agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2246 .



Gata de culcare, copii?
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [D-na Gheo ]

2010-11-16  | [This text should be read in romana]    | 



Gata de culcare, copii?

Cum? Deja mă așteptați să vă spun povestea cu Șoricelul Þic care-și moaie codița în călimara cu cerneală și scrie poeziile “Chiț! Chiț!”?
Sau povestea despre Motanul Tom care în fiecare seară se așază în fotoliul din camera mea și-și notează în jurnalul lui personal întâmplările de peste zi și tot ce gândește el despre ele.
Probabil vreți să știți și despre Veverița Saul care zilnic vine cu câte o nouă piesă de teatru, pe care o joacă în grădină, asistată de copiii din cartier.
N-o să credeți dar există și o poveste despre două vrăbiuțe,Vira si Riva, care compun cântecele “Do re mi…” În fiecare dimineață pe crengile mărului din grădina mea găsesc câte o partitură cu câte un cântecel-ciripel.
Însă trebuie să vă spun despre Porumbelul Gulaș neapărat! El este jurnalistul ziarului “Zbor” și tare frumos le mai încondeiază. Așa că datorită lui, dimineața, la cafea, întotdeuna citesc ultimele știri din cartier.
Mai curând chiar am aflat din ziarul lui Gulaș că a mai apărut un scriitor. Îl cheamă Bozi. Este câinele vecinilor mei și scrie întâmplări de vânătoare. Da. El este un câine de vânatoare. Trebuie să fie tare curajos!
Să nu credeți că am terminat. Ați auzit de povestea ciocănitoarei care s-a făcut tipografiță și îl ajută pe Gulaș la tipărit ziarul? Nu? Eu am auzit și o cheamă Tip-Cioc. Datorită ei ziarul este tare frumos tipărit.
Și mai este o poveste. Numai o clipă. Să-mi aduc aminte. Nu știu de ce mereu le uit numele la astea două păsărele. Și sunt atât de frumoase! Oh, da. Este povestea despre doi măcălendri. Au gâtul și pieptul roșii-gălbui. Rob și Bor, că așa îi cheamă, sunt pictori și, toată vara, pictează flori. Tabloul “Panseluța” din bucătăria mea de ei este pictat.
Mai mai să uit să vă spun că la noi, în orașul nostru mic, mai este un motan, Motanul Cor, bibliotecarul. Are o pasiune deosebită pentru cărți. Dacă ați vedea ce ordonată este biblioteca noastră publică! Iar dacă întrebi de vreo carte, Motanul Cor se duce imediat la raft, fără să ezite, ți-o aduce și-ți urează “lectură plăcută”.
Datorită lui am citit o poveste tare frumoