli focul în fugă și rămase lîngă Piggy, dîndu-și părul peste cap.
― Dar trebuie să facem o listă! EÈ™ti tu, sînt eu, Sam È™i Eric È™i...
Nu vru să se uite la Piggy și vorbi nepăsător.
― Unde-s Bill È™i Roger?
Piggy se aplecă și puse o bucată de lemn pe foc.
― Cred c-au plecat. Nu cred c-or să primească.
Ralph se așeză și începu să sape gropițe în nisip. Descoperi cu surprindere lîngă gropiță o picătură de sînge. Cercetă cu atenție unghia roasă și urmări mica perlă de sînge care se strînsese unde își rosese degetul pînă la carne.
Piggy continuă.
― Cînd strîngeam lemne, i-am văzut cum se furiÈ™ează È™i pleacă. Au luat-o în partea aia. ÃŽncotro a apucat-o È™i Jack.
Ralph termină inspecÈ›ia mîinii È™i își ridică privirea. Cerul, ca È™i cum ar fi simpatizat cu marile schimbări petrecute în mijlocul lor, arăta altfel astăzi ― atît de ceÈ›os, încît în unele locuri aerul fierbinte părea alb. Discul soarelui părea de argint coclit, ca È™i cum ar fi fost mai aproape È™i mai puÈ›in fierbinte, deÈ™i aerul devenise înăbuÈ™itor.
― ÃŽntotdeauna ne-au făcut necazuri, nu?
În glasul pe care îl auzi lîngă umăr, vibra neliniștea.
― Ne putem lipsi de ei. Vom fi mai fericiÈ›i acum, nu?
Ralph se așeză. Gemenii se apropiară, tîrînd un buștean mare și rînjind triumfători. Răsturnară bușteanul printre tăciuni și izbucniră cîteva scîntei.
― Ne putem descurca È™i singuri, nu?
În timp ce bușteanul se usca, lua foc, se roșea și răspîndea căldură, Ralph rămase tăcut pe nisip. Nu-l văzu pe Piggy îndreptîndu-se spre gemeni, discutând cu ei în șoaptă și apoi intrînd cu toții în pădure.
― Uite!
Își reveni, tresărind. Piggy și ceilalți doi se aflau lîngă el. Erau încărcați cu fructe.
― Mi-am zis că n-ar fi rău să facem un fel de petrecere, spuse Piggy.
Cei trei băieți se așezară. Aduseseră multe fructe și toate bine coapte, îi zîmbiră lui Ralph, care luă cîteva și începu să le mănînce.
― Vă mulÈ›umesc, zise el, plăcut surprins. Vă mulÈ›umesc!
― Ne descurcăm È™i singuri foarte bine, zise Piggy. Numai cei care nu-È™i dau seama de situaÈ›ia de pe insulă ne fac necazuri. O să aprindem un foc mic È™i puternic...
Ralph își aminti motivul îngrijorării.
― Unde-i Simon?
― Nu È™tiu.
― Crezi că s-a urcat pe munte?
Piggy izbucni într-un rîs violent și mai luă cîteva fructe.
― Poate. E cam sărit.
Simon trecuse prin regiunea cu pomi fructiferi, dar puștii fuseseră prea ocupați cu focul de pe plajă ca să-l urmărească pînă acolo, își continuă drumul printre liane pînă ajunse la marele covor țesut lîngă luminiș și se furișă înăuntru. Lumina soarelui se strecura în spatele paravanului de frunze, iar în mijloc dansau fluturii. Îngenunche și săgeata soarelui căzu asupra lui. Data trecută aerul păruse că vibrează din cauza căldurii; acum devenise amenințător, în curînd, sudoarea îl năpădi, scurgîndu-se de pe părul lung și aspru. Se mișcă de colo-colo, dar nu reuși să evite soarele. I se făcu repede sete, o sete grozavă.
Rămase așezat jos.
Departe, undeva pe plajă, Jack stătea în picioare în fața unui grup de băieți. Radia de fericire.
― O să vînăm, zise el.
Îi cercetă atent. Fiecare purta rămășițele unei șepci negre, și cu multe, multe zile în urmă stătuseră cuminți, pe două rînduri, iar vocile lor răsunaseră ca un cînt de îngeri.
― O să vînăm. Eu am să fiu È™eful.
Dădură din cap și criza trecu ușor.
― Iar apoi... în ce priveÈ™te fiara...
Se foiră, cu ochii ațintiți spre pădure.
― AscultaÈ›i-mă. N-o să ne mai batem capul cu fiara.
Întări cu un gest al capului:
― O să uităm de ea.
― Grozav!
― Da!
― Să uităm de fiară!
Jack nu-și trăda uimirea în fața entuziasmului lor.
― Și mai e ceva. Să nu mai visăm atîta. Sîntem aproape de capătul insulei.
Consimțiră cu frenezie, din străfundul sufletelor chinuite.
― Ia ascultaÈ›i. O să mergem mai încolo, la castelul de stîncă. O să-i dezvăț pe mulÈ›i dintre băieÈ›ii mai mari de obiceiul cu cochilia È™i de toate celelalte. O să omorîm un porc È™i o să facem o petrecere.
― Se opri È™i continuă mai încet.
― ÃŽn ce priveÈ™te fiara. Cînd o să vînăm, o să-i lăsăm È™i ei cîte ceva. Atunci poate că n-o să ne mai supere.
Se ridică brusc.
― Acum să plecăm în pădure ca să vînăm.
Se întoarse și se îndepărtă, iar după o clipă băieții îl urmară supuși.
Se risipiră neliniștiți prin pădure. Aproape imediat, Jack dădu peste niște excremente de animal și rădăcini smulse și împrăștiate, care trădau prezența porcilor. Descoperiră repede și cărarea proaspăt deschisă în pădure. Jack le făcu semn celorlalți vînători să stea liniștiți și înainta singur. Era fericit și se simțea în bezna umedă a pădurii ca în hainele sale zdrențuite. Se furișă pe o costișă pînă la stîncile și pomii risipiți pe malul mării.
Porcii, niște saci umflați de grăsime, zăceau și se desfătau voluptuos la umbra de sub pomi. Nu bătea vîntul și n-aveau nici o bănuială; experiența îl făcuse pe Jack tăcut ca o umbră. Se întoarse pe furiș și le dădu instrucțiuni vînătorilor. În scurt timp, începură să înainteze foarte încet, transpirînd tăcuți sub arșiță. Pe sub pomi o ureche se mișcă leneș. Puțin mai încolo de turma de porci, cufundată în fericire maternă, zăcea scroafa cea mai mare. Era neagră și trandafirie; la sfîrcurile ei uriașe se întindea un șir de purcei care dormeau, mugeau încet sau guițau. Jack se opri la cincisprezece metri de turmă; întinse brațul și arătă spre scroafă. Se uită împrejur, ca să se încredințeze că îl înțeleseseră toți, iar ceilalți băieți dădură din cap. Un șir de brațe drepte se trase înapoi.
― Acum!
Cireada de porci o zbughi; de la o distanță de doar zece metri, sulițele de lemn cu vîrfuri întărite la foc zburară spre porcul ales. Un purceluș se repezi în mare guițînd nebunește și tîrînd în urmă sulița lui Roger. Scroafa scoase un țipăt înăbușit și se împletici cu două sulițe înfipte în coapsa grasă. Băieții urlară și se avîntară, purceii se risipiră, iar scroafa trecu prin șirul de băieți ce înaintau și se pierdu cu zgomot în pădure.
― După ea!
O rupseră la fugă pe cărarea porcilor, dar în pădurea întunecoasă și prea încîlcită Jack blestemă, îi opri și cercetă printre pomi. O vreme, nu vorbi, ci respiră sălbatic, înspăimîntîndu-i și făcîndu-i să se uite unul la altul cu admirație și neliniște. Deodată împunse pămîntul cu degetul.
― Acolo...
Mai înainte ca ceilalți să poată cerceta picătura de sînge, Jack se îndepărtă, cercetă o urmă și atinse o ramură care se rupse. Urmărea cu o hotărîre și o siguranță misterioasă; iar vînătorii veneau în spatele lui.
Se opri în fața unui ascunziș.
― E înăuntru.
Înconjurară ascunzișul, dar scroafa reuși să scape cu o altă suliță înfiptă în coapsă. Sulițele ce se tîrau o împiedicau să fugă, iar vîrfurile lor ascuțite o chinuiau. Se împiedică de un pom, făcînd ca o suliță să se înfigă și mai adînc, iar vînătorii reușiră s-o urmărească ușor, după picăturile de sînge strălucitor. După-amiaza se scurgea leneșă și îngrozitoare din pricina arșiței umede; scroafa înainta cu opinteli, sîngera turbată, iar vînătorii o urmăreau uniți cu ea în voluptatea morții și excitați de lunga vînătoare și de sîngele scurs. O văzură, aproape că o ajunseră, dar scroafa își adună ultimele forțe și păstră din nou distanța dintre ei. Se aflau chiar lîngă ea cînd pătrunse clătinîndu-se într-un luminiș plin de flori strălucitoare, unde fluturii dansau unul în jurul altuia, iar aerul era fierbinte și liniștit.
Aici, doborîtă de căldură, scroafa căzu, iar vînătorii se năpustiră asupra ei. Această năvală îngrozitoare, din partea unei lumi necunoscute ei, o sălbătici și mai rău; guiță, dădu din picioare, iar aerul se umplu de zgomot, de sînge, de transpirație și de spaimă. Roger alerga în jurul vălmășagului, împungînd cu sulița de cîte ori se ivea vreun colțișor din scroafă. Jack, călare pe ea, o înjunghie cu furie. Roger găsi un loc să-și înfigă vîrf ui suliței și începu să împingă, lăsîndu-se cu toată puterea. Sulița pătrunse treptat, iar guițatul înspăimîntat se transformă într-un răget. Jack îi găsi gîtlejul și sîngele fierbinte îi țîșni pe mîini. Scroafa se prăbuși sub ei, iar băieții așezați pe ea se simțiră mulțumiți și obosiți, în mijlocul luminișului, fluturii dansau mai departe, preocupați de zborul lor.
În cele din urmă, graba de-a o ucide scăzu. Băieții se dădură înapoi, iar Jack se sculă și ridică mîinile.
― Ia uitaÈ›i-vă!
Chicoti lîngă băieți, iar ei, văzîndu-i palmele rău mirositoare, izbucniră în rîs. Jack îl înșfacă pe Maurice și îl mînji pe față cu sînge. Roger începu să-și scoată sulița și băieții o observară pentru prima dată. Roger rezumă actul într-o frază primită cu urlete de bucurie.
― I-a intrat pînă în fund.
― Ai auzit?
― Ai auzit ce-a spus?
― Pînă în fund!
Robert și Maurice jucară cele două roluri; iar rolul lui Maurice, care imita sforțările scroafei de a evita sulița, fu atît de nostim, încît băieții rîseră în hohote.
În sfîrșit, pînă și acest spectacol îi obosi. Jack începu să-și curețe sîngele de pe mîini, frecîndu-le de o stîncă. Apoi tăie scroafa, îi scoase măruntaiele, dînd afară pungile fierbinți de intestine colorate și așezîndu-le grămadă pe stîncă, urmărit de privirile celorlalți, în același timp, zise:
― O să ducem carnea pe plajă. Am să mă întorc la platformă È™i-am să-i chem la petrecere. O să avem timp destul.
Roger luă cuvîntul.
― Șefule...
― Ce-i?
― Cum aprindem focul?
Jack se ghemui, apoi se încruntă în direcția porcului.
― Dăm năvală peste ei È™i le luăm focul. Patru dintre voi: Henry È™i cu tine, Bill È™i Maurice. Ne vopsim la față È™i ne ducem pe furiÈ™. Roger o să È›ină în mînă o cracă, cînd o să le spun ce vrem. Voi, ceilalÈ›i, duceÈ›i scroafa de unde am venit. O să aprindem focul acolo. Pe urmă...
Se opri și se ridică, ațintindu-și ochii pe umbrele de sub pomi. Vorbi din nou cu o voce mai scăzută.
― O să lăsăm însă o parte din vînat pentru...
Îngenunche din nou și tăie cu cuțitul. Băieții se îngrămădiră în jur. Jack i se adresă peste umăr lui Roger:
― Ascute un băț la amîndouă capetele.
Se ridică imediat, ținînd în mîini capul scroafei de pe care picura sînge.
― Unde-i bățul?
― Uite-l.
― ÃŽnfige un capăt în pămînt. A, e stîncă. Vîră-l în crăpătura de acolo. AÈ™a.
Jack ridică încet capul scroafei și îi înfipse gîtlejul moale în vîrful ascuțit al suliței, care îi ieși prin gură. Făcu un pas înapoi și capul rămase atîrnat. Pe băț se prelingea o șuviță subțire de sînge.
Instinctiv, băieții se retraseră; pădurea era foarte liniștită. Ascultară, dar zgomotul cel mai puternic era al muștelor care bîzîiau peste mațele risipite pe jos.
― RidicaÈ›i porcul, È™opti Jack.
Maurice și Robert străpunseră cadavrul cu o suliță, ridicară greutatea moartă și se pregătiră. Tăcuți și înconjurați de sîngele uscat, păreau deodată niște ucigași.
― Capul acesta e pentru fiară. E un dar, vorbi Jack tare.
Tăcerea primi darul și îi încremeni. Capul rămase înfipt în par, cu ochi opaci, rînjind ușor și cu colții înnegriți de sînge. O rupseră cu toții la fugă prin pădure, spre plaja deschisă.
Simon rămase pe loc, un chip mic și cafeniu, ascuns între frunze. Chiar dacă își închidea ochii, capul scroafei îi persista în închipuire. Ochii lui pe jumătate închiși se înneguraseră de cinismul imens al vieții oamenilor mari. Îl asigurau pe Simon că totul se dovedise a fi o afacere proastă.
― Știu asta.
Simon descoperi că vorbise cu voce tare. Deschise repede ochii și văzu capul rînjindu-i ironic în lumina ciudată a zilei, ignorînd muștele, mațele împrăștiate, ignorînd pînă și rușinea de a sta înfipt într-un par.
Schimbă direcția privirii și se linse pe buzele uscate.
Un dar pentru fiară. Dar dacă nu vine să-l ia? Capul, își spuse Simon, părea să fie de acord cu el. "Fugi, zicea capul încet, întoarce-te la ceilalți. A fost o glumă, zău așa de ce să te mai necăjești? Nu te simți bine, asta-i tot. O mică durere de cap, ai mîncat ceva rău, poate. Du-te înapoi, băiețaș!" spunea capul tăcut.
Simon ridică privirea, simÈ›i greutatea părului ud È™i se uită lung la cer. Acolo sus, pe neaÈ™teptate, apăruseră nori, turnuri uriaÈ™e È™i îngrămădite, cenuÈ™ii, alb-gălbui È™i de un roÈ™u ca arama, întinzîndu-se pînă departe peste insulă. Norii se coborîseră pe pămînt; se ghemuiau, stîrnind clipă de clipă o arÈ™iță chinuitoare. Pînă È™i fluturii părăsiră luminiÈ™ul unde acel obiect respingător rînjea È™i picura sînge. Simon coborî capul, È›inîndu-È™i cu grijă ochii plecaÈ›i, apoi își puse mîna streaÈ™ină. Pe sub pomi nu erau deloc umbre, dar pretutindeni domnea o liniÈ™te adîncă, încît realitatea părea iluzorie È™i greu de înÈ›eles. Grămada de maÈ›e semăna cu o bășică neagră de muÈ™te, care bîzîiau ca un ferăstrău. După o vreme, muÈ™tele îl descoperiră pe Simon. Se lăsară ghiftuite pe dîrele lui de sudoare È™i băură. ÃŽI gîdilau pe sub nări È™i îi zburau pe È™olduri. Colorate în negru È™i într-un verde irizat, erau nenumărate; iar în faÈ›a lui Simon, ÃŽmpăratul MuÈ™telor își È›inea capul pe băț È™i rînjea. ÃŽn cele din urmă, Simon cedă È™i se uită înapoi; văzu dinÈ›ii albi È™i ochii opaci, sîngele ― È™i acea atavică, inevitabilă recunoaÈ™tere îi reÈ›inu privirea. Pe tîmpla dreaptă a lui Simon, începu să zvîcnească o venă.
Ralph și Piggy zăceau pe nisip, urmăreau focul și aruncau alene cu pietricele în mijlocul jarului de unde nu mai ieșea fum.
― Craca aia a ars.
― Unde-s Sam È™i Eric?
― Ar trebui să mai aducem niÈ™te lemne. S-au terminat È™i ramurile verzi.
Ralph suspină și se ridică. Pe sub palmierii de pe platformă nu se vedeau umbre; doar lumina stranie, care părea să izvorască de pretutindeni și concomitent. Sus de tot, printre norii uriași, tunetul bubui ca un tun.
― O să plouă cu găleata.
― Ce facem cu focul?
Ralph fugi în pădure și se întoarse cu o cracă lată și verde pe care o aruncă în foc. Craca trosni, frunzele se încîrligară și fumul galben se îndesi.
Piggy desena aiurea pe nisip cu degetele.
― Din păcate, n-avem destui oameni care să È›ină focul aprins. Trebuie să-i tratezi pe Sam È™i Eric ca pe unul singur. Fac totul împreună...
― FireÈ™te.
― Dar nu-i cinstit, nu pricepi? Ar trebui să stea de pază în două rînduri.
Ralph reflectă și înțelese. Se enerva cînd își dădea seama cît de puțin judeca asemenea unui om mare și suspină iar. Insula se dovedea tot mai dificilă.
Piggy se uită la foc.
― ÃŽn curînd o să mai avem nevoie de-o creangă verde.
Ralph se întoarse.
― Piggy, ce ne facem?
― Va trebui să ne descurcăm fără ei.
― Și... cu focul?
Se uită încruntat la talmeș-balmeșul capetelor albe și negre ale crăcilor nearse. Încercă să-și exprime gîndurile.
― Mi-e frică.
Văzu că Piggy își ridică privirea. Continuă nesigur.
― Nu mi-e frică de fiară. De fapt, È™i de ea. Dar nimeni nu înÈ›elege însemnătatea focului. Dacă È›i se azvîrle o frânghie când te îneci, dacă doctorul zice să iei pilula asta, fiindcă dacă n-o iei, o să mori, iei doctoria, nu? Nu-i aÈ™a?
― FireÈ™te, iau doctoria.
― Ei, de ce nu pricep È™i ceilalÈ›i? De ce? Fără fum, o să murim aici, nu? Ia priveÈ™te!
Un val de aer fierbinte tremură deasupra cenușii, fără să scoată însă vreo dîră de fum.
― Nu suntem în stare să È›inem un foc aprins. Iar lor nici nu le pasă. Și în plus...
Se uită concentrat la fața transpirată a lui Piggy.
― ÃŽn plus, uneori nici mie nu-mi pasă. Să presupunem că ajung ca È™i ceilalÈ›i... să nu-mi mai pese. Ce-o să se întîmple cu noi?
Adînc tulburat, Piggy își scoase ochelarii.
― Nu È™tiu, Ralph. Va trebui să continuăm, asta-i tot. AÈ™a ar face È™i oamenii mari.
Ralph, care începuse să-și descarce sufletul, continuă:
― Piggy, unde-am greÈ™it?
Piggy îl privi uimit.
