Cele mai năstrușnice pătărănii, unchiul Fedea, le pățea când se ducea pe jos la iarmarocul din Sighet, unde în fiecare miercuri vindea ouă, smântână și lapte de capră.
Astfel într-o dimineață, unchiul Fedea plecă din Fedorivna spre Sighet cu noaptea în cap. Nici cucoșii nu cucuricaseră încă, iar el deja țopăia-tropăia cu desga în spinare spre iarmaroc.
Afară... întuneric de puteai să-ți bagi degetele în ochi, iar pe deasupra începuse și o ploaie deasă, măruntă, mocănească însoțită de un vânt destul de rece care îți bătea drept în față. Însă pe unchiul Fedea nimic nu-l putea opri din drumul său.
Mergea șopotind «Tatăl nostru» și «Crezul», întrerupându-le din când în când cu câte un «’tuți paștele mătii de piatră!...» sau «Crucea mătii de groapă!...», căci cel mai scurt drum spre Sighet era plin de pietre și gropi, dar în schimb, în două ore de mers cătănesc ajungeai la iarmaroc.
Mergând cătănește, cu rugăciunile în gând și cu înjurăturile pe buze, cam după vreo oră de mers, unchiul Fedea se gândi să se odihnească un pic și să tragă o țigară...
– Dracu să-i ia de desagi că grei mai sunt! Oi hodini o țăr’ șo-i duhăni o țigare –bodogăni supărat unchieșul și punând desagii jos încercă să-și aprindă cu un chibrit țigara. Însă vântul șugubăț se ținea de boroboațe și îi tot stingea chibritul.
– Măi, măi... eu mintenaș ’oi rămânea fără schindoarță, nu-i bugât că am sfeterisit-o de sub nasul Măriei ș-amu când s-o trezi s-o năpusti sărăcana prin vecini după scăpărărtoare – mogorogea în continuare unchiul Fedea, întorcându-se cu spatele spre vânt. – No așe da! – se bucură de reușită și trase cu sete din țigară, apoi punând desagii pe umeri porni înainte, ba rugânduse, ba înjurând, după starea drumului.
Până și vântul încetase să-l necăjescă, ba chiar începuse să-l ajute, suflându-i în spate îi umflă cămașa și-l impinse ca pe o corabie cu pânze.
– No așe da, să tot meri! – se bucură unchiul Fedea.
Cam peste altă oră de mers, când unchiul Fedea bănuia că se apropie de iarmaroc, căci deja se crăpa de ziuă, hotărî să se mai odihnească un pic.
Puse desagii jos, își îndreptă spatele se uită în jur și spuse mirat:
– Bată-l norocu’ să-l bată de Sighet, că tare mult mai seamănă cu Fedorivna!