― Vrei să spui...?
― Nu, nu vorbeam de asta... mă refeream... din ce cauză se duc toate de rîpă aÈ™a?
Piggy își frecă încet și gînditor lentila de la ochelari. Cînd pricepu cît de departe mersese Ralph luîndu-l drept confident, roși ușor de mîndrie.
― Nu È™tiu, Ralph. Cred că-i din pricina lui.
― A lui Jack?
― Da, a lui Jack.
Numele devenise de nerostit.
Ralph dădu din cap solemn.
― Da, zise el, cred că aici trebuie căutat motivul.
În pădurea de alături izbucni o hărmălaie. Siluete drăcești, cu chipurile vopsite în alb și roșu, o zbughiră afară urlînd, așa încît puștii fugiră cu țipete de spaimă. Cu coada ochiului, Ralph îl văzu pe Piggy fugind. Două siluete se repeziră la foc, iar Ralph se pregăti să se apere, dar ei înșfăcară crăcile pe jumătate arse și o rupseră la fugă de-a lungul plajei. Ceilalți trei rămaseră nemișcați, pîndindu-l pe Ralph; văzu că cel mai înalt dintre ei, gol-pușcă, vopsit și purtînd o centură, era Jack.
Ralph își ținu respirația și vorbi.
― Și-acum?
Jack îl ignoră, ridică sulița și începu să strige.
― AscultaÈ›i-mă cu toÈ›ii! Eu È™i vînătorii mei sîntem pe plajă, lîngă o stîncă turtită. Vînăm, petrecem È™i ne distrăm. Dacă vreÈ›i să faceÈ›i parte din tribul meu, veniÈ›i să ne vedeÈ›i. Poate c-am să vă las să staÈ›i cu noi. DeÈ™i nu sînt sigur.
Se opri și se uită în jur. Nu simțea nici un fel de rușine sau de timiditate în dosul măștii pictate, și era în stare să-i privească pe fiecare pe rînd. Ralph îngenunche lîngă rămășițele focului, asemenea unui alergător la start, cu fața ascunsă pe jumătate de păr și de murdărie. Sam și Eric se pitiră în dosul unui palmier de la marginea pădurii. Un puști urlă, stacojiu la față și cu trăsăturile strîmbe, lîngă bazin, iar Piggy rămase în picioare pe platformă, cu cochilia albă strînsă în mîini.
― Astă-seară facem o petrecere. Am omorît un porc È™i avem carne. Dacă vreÈ›i, veniÈ›i È™i mîncaÈ›i cu noi.
Sus, printre nori, tunetul bubui din nou. Jack și doi dintre sălbaticii anonimi care îl însoțeau se clătinară, ridicară privirile, apoi își reveniră. Puștiul urlă mai departe. Jack aștepta să se petreacă ceva. Le șopti apăsat celorlalți:
― DaÈ›i-i drumul... acum!
Cei doi sălbatici se împotriviră. Jack se răsti:
― DaÈ›i-i drumul!
Sălbaticii se uitară unul la altul, ridicară sulițele și ziseră la unison:
― Șeful a vorbit.
Apoi se întoarseră toți trei și-o luară la fugă.
Ralph se ridică și se uită în direcția unde dispăruseră sălbaticii. Sam și Eric se apropiară, vorbind în șoapte înspăimîntate.
― Am crezut că e...
― ...È™i mi-a fost...
― ...teamă.
Piggy stătea deasupra lor pe platformă și ținea cochilia.
― Au fost Jack, Maurice È™i Robert, zise Ralph. Se distrează, nu-i aÈ™a?
― Am crezut c-o să am o criză de astmă.
― Dă-o dracului de asta-mă.
― Cînd l-am văzut pe Jack, am fost sigur c-o să vrea să ia cochilia. Nu-mi dau seama de ce.
Grupul de băieți privi scoica albă cu un respect plin de dragoste. Piggy o așeză în mîinile lui Ralph, iar puștii, observînd simbolul cunoscut, începură să se întoarcă.
― Nu aici.
Se îndreptă spre platformă, simțind nevoia unui ritual, în frunte mergea Ralph, cu cochilia strînsă în mînă, apoi Piggy foarte grav, pe urmă gemenii, puștii și ceilalți.
― StaÈ›i jos cu toÈ›ii. Ne-au atacat pentru foc. Se distrează. Dar...
Ralph era nedumerit, fiindcă simțea că i se lasă o perdea peste minte. Dorea să spună ceva; dar chiar atunci se lăsă perdeaua.
― Dar...
Îl priveau grav, neavînd încă nici o îndoială în privința capacității lui. Ralph își dădu din ochi părul enervant și se uită la Piggy.
― Dar... ah... focul! Focul, fireÈ™te!
Începu să rîdă, se opri și apoi vorbi curgător.
― Focul e lucrul cel mai important. Fără foc nu putem fi salvaÈ›i. Și mie mi-ar plăcea să mă vopsesc ca un războinic È™i să fac pe sălbaticul. Dar trebuie să È›inem focul aprins. Focul e lucrul cel mai important de pe insulă, fiindcă... fiindcă...
Se opri iar, iar tăcerea se umplu de îndoieli și de nedumeriri.
Piggy îi șopti grăbit:
― Salvarea.
― A, da. Fără foc, nu putem fi salvaÈ›i. AÈ™a trebuie să stăm pe lîngă foc, ca să scoată fum.
Nimeni nu vorbi după ce Ralph se opri. După discursurile splendide și numeroase, ținute chiar acolo, frazele lui Ralph li se păreau șchioape pînă și puștilor.
În cele din urmă, Bill întinse mîna după cochilie.
― Ei bine, fiindcă nu putem să aprindem focul sus ― È™i e clar că nu putem ― e nevoie de mai mulÈ›i ca să-l È›inem aprins. Să mergem la petrecerea lor È™i să le spunem că ne e greu să ne ocupăm numai noi de foc. Iar vînătoarea È™i celelalte ― adică jucatul de-a sălbaticii, mă înÈ›elegeÈ›i ― trebuie să fie o distracÈ›ie grozavă.
Sam și Eric luară cochilia.
― Trebuie să se distreze, cum spune È™i Bill, È™i dacă ne-au invitat...
― ...la o petrecere...
― ...carne...
― ...bine friptă...
― ...mi-ar plăcea niÈ™te carne...
Ralph ridică mîna.
― De ce să nu facem chiar noi rost de carne?
Gemenii se uitară unul la celălalt. Bill răspunse:
― Nu e bine să intrăm în junglă.
Ralph se strîmbă.
― El ― È™tiÈ›i voi cine ― seduce.
― El e vînător. Sînt toÈ›i vînători. E altceva.
O clipă nu vorbi nimeni, apoi Piggy murmură în direcția nisipului:
― Carne...
Puștii ședeau și se gîndeau gravi la carne și la picăturile de grăsime. Deasupra capetelor, tunetele bubuiră din nou și frunzele uscate de palmieri foșniră, lovite de o pală de vînt fierbinte.
― EÈ™ti un băieÈ›el prostuÈ›, spuse ÃŽmpăratul MuÈ™telor, nu eÈ™ti decît un băieÈ›el prostuÈ›.
Simon își mușcă limba umflată, dar nu spuse nimic.
― Nu crezi? întrebă ÃŽmpăratul MuÈ™telor. Nu eÈ™ti decît un băieÈ›el prostuÈ› È™i fără educaÈ›ie.
Simon îi răspunse prin tăcere.
― Foarte bine, atunci, spuse ÃŽmpăratul MuÈ™telor, fugi mai bine È™i joacă-te cu ceilalÈ›i. Ei cred că eÈ™ti È›icnit. Nu vrei să creadă È™i Ralph că eÈ™ti È›icnit, nu-i aÈ™a? Þii mult la Ralph, nu? Și la Piggy, È™i la Jack, nu?
Capul lui Simon se înălță nițel. Nu-și putea desprinde privirea, iar Împăratul Muștelor atîrna în aer în fața lui.
― Ce faci aici singur? Nu te temi de mine?
Simon clătină din cap.
― N-are cine să te ajute. Doar eu. Iar eu sînt fiara.
Gura lui Simon se strîmbă și băiatul scoase cîteva cuvinte.
― Un cap de porc pe un băț.
― Auzi, să credeÈ›i că aÈ›i putea vîna È™i ucide fiara! zise capul.
Cîteva clipe, pădurea și toate locurile vag întrevăzute răsunară de ecoul acestei maimuțăreli a rîsului.
― Știai, nu? Eu sînt o parte din tine. Vino mai aproape, mai aproape, mai aproape! Din pricina mea nu puteÈ›i face nimic? Din pricina mea lucrurile sînt aÈ™a cum sînt?
Rîsul răsuna iar.
― Hai, zise ÃŽmpăratul MuÈ™telor. Du-te înapoi la ceilalÈ›i È™i-o să uităm tot ce s-a întîmplat.
Simon bîțîi din cap. Þinea ochii întredeschis!, ca și cum ar fi imitat obiectul respingător din vîrful bățului. Știa că-l va apuca o criză, Împăratul Muștelor se umfla ca un balon.
― E caraghios! Știi foarte bine c-ai să mă regăseÈ™ti acolo jos ― printre ei ― aÈ™a că nu-ncerca să scapi!
Trupul lui Simon se arcui și se înțepeni. Împăratul Muștelor vorbi pe tonul unui învățător:
― Lucrurile au mers prea departe. Bietul È™i rătăcitul meu copil, crezi că È™tii mai bine decît mine?
Urmă o pauză.
― Te previn. Am să mă înfurii. Pricepi? EÈ™ti un nedorit. Pricepi? Avem de gînd să petrecem pe insula asta. Pricepi? Avem de gînd să petrecem pe insula asta! AÈ™a încît nu merge mai departe, bietul È™i rătăcitul meu copil, căci altfel...
Simon se trezi că privește într-un hău uriaș, înăuntru era beznă, o beznă care se lățea.
― ...Căci altfel, continuă ÃŽmpăratul MuÈ™telor, o să te omorîm. Pricepi? Jack, Roger, Maurice, Robert, Bill, Piggy È™i Ralph. O să te omorîm. Pricepi?
Simon se afla înăuntrul hăului. Se prăbuși și își pierdu cunoștința.



IX
O perspectivă asupra morții

Deasupra insulei, norii continuau să se adune. Un curent neîncetat de aer fierbinte se înălța de pe munte, azvîrlit la peste trei mii de metri înălțime; mase de gaze se îngrămădeau în aerul nemișcat, gata să explodeze. Pe la începutul serii, soarele dispăru și o văpaie de aramă înlocui lumina limpede a zilei. Pînă și aerul împins dinspre mare era fierbinte și nu aducea răcoare. Culorile se retraseră din apă, din pomi și de pe suprafețele trandafirii ale stîncilor, iar norii albi și cafenii se lăsară apăsător. Nu le mergea bine decît muștelor, care îl înnegriseră pe împărat și făcuseră ca mațele risipite să semene cu o movilă de cărbuni strălucitori. Cînd lui Simon i se sparse o vinișoară în nas, iar sîngele îl podidi, muștele îl ignorară, preferind duhoarea porcului.
Dar, pe măsură ce picăturile de sînge începeau să curgă, Simon trecu din criză într-o oboseală toropitoare. Zăcea pe covorașul de liane, în timp ce seara înainta și tunul continua să bubuie, în cele din urmă, se trezi și văzu vag pămîntul întunecat pe care-i zăcea obrazul. Și totuși, nu se mișcă, rămase neclintit, cu capul culcat într-o parte, pe pămînt, privind opac înainte. Apoi se întoarse, își trase picioarele sub el și se apucă de liane pentru a se ridica. Cînd lianele se zgîlțîiră, muștele zburară de pe mațe cu un zumzet turbat, apoi se lipiră la loc. Simon se ridică. Lumina era nefirească, Împăratul Muștelor zăcea în vîrful bățului ca o minge neagră.
Simon i se adresă luminișului:
― Ce-mi rămîne de făcut?
Nimeni nu-i răspunse. Simon părăsi luminișul și se strecură printre liane, pînă intră în bezna pădurii. Porni trist printre trunchiuri, cu o figură inexpresivă; în jurul gurii și al bărbiei, sîngele se uscase. Rareori, cînd înlătura frînghiile lianelor și își alegea calea după configurația terenului, articula cuvinte mute.
În scurt timp, lianele începură să împodobească tot mai rar pomii, iar o lumină sidefie se filtra printre ei. Aici era coloana vertebrală a insulei, o regiune mai înaltă, aflată sub munte, unde pădurea înceta să fie junglă adîncă. Se vedeau luminișuri largi, pline de desișuri și pomi uriași. Ceea ce zări îl conduse în sus, în pădurea tot mai rară. Se tîrî, împleticindu-se uneori din pricina oboselii, dar fără să se oprească. Strălucirea obișnuită îi dispăruse din ochi și pășea cu un fel de hotărîre tristă, ca un bătrîn.
O pală de vînt îl făcu să se împleticească și observă că ajunsese pe o stîncă sub cerul liber, își dădu seama că picioarele îl lăsau și că limba îl duruse tot timpul. Cînd vîntul suflă pe vîrful muntelui, văzu că se mișcă ceva, o tresărire ca de mătase albastră, proiectată pe norii cafenii. Se căzni să înainteze, iar vîntul se porni din nou, mai violent, plesnind coroana pădurii, pînă cînd pomii începură să se ferească și să urle. Simon zări cum o ființă ce stătea ghemuită se ridică brusc în capul oaselor, pe vîrful muntelui, și se uită de sus la el. Își ascunse fața și se tîrî mai departe.
Și muștele o descoperiră. Mișcarea ei, ca a unei ființe vii, le sperie o clipă și roiră asemenea unui nor întunecat în jurul capului. Apoi, cînd mătasea albastră a parașutei se dezumflă, silueta corpolentă se înclină, suspinînd, iar muștele o potopiră.
Simon simți că se lovește cu genunchii de stîncă. Se furișă înainte și în curînd înțelese. Sforile încîlcite arătau mecanismul farsei. Examina oasele nazale, dinții, culoarea descompunerii. Văzu corpul inert, care ar fi trebuit să putrezească mai repede, ținut prizonier fără milă de straturile de cauciuc și de pînză. Apoi, vîntul suflă din nou, silueta se ridică, se aplecă și-și trimise spre el răsuflarea putredă. Simon se lăsă în patru labe și își vărsă și mațele din el. Apoi apucă sforile parașutei; le desprinse de pe stîncă și eliberă silueta de jignirea vîntului.
La urmă se îndepărtă È™i se uită în jos pe plajă. Focul de lîngă platformă părea să se fi stins, sau cel puÈ›in abia mai fumega. Mai încolo, tot pe plajă, dincolo de rîuÈ™or È™i lîngă o placă mare de stîncă, se înălÈ›a spre cer o dîră subÈ›ire de fum. Simon uită de muÈ™te, își puse mîinile streaÈ™ină la ochi È™i privi cu atenÈ›ie fumul. Chiar de la acea depărtare, observă că aproape toÈ›i băieÈ›ii ― poate chiar toÈ›i ― se aflau acolo, își mutaseră tabăra cît mai departe de fiară. Reflectă È™i se întoarse la corpul strivit care se descompunea È™i putea alături. Fiara era neprimejdioasă È™i oribilă; iar È™tirea trebuia să ajungă cît mai repede la ceilalÈ›i. O porni în josul muntelui, iar picioarele îi cedară. Oricît de grijuliu pășea, în cel mai bun caz izbutea doar să meargă împleticit.


― Să ne scăldăm, spuse Ralph, asta-i tot ce putem face.
Piggy inspecta cerul amenințător prin lentila ochelarilor.
― Nu-mi plac norii ăștia. Þii minte ce rău a plouat după ce-am fost lăsaÈ›i din avion?
― O să plouă iar.
Ralph plonja în bazin. La marginea lui se jucau cîțiva puști, încercînd să găsească o consolare în apele mai calde decît sîngele lor. Piggy își scoase ochelarii, păși timid în apă și își puse ochelarii la loc. Ralph ieși la suprafață și aruncă o trîmbă de apă în Piggy.
― Ai grijă de ochelarii mei, zise Piggy Dacă mi se udă lentila, trebuie să ies din bazin È™i să-i È™terg.
Ralph îl ținti din nou, dar nu-l nimeri. Rîse de Piggy, așteptîndu-se să se retragă resemnat ca întotdeauna și într-o tăcere jenată. Piggy, în schimb, bătu apa din jur.
― OpreÈ™te! strigă el. Nu m-auzi?
Aruncă furios cu apă în ochii lui Ralph.
― Am înÈ›eles! Am înÈ›eles, zise Ralph. LiniÈ™teÈ™te-te.
Piggy încetă să mai bată apa.
― Mă doare capul. As vrea să se mai răcorească.
― AÈ™ vrea să plouă.
― AÈ™ vrea să plecăm acasă.
Piggy se întinse pe marginea nisipoasă a bazinului. Stomacul umflat i se zvîntă. Ralph se uită la cer. Ghici mișcările soarelui după înaintarea unei pete de lumină printre nori. Îngenunche în apă și se uită împrejur.
― Unde-s ceilalÈ›i?
Piggy se ridică în capul oaselor.
― S-au întins poate prin adăposturi.
― Unde-s Sam È™i Eric?
― Și Bill?
Piggy arătă dincolo de platformă.
― S-au dus acolo. La petrecerea lui Jack.
― N-au decît, zise Ralph stingherit. Nu-mi pasă.
― Doar pentru niÈ™te carne...
― Și pentru vînătoare, zise Ralph cu înÈ›elegere, ca să se joace de-a tribul È™i să se vopsească pe față, ca la război.
Piggy scormoni nisipul de sub apă și nu-l privi pe Ralph.
― Poate c-ar trebui să mergem È™i noi. Ralph îi aruncă o privire rapidă È™i Piggy roÈ™i.
― Adică... doar ca să fim siguri că nu se întîmplă nimic.
Ralph îl stropi din nou cu apă.
Cu mult înainte să ajungă la grupul lui Jack, Ralph È™i Piggy auziră zgomotul petrecerii. Palmierii lăsau liberă o fîsie lată între pădure È™i țărm, acoperită cu iarbă. Un pas mai încolo de marginea acestei pajiÈ™ti se găsea nisipul alb, fin, la care nu ajungea fluxul ― un nisip cald, uscat È™i bătătorit de paÈ™i. Și mai jos se afla o stîncă ce intra în lagună, în dosul ei ― o fîșie scurtă de nisip, apoi țărmul. Pe stîncă ardea focul, iar din porcul pus la fript cădeau picături de grăsime în flăcările invizibile. ToÈ›i băieÈ›ii de pe insulă, în afară de Piggy, Ralph, Simon È™i cei doi care frigeau porcul, se adunaseră pe iarbă. Rîdeau, cîntau, stăteau întinÈ™i, ghemuiÈ›i sau în picioare pe iarbă, cu mîncarea în mînă. Judecînd după chipurile lor unsuroase, aproape că își terminaseră masa; unii È›ineau niÈ™te coji de nuci de cocos È™i beau din ele. ÃŽnainte de petrecere, tîrîseră în mijlocul pajiÈ™tii un buÈ™tean mare, iar Jack, care se vopsise È™i se împodobise cu ghirlande, se aÈ™ezase acolo ca un idol. Pe frunzele verzi de alături zăceau grămezi de carne, fructe È™i coji de nuci de cocos, pline cu apă.
Piggy și Ralph ajunseră la marginea platformei cu iarbă. De îndată ce-i văzură, băieții tăcură rînd pe rînd, pînă nu se mai auzi decît vocea celui de lîngă Jack. Apoi tăcerea se așternu și acolo, iar Jack se întoarse pe locul său. O vreme îi privi pe cei doi; trosniturile focului dominau mugetul fluxului. Ralph se uită în altă parte; Sam, crezînd că Ralph se întorsese spre el ca să-l acuze, rîse neliniștit și lăsă jos osul pe care îl rodea. Ralph făcu un pas nesigur, arătă spre un palmier și îi șopti ceva greu de auzit lui Piggy; chicotiră nervos, ca și Sam. Ralph, dezgropîndu-și picioarele din nisip, porni mai departe. Piggy încercă să fluiere.
În acea clipă, băieții care găteau lîngă foc smulseră brusc o halcă de carne și fugiră cu ea spre pajiște, îl loviră cu halca pe Piggy, îl arseră, urlară și dansară. Ralph se uni imediat cu banda de băieți în hohotele de rîs care îi calmară. Piggy deveni iar centrul batjocurii generale și se simțiră cu toții veseli și normali.
Jack se ridică și agită sulița.
― DuceÈ›i-le niÈ™te carne.
Băieții de lîngă proțap le dădură lui Ralph și lui Piggy cîte o halcă suculentă. Primiră darul din care picura grăsime. Rămaseră pe locurile lor și mîncară sub un cer de aramă amenințător, prevestitor de furtună.
Jack agită din nou sulița.
― AÈ›i mîncat pe săturate?
Mai rămăsese hrană, sfîrîind pe frigăruile de lemn sau pe frunzele verzi. Trădat de propriul stomac, Piggy aruncă pe plajă un os ros bine și se aplecă să mai ia niște carne.
Jack vorbi iar nerăbdător.
― AÈ›i mîncat pe săturate?
Vocea lui implica un avertisment al proprietarului mîndru, iar băieții înfulecară și mai repede, cît era încă vreme, întelegînd probabil că nu era rost de nici o pauză, Jack se ridică de pe bușteanul care îi servea drept tron și se duse pînă la marginea pajiștii. Se uită din spatele măștii vopsite la Ralph și la Piggy. Aceștia se traseră mai încolo pe nisip, iar Ralph urmări focul în timp ce mînca. Fără să înțeleagă motivul, observă că flăcările deveniseră acum vizibile în lumina scăzută. Venise seara, dar nu cu calmul ei splendid, obișnuit, ci cu amenințarea violenței.
― Dă-mi să beau, spuse Jack.
Henry îi aduse apă, iar Jack bău, privindu-i pe Piggy și pe Ralph peste marginea zdrențuită a coajei. Mușchii antebrațelor cafenii se umflau, arătîndu-i forța; autoritatea i se cocoțase pe umeri și-i trăncănea la ureche, ca o maimuță.
― StaÈ›i jos cu toÈ›ii!
Băieții se așezară în rînduri pe iarbă, în fața lui, dar Ralph și Piggy rămaseră la o jumătate de metru mai încolo, în picioare, pe iarba moale. Preț de o clipă Jack îi ignoră, își aplecă chipul pictat ca o mască spre băieții așezați și arătă spre ei cu sulița.
― Cine vrea să facă parte din tribul meu?
Ralph se mișcă brusc și se împletici. Cîțiva băieți se întoarseră spre el.
― V-am dat hrană, zise Jack, iar vînătorii mei au să vă apere de fiară. Cine vrea să facă parte din tribul meu?
― Eu sînt È™ef, zise Ralph, fiindcă m-aÈ›i ales. Și trebuia să È›inem focul aprins. Acum alergi după hrană...
― Ai alergat È™i tu! strigă Jack. Uită-te la osul din mîna ta!
Ralph roși.
― V-am spus că sînteÈ›i vînători. E meseria voastră.
Jack îl ignoră din nou.
― Cine intră în tribul meu ca să se distreze?
― Eu sînt È™ef, zise Ralph cu o voce tremurătoare. Ce facem cu focul? Am cochilia...
― N-o ai cu tine, zise Jack rînjind. Ai lăsat-o în urmă. Vezi, deÈ™teptule? Iar cochilia nu mai contează în partea asta a insulei...
Brusc, se auzi un tunet, în locul bubuiturii înfundate, explozia transmise o lovitură.
― Cochilia contează È™i aici, zise Ralph, contează pe toată insula.
― Ce-ai de gînd atunci?
Ralph cercetă rîndurile de băieți. Nu-i erau de nici un ajutor, așa că se uită în altă parte, încurcat și transpirat.
― Focul... salvarea.
― Cine intră în tribul meu?
― Eu!
― Și eu!
― Eu!
― Am să suflu în cochilie, zise Ralph deodată, È™i-am să convoc o adunare.
― N-o să È›inem seama de convocare.
Piggy atinse încheietura mîinii lui Ralph.
― Hai să plecăm. O s-avem necazuri. Ne-am mîncat porÈ›ia de carne.
În dosul pădurii sclipi o lumină vie și tunetul explodă din nou, iar un puști începu să plîngă. Picături mari de ploaie căzură între ei, lovind cu un sunet distinct scoarța pămîntului.
― Vine furtuna, zise Ralph, È™i-o să plouă ca atunci cînd ne-au dat drumul din avion. Cine-i mai deÈ™tept acum? Unde vă sînt adăposturile? Ce-aveÈ›i de gînd cu ele?
Vînătorii se uitară neliniștiți la cer, ferindu-se de loviturile picăturilor de ploaie. Pe băieți îi cuprinse un val de neastîmpăr și începură să se împrăștie. Lumina pîlpîitoare se întări, iar bubuiturile tunetului deveniră aproape insuportabile. Puștii alergau la întîmplare și urlau.
Jack sări pe nisip,
― Dansul nostru! Hai! DansaÈ›i!
O rupse la fugă prin nisipul gros, spre luminișul delimitat de stînci din spatele focului. Fulgerele de lumină brăzdau aerul întunecat și îngrozitor; băieții îl urmară, țipînd din răsputeri. Roger deveni porcul, guiță și îl atacă pe Jack, care se ferea. Vînătorii își luară sulițele, bucătarii frigările, iar restul de băieți legăturile de vreascuri. Avu loc o mișcare circulară, apoi băieții intonară un imn. Roger mima groaza porcului, iar puștii alergau și săreau în afara cercului. Piggy și Ralph, sub amenințarea cerului, erau gata să se alăture grupului înnebunit, care oferea oarecare siguranță. Se retraseră fericiți spre gardul viu al băieților, care stăvilea groaza și o făcea de suportat.
― ÃŽnjunghie porcul! Taie-i grumazul! Să lase sînge!
Ritmul deveni regulat, iar melopeea își pierdu nota inițială de entuziasm facil, bătînd regulat ca un puls. Roger încetă să joace rolul porcului, deveni și el vînător, iar mijlocul cercului se goli brusc. Cîțiva puști formară un cerc al lor; alte cercuri continuară să se desfășoare, ca și cum repetiția le-ar fi oferit siguranță. Vibrau și băteau pămîntul ca un singur trup.
Cerul întunecat fu sfărîmat de o cicatrice alb-albăstruie. În clipa următoare, zgomotul se lăsă asupra lor ca plesnitura unui bici uriaș. Melopeea se înălță și mai mult, ca un urlet de agonie.
― ÃŽnjunghie porcul! Taie-i grumazul! Să lase sînge!
De spaimă se înălță o nouă dorință, violentă, imperioasă și oarbă.
― ÃŽnjunghie porcul! Taie-i grumazul! Să lase sînge! Cicatricea alb-albăstruie despică din nou cerul în zigzag, iar explozia sulfuroasă lovi în jos. PuÈ™tii È›ipară È™i se risipiră în neÈ™tire, părăsiră în fugă liziera pădurii, iar unul, de spaimă, rupse cercul celor mari.
― Uite-o! Uite fiara!
Cercul deveni o potcoavă. Din pădure se furișă o făptură care înainta întunecat și nesigur.
Urletul strident la vederea fiarei răsună ca un țipăt de durere. Fiara pătrunse cu greu în mijlocul potcoavei.
― ÃŽnjunghie fiara! Taie-i grumazul! Să lase sînge!
Cicatricea alb-albăstruie persista, iar zgomotul era insuportabil. Simon le strigă că pe deal se afla un mort.
― ÃŽnjunghie fiara! Taie-i grumazul! Să lase sînge! înjunghiaÈ›i-o!
Bețele loviră, iar gura noului cerc ronțăi și urlă. Fiara se afla în genunchi în mijlocul ei, cu brațele împreunate pe față. Striga din răsputeri, încercînd să opună zgomotului înfricoșător știrea că descoperise un cadavru pe deal. Fiara înainta, rupse cercul și căzu peste marginea abruptă a stîncii pe nisipul de lîngă țărm. Gloata o urmări imediat; alunecară pe stîncă, săriră pe fiară, se năpustiră asupra ei, țipară, o loviră, o mușcară și o sfîrtecară. Nu se mai auzeau cuvinte, ci numai sfîșierea dinților și a ghearelor.
Apoi norii se desfăcură și lăsară o ploaie diluviană. Apa se rostogolea de pe vîrful muntelui, rupînd frunze și crăci de pe pomi, revărsîndu-se potop peste grămada de trupuri ce se luptau pe plajă. Grămada se risipi iute și siluetele se împrăștiară clătinîndu-se. Rămase doar fiara, nemișcată, la cîțiva pași de mare. Pe ploaie văzură cît era de mică; sîngele ei începuse să păteze nisipul.
Un vînt puternic schimbă direcția ploii, făcînd-o să cadă pieziș, iar pădurea lăsă cascade de apă. Pe vîrful muntelui parașuta se umflă și se mișcă; silueta alunecă, se ridică, se învîrti pe loc și se rostogoli în jos prin imensitatea văzduhului umed, lovindu-se nesigur de vîrfurile arborilor înalți; cădea mereu, apoi o apucă în jos spre plajă, iar băieții o rupseră la fugă în beznă, urlînd. Parașuta duse silueta mai departe, brazdă laguna și o zvîrli peste recif, iar apoi în largul mării.


Pe la miezul nopții, ploaia încetă și norii se risipiră, iar cerul fu presărat din nou de lucirile neverosimile ale stelelor. Apoi încetă și vîntul și nu se mai auzi nici un zgomot în afară de picuratul și freamătul apei, alunecînd printre crăpăturile din stînci și curgînd din frunză în frunză pe pămîntul cafeniu al insulei. Aerul se răci, se umezi și se limpezi; în scurtă vreme se domoli pînă și murmurul apei. Fiara zăcea ghemuită pe plaja palidă, iar petele de sînge se lățeau.
Marginea lagunei părea o dîră fosforescentă ce înainta lent, o dată cu marele val al fluxului. Apa limpede reflecta cerul curat și constelațiile strălucitoare și colțuroase. Linia fosforescentă se umfla în jurul firelor de nisip și al pietricelelor; le reținea într-o scurtă tensiune, apoi le înghițea brusc, scotea un sunet scurt, imperceptibil, și trecea mai departe.
De-a lungul țărmului, unde apa era mai puțin adîncă, valurile limpezi aduceau puzderii de creaturi stranii și fantomatice, cu ochi de foc. Ici și colo, o pietricică mai mare se încăpățîna să rămînă pe loc și era acoperită de un strat de perle. Fluxul se revărsă peste plaja pătată de ploaie și spălă totul cu un văl de argint. Acum atinse prima din dîrele care se scurgeau din trupul sfîrtecat, iar făpturile mari se adunară în jurul lui și formară o pată de lumină mișcătoare. Apa se ridică și mai mult și aureolă cu strălucire părul aspru al lui Simon. Conturul obrazului i se argintă, iar linia umerilor deveni o marmură sculptată. Creaturile stranii, care îl înconjurau cu ochii lor de foc și cu trenele de aburi, i se îngrămădiră în jurul capului. Corpul se ridică o fracțiune de centimetru de pe nisip, iar din gură îi ieși o bășică de aer, cu un zgomot de plesnitură umedă. Apoi se răsuci încet în apă.
Undeva, dincolo de curba întunecată a lumii, soarele È™i luna se miÈ™cau agale; pelicula de apă de pe planeta pămînt era reÈ›inută, umflîndu-se puÈ›in pe o parte, în timp ce miezul ei solid se răsucea. Talazul uriaÈ™ al fluxului pătrunse È™i mai mult pe insulă, iar apa se înălță, încet, înconjurat de o mulÈ›ime de animale curioase È™i strălucitoare, cadavrul lui Simon ― o formă argintie sub constelaÈ›iile fixe ― se pierdu în largul mării.



X
Scoica și ochelarii

Piggy urmări cu atenție silueta care înainta. În ultimul timp, își dăduse seama că vedea mai bine dacă își scotea ochelarii și muta lentila la celălalt ochi; dar pînă și cu ochiul bun, după cele întîmplate, Ralph rămînea același, imposibil de confundat. Ralph ieși dintre cocotieri, șchiopătînd, murdar și cu frunze uscate atîrnate în claia de păr blond. Un ochi semăna cu o crăpătură în obrazul dolofan, iar pe genunchiul drept se întindea o zgîrietură lungă. Se opri un moment și se uită la silueta de pe platformă.
― Piggy? N-ai mai rămas decît tu?
― Mai sînt È™i niÈ™te puÈ™ti.
― Ei nu contează. Nici un băiat mai mare?
― Doar Sam È™i Eric. Strîng vreascuri.
― Nimeni altcineva?
― Nu, după cîte È™tiu.
Ralph se cocoță cu grijă pe platformă. Iarba aspră se tocise în locul unde se ținuseră întrunirile; cochilia albă și fragilă sclipea încă lîngă bușteanul lustruit de atîta stat pe el. Ralph se așeză în iarbă, cu fața la locul șefului și al cochiliei. Piggy îngenunche la stînga lui și timp de un minut se așternu tăcerea.
În cele din urmă, Ralph își drese glasul și șopti ceva.
Piggy îi răspunse tot în șoaptă.
― Ce zici?
Ralph vorbi mai tare.
― Simon.
Piggy nu răspunse, dar se mulțumi să dea solemn din cap. Continuau să stea jos, privind drept spre locul șefului și spre laguna strălucitoare. Lumina verde și petele lucioase de soare jucau peste trupurile lor murdare.
În sfîrșit, Ralph se ridică și se duse să ia cochilia. Apucă scoica drăgăstos, cu amîndouă mîinile, îngenunche și se sprijni de un trunchi de palmier.
― Piggy―
― Ce-i?
― Ce facem?
Piggy dădu din cap spre cochilie.
― Ai putea...
― Să convoc o adunare?
Ralph izbucni într-un rîs strident cînd pronunță cuvîntul, iar Piggy se încruntă.
― EÈ™ti încă È™ef. Ralph rîse din nou.
― EÈ™ti È™ef. Peste noi.
― Am cochilia.
― Ralph! Nu mai rîde aÈ™a. Nu-i nevoie să rîzi aÈ™a, Ralph! Ce-au să creadă ceilalÈ›i?
Ralph se opri în cele din urmă din rîs. Tremura.
― Ce-i?
― A fost Simon.
― Ai mai spus-o.
― Piggy.
― Ce-i?
― A fost o crimă.
― ÃŽncetează! răcni Piggy. La ce bun să vorbeÈ™ti de asta?
Sări în picioare și se aplecă asupra lui Ralph.
― Era întuneric. Avea loc... dansul ăla blestemat. Fulgera, tuna È™i ploua. Ne-a fost frică!
― Mie nu mi-a fost frică, zise Ralph încet. Nu mi-a fost... nu mai È™tiu cum mi-a fost.
― Tuturor ne-a fost frică, răspunse Piggy agitat. Se putea întîmpla orice. N-a fost... ce-ai zis tu.
Gesticula, căutînd o formulă.
― O, Piggy!
Vocea lui Ralph, joasă și înspăimîntată, îl opri pe Piggy să gesticuleze. Se aplecă și așteptă. Ralph, cu cochilia la piept, se clătina.
― Nu pricepi, Piggy? Lucrurile pe care le-am făcut...
― Poate că mai este...
― Nu.
― Poate că doar se prefăcea...
Piggy tăcu brusc, la vederea feței lui Ralph.
― Tu erai în afară, în afara cercului. N-ai intrat niciodată, de fapt. N-ai văzut ce-am... ce-au făcut.
În glas îi vibra un fel de scîrbă și de nebunie delirantă.
― N-ai văzut, Piggy?
― N-am văzut prea bine. Nu mai am decît un ochi. Ar trebui s-o È™tii, Ralph.
Ralph se clătină mai departe.
― A fost un accident, zise Piggy brusc, asta a fost. Un accident.
Vocea i se ascuți din nou.
― Venea din întuneric. Ce l-o fi apucat să se strecoare aÈ™a din beznă. Era sărit. A meritat-o.
Gesticula iar.
― A fost un accident.
― N-ai văzut ce-au făcut...
― Ascultă, Ralph. Trebuie să uităm ce s-a întîmplat. La ce bun să te gîndeÈ™ti la asta?
― Mi-e teamă. De noi. Vreau să merg acasă. O, Dumnezeule, vreau să merg acasă.
― A fost un accident, zise Piggy cu încăpățînare, È™i cu asta, basta!
Atinse umărul gol al lui Ralph, iar Ralph se cutremură la acest contact uman.
― Și, ascultă, Ralph.
Piggy privi rapid împrejur, apoi se aplecă aproape de el:
― Să nu spui c-am luat È™i noi parte la dansul ăla. Să nu le spui lui Sam È™i Eric.
― Dar am luat parte! Cu toÈ›ii!
Piggy clătină din cap.
― Noi n-am luat parte decît la urmă. N-au băgat de seamă în întuneric. Oricum, ai spus că eram afară din cerc...
― Și eu am fost afară, murmură Ralph, È™i eu am fost afară.
Piggy dădu energic din cap.
― AÈ™a e. Am fost în afara cercului. N-am făcut nimic, n-am văzut nimic.
Piggy se opri, apoi continuă.
― O să trăim singuri, noi patru...
― Noi patru. Nu sîntem de ajuns ca să È›inem focul aprins.
― O să încercăm. Pricepi? L-am aprins eu.
Sam și Eric se apropiară, trăgînd după ei un buștean mare din pădure. Îl aruncară lîngă foc și se întoarseră la bazin. Ralph sări în picioare.
― Hei, voi doi!
Gemenii se opriră o clipă, apoi merseră mai departe.
― Se duc să se scalde, Ralph.
― Mai bine să terminăm ce avem de făcut.
Gemenii fură surprinși de vederea lui Ralph. Roșiră și se uitară dincolo de el, în aer.
― Salut. Bine că te-am întîlnit, Ralph.
― Tocmai am fost în pădure...
― ...ca să strîngem vreascuri...
― ...ne-am rătăcit azi-noapte...
Ralph își cercetă degetele de la picioare.
― V-aÈ›i rătăcit după...
Piggy își curăța lentila de la ochelari.
― După petrecere, zise Sam eu o voce sugrumată.
Eric dădu din cap.
― Da, după petrecere.
― Am plecat devreme, spuse repede Piggy, fiindcă eram obosiÈ›i.
― Și noi la fel...
― .. .foarte devreme...
― ...eram foarte obosiÈ›i...
Sam își pipăi zgîrietura de pe frunte, iar apoi își retrase repede mîna. Eric își mîngîie buza plesnită.
― Da. Am fost foarte obosiÈ›i, repetă Sam, aÈ™a c-am plecat devreme. A fost un bun...
În aer pluteau greu lucrurile știute, dar nerostite. Sam se răsuci și cuvîntul nerușinat îi izbucni de pe buze:
― ...dans?
Amintirea dansului la care nu participase nici unul dintre ei îi zgudui violent pe toți cei patru băieți.
― Am plecat devreme.


Cînd Roger ajunse la istmul strîmt care făcea legătura între castel și insulă, nu-l surprinse faptul că îl somară. Socotise, în timpul acelei nopți teribile, că măcar o parte din trib, aflată acolo în siguranță, avea să se opună ororilor de pe insulă.
Vocea răsună puternic de pe înălțime, din dosul stîncilor care coborau neregulat.
― Stai! Cine-i acolo?
― Roger.
― ÃŽnaintează, prietene.
Roger înainta.
― Puteai să vezi că sînt eu.
― Șeful a spus să somăm pe oricine.
Ralph își ridică privirea.
― Nu mă puteaÈ›i opri să înaintez, dacă voiam.
― EÈ™ti convins? Urcă È™i-ai să vezi.
Roger se cocoță pe stînca asemănătoare unei scări.
― Ia priveÈ™te aici.
Sub stînca cea mai înaltă fusese vîrît un buștean, iar sub el o pîrghie. Robert se aplecă ușor pe pîrghie, iar stînca suspină adînc. Un efort serios avea să trimită stînca în jos, bubuind, peste locul unde istmul se strimta. Robert se arătă plin de admirație.
― E un adevărat È™ef, nu-i aÈ™a?
Robert dădu din cap.
― O să ne ducă la vînătoare!
Smuci capul în direcția adăposturilor îndepărtate, de unde se înălța spre cer o dîră de fum alb. Roger, așezat pe marginea stîncii, se uită posomorît înapoi spre insulă și își clătină cu degetul un dinte care i se mișca. Privirea îi poposi pe vîrful muntelui îndepărtat, iar Robert schimbă subiectul și așa nerostit.
― O să-l bată pe Wilfred.
― De ce?
Robert clătină sceptic din cap.
― Nu È™tiu. N-a spus. S-a înfuriat È™i ne-a silit să-l legăm pe Wilfred. A fost ― chicoti nervos ― stă legat de ore întregi, aÈ™teaptă...
― Dar È™eful n-a spus de ce-a făcut-o?
― Nu l-am auzit niciodată.
Așezat pe stîncile uriașe, în soarele torid, Roger primi vestea ca pe o iluminare, încetă să-și clatine dintele și rămase liniștit, asimilînd posibilitățile oferite de o autoritate irespotisabilă. Apoi, fără să mai scoată un alt cuvînt, coborî prin spatele stîncilor spre peșteră și spre ceilalți din trib.
Șeful stătea acolo, gol pînă la brîu, cu fața vopsită în alb și roșu. Tribul se afla în semicerc înaintea lui. Wilfred, bătut recent și dezlegat, se smiorcăia gălăgios undeva în fund. Roger se ghemui împreună cu ceilalți.
― Mîine, continuă È™eful, o să vînăm din nou.
Arătă spre un sălbatic, apoi spre altul, cu sulița.
― Unii dintre voi au să rămînă aici ca să aranjeze prin peÈ™teră È™i să apere poarta. Am să iau doar cîțiva vînători cu mine È™i o să aducem carne. Apărătorii porÈ›ii se vor îngriji ca ceilalÈ›i să nu se furiÈ™eze înăuntru...
Un sălbatic își ridică mîna, iar șeful își întoarse spre el fața inexpresivă și pictată.
― De ce să încerce să se furiÈ™eze înăuntru, È™efule?
Șeful se arătă vag în explicații, dar vorbi hotărît.
― Au să încerce să se furiÈ™eze. Ca să strice ce facem. AÈ™a că paznicii de la poartă trebuie să fie atenÈ›i. Căci...
Șeful se opri. Ceilalți văzură un vîrf de limbă de un trandafiriu surprinzător țîșnind afară, izbucnind, trecîndu-i peste buze și dispărînd din nou.
― ...căci fiara ar putea să încerce să intre. ÞineÈ›i minte cum s-a strecurat...
Semicercul se cutremură și murmură, fiind de acord.
― A venit deghizată. S-ar putea să revină, chiar dacă i-am dat de mîncare capul vînatului. AÈ™a că staÈ›i la pîndă; È™i fiÈ›i atenÈ›i.
Stanley își ridică brațul de pe stîncă și ridică un deget interogativ.
― Da?
― Dar nu l-am... nu l-am...?
Își răsuci trupul și coborî privirea.
― Nu!
În tăcerea care urmă, fiecare sălbatic se feri din calea amintirilor personale.
― Nu! Cum am fi putut... să-l ucidem?
Liniștiți, dar și speriați de posibilitatea unor viitoare spaime, sălbaticii murmurară din nou.
― AÈ™a că nu vă apropiaÈ›i de munte, zise È™eful solemn, È™i daÈ›i-i capul vînatului, dacă vă duceÈ›i la vînătoare.
Stanley ridică iar degetul.
― Cred că fiara s-a deghizat.
― Poate, răspunse È™eful, venindu-i în minte o speculaÈ›ie teologică. Mai bine să n-o supărăm. Nu poÈ›i să È™tii ce e în stare să facă.
Tribul reflectă; apoi fură cu toții zguduiți ca de o pală de vînt. Șeful observă efectul propriilor cuvinte și se opri brusc.
― Mîine însă o să vînăm È™i, cînd o să avem carne, o să facem o petrecere...
Bill ridică mîna.
― Șefule.
― Ce-i?
― Cu ce aprindem focul?
Roșeața șefului era ascunsă de lutul alb și roșu. În tăcerea lui nesigură, tribul murmură din nou. Apoi șeful își ridică mîna.
― O să luăm foc de la ceilalÈ›i. AscultaÈ›i. Mîine o să vînăm È™i-o să avem carne. Astă-seară am să plec împreună cu doi vînători. Cine vine?
Maurice și Roger înăltară mîinile.
― Maurice...
― Da, È™efule...
― Unde era focul lor?
― La vechiul loc, lîngă stîncă de vatră.
Șeful dădu din cap.
― Voi, ceilalÈ›i, vă puteÈ›i duce la culcare de cum apune soarele. Dar noi trei, Maurice, Roger È™i cu mine, avem treabă. O să plecăm chiar înainte de asfinÈ›it...
Maurice ridică mîna.
― Ce se întîmplă dacă ne întîlnim cu...
Șeful îi înlătură obiecția.
― O să mergem de-a lungul plajei. Iar dacă vine, o să... o să dansăm din nou.
― Doar noi trei?
Murmurul crescu, iar apoi se stinse.


Piggy îi înmînă lui Ralph ochelarii și așteptă să-și recapete privirea. Lemnul era umed; era a treia oară cînd îl aprindeau. Ralph se trase înapoi, vorbind singur.
― Nu vreau să mai petrecem o noapte fără foc.
Se uită împrejur cu un aer vinovat la cei trei băieți care stăteau în picioare alături. Pentru prima oară, recunoscuse dubla funcție a focului. Trebuiau, firește, să înalțe la cer o coloană de fum ca semnal, dar era și un cămin și o consolare pînă cînd adormeau. Eric suflă peste lemne pînă se aprinseră și flăcăruia se înălță. Un val de fum alb și galben se ridică și împrăștie un miros oribil. Piggy își puse din nou ochelarii și privi fumul cu plăcere.
― Dac-am putea să fabricăm un radio!
― Sau un aeroplan...
― ...sau un vas.
Ralph își cercetă cunoștințele din ce în ce mai vagi, despre lume.
― S-ar putea să fim luaÈ›i prizonieri de roÈ™ii.
Eric își netezi părul peste cap.
― Ei, tot or fi mai buni decît...
Nu voia să numească pe nimeni, iar Sam îi termină fraza arătînd cu capul spre capătul plajei.
Ralph își aminti de silueta neobișnuită, legată de parașută.
― A zis ceva despre un om mort...
Roși jenat că participase la dans. Făcu semne violente în direcția focului.
― Nu te opri... dă-i drumul!
― Fumul se subÈ›iază tot mai mult.
― Avem mare nevoie de lemne, chiar dacă sînt ude.
― Astma mea...
Răspunsul veni automat:
― Ia mai dă-o dracului de asta-a-mea!
― Dacă împing buÈ™teni, mi se înrăutățeÈ™te astma; aÈ™ vrea sa vă ajut, dar nu pot, Ralph.
Cei trei băieți intrară în pădure și se întoarseră cu brațele pline de vreascuri putrede. Fumul se înălță din nou, galben și gros.
― Hai să găsim ceva de mîncare.
Se îndreptară spre pomii fructiferi, ducînd cu ei sulițele, vorbind puțin și mîncînd în grabă. Cînd ieșiră din pădure, soarele apunea, iar în foc nu mai ardea decît jăraticul, fără fum.
― Eu nu mai car vreascuri, zise Eric. Am obosit.
Ralph își drese glasul:
― Acolo sus am È›inut focul aprins.
― Acolo sus era un foc mic. Ãsta însă trebuie să fie mare
Ralph puse o cracă pe foc și urmări fumul care se ridică în beznă.
― Trebuie să-l È›inem aprins!
Eric se aruncă pe jos.
― Sînt prea obosit. Și la ce bun?
― Eric! strigă Ralph revoltat. Nu vorbi aÈ™a!
Sam îngenunche lîngă Eric.
― Ei bine, la ce bun?
Indignat, Ralph încercă să-și amintească. Focul folosea la ceva. La ceva de o importanță covîrșitoare.
― Ralph È›i-a repetat destul de des, spuse Piggy posac. Cum altfel vrei să fim salvaÈ›i?
― FireÈ™te, dacă nu facem fum...
Se ghemui înaintea lor, în întunericul care se lăsa.
― Nu pricepeÈ›i? Ce sens are să doreÈ™ti radiouri È™i vapoare?
Întinse mîna și își strînse degetele pumn.
― N-avem decît un singur lucru de făcut ca să ieÈ™im din încurcătură. Oricine se poate juca de-a vînătoarea, oricine ne poate aduce carne...
Se uită de la un chip la altul. Apoi, chiar în clipa aceea de mare entuziasm și convingere, perdeaua i se lăsă peste minte și uită ce voise să spună, îngenunche cu pumnii strînși, privind solemn de la unul la altul. După aceea cortina se ridică.
― A, da. Va trebui să facem fum; mai mult fum...
― Dar nu putem È›ine focul aprins! UitaÈ›i-vă la ăsta!
Focul se stingea în fața lor.
― Doi dintre noi se vor îngriji de foc, zise Ralph, mai mult pentru sine, adică douăsprezece ore pe zi.
― Nu mai putem aduce alte vreascuri, Ralph...
― ...nu pe întuneric...
― ...nu noaptea...
― ÃŽl putem aprinde în fiecare dimineață, zise Piggy. Nimeni n-o să vadă fumul pe întuneric.
Sam îl aprobă energic.
― Era altceva cînd focul era...
― ...acolo sus...
Ralph se ridică, simțind cum, o dată cu apăsarea întunericului, îl cuprinde un ciudat sentiment de nesiguranță.
― Să lăsăm atunci focul să se stingă în noaptea asta.
Îi conduse spre primul adăpost, rămas încă în picioare, deși grav avariat. Frunzele care slujeau drept pat stăteau întinse înăuntru, uscate și foșnind cînd le atingeai, în adăpostul de alături, un puști vorbea în somn. Cei patru băieți mari pătrunseră în adăpost pe furiș și se îngropară în frunze. Gemenii erau întinși unul lîngă altul, iar Ralph și Piggy la celălalt capăt. O vreme se auziră o foiala și foșnetul continuu al frunzelor, pe cînd încercau să-și găsească o poziție mai bună.
― Piggy.
― Ce-i?
― Stai bine?
― AÈ™a cred.
În sfîrșit, cu excepția unui foșnet întîmplător, adăpostul se cufundă în tăcere. În fața lor atîrna un triunghi de beznă, plin de stele strălucitoare, și se auzea zgomotul înfundat al fluxului pe recife. Ralph începu din nou să facă presupuneri, ca în fiecare noapte...
Să presupunem că ar fi duși acasă de un avion cu reacție și, înainte de-a se crăpa de ziuă, aveau să aterizeze pe acel mare aerodrom din Wiltshire. Puteau să meargă și cu mașina; nu, pentru ca totul să fie perfect, mai bine luau trenul; tot drumul pînă la Devon; și or să închirieze din nou căsuța aceea. Apoi, la marginea grădinii, căluții sălbatici aveau să vină și să se uite peste gard...
Ralph se foi neliniștit în frunze. Dartmoor era o regiune sălbatică, la fel cum erau și căluții. Dar atracția sălbăticiunii dispăruse. Gîndurile îi alunecară spre un oraș calm, unde nu putea domni sălbăticia. Ce putea fi mai sigur decît autogara centrală, cu farurile și roțile autobuzelor?
Deodată, Ralph se trezi dansînd în jurul unui felinar. Un autobuz pleca din stație, un autobuz ciudat...
― Ralph! Ralph!
― Ce-i?
― Nu mai scoate zgomotele astea.
― Iartă-mă.
Din bezna de la capătul îndepărtat al adăpostului răzbătu un geamăt înfricoșător, iar băieții înspăimîntați, striviră frunzele. Sam și Eric, încleștați, se luptau.
― Sam! Sam!
― Hei! Eric!
În scurt timp, se lăsă din nou liniștea.
Piggy îi șopti lui Ralph:
― Trebuie să scăpăm..
― Ce vrei să spui?
― Să fim salvaÈ›i.
Pentru prima dată în acea zi, și în ciuda beznei care se lăsa, Ralph chicoti.
― Vorbesc serios, È™opti Piggy Dacă nu ne întoarcem repede acasă, o să înnebunim cu toÈ›ii.
― O să ieÈ™im din rîndurile oamenilor normali.
― ȘocaÈ›i de bombardament.
― O să înnebunim de-a binelea.
Ralph își dădu la o parte șuvițele de păr umed căzute pe ochi.
― Ai putea să-i scrii mătuÈ™ii tale.
Piggy reflectă solemn.
― Nu È™tiu unde se află acum. Și n-am nici plic È™i nici timbre. N-avem nici cutie poÈ™tală. Și nici poÈ™taÈ™.
Succesul glumei lui neînsemnate îl încîntă pe Ralph. Nu-și mai putu stăpîni chicotelile, iar trupul îi tremura și se convulsiona.
Piggy îl certă cu demnitate.
― N-am spus nimic atît de caraghios...
Ralph continuă să chicotească, deși îl durea pieptul. Convulsiile îl epuizară, iar la un moment dat rămase întins, trăgîndu-și răsuflarea, și trist, așteptînd convulsia următoare, în timpul unei pauze, îl fură somnul.
― Ralph, iar scoÈ›i zgomotul ăla. Fii, te rog, liniÈ™tit, Ralph... fiindcă...
Ralph se încordă printre frunze. Avea motive să fie recunoscător că visul se risipise, căci autobuzul se apropiase și mai mult, devenind tot mai clar.
― De ce?... Fiindcă?
― Fii liniÈ™tit... È™i ascultă.
Ralph se întinse la loc cu grijă, întovărășit de un lung suspin al frunzelor. Eric gemu ceva, apoi rămase nemișcat. Bezna, în afara triunghiului inutil de stele, era de nepătruns.
― Nu aud nimic.
― Se miÈ™că ceva pe afară.
Ralph tresări. Pulsul lui îneca orice alt sunet. Apoi se liniști.
― Tot nu aud nimic.
― Ascultă. Ascultă mai mult.
Cam la vreun metru de dosul adăpostului, trosni limpede și puternic o cracă. Sîngele năvăli din nou în urechile lui Ralph, iar prin minte îi trecură imagini confuze. O întruchipare a acestor imagini dădea tîrcoale adăpostului. Simți capul lui Piggy sprijinit de umărul lui și strînsoarea crispată a mîinii.
― Ralph! Ralph!
― Taci È™i ascultă.
Ralph se rugă disperat ca fiara să-i aleagă pe puști. Afară o voce șopti oribil:
― Piggy... Piggy...
― A venit! zise Piggy gîtuit de emoÈ›ie. E adevărată!
Se încleștă de Ralph și încercă să respire.
― Piggy, vino afară. Pe tine te vreau, Piggy.
Ralph îi șopti în ureche lui Piggy.
― Nu vorbi.
― Piggy? Unde eÈ™ti, Piggy?
Ceva se frecă de dosul adăpostului. Piggy rămase liniștit o clipă, apoi îl apucă o criză de astmă, își încovoie spinarea și bătu frunzele cu picioarele. Ralph se îndepărtă de el.
La intrarea adăpostului se auzi un răcnet feroce, urmat de zgomotul și bușiturile unor creaturi. Cineva se împiedică de trupul lui Ralph, iar în colțul unde se afla Piggy se dezlănțuiră urlete, lovituri și membrele începură să zboare prin aer. Ralph trase un pumn la întîmplare; apoi se rostogoli împreună cu ce i se părea a fi o hoardă de băieți, pocnindu-se, mușcîndu-se și zgîriind. Îl loviră și îl înghiontiră, apoi se trezi cu niște degete în gură și le mușcă. Un pumn se retrase și reveni ca un piston, iar întreg adăpostul se lumină ca de o explozie. Ralph se feri într-o parte, dădu peste un trup care se zvîrcolea și simți pe obraji o respirație fierbinte, începu să lovească în gura de sub el, folosindu-se de pumnul strîns ca de un ciocan; izbi cu o isterie din ce în ce mai violentă, pe măsură ce fața de sub el devenea alunecoasă. Un genunchi i se vîrî între picioare, el căzu într-o parte, înnebunit de durere, iar bătaia continuă să se desfășoare undeva deasupra. Apoi, în sfîrșit, adăpostul se prăbuși, înăbușind lupta; siluetele anonime își croiră drum și ieșiră. Forme întunecate se detașară din rămășițele adăpostului și se furișară pînă cînd țipetele puștilor și horcăiturile lui Piggy se auziră din nou.
Ralph strigă cu o voce tremurătoare:
― ToÈ›i puÈ™tii să se culce. Ne-am bătut cu ceilalÈ›i. Acum culcaÈ›i-vă.
Sam și Eric se apropiară și se uitară atenți la Ralph.
― Voi doi vă simÈ›iÈ›i bine?
― AÈ™a am impresia...
― ...am fost pocnit...
― Și eu. Ce face Piggy?
Îl traseră pe Piggy dintre resturile adăpostului și îl sprijiniră de un pom. Noaptea era răcoroasă, dar limpezită de spaimele imediate.
Piggy respiră mai ușor.
― Te-au rănit, Piggy?
― Nu prea rău.
― A fost Jack cu vînătorii lui, zise Ralph cu amărăciune. De ce nu ne lasă în pace?
― Or să ne È›ină minte, zise Sam.
Cinstea îl sili să continue:
― Cel puÈ›in pe tine. Eu m-am ferit într-un colÈ›.
― L-am pocnit pe unul de-o să mă È›ină minte, zise Ralph. L-am bătut rău de tot. N-or să se grăbească să mai vină să se bată cu noi.
― Și eu la fel, zise Eric. Cînd m-am trezit, mă pocnea unul în mutră. Sînt groaznic de plin de sînge pe față, nu-i aÈ™a, Ralph? Dar pînă la urmă l-am aranjat.
― Ce-ai făcut?
― Mi-am ridicat genunchiul, spuse Eric cu o mîndrie simplă, È™i i-am ars una în biluÈ›e. Trebuie să-l fi auzit cum a răcnit! Nici ăsta n-o să se mai întoarcă în curînd. AÈ™a că nu ne-am descurcat prea rău.
Ralph se mișcă brusc în întuneric; apoi îl auzi pe Eric cum își scormonea prin gură.
― Ce-i?
― Mi se clatină un dinte, asta-i tot.
Piggy își strînse picioarele.
― Cum te simÈ›i, Piggy?
― Am crezut că vor cochilia.
Ralph alergă pe plaja palidă și sări pe platformă. Cochilia stătea lucitoare lîngă locul șefului. O contemplă cîteva clipe, apoi se întoarse la Piggy.
― N-au luat cochilia.
― Știu. N-au venit pentru cochilie. Au venit pentru altceva. Ralph, ce-am să mă fac?


Departe, de-a lungul arcului deschis al plajei, trei siluete fugeau spre stînca în formă de castel. Se țineau departe de pădure și alergau pe malul apei. Uneori cîntau încet; alteori făceau roata stînd în mîini, pe lîngă fîșia fosforescentă a apei. Îi conducea șeful, care alerga în același ritm, încîntat de isprava lui. Acum devenise într-adevăr un șef; simula niște împunsături cu sulița, în mîna stingă i se bălăbăneau ochelarii sparți ai lui Piggy.



XI
Castelul de stîncă

În scurta perioadă de răcoare din zori, cei patru băieți se adunară în jurul petei negre unde fusese aprins focul, iar Ralph îngenunche și suflă. Cenușa gri și ușoară ca niște fulgi se risipi la răsuflarea lui în toate părțile, dar nici un tăciune nu prinse viață. Gemenii urmăreau neliniștiți, iar Piggy stătea inexpresiv, protejat de propria miopie. Ralph continuă să sufle, iar efortul făcu să-i țiuie urechile. Prima briză a zorilor puse capăt strădaniei lui și-i aruncă cenușa în ochi. Se trase înapoi pe vine, înjură și se frecă la ochi pînă îi dădură lacrimile.
― Degeaba.
Eric îl privi prin masca de sînge uscat.
Piggy se uita în direcția vagă unde se afla Ralph.
― FireÈ™te că-i degeaba, Ralph. Acum nu mai avem foc.
Ralph își apropie fața la un metru de cea a lui Piggy.
― Mă vezi?
― NiÈ›el.
Ralph își închise din nou ochiul de pe fața tumefiată.
― Ne-au luat focul.
Glasul îi vibra de furie.
― Ni l-au furat!
― Ei au fost, zise Piggy. M-au orbit. PricepeÈ›i? Aici e mîna lui Jack Merridew. Convoacă o adunare, Ralph, trebuie să hotărîm ce-i de făcut.
― O adunare doar pentru noi?
― N-avem altceva de făcut. Sam... dă-mi voie să mă sprijin de tine.
Se îndreptară spre platformă.
― Suflă în cochilie, zise Piggy. Suflă cît poÈ›i de tare.
Pădurea răspunse ca un ecou; păsările se înălțară, țipînd de pe coroanele pomilor ca în prima dimineață, cu mult timp în urmă. În ambele direcții, plaja era pustie. Cîțiva puști ieșiră din adăposturi. Ralph se așeză pe trunchiul lustruit, iar ceilalți trei rămaseră în picioare în fața lui. Dădu din cap, iar Sam și Eric se așezară în dreapta. Ralph vîrî cochilia în mîinile lui Piggy. Acesta ținu cu atenție obiectul strălucitor și își miji ochii spre Ralph.
― Dă-i drumul.
― Am luat cochilia doar ca să vă spun că nu mai văd deloc È™i că trebuie să-mi recapăt ochelarii. Pe insulă s-au întîmplat lucruri îngrozitoare. Am votat ca să fii tu È™ef. EÈ™ti singurul care a reuÈ™it vreodată să facă ceva. AÈ™a că vorbeÈ™te tu, Ralph, È™i spune-ne ce... sau altminteri...
Piggy se întrerupse și începu să se smiorcăie. Ralph îi luă cochilia și se așeză.
― Doar un foc obiÈ™nuit. CredeÈ›i că putem să-l aprindem, nu? Doar un semnal de fum, ca să fim salvaÈ›i. Ce, ne-am sălbăticit È™i noi? Atîta doar că acum nu avem nici un semnal. S-ar putea să treacă vapoare. ÞineÈ›i minte cînd a plecat la vînătoare È™i s-a stins focul, È™i tocmai atunci a trecut un vapor prin apropiere? Iar ăștia îl socotesc pe Jack cel mai bun È™ef. Pe urmă a fost, a fost... tot el a fost de vină. Dacă n-ar fi fost el, nu s-ar fi petrecut aÈ™a ceva niciodată. Acum Piggy nu mai vede, iar ei au venit pe furiÈ™...
Vocea lui Ralph se ascuți...
― ...noaptea, în beznă È™i ne-au furat focul. Ei ni l-au furat. Le-am fi dat foc de la noi, dacă ne-ar fi cerut. Dar l-au furat, semnalul s-a stins È™i n-o să mai fim salvaÈ›i niciodată. Nu pricepeÈ›i ce vreau să spun? Noi le-am fi dat un foc de bunăvoie, dar ni l-au furat... Eu...
Se opri nehotărît, în timp ce perdeaua i se lăsa peste minte. Piggy întinse mîinile să ia cochilia.
― Ce-ai de gînd, Ralph? Nu ajunge să discutăm, fără să luăm o hotărîre. Vreau ochelarii înapoi.
― ÃŽncerc să mă gîndesc. Să presupunem că mergem, curaÈ›i cum eram înainte, spălaÈ›i È™i pieptănaÈ›i ― la urma urmei nu sîntem niÈ™te sălbatici, È™i cu salvarea noastră nu-i de glumit...
Își supse obrazul umflat și se uită la gemeni.
― Am putea să ne dichisim niÈ›el È™i să mergem...
― Ar trebui să ne luăm suliÈ›ele, zise Sam. Chiar È™i Piggy...
― ...fiindcă s-ar putea s-avem nevoie de ele.
― N-ai cochilia!
Piggy ridică scoica.
― N-aveÈ›i decît să vă luati suliÈ›ele, dacă vreÈ›i, dar eu unul n-am de gînd. La ce bun? Tot trebuie să fiu condus ca un cîine. Da, rîdeÈ›i. Vă dă mîna să rîdeÈ›i. Unii de pe insula asta sînt în stare să rîdă de orice. Ei, È™i? Ce-au să creadă oamenii mari? Simon, micuÈ›ul, a fost omorît. Și pe urmă a mai fost È™i băieÈ›elul ăla cu semnul pe față. Cine l-a mai văzut de cînd am venit aici?
― Piggy! Stai o clipă!
― Am cochilia. Am să mă duc la acest Jack Merridew È™i-am să-i spun pe È™leau, asta am să fac.
― Ai să te alegi c-o bătaie.
― Ce poate să-mi mai facă? Am să-i spun ce părere am. Dă-mi voie să iau cu mine cochilia, Ralph. Am să-i arăt singurul lucru pe care nu-l are.
Piggy se opri un moment și se uită lung la siluetele vagi din jur. Vechea adunare, întinsă pe iarba călcată, îl asculta,
― Am să mă duc la el cu cochilia în mîini. Am să i-o întind. Uite, am să-i spun, eÈ™ti mai puternic decît mine È™i nici nu suferi de astmă. Tu poÈ›i să vezi, am să-i spun, cu amîndoi ochii. Dar eu nu cer să-mi dai ochelarii înapoi ca pe o favoare. Nu-È›i cer să fii cavaler, aÈ™a am să-i spun, nu fiindcă eÈ™ti puternic, ci fiindcă dreptatea rămîne dreptate. Dă-mi ochelarii, am să-i spun... trebuie să mi-i dai!
Piggy își încheie cuvîntarea și tremură, roșu la față. Împinse cochilia repede în mîinile lui Ralph, ca și cum ar fi vrut să scape de ea cît mai curînd, și își șterse lacrimile din ochi. Îi învăluia o lumină verde, dulce, iar cochilia se odihnea albă și fragilă la picioarele lui Ralph. O singură picătură de apă, prelinsă printre degetele lui Piggy, sclipea acum pe curba delicată, ca o stea.
În cele din urmă, Ralph se ridică în capul oaselor și își dădu părul peste cap.
― Foarte bine. Adică... n-ai decît să încerci, dacă È›ii. O să mergem cu tine.
― O să fie pictat pe față, zise Sam timid. Știi cum o să fie...
― ...n-o să se sinchisească prea mult de noi...
― ...dacă se înfurie, o să fie vai de noi...
Ralph se strîmbă la Sam. Își aminti vag de ceva ce-i spusese Simon, odinioară, lîngă stînci.
― Nu fi caraghios, zise el, adăugînd repede: Hai să mergem.
Îi întinse cochilia lui Piggy, care de data asta roși de mîndrie.
― Trebuie s-o duci tu.
― Cînd o să fim gata, o s-o duc eu...
Piggy căută în minte cîteva cuvinte prin care să-și exprime dorința puternică de a duce cochilia, orice s-ar întîmpla.
― ...nu-mi pasă. AÈ™ fi încîntat, Ralph, dar trebuie să fiu condus.
Ralph puse cochilia pe bușteanul lucios.
― Mai bine să mîncăm ceva È™i pe urmă să ne pregătim.
Își croiră drum printre pomii fructiferi devastați, îl ajutară pe Piggy să-și ia cîteva fructe, iar pe altele le găsi singur, pipăind. În timp ce mîncau, Ralph reflecta ce aveau de făcut după-amiază.
― O să fim ca mai înainte. O să ne spălăm.
Sam înfulecă și protestă:
― Dar facem baie zilnic!
Ralph se uită la siluetele murdare dinaintea lui și suspină.
― Trebuie să ne pieptănăm. Ne-a crescut părul prea lung.
― Eu mi-am lăsat amîndouă È™osetele în adăpost, zise Eric, È™i ni le putem trage pe cap, ca pe niÈ™te È™epci.
― Putem găsi ceva, zise Piggy, ca să-È›i legăm părul la spate.
― Ca fetele!
― Nu, fireÈ™te că nu.
― Atunci mergem aÈ™a cum sîntem, zise Ralph, nici ei nu sînt mai breji.
Eric avu un gest de reținere.
― Dar au să fie pictaÈ›i! ȘtiÈ›i cum o...
Ceilalți dădură din cap. Înțelegeau perfect dezlănțuirea de sălbăticie provocată de măștile pictate.
― Ei bine, noi n-o să ne pictăm, zise Ralph, fiindcă nu sîntem sălbatici.
Sam și Eric se uitară unul la altul.
― Cu toate astea...
― Fără vopsea! strigă Ralph.
Încercă să-și amintească.
― Fum, spuse el, avem nevoie de fum.
Se întoarse furios spre gemeni.
― Am spus "fum"! Trebuie să avem fum.
Se așternu tăcerea, cu excepția zumzetului persistent al albinelor, în cele din urmă, Piggy vorbi pe un ton prietenos:
― FireÈ™te că trebuie. Fiindcă fumul e un semnal È™i nu putem fi salvaÈ›i, dacă nu avem fum.
― Știam asta! strigă Ralph È™i își trase braÈ›ul din mîna lui Piggy. Vrei să spui oare...?
― Nu spun decît ceea ce spui È™i tu, totdeauna, se grăbi să răspundă Piggy. O clipă, m-am gîndit...
― Nu, spuse Ralph apăsat. Am È™tiut tot timpul. N-am uitat.
Piggy dădu din cap, încercînd să-l îmbuneze.
― Tu eÈ™ti È™eful, Ralph. Toate le È›ii minte.
― N-am uitat.
― FireÈ™te că nu.
Gemenii îl examinau curioși pe Ralph, ca și cum l-ar fi văzut pentru prima oară.


O apucară în formaÈ›ie, de-a lungul plajei. Ralph porni primul, È™chiopătînd niÈ›el È™i cu suliÈ›a pe umăr. Vedea lucrurile doar parÈ›ial prin pulsaÈ›iile arÈ™iÈ›ei ceÈ›oase care se revărsa peste nisipurile sclipitoare, peste părul său lung È™i peste răni. ÃŽn spatele lui veneau gemenii, cam necăjiÈ›i, dar plini de o vitalitate inepuizabilă. Vorbeau rar È™i tîrau vîrfurile suliÈ›elor de lemn; căci Piggy descoperise că, dacă se uita pe jos È™i își apăra de soare privirea obosită, îi putea urmări vag, pășind de-a lungul plajei. Mergea deci între suliÈ›ele tîrîte È™i strîngea cochilia atent, cu amîndouă mîinile. BăieÈ›ii ― un grup mic È™i compact ― trimiteau pe plajă patru umbre asemănătoare unor gravuri, dansînd È™i amestecîndu-se printre ei. Furtuna nu lăsase nici o urmă, iar plaja se curățase ca o lamă frecată. Cerul È™i muntele se găseau la o depărtare uriașă È™i străluceau sub arÈ™iță; reciful, ridicat de miraj, plutea într-un fel de baltă argintie, la jumătatea distanÈ›ei pînă la cer.
Se opriră în locul unde dansase tribul. Bețele carbonizate se aflau încă pe stînci, udate rău de ploaie, dar nisipul de lîngă țărm se netezise din nou. Trecură mai departe în tăcere. Nimeni nu se îndoia că aveau să găsească tribul la castel, iar cînd îl zăriră, se opriră toți deodată. Cea mai încîlcită parte a insulei, o masă de tulpini strîmbe, negre, verzi și impenetrabile, se găsea la stînga lor, iar iarba înaltă se unduia în față. Ralph înaintă.
Aici se întindea iarba zdrobită unde stătuseră întinși cînd Ralph plecase în explorare. Tot aici se aflau istmul, cornișa care înconjura stînca, iar sus vîrfurile roșii.
Sam îi atinse brațul.
― Fum.
O dîră subțire se înălța tremurînd în aer de cealaltă parte a stîncii.
― Trebuie să fie un foc mare de tot.
Ralph se întoarse.
― De ce ne ascundem?
Păși prin paravanul de iarbă spre micul luminiș care ducea la istm.
― Voi doi urmaÈ›i-mă. Eu am să merg primul, apoi Piggy la un pas în urmă. ÞineÈ›i suliÈ›ele pregătite.
Piggy scrută neliniștit vălul luminos atîrnat între el și lume.
― Nu-i nici o primejdie? Nu cumva e o stîncă ascuÈ›ită pe-acolo? Aud marea.
― Þine-te strîns de mine.
Ralph înainta pe istm. Aruncă o piatră, iar piatra ricoșă în apă. Apoi marea se supse, dezvăluind un pătrat roșu și plin de ierburi marine, la vreo cincisprezece metri sub brațul stîng al lui Ralph.
― Nu-i nici o primejdie? întrebă temător Piggy. Mă simt îngrozitor.
Mult deasupra, de pe culmi se auzi un țipăt brusc, apoi imitația unui strigăt de luptă, căruia îi răspunseră vreo zece glasuri din dosul stîncilor.
― Dă-mi cochilia È™i stai liniÈ™tit.
― Stai! Cine-i acolo?
Ralph își lăsă capul pe spate și zări deasupra stîncilor fața măslinie a lui Roger.
― PoÈ›i să vezi cine sînt! strigă Ralph. Nu mai faceÈ›i pe prostii!
Duse cochilia la buze și începu să sufle. Apărură cîțiva sălbatici, atît de vopsiți, încît erau de nerecunoscut; se strecurară pe cornișă spre istm. Aveau sulițe și se așezară în poziție de apărare la intrare. Ralph suflă mai departe, ignorînd spaima lui Piggy
― BăgaÈ›i de seamă... vă previn! strigă Roger.
În cele din urmă, Ralph luă cochilia de la buze și se opri pentru a-și trage răsuflarea. Primele cuvinte le articula gîfîit, dar limpede.
― ...convocăm o adunare.
Sălbaticii care păzeau istmul mormăiră între ei și nu răspunseră. Ralph făcu cîțiva pași înainte. Un glas îl îndemnă în șoaptă din spate:
― Nu mă părăsi, Ralph.
― ÃŽngenunchează, îi È™opti Ralph într-o parte, È™i aÈ™teaptă pînă mă întorc.
Rămase în picioare la jumătatea drumului de pe istm și își concentră privirea asupra sălbaticilor. Eliberați prin faptul că-și vopsiseră fețele, băieții își legaseră părul la spate și se simțeau mai bine ca el. Ralph se hotărî să și-l lege și el mai tîrziu. De fapt, avea chef să le spună să-l aștepte și s-o facă pe loc; era însă cu neputință. Sălbaticii chicotiră o vreme, iar unul îl amenință pe Ralph cu sulița. Sus de tot, Roger își luă mîinile de pe pîrghie și se aplecă să vadă ce se întîmplă. Băieții de pe istm stăteau în lacul propriilor umbre, reduși la dimensiunea capetelor cu părul vîlvoi. Piggy se ghemui cu spinarea informă ca un sac.
― Convoc o adunare.
Tăcere. Ralph ridică o pietricică și o azvîrli între gemeni, cu intenția de-a greși ținta. Tresăriră, iar Sam de-abia reuși să-și mențină echilibrul. O sursă de energie începu să vibreze în trupul lui Roger.
Ralph vorbi din nou răspicat.
― Convoc o adunare.
Își trecu privirea pe deasupra lor.
― Unde-i Jack?
Cîțiva băieți se foiră și se consultară. O față vopsită vorbi cu vocea lui Robert.
― E la vînătoare. Și-a zis să nu te lăsăm înăuntru.
― Am venit să văd ce se întîmplă cu focul, spuse Ralph, È™i să discutăm despre ochelarii lui Piggy
BăieÈ›ii din faÈ›a lui se mutară de pe un picior pe altul, iar cei din mijloc izbucniră în hohote de rîs ― un rîs uÈ™or, nervos, care se pierdu ca un ecou printre stîncile înalte.
― Ce pofteÈ™ti? răsună o voce din dosul lui Ralph.
Gemenii o zbughiră pe lîngă Ralph și se așezară între el și intrare. Ralph se întoarse brusc. Jack, recunoscut prin personalitatea lui și prin părul roșu, înainta dinspre pădure, străjuit de cîte un vînător ghemuit. Toți trei erau mascați în negru și verde, în spatele lor, pe iarbă, zăcea o scroafă decapitată și curățată de măruntaie, așa cum o lăsaseră.
― Ralph, nu mă părăsi! se văicări Piggy.
Cuprinse cu o grijă caraghioasă stînca în brațe, se lipi de ea și rămase deasupra mării ce se retrăgea. Chicotelile sălbaticilor se transformară într-o batjocură violentă.
― Pleacă, Ralph, strigă Jack, dominînd zgomotul. Stai la locul tău. Aici eu comand È™i e tribul meu. Lasă-mă în pace.
Rîsul batjocoritor se stinse.
― I-ai furat ochelarii lui Piggy, spuse Ralph pe nerăsuflate. Trebuie să-i dai înapoi.
― A, da? Cine mă obligă?
― Eu! se răsti Ralph, cuprins de mînie. M-ai ales È™ef. N-ai auzit cochilia? Ai făcut o glumă proastă... È›i-am fi dat foc, dacă ne-ai fi cerut...
Sîngele îi năvălise în obraji, iar ochiul lovit și umflat îi tremură.
― Puteai să iei foc cînd doreai. Dar n-ai făcut-o. Te-ai furiÈ™at ca un hoÈ› È™i-ai furat ochelarii lui Piggy!
― Mai spune o dată!
― HoÈ›ule! HoÈ›ule!
― Ralph! răcni Piggy. GîndeÈ™te-te la mine!
Jack se repezi și îl împunse pe Ralph cu sulița în piept. Ralph observă imediat direcția armei după felul cum își mișca Jack brațul și o împinse într-o parte cu mînerul suliței lui. Apoi întoarse vîrful armei și îl plesni pe Jack peste ureche. Se luptau corp la corp, răsuflînd feroce, împingîndu-se și aruncîndu-și priviri demențiale.
― Cine-i hoÈ›?
― Tu eÈ™ti!
Jack se smulse din încleștare și se repezi cu sulița la Ralph. Printr-un consimțămînt tacit, foloseau amîndoi sulițele ca pe niște săbii, nemaiîndrăznind să atace cu vîrfurile ucigătoare. Lovitura atinse sulița lui Ralph și alunecă în jos, lovindu-l peste degete și producîndu-i o durere ascuțită. Apoi se despărțiră, pe poziții adverse. Jack cu fața spre castel, iar Ralph pe marginea prăpastiei și cu spatele la insulă.
Amîndoi băieții răsunau din greu.
― Hai, vino...
― Hai tu...
Se provocau țanțoși, menținîndu-se însă la distanța de atac.
― Hai, vino, È™i-ai să vezi ce te-aÈ™teaptă!
― Vino tu...
Piggy, ghemuit pe jos, încercă să-i atragă atenția lui Ralph. Acesta se mișcă și se aplecă, ținîndu-și ochii ațintiți prudent asupra lui Jack.
― Ralph, nu uita de ce-am venit. Focul. Ochelarii mei.
Ralph încuviință din cap. Își destinse mușchii, gata de luptă, își luă o poziție comodă și lăsă în jos minerul suliței. Jack îl urmărea pe sub masca impenetrabilă. Ralph se uită în sus la coama munților, apoi spre grupul de sălbatici.
― AscultaÈ›i! Uite ce-am venit să vă spunem. Ne daÈ›i mai întîi ochelarii lui Piggy. Dacă nu-i capătă, nu poate să vadă. Nu vă purtaÈ›i cumsecade...
Tribul de fețe pictate chicoti și Ralph ezită, își dădu părul pe spate și fixă cu privirea masca verde și neagră din fața lui, încercînd să-și aducă aminte cum arăta Jack.
― Nu uita de foc, È™opti Piggy.
― A, da. Acum, în ce priveÈ™te focul. Repet. Am tot spus-o de cînd ne-au dat drumul pe insulă.
Își ridică sulița și o îndreptă spre sălbatici.
― Singura speranță e să È›inem aprins un foc pe post de semnal, cît e lumină, ca să se vadă. S-ar putea ca un vapor să observe fumul, să vină să ne salveze È™i să ne ducă acasă. Dar fără fumul ăla, trebuie să aÈ™teptăm să treacă întîmplător un vapor. S-ar putea să aÈ™teptăm ani de zile; pînă îmbătrînim...
Rîsul tremurător, argintiu, ireal al sălbaticilor se răspîndi și se pierdu ca un ecou. Pe Ralph îl apucă un acces de furie. Glasul i se sparse:
― Nu pricepeÈ›i, caraghioÈ™i pictaÈ›i? Sam, Eric, Piggy È™i cu mine... nu sîntem de-ajuns. Am încercat să È›inem focul aprins, dar n-am reuÈ™it. Iar voi vă jucaÈ›i de-a vînătoarea.
Arătă cu sulița în urma lor, unde o dîră de fum se destrăma în aerul lăptos ca o perlă.
― UitaÈ›i-vă la ăsta. E un semnal? E doar un foc de gătit. Acum o să mîncaÈ›i È™i n-o să mai ardă nici un foc. Poate că trece un vapor pe acolo...
Se opri, învins de tăcere și de anonimatul fețelor pictate din grupul care păzea intrarea. Șeful deschise o gură roz și li se adresă lui Sam și Eric, care se aflau între el și trib.
― Voi doi. CăraÈ›i-vă.
Nimeni nu-i răspunse. Gemenii, uluiți se uitară unul la altul; între timp, Piggy, prinzînd curaj datorită încetării violenței, se ridică atent. Jack îl privi pe Ralph, apoi pe gemeni.
― PuneÈ›i mîna pe ei!
Nimeni nu se mișcă. Jack strigă furios:
― Am zis: "PuneÈ›i mîna pe ei!"
Grupul de fețe pictate se mișcă agitat și neîndemînatic în jurul lui Sam și Eric. Rîsul argintiu răsună din nou.
Sam și Eric protestară dintr-o convingere sinceră, de oameni civilizați.
― AscultaÈ›i...
― ...serios!
Le luară sulițele.
― LegaÈ›i-i!
― Jack! strigă Ralph disperat către masca neagră È™i verde.
― HaideÈ›i. LegaÈ›i-i!
Grupul pictat își dădu seama că Sam È™i Eric nu erau ca ei, cei care deÈ›ineau puterea, îi doborîră pe gemenii stîngaci È™i neliniÈ™tiÈ›i. Lui Jack îi veni o idee. Știa că Ralph avea să încerce să-i salveze. Atacă, avînd spatele asigurat de cercul ce murmura, iar Ralph de-abia reuÈ™i să-i pareze lovitura. Dincolo de ei, tribul È™i gemenii ― un morman de trupuri ― urlau È™i se zvîrcoleau. Piggy se ghemui din nou. Gemenii rămaseră nemiÈ™caÈ›i, năuciÈ›i, iar tribul îi înconjură. Jack se întoarse spre Ralph È™i îi vorbi printre dinÈ›i.
― Vezi? Fac ce le spun.
Se așternu tăcerea. Gemenii zăceau legați grosolan, iar tribul îl urmări pe Ralph, ca să vadă ce avea de gînd. Ralph îi numără printre lațele care îi cădeau pe ochi și zări fumul inutil.
Își ieși din sărite. Urlă la Jack.
― EÈ™ti o bestie, un porc È™i un hoÈ› ordinar!
Porni la atac.
Jack, È™tiind că izbucnise criza, atacă È™i el. Se ciocniră violent È™i săriră într-o parte. Jack îi trase un pumn lui Ralph È™i îl nimeri în ureche. Ralph îl lovi pe Jack în stomac, făcîndu-l să geamă. Apoi se înfruntară din nou, gîfîind È™i furioÈ™i, deÈ™i fiecare își pierduse cumpătul, văzînd ferocitatea celuilalt. Auziră zgomotele din jur ― încurajările constante È™i stridente ale tribului din spatele lor.
Vocea lui Piggy pătrunse pînă la Ralph.
― LăsaÈ›i-mă să vorbesc.
Stătea în praful luptei, iar cînd tribul îi înțelese intenția, încurajările stridente se transformară în huiduieli prelungi.
Piggy ridică cochilia, huiduielile descrescură, iar apoi își reluară intensitatea.
― Am cochilia! strigă el. AscultaÈ›i! Am cochilia!
Surprinzător, se lăsă tăcere. Tribul era curios să audă ce lucru nostim avea să le spună.
Tăcere È™i nemiÈ™care; în liniÈ™te, pe lîngă capul lui Ralph, în aer răsună un zgomot ciudat. Nu-i dădu mare atenÈ›ie ― dar îl auzi din nou; un "poc!" uÈ™or. Cineva azvîrlea cu pietre. Roger le dădea drumul, cu o mîna încă pe pîrghie.
Dedesubtul lui, Ralph era o claie de păr, iar Piggy un sac de grăsime.
― Uite ce trebuie să vă spun: Vă purtaÈ›i ca niÈ™te puÈ™ti.
Huiduielile crescură și apoi se stinseră, în timp ce Piggy ridica cochilia albă și magică.
― Ce vreÈ›i să fiÈ›i ― o bandă de negri vopsiÈ›i, ca acum, sau inteligenÈ›i ca Ralph?
Printre sălbatici se iscă o mare hărmălaie. Piggy strigă iar:
― Cum vreÈ›i, să avem reguli È™i să ajungem la o înÈ›elegere, sau să vînăm È™i să ucidem?
Hărmălaia răsună și se auzi un nou "poc".
Ralph strigă, dominînd zgomotul:
― Cum vreÈ›i, să respectăm legile È™i să fim salvaÈ›i, sau să vînăm È™i să distrugem totul?
Jack începu È™i el să strige È™i Ralph nu se mai putu face auzit. Jack se apropie de trib È™i băieÈ›ii deveniră o masă compactă de amenințări, cu suliÈ›ele ridicate, în mijlocul lor se ghicea intenÈ›ia unui atac. Se pregăteau să-i cureÈ›e de pe istm. Ralph îi înfruntă, aplecat niÈ›el într-o parte, cu suliÈ›a pregătită. Piggy stătea alături, È›inînd încă talismanul ― scoica fragilă, de o frumuseÈ›e strălucitoare. Uraganul de zgomote îi lovi ca o incantaÈ›ie a urii. Mult deasupra, Roger, cuprins de o moleÈ™eală delirantă, apăsă cu toată greutatea pe pîrghie.
Ralph auzi stînca uriașă înainte de-a o vedea. Simți șocul aterizării ei prin tălpi, o dată cu zgomotul pietrelor strivite pe vîrful stîncii. Apoi monstruosul obiect roșu ricoșa cruciș peste istm, Ralph se aruncă la pămînt, iar tribul urlă.
Stînca îl lovi pe Piggy în plin; cochilia explodă în mii de fragmente albe și încetă să existe. Piggy, fără să vorbească, fără măcar să aibă timpul să geamă, zbură prin aer într-o parte a stîncii, răsucindu-se în văzduh. Stînca se mai rostogoli de două ori și se pierdu în pădure. Piggy căzu de la zece metri și se opri pe spate, pe platforma pătrată și roșie din mare. Þeasta i se sparse, iar creierii îi țîșniră roșii. Brațele și picioarele îi tresăriră slab, ca ale unui porc după tăiere. Apoi marea răsuflă din nou, cu un suspin lung și lent, iar apa începu să fiarbă, albă și trandafirie peste stînca; cînd se retrase, sugîndu-se, trupul lui Piggy dispăruse.
De data aceasta, tăcerea fu desăvîrșită. Pe buzele lui Ralph înflori un cuvînt, dar nu-l articulă.
Deodată, Jack țîsni din mijlocul tribului și începu să urle nebunește:
― VedeÈ›i? VedeÈ›i? Uite, o meritaÈ›i! V-am spus-o! Nu mai puteÈ›i veni alături de tribul nostru! Cochilia s-a spart...
Fugi înainte, încovoiat.
― Eu sînt È™eful!
Zvîrli sulița din răsputeri și plin de răutate spre Ralph. Vîrful ei îi sfîșie pielea de pe coaste, apoi alunecă și căzu în apă. Ralph se clătină, nu atît de durere, cît de spaimă, iar tribul, urlînd acum ca și șeful lui, începu să înainteze. O altă suliță, una îndoită, care nu zbura drept, îi trecu pe lîngă față, iar alta veni de sus, de unde se afla Roger. Gemenii rămaseră ascunși în spatele tribului, iar chipurile anonime de diavoli se îngrămădiră pe istm. Ralph se întoarse și o rupse la fugă. În urma lui se ridică un zgomot puternic, ca al pescărușilor. Ascultă de un instinct pe care nu și-l cunoștea și ocoli spațiul deschis, astfel încît sulițele zburară pe alături. Văzu trupul decapitat al scroafei și apucă să sară la timp. Apoi pătrunse în pădure, dînd din cale frunzișul și rămurelele, iar arborii îl ascunseră.
Șeful se opri lîngă scroafă, se întoarse și își ridică mîinile.
― ÃŽnapoi! ÃŽnapoi la fort!
Tribul se întoarse cu zgomot la istmul unde îi ajunse și Roger.
― De ce nu stai de pază? i se adresă furios È™eful.
Roger îl privi grav.
― Tocmai am coborît...
În jurul lui plutea toată oroarea călăului.
Șeful nu-i mai vorbi, ci se uită la Sam și Eric.
― Va trebui să vă alăturaÈ›i tribului.
― Dă-mi drumul...
― ...È™i mie...
Șeful smulse una dintre puținele sulițe rămase și îl împunse cu ea în coaste pe Sam.
― Ce-aÈ›i vrut, ia spune? zise el cu un glas fioros. Ce-aÈ›i vrut cînd aÈ›i venit cu suliÈ›e? De ce nu vreÈ›i să vă alăturaÈ›i tribului meu?
Începu să-l împungă ritmic. Sam urlă.
― Nu aÈ™a trebuie să te porÈ›i cu ei.
Roger se strecură pe lîngă șef, evitînd în ultima clipă să-l împingă cu umărul. Urletele încetară, iar Sam și Eric rămaseră nemișcați, cu privirea ridicată și cuprinși de o groază mută. Roger înainta spre ei, ca și cum ar fi deținut o autoritate necunoscută.



XII
Strigătul vînătorilor

Ralph zăcea într-un luminiÈ™, întrebîndu-se cît de rău îl răniseră. Rana, cu un diametru de cîțiva centimetri, se afla în partea dreaptă a pieptului ― o zgîrietură umflată È™i plină de sînge, acolo unde îl nimerise suliÈ›a. Părul i se umpluse de praf È™i se încîlcise ca niÈ™te cîrcei de liană. Se zgîriase È™i se învineÈ›ise pe tot corpul, tot fugind prin pădure. Pînă să-È™i recapete răsuflarea, ajunse la concluzia că deocamdată spălatul rănilor putea să mai aÈ™tepte. N-ar fi avut cum să tragă cu urechea la zgomotul picioarelor goale, dacă s-ar fi bălăcit în apă, È™i nici să se socotească în siguranță lîngă rîuleÈ› sau chiar pe plaja deschisă.
Ascultă. Nu se afla de fapt prea departe de castel, și în timpul primei spaime i se păruse că îi aude pe urmăritori. Vînătorii se strecuraseră doar pînă la marginea frunzișului, poate pentru a-și recăpăta sulițele, apoi reveniseră grăbiți la stînca scăldată în soare, speriați parcă de bezna de sub frunze. Chiar îl zărise pe unul dintre ei, vopsit în dungi cafenii, negre și roșii, și își spuse că era Bill. Dar în fond, își zise Ralph, nu era Bill. Era un sălbatic a cărui imagine refuza să se suprapună vechii înfățișări a unui băiat în pantaloni scurți și cămașă.
După-amiaza se scurgea; petele rotunde de lumină se deplasau regulat peste frunzele verzi și fibrele cafenii, dar nici un zgomot nu răbufni de dincolo de stînca. Ralph ieși în cele din urmă pe furiș dintre ferigi și se îndreptă spre marginea tufișului de nepătruns din fața istmului.
Se uită cu o grijă deosebită printre crăcile de la margine și îl văzu pe Robert stînd de pază în vîrful stîncii. Þinea în mîna stîngă o suliță și arunca în aer o pietricică pe care o prindea apoi în mîna dreaptă. În spatele lui se înălța o dîră groasă de fum. Ralph își umflă nările și îi lăsă gura apă. Se șterse la nas și la gură cu dosul mîinii și, pentru prima oară în dimineața aceea, simți că-i e foame. Tribul se adunase, fără îndoială în jurul porcului curățat de măruntaie, urmărind cum grăsimea sfîrîie și arde în cenușă. Stăteau fără îndoială încordați.
O altă siluetă, de nerecunoscut, apăru lîngă Robert și îi dădu ceva, apoi se întoarse și plecă în spatele stîncii. Robert își lăsă sulița pe stîncă și începu să roadă hrana din mîini. Așadar, petrecerea începuse, iar santinela își primise porția.
Ralph constată că deocamdată se afla în siguranță. Merse șchiopătînd pe lîngă pomii fructiferi, atras de gîndul hranei proaspete și totuși amărît cînd își amintea de petrecere. O petrecere azi, alta mîine...
Își argumentă neconvingător că aveau să-l lase în pace; poate că vor face chiar un proscris din el. Dar apoi certitudinea irațională și fatală îl cuprinse din nou. Spargerea cochiliei și moartea lui Piggy și a lui Simon pluteau deasupra insulei ca un abur. Acești sălbatici pictați aveau să treacă și la alte măsuri. Exista apoi legătura greu de definit dintre el și Jack, care nu avea să-l lase niciodată în pace.
Se opri, acoperit de petele de soare, și ridică o cracă, gata să se vîre sub ea. Un spasm de groază îl zgudui și zise cu voce tare.
― Nu. Nu sînt aÈ™a de răi. A fost un accident.
Se ascunse sub creangă, fugi împiedicat, apoi se opri și trase cu urechea.
Ajunse în regiunile distruse, pline cu pomi fructiferi, și mîncă lacom. Văzu doi puști și, neștiind cum arăta, se miră de ce țipară și o rupseră la fugă.
După ce mîncă, se îndreptă spre plajă. Lumina soarelui cobora acum pieziș printre palmierii de lîngă adăpostul ruinat. Acolo se aflau platforma și bazinul. Cel mai bun lucru era să ignore sentimentul care-i apăsa inima și să se bizuie pe bunul simț al tribului, pe rațiunea adusă de lumina zilei. Acum, după ce tribul mîncase, trebuia să încerce din nou. Și, oricum, nu putea să stea toată noaptea într-un adăpost gol, lîngă platforma pustie. Se înfioră și un tremur îl străbătu în lumina soarelui de seară. Nici un foc. Nici un fum! Nici o salvare. Se întoarse și șchiopată prin pădure, spre capătul insulei de sub stăpînirea lui Jack.
Săgețile piezișe ale soarelui se pierdeau printre ramuri. Ajunse în sfîrșit la un luminiș din pădure, unde stîncă împiedica vegetația să mai crească. Luminișul devenise un lac de umbre, iar Ralph aproape că se aruncă în spatele unui pom cînd văzu că în centru se afla ceva, dar își dădu repede seama că fața albă era un os, că țeasta porcului îi rînjea din vîrful unui băț. Păși încet în mijlocul luminișului și se uită atent la țeasta care lucea la fel de alb cum lucise odinioară scoica și părea că îl privește batjocoritor și cinic. O furnică harnică lucra de zor într-una dintre orbite, altminteri obiectul nu dădea nici un semn de viață.
Oare așa să fi fost?
Simți mici înțepături de teamă pe șira spinării. Se ridică în picioare, cu fața aproape de nivelul țestei și, cu ambele mîini, își dădu părul într-o parte. Dinții rînjiră, iar orbitele goale părură că-i domină privirea.
Ce era asta?
Þeasta îl fixă pe Ralph ca o ființă care cunoaștea toate răspunsurile și nu voia să le dezvăluie. Îl cuprinseră frica și o furie morbidă. Lovi cu violență, iar obiectul scîrbos din fața lui se clătină ca o jucărie, dar reveniri continuă să-i rînjească; îl lovi din nou și urlă de scîrbă. Își linse dosul degetelor învinețite, uitîndu-se la bățul gol și la țeasta căzută și spartă în două, cu un rînjet larg pînă la urechi. Smulse bățul ce vibra în crăpătura dintre stînci și îl ținu ca pe o suliță între el și bucățile albe. Apoi se retrase, cu ochii asupra craniului răsturnat și rînjind la cer.
Cînd văpaia verde dispăru de la orizont și noaptea se lăsă de-a binelea, Ralph ajunse din nou la desișul dinaintea stîncii în formă de castel. Trase cu ochiul și văzu că înălțimea era încă ocupată și că, indiferent cine stătea acolo, se înarmase pentru orice eventualitate cu o suliță.
Îngenunche printre umbre și singurătatea îl apăsă și îl întristă. Da, avea de-a face cu sălbatici; dar erau ființe omenești. Spaimele, ca și apropierea nopții adînci, îl asaltau.
Ralph gemu ușor. Deși obosit, nu se putea destinde pentru a se lăsa pradă somnului, căci îi era frică de trib. Poate că ar trebui să intre îndrăzneț în fort, să spună "Să ne împăcăm", să rîdă ușor și să doarmă printre ceilalți. Să-și închipuie oare că avea de-a face cu copii, cu băieți de școală care spuneau: "Da, domnule; am înțeles, domnule" și purtau șepci? La lumina zilei, ar fi răspuns prin da; dar bezna și ororile morții spuneau nu. Zăcea în întuneric și își dădea perfect seama că era un proscris.
― Fiindcă am bun-simÈ›.
Își frecă obrazul cu brațul, mirosi izul acid al sării, al transpirației și al jegului stătut. Departe, în stînga, valurile oceanului respirau, se sugeau, apoi porneau din nou fierbînd peste stîncă.
Din spatele castelului se auzeau zgomote. Ascultă cu atenție, desprinzîndu-și mintea de la unduirea mării, și recunoscu un ritm familiar:
― Ucide fiara! Taie-i grumazul! Să lase sînge!
Tribul dansa. Undeva, de cealaltă parte a peretelui de stîncă, se aflau un cerc întunecat, un foc strălucitor și carne. Savurau hrana și confortul oferit de siguranță.
Un zgomot de alături îl făcu să tresară. Sălbaticii se cocoțau pe stînca în formă de castel, pînă în vîrf, și le auzi vocile. Se furișă cîțiva pași și văzu cum vîrful stîncii își schimbă forma, mărindu-se. Pe insulă nu erau decît doi băieți care se mișcau și vorbeau în felul ăsta.
Ralph își lăsă capul pe brațe și primi acest nou fapt ca pe o rană. Sam și Eric făceau parte din trib. Păzeau castelul împotriva lui. Nu mai exista nici o șansă de a-i salva, pentru a forma un trib de proscriși în cealaltă parte a insulei. Sam și Eric se sălbăticiseră ca și restul; Piggy murise, iar cochilia se sfărâmase.
În cele din urmă, un paznic coborî. Cei doi rămași sus păreau doar o prelungire întunecată a stîncii. În spatele lor se ivi o stea uneori mascată de o mișcare.
Ralph se strecură, dibuind drumul pe suprafața neregulată, ca și cum ar fi fost orb. La dreapta se întindeau kilometri de valuri tulburi, iar în stînga lui zăcea oceanul neliniștit, înspăimântător ca un puț de mină. În fiecare clipă apa clipocea în jurul stîncii morții și înflorea într-o cîmpie albă. Ralph se furișă pînă dădu de cornișa de la intrare. Posturile de pază erau chiar deasupra și văzu capătul unei sulițe depășind stîncă.
― Sam È™i Eric ... strigă el încet de tot.
Nu-i răspunse nimeni. Pentru a se face auzit, trebuia să vorbească mai tare; avea să trezească de la petrecerea lor de lîngă foc creaturile acelea pictate în dungi. Strînse din dinți și începu să se cațere, pipăind locul de unde se prindea. Bățul care susținuse craniul îl stingherea, dar nu vroia să se despartă de această singură armă. Ajunse la același nivel cu gemenii și le vorbi din nou.
― Sam È™i Eric...
Auzi un țipăt și zgomot de pași pripiți pe stîncă. Gemenii se țineau unul de celălalt și bolboroseau.
― Eu sînt, Ralph.
Îngrozit la gîndul că vor fugi și vor da alarma, Ralph se săltă în mîini, iar capul și umerii îi apărură deasupra vîrfului stîncii. Văzu departe, sub brațele lui, jerbele de flori luminoase din jurul stîncii.
― Eu sînt, Ralph.
Gemenii se aplecară în sfîrșit și îl priviră în față.
― Am crezut că-i...
― ...n-am È™tiut ce-i...
― ...am crezut...
Își amintiră de noua și rușinoasa lor loialitate. Eric tăcea, dar Sam încercă să-și facă datoria.
― Trebuie să pleci, Ralph. Pleacă imediat...
Își flutură sulița și încercă să ia un aer fioros.
― ÃŽntinde-o. Ai priceput?
Eric dădu și el din cap și agită sulița. Ralph se lăsă pe brațe și nu plecă.
― Am venit să vă văd.
Vocea i se îngroșase. Îl durea gîtul, deși nu acolo fusese rănit.
― Am venit să vă văd.
Cuvintele nu puteau exprima durerea surdă a acestor lucruri. Tăcu, în vreme ce stelele strălucitoare se despicau și jucau în toate direcțiile.
Sam se foi neliniștit.
― Vorbesc serios, Ralph, mai bine ai pleca.
Ralph își ridică din nou privirea.
― Voi doi nu v-aÈ›i pictat. Cum puteÈ›i...? Dac-ar fi lumină...
Dacă ar fi fost lumină, i-ar fi cuprins rușinea cînd ar fi recunoscut situația. Noaptea era însă întunecoasă. Eric prinse curaj; apoi gemenii își începură discuția confuză.
― Trebuie să pleci, fiindcă nu-i sigur...
― ...ne-au silit... Ne-au lovit rău...
― Cine? Jack?
― O, nu...
Se aplecară spre el și își coborîră glasul.
― Cară-te, Ralph...
― ...e un trib...
― ...ne-au silit...
― ...n-am avut ce face...
Cînd Ralph vorbi din nou, vocea îi scăzuse și părea că-și pierde răsuflarea.
― Ce-am făcut? Am È›inut la el... È™i-am vrut să ne salvăm...
Stelele se risipiră din nou pe cer. Eric clătină din cap cu seriozitate.
― Ascultă, Ralph. Nu-È›i mai bate capul cu raÈ›iunea. S-a dus...
― Nu-È›i mai bate capul cu È™eful...
― ...trebuie să pleci în interesul tău.
― Șeful È™i Roger...
― ...da, Roger...
― Te urăsc, Ralph. Au de gînd să te omoare.
― Au de gînd să te vîneze.
― Dar de ce?
― Nu È™tiu. Și, Ralph, È™eful Jack zice c-ai fi primejdios...
― Și trebuie să fim prudenÈ›i È™i să azvîrlim cu suliÈ›ele ca într-un porc.
― O să ne împrăștiem ca un cordon de-a lungul insulei...
― O să înaintăm din acest capăt...
― Pînă te găsim...
― Trebuie să dăm semnale.
Eric își înălță capul și reuși să scoată un tînguit, bătîndu-se cu mîna peste gura deschisă. Apoi se uită neliniștit peste umăr.
― AÈ™a...
― ...numai că, fireÈ™te, mult mai tare.
― Dar n-am făcut nimic, È™opti Ralph disperat. N-am vrut decît să È›in focul aprins!
Se opri o clipă, gîndindu-se trist la ziua de mîine. O problemă de o importanță covîrșitoare îi veni în minte.
― Ce-aveÈ›i de gînd...?
La început nu reuși să se facă limpede înțeles; apoi însă frica și singurătatea îl îmboldiră.
― Cînd au să mă descopere, ce-au de gînd cu mine?
Gemenii tăcură. Sub ei, stînca morții înflori din nou.
― Ce-au de gînd... o, Dumnezeule! Mi-e foame...
Stînca înaltă părea că se clatină sub el.
― Ei bine, ce-au de gînd...?
Gemenii răspunseră indirect la întrebare.
― Trebuie să pleci, Ralph.
― Pentru binele tău.
― Stai cît mai departe. Cît poÈ›i de departe.
― Nu vreÈ›i să veniÈ›i cu mine? Noi trei... Am avea o È™ansă.
După o clipă de tăcere, Sam vorbi cu un glas sugrumat:
― Nu-l cunoÈ™ti pe Roger. E groaznic.
― ...iar Șeful... amîndoi...
― ...înspăimântători...
― ...doar Roger....
Gemenii înlemniră. Unul dintre membrii tribului se cocoța spre ei.
― Vine să vadă dacă stăm de pază. Pleacă repede, Ralph!
În timp ce se pregătea să coboare de pe stîncă, Ralph încercă să tragă cel puțin un ultim folos de pe urma întîlnirii.
― Am să mă ascund prin apropiere; în desiÈ™ul ăla, le È™opti el, aÈ™a că nu-i lăsaÈ›i să se apropie de el. N-o să le treacă prin cap să caute atît de aproape...
Zgomotul pașilor se auzea încă la o oarecare depărtare.
― Sam, n-o să mi se întîmple nimic rău, nu?
Gemenii tăcură din nou.
― Uite! exclamă Sam. Ia asta...
Ralph simți că-i împing o halcă de carne și o înșfăcă.
― Dar voi ce-o să faceÈ›i cînd au să mă prindă?
Deasupra lui, tăcere. I se păru că spusese o prostie. Se lăsă în jos pe stîncă.
― Ce-o să faceÈ›i...?
De pe vîrful stîncii înalte veni un răspuns de neînțeles.
― Roger a ascuÈ›it un băț la amîndouă capetele.
Roger a ascuÈ›it un băț la amîndouă capetele. Ralph încercă să găsească un sens cuvintelor, dar nu reuÈ™i. Trase toate înjurăturile care îi trecură prin cap într-o clipă de enervare, apoi căscă. Cît timp poÈ›i rezista fără să dormi? Tînjea după un pat È™i după cearÈ™afuri ― dar singurul lucru alb de aici era apa lăptoasă ce se scurgea încet È™i luminos în jurul stîncii, la zece metri sub el, acolo unde se prăbuÈ™ise Piggy. Piggy era pretutindeni, pe acest istm care devenea îngrozitor în beznă È™i moarte. Dacă Piggy ar ieÈ™i acum din apă, cu capul golit de creieri? Ralph scînci È™i căscă asemenea unui puÈ™ti. Bățul din mînă deveni o cîrjă pe care se sprijinea.
Se încordă. Sus pe stîncă se auzeau voci. Sam È™i Eric discutau cu cineva. Dar ferigile È™i iarba erau în apropiere. Aici trebuia să stea, ascuns, alături de un alt tufiÈ™ unde intenÈ›iona să se pitească a doua zi. Aici ― È™i pipăi iarba ― era un loc unde putea să-È™i petreacă noaptea, nu prea departe de trib, aÈ™a încît, dacă se dezlănÈ›uiau ororile forÈ›elor supranaturale, putea cel puÈ›in să intre în mijlocul oamenilor, chiar dacă asta însemna...
Ce însemna? Un băț ascuțit la amîndouă capetele. Ce aveau de gînd cu bățul? Aruncaseră cu sulițele și nu-l nimeriseră decît cu una. Poate că nu aveau să-l nimerească nici data viitoare.
Se ghemui în iarba înaltă, își aminti de carnea dată de Sam È™i începu s-o sfîșie cu lăcomie. ÃŽn vreme ce mînca, auzi alte zgomote ― È›ipetele de durere ale lui Sam È™i Eric, È›ipete de spaimă, voci mînioase. Ce se întîmpla? Altcineva avea neplăceri, căci cel puÈ›in unul dintre gemeni se tînguia. Apoi glasurile se îndepărtară coborînd pe stîncă È™i Ralph încetă să se gîndească la ele. Pipăi È™i dădu peste niÈ™te frunze răcoroase È™i delicate de palmier, în spatele tufiÈ™ului. Aici era deci ascunziÈ™ul pentru acea noapte. La primele raze, avea să se strecoare în desiÈ™, să se furiÈ™eze printre tulpinile încîlcite, să se afunde atît de adînc, încît numai unul care izbutea să se vîre ca el ar fi putut să pătrundă; iar acela avea să fie împuns. Avea să stea acolo, iar cei ce-l căutau aveau să treacă pe alături, cordonul de băieÈ›i avea să înainteze, urlînd, de-a lungul insulei, iar el avea să fie liber.
Își croi drum printre ferigi, deschizînd un tunel. Lăsă bățul alături și se ghemui în întuneric. Trebuia să nu uite să se trezească la primele raze de lumină, pentru a-i păcăli pe sălbatici, și nici nu-și dădu seama cît de repede veni somnul, care îl rostogoli pe o costișă întunecată.
Un zgomot care se apropia îl trezi mai devreme decît ar fi vrut. Deschise un ochi, zări o moviliță la cîțiva centimetri în față È™i se prinse de ea cu mîinile, în timp ce lumina se filtra printre frunzele ferigilor. De-abia avu timp să înÈ›eleagă că acele vise rele, vechi de secole, vise de prăbuÈ™ire È™i de moarte dispăruseră, iar dimineaÈ›a începuse, cînd deodată auzi iar zgomotul. Era un urlet întrerupt, răsunînd de pe malul mării ― iar apoi un alt sălbatic îi răspunse, urmat de un altul. Strigătul alunecă pe lîngă el peste istm, de la mare pînă la lagună, ca È›ipătul unei păsări în zbor. Nu-È™i pierdu vremea să reflecteze, înÈ™făcă bățul ascuÈ›it È™i se tîrî înapoi prin ferigi. ÃŽn cîteva secunde se strecură în desiÈ™; dar nu cu mult înainte apucă să vadă picioarele unui sălbatic înaintînd spre el. Ferigile fură călcate în picioare È™i auzi paÈ™i miÈ™cîndu-se în iarba înaltă. Sălbaticul, indiferent cine era, urlă de două ori; strigătul se repetă în amîndouă direcÈ›iile, apoi se stinse. Ralph se ghemui mai mult în desiÈ™, încurcat printre plante; dar, un timp domni liniÈ™tea.
Cercetă desiÈ™ul. FireÈ™te, nimeni nu-l putea ataca aici ― È™i pe deasupra, avusese noroc. Stînca uriașă care îl ucisese pe Piggy sărise drept acolo, chiar în mijloc, È™i croise un drum lat de aproape un metru. Ralph se strecură înăuntru È™i se simÈ›i isteÈ› È™i în siguranță. Se aÈ™eză cu grijă printre crăcile rupte È™i aÈ™teptă să treacă grupul de vînători. Se uită printre frunze È™i zări ceva roÈ™u. Trebuia să fie vîrful castelului, îndepărtat È™i neamenințător. Se ghemui fericit, aÈ™teptînd ca zgomotele vînătorii să se piardă.
Nu răbufni nici un zgomot; cu timpul, în umbra verde, sentimentul de mare fericire se destramă.
ÃŽn cele din urmă, auzi o voce ― vocea lui Jack, dar înăbuÈ™ită.
― EÈ™ti sigur?
Sălbaticul căruia i se adresase tăcu. Poate că făcuse un gest cu mîna.
― Dacă ne păcăleÈ™ti... zise Roger.
În secunda următoare, se auzi o gîfîitură și un țipăt de durere. Ralph se strînse instinctiv. Unul dintre gemeni se afla acolo, în afara desișului, împreună cu Jack și Roger.
― EÈ™ti sigur c-a vrut să se ascundă aici?
Geamănul gemu ușor, apoi țipă iar.
― Voia să se ascundă acolo?
― Da... da... ah!
Printre pomi se răspîndi un rîs cristalin.
Așadar, știau.
Ralph ridică bățul și se pregăti de luptă. Dar ce-i puteau face? Le-ar fi trebuit o săptămînă să pătrundă prin desișuri; și oricine ar fi încercat să-și croiască drum înăuntru, ar fi rămas fără apărare. Pipăi cu degetul mare vîrful suliței și rînji mulțumit. Oricine ar fi încercat să ajungă la el avea să fie împuns, avea să guițe ca un porc.
Se îndepărtau și se întorceau la castel. Auzi pași, apoi cineva chicoti. Răsună iar acel țipăt strident, ca de pasăre, izbucnit în șirul de băieți. Deci, unii tot îl mai pîndeau; dar alții...
Se așternu o tăcere lungă și amenințătoare.
Ralph se trezi cu gura plină de coaja lemnoasă a suliței pe care o rodea. Se ridică și se uită în sus spre stînca în formă de castel.
În timp ce privea, auzi vocea lui Jack în vîrf:
― ÃŽmpingeÈ›i! ÃŽmpingeÈ›i! ÃŽmpingeÈ›i!
Uriașul bolovan roșu pe care îl vedea deasupra stîncii dispăru ca o cortină, iar apoi zări siluete și cerul albastru, într-o clipă, pămîntul se cutremură, ceva șuieră prin aer, iar o mînă uriașă mătură vîrfurile desișului. Bolovanul sări mai departe, bubuind și distrugînd totul în cale spre plajă, în timp ce un potop de rămurele și de frunze se abătu asupra lui. Dincolo de desiș, tribul urlă de bucurie.
Din nou tăcere.
Ralph își vîrî degetele în gură È™i le muÈ™că. Sus se mai afla doar un bolovan pe care l-ar fi putut deplasa; era cît o căsuță, cît o maÈ™ină, cît un tanc. Socoti cu o luciditate chinuitoare înaintarea probabilă ― bolovanul avea să pornească încet, avea să cadă de pe o cornișă pe alta, să se rostogolească de-a lungul istmului ca un buldozer imens.
― ÃŽmpingeÈ›i! ÃŽmpingeÈ›i! ÃŽmpingeÈ›i!
Ralph lăsă sulița, apoi o ridică la loc. Enervat, își dădu părul peste cap, făcu doi pași repezi și se întoarse. Se uită la vîrfurile rupte ale unor crengi.
Domnea încă liniștea. Observă că diafragma îi urcă și coboară, și se miră descoperind cît de repede respira. În stînga, în mijlocul pieptului, simțea bătăile violente ale inimii. Lăsă iar sulița.
― ÃŽmpingeÈ›i! ÃŽmpingeÈ›i! ÃŽmpingeÈ›i!
Un strigăt prelung de bucurie.
Ceva bubui pe stînca roșie, apoi pămîntul sări și începu să se zguduie, în timp ce zgomotul creștea în același ritm. Ralph fu azvîrlit în aer, trîntit jos, izbit de crăci, în dreapta, la doar un metru, întreg desișul se aplecă, iar rădăcinile gemură smulse din pămînt. Un obiect roșu se întoarse încet, ca o roată de moară. Apoi trecu mai departe cu un pas de elefant, iar zgomotul se pierdu spre mare.
Ralph îngenunche pe pămîntul scormonit și așteptă să se așeze praful. În curînd, tulpinile albe și zdrobite, crăcile despicate și desișul încîlcit își reveniră, își pipăi din nou pulsul și avu o senzație apăsătoare.
Din nou tăcere.
Și totuși, nu o tăcere deplină. Șopteau acolo sus; deodată, crăcile se mișcară violent în dreapta, în două locuri. Vîrful ascuțit al unei sulițe apăru. Cuprins de panică, Ralph împunse cu sulița lui prin crăpătură și apăsă cu toată puterea.
― Auuuuuuu!
Sulița îi tremură nițel în mîini, apoi o retrase.
― Auuuuu!
Cineva gemea în afara desișului și se auzi o bolboroseală.
Se certau groaznic, iar sălbaticul rănit continua să geamă. Apoi se făcu iar liniște, se auzi o singură voce, și Ralph își spuse că nu era a lui Jack.
― Vezi? Þi-am spus eu că-i primejdios.
Sălbaticul rănit gemu din nou.
Și-acum? Și-acum?
Ralph își încleștă mîinile în jurul suliței roase, iar părul îi căzu pe ochi. Cineva bombănea la doar cîțiva pași de stînca în formă de castel. Un sălbatic spuse: "Nu!" cu o voce revoltată; apoi se auzi un rîs înăbușit. Se ghemui pe călcîie și rînji spre peretele de crăci, își ridică sulița, mîrîi și așteptă.
Din nou, grupul invizibil rîse batjocoritor. Auzi un zgomot ciudat, de lichid care se scurge, apoi niște pîrîituri mai tari, ca și cum s-ar fi desfăcut mari fîșii de celofan. Un băț se rupse. Ralph își înăbuși tusea. Fumul se strecura printre ramuri, în fuioare albe și galbene, pata de cer albastru de deasupra luă culoarea unui nor de furtună, iar fumul se revărsă în valuri în jurul lui.
Cineva rîse nervos și un glas strigă:
― Fum!
Își croi drum prin desiș spre pădure, încercînd să meargă pe cît posibil pe sub fum. În curînd, zări un luminiș și frunzele verzi de la marginea desișului. Un sălbatic vopsit în dungi roșii și albe stătea de pază, înarmat cu o suliță. Tușea și își ștergea vopseaua din jurul ochilor cu dosul palmei, încercînd să vadă prin fumul care se întețea. Ralph se aruncă asemenea unei pisici; îl împunse cu sulița, răcni, iar sălbaticul se frînse din șale. Din spatele desișului răsună un strigăt și Ralph o rupse la fugă printre tufișuri, mînat de frică. Dădu de o potecă de porci, merse pe ea o sută de metri, apoi coti. În urma lui, țipetele întrerupte se întinseră din nou peste insulă, iar o voce izolată răcni de trei ori. Bănui că era semnalul de înaintare și fugi din nou, pînă cînd pieptul începu să-i ardă. Se aruncă sub un tufiș și așteptă să-și recapete răsuflarea, își trecu limba peste dinți și peste buze, și auzi în depărtare strigătele întrerupte ale urmăritorilor.
Avea mai multe posibilități. Putea să se caÈ›ere într-un pom ― dar asta însemna să joace totul pe o singură carte. Dacă îl descopereau, nu le rămînea decît să-l aÈ™tepte să coboare.
Dac-ar fi avut măcar timp să gîndească!
Două strigăte izbucnite de la aceeași distanță îi trădară planul. Fiecare dintre sălbaticii răspîndiți în pădure trebuia să scoată acel strigăt și să acopere zona. Operau în acest fel ca să mențină cordonul intact în întreaga insulă. Se gîndi la mistrețul care trecuse cu atîta ușurință printre ei. Dacă n-avea încotro, cînd vînătorii aveau să se apropie prea mult, avea să atace cordonul cît încă era subțire, să treacă prin el și să fugă înapoi. Dar unde să fugă? Cordonul se va întoarce și va înainta, iar mai devreme sau mai tîrziu va trebui să doarmă și să mănînce, și atunci se va trezi înhățat de ei; vînătoarea se va transforma într-o urmărire de exterminare.
Ce-i rămînea de făcut? Să se cațere într-un pom? Să străpungă cu forța cordonul ca un mistreț? Oricare dintre alegeri era îngrozitoare.
Un strigăt, și inima îi sări în piept. Ralph țîșni, alergă spre marginea oceanului și spre jungla deasă, ca să se ascundă printre liane; rămase o clipă pe loc, cu picioarele tremurînd. Dacă ar fi avut liniște un răstimp, cît să se gîndească!
Apoi din nou, strident și inevitabil, strigătul întrerupt se întinse peste insulă. Auzindu-l, dădu nărăvaș din picioare printre liane și o rupse iar la fugă gîfîind. Se aruncă la pămînt lîngă niște ferigi. Să se urce în pom, sau să atace? Își ținu o clipă suflarea, se șterse la gură și își porunci să fie calm. Sam și Eric se aflau pe undeva în cordon și regretau. Oare? Dar dacă în locul lor l-ar fi întîlnit pe șef sau pe Roger, ducînd moartea în mîini?
Ralph își dădu peste cap părul încurcat și își șterse sudoarea de pe ochiul cu care vedea mai bine. Vorbi tare:
― GîndeÈ™te-te.
Care era cel mai bun lucru de făcut?
Nu-l mai avea pe Piggy care să-i dea sfaturi înțelepte. Nu mai exista o nici adunare solemnă pentru dezbateri și nici demnitatea cochiliei.
― GîndeÈ™te-te!
Se temea mai ales de perdeaua care i se lăsa peste minte, estompînd sentimentul primejdiei, făcînd din el un neisprăvit.
O a treia idee ar fi fost să se ascundă atît de bine, încît cordonul care înainta să treacă pe lîngă el fără să-l descopere.
Își înălță brusc capul de la pămînt și trase cu urechea. Trebuia să fie atent și la un alt zgomot, un mîrîit adînc, ca și cum pădurea însăși s-ar fi supărat pe el, un zgomot întunecat, pe fundalul căruia strigătele întrerupte se schițau și zgîriau ca pe o tablă de gresie. Știa că-l mai auzise, dar nu avea timp să-și amintească unde.
Să străpungă cordonul.
Să se cațere în pom.
Să se ascundă și să-i lase să-l depășească.
La un strigăt mai apropiat, se ridică și porni în pripă, alergînd printre mărăcini. Deodată se trezi în luminiș, exact în același loc și văzu rînjetul de doi metri al craniului care încetase să-și bată joc de fîsia de cer albastru închis și privea ironic perdeaua de fum. Ralph alergă pe sub pomi, înțelegînd de unde provenea mîrîitul pădurii, îl goneau cu ajutorul fumului și insula luase foc. Mai bine să se ascundă decît să se cațăre într-un pom, fiindcă îi rămînea posibilitatea să străpungă cordonul, în cazul cînd îl descopereau.
Atunci, să se ascundă.
Se întrebă dacă un porc mistreț ar fi procedat la fel și se strîmbă în gol. Trebuia să descopere cel mai compact desiș, cea mai întunecoasă groapă de pe insulă, și să se furișeze înăuntru. În timp ce fugea, se uită în jur. Raze și bălți de soare pluteau deasupra lui, iar transpirația îi lucea în dungi pe trupul murdar. Þipetele se auzeau departe și slab.
Găsi în sfîrșit un loc care i se păru potrivit, deși hotărîrea era disperată. Aici, tufișurile și încîlceala lianelor alcătuiau o draperie care reținea toată lumina soarelui. Dedesubt se afla un spațiu înalt de aproape treizeci de centimetri, străpuns pretutindeni de tulpini paralele sau verticale. Dacă se strecura printre ele, putea pătrunde pînă la vreo cinci metri de margine, în cazul că sălbaticilor nu le venea gîndul să se culce la pămînt și să-l caute; chiar și atunci, dacă se ascundea în beznă și avea ghinionul să fie zărit, mai putea să se repeadă la sălbatic, să rupă cordonul și să facă stînga împrejur.
Tîrî prudent bățul după el și își croi drum printre trunchiurile drepte. Ajunse în mijlocul draperiei, se culcă și trase cu urechea.
Ardea un foc mare și răpăitul de tobe pe care și-l închipuise mult în urmă răsună mai aproape. Un foc putea să întreacă un cal în galop? Vedea pămîntul scăldat în soare cam la cincizeci de metri de unde stătea culcat; în timp ce pîndea, fiecare pată de soare clipi spre el. Fenomenul semăna atît de mult cu perdeaua tremurătoare din mintea lui, încît crezu o clipă că petele îi clipeau tot în minte. Fenomenul se intensifică, apoi descrescu, petele se stinseră și o pătură grea de fum se așternu între insulă și soare.
Dacă cineva ar fi cercetat pe sub tufișuri și l-ar fi zărit, nu puteau fi decît Sam și Eric, care s-ar fi prefăcut că nu observaseră nimic și-ar fi tăcut. Își lăsă obrazul pe pămîntul de culoarea ciocolatei, își umezi buzele uscate și închise ochii. Sub tufiș solul vibra foarte ușor; sau poate că era doar un ecou al duduiturilor focului și al urletelor întrerupte, prea joase pentru a mai fi auzite.
Cineva strigă. Ralph își înălță faÈ›a de la pămînt È™i privi în lumina opacă. Se gîndi că sălbaticii trebuie să se fi apropiat È™i inima începu să-i zvîcnească. Să se ascundă, să forÈ›eze cordonul, sau să se caÈ›ere într-un pom ― ce merita să riÈ™te? Nenorocirea era că nu-i rămînea decît o singură alegere.
Focul se apropiase; crăcile mari pocneau în rafale, trunchiurile plesneau în foc. CaraghioÈ™ii! Focul probabil că ajunsese la pomii fructiferi ― ce-aveau să mănînce a doua zi?
Ralph se foi în culcușul strîmt. Nu merita să riște cîtuși de puțin! Ce-i puteau face? Să-l bată? Să-l omoare? Un băț ascuțit la amîndouă capetele.
Strigătele răsunară brusc în apropiere È™i-l făcură să sară în picioare. Văzu un sălbatic vopsit în dungi ieÈ™ind repede dintr-un desiÈ™ verde È™i înaintînd spre perdeaua unde se ascundea el ― un sălbatic înarmat cu o suliță. Ralph își încleÈ™tă degetele în țărînă. Fii gata pentru orice eventualitate.
Ralph își căută sulița pentru apărare, își dădu seama că bățul era ascuțit la amîndouă capetele.
Sălbaticul se opri la cincisprezece metri de el și scoase un strigăt.
Poate că-mi aude inima zvîcnind peste trosnetele focului!
Nu țipa. Fii gata.
Sălbaticul înainta. Nu-l vedea decît de la talie în jos. Zări capătul suliței. Acum îl vedea de la genunchi în jos.
Nu țipa.
Din spatele sălbaticului, din frunzișurile verzi, țîșni o turmă de porci care se năpustiră în pădure. Păsările țipau, șoarecii chițăiau, iar o creatură mică țopăi, se vîrî sub covorul de frunze și scînci.
La cinci metri mai încolo, sălbaticul se opri lîngă desiÈ™ È™i scoase un strigăt. Ralph își ridică genunchii È™i se ghemui. Þinea în mînă bățul ― bățul ascuÈ›it la amîndouă capetele ― bățul care vibra atît de violent, care se făcea cînd lung, cînd scurt, cînd uÈ™or, cînd greu, È™i apoi iar uÈ™or.
Urletul întrerupt se răspîndi de la un țărm la celălalt. Sălbaticul îngenunche la marginea tufișului; în pădurea din spatele lui pîlpîiră lumini. Văzu un genunchi care dărîmă o movilită. Acum apăru și celălalt genunchi. Două mîini. O suliță.
O față.
Sălbaticul scrută întunericul de sub tufiÈ™. Era limpede că vedea lumină într-o parte È™i într-alta, dar nu È™i în mijloc ― acolo era Ralph. ÃŽn mijloc ― o pată de beznă; sălbaticul se schimonosi, încercînd să pătrundă prin beznă.
Secundele se prelungeau. Ralph se uită direct în ochii sălbaticului.
Nu țipa.
Ai să te întorci.
Te-a văzut, își ia măsuri.
Un băț ascuțit.
Ralph scoase un È›ipăt de groază, de mînie È™i de disperare, își îndreptă picioarele, È›ipetele deveniră continue, cu spume la gură. Ralph o rupse la fugă, o zbughi din tufiÈ™uri, se trezi în luminiÈ™, urlă È™i răcni, plin de sînge. Zvîrli suliÈ›a, iar sălbaticul se rostogoli; alÈ›ii însă se îndreptau spre el È›ipînd. Se feri cînd o suliță îi zbură pe alături, apoi fugi iar, în tăcere. Deodată, luminile pîlpîitoare dinaintea lui se contopiră, mugetul pădurii deveni un tunet, iar un desiÈ™ din faÈ›a lui erupse într-o jerbă de flăcări. O apucă la dreapta, alergînd cu o iuÈ›eală disperată; arÈ™iÈ›a pulsa la stînga, iar focul înainta iute ca fluxul. Urletele întrerupte se înălÈ›ară în urma lui È™i se răspîndiră ― o serie de urlete scurte È™i stridente, anunțînd că fusese descoperit. O siluetă ciocolatie răsări în dreapta È™i se retrase. Alergau cu toÈ›ii, urlînd nebuneÈ™te, îi auzea cum înaintează, strivind tufiÈ™urile, iar la stînga răsună tunetul strălucitor È™i fierbinte al focului. Uită de răni, de foame È™i de sete È™i îl cuprinse frica; o frică disperată care prinsese aripi; năvăli prin pădure È™i spre plaja deschisă, înaintea ochilor îi jucau pete care se transformară în cercuri, se lărgiră repede È™i dispărură. SimÈ›ea oboseala, de parcă picioarele n-ar fi fost ale lui, iar urletele întrerupte È™i disperate se strîngeau amenințător într-un semicerc neregulat, aproape închizîndu-l.
Se împiedică de o rădăcină, iar urletul care îl urmărea se înălță și mai mult. Văzu un adăpost izbucnind în flăcări, focul îi linse umărul drept și zări luciul mării. Apoi căzu, se rostogoli neîncetat în nisipul cald și se ghemui cu un braț ridicat pentru a se apăra, gata să-i implore să aibă milă de el.
Se ridică împleticindu-se, așteptînd încordat alte spaime, și înălță privirea spre o șapcă uriașă. Era o șapcă albă, iar deasupra cozorocului verde se zăreau o coroană, o ancoră și un frunziș auriu. Zări o uniformă de pînză albă, epoleți, un revolver și pe tunică un șir de nasturi auriți.
Un ofițer de marină, uimit dar prudent, stătea pe nisip și se uita în jos la Ralph. Pe plajă, în spatele lui, aștepta o ambarcațiune cu prora ridicată și ținută de doi marinari, în spate, un altul era înarmat cu un pistol-mitralieră.
Urletele întrerupte slăbiră și se pierdură.
Ofițerul se uită nedumerit la Ralph, apoi își luă mîna de pe tocul revolverului.
― Hei.
Ușor jenat, dîndu-și seama cît era de murdar, Ralph îi răspunse timid:
― Da.
Ofițerul dădu din cap, ca și cum i s-ar fi răspuns la o întrebare.
― Nu există nici un adult... nici un adult printre voi?
Ralph clătină tăcut din cap. Se răsuci puțin pe nisip. Un semicerc de băiețași, cu trupurile vopsite în dungi de argilă colorată, cu bețe ascuțite în mînă, aștepta pe plajă fără să scoată vreun cuvînt.
― Vă distraÈ›i È™i vînaÈ›i, zise ofiÈ›erul.
Focul ajunse la cocotierii de lîngă plajă și îi înghiți zgomotos. O flacără aparent izolată sări ca un acrobat și linse capetele palmierilor de pe platformă. Cerul se înnegrise.
Ofițerul îi zîmbi prietenos lui Ralph.
― V-am văzut fumul. Ce făceaÈ›i? V-aÈ›i apucat de război sau ce?
Ralph dădu din cap.
Ofițerul cercetă mica sperietoare dinaintea lui. Băiatul avea nevoie să facă baie, să se tundă, să se șteargă la nas și să fie uns cu alifii.
― N-a murit nimeni, sper? E vreun mort?
― Doar doi. Și au dispărut.
Ofițerul se aplecă și îl privi atent pe Ralph.
― Doi? Omorîți?
Ralph dădu încă o dată din cap. În spatele lui, întreaga insulă se zguduia din cauza focului. Ofițerul își dădea seama de obicei cînd cineva spune adevărul. Fluieră încet.
Alți băieți se apropiau, niște țînci cafenii, cu burțile umflate, ca niște mici sălbatici. Unul se apropie de ofițer, ridică fruntea și-l privi.
― Eu sînt... eu sînt...
Dar nu mai scoase un cuvînt. Percival Wemys Madison căută în minte încântarea care se ștersese cu totul.
Ofițerul se întoarse spre Ralph.
― O să vă luăm cu noi. Cîți sînteÈ›i?
Ralph clătină din cap. Ofițerul se uită peste el la grupul de băieți vopsiți.
― Cine-i È™eful?
― Eu! răspunse Ralph tare.
Un băiețel avînd pe cap o șapcă neagră zdrențuită, de-a dreptul extraordinară pe părul roșu, iar la brîu rămășițele unor ochelari, păși înainte, apoi se răzgîndi și rămase nemișcat.
― V-am văzut fumul. Și nu È™tii cîți sînteÈ›i?
― Nu, domnule comandor.
― Mi-aÈ™ fi închipuit, spuse ofiÈ›erul, în timp ce își imagina cercetarea care-l aÈ™tepta, mi-aÈ™ fi închipuit că un grup de băieÈ›i englezi ― sînteÈ›i toÈ›i englezi, nu? ― sînt în stare să facă o figură mai onorabilă decît asta, adică...
― AÈ™a a fost la început, zise Ralph, mai înainte ca lucrurile... Pe atunci eram strîns legaÈ›i..., continuă el È™i se opri.
Ofițerul dădu din cap încurajator.
― Știu. Grozav spectacol. Ca în Insula Coralilor.
Ralph îl privi tăcut. O clipă îi trecu rapid prin minte viziunea splendorii stranii care invadase odinioară plaja. Insula se calcinase ― Simon murise ― iar Jack... ÃŽl podidiră lacrimile È™i îl zgîlțîiră hohote de plîns. Pentru prima oară de cînd se afla pe insulă, se lăsă pradă lor; tremura sub o durere copleÈ™itoare, care părea că-i îndoaie tot trupul. Vocea i se ridică pe sub fumul negru, în faÈ›a insulei ce se consuma în flăcări; molipsiÈ›i de lacrimile lui, ceilalÈ›i copii mici începură È™i ei să tremure È™i să plîngă în hohote. Iar în mijlocul lor, Ralph, nespălat pe trup, cu părul încîlcit, murdar la nas, plîngea sfîrÈ™itul nevinovăției, bezna inimii omeneÈ™ti È™i rostogolirea prin aer a adevăratului, a înÈ›eleptului său prieten Piggy.
Ofițerul, înconjurat de zgomote, se emoționă și el și se simți prost. Se îndepărtă pentru a le da timp să-și revină și așteptă, cu privirea pironită pe crucișătorul elegant din depărtare.
(LORD OF THE FLIES, 1954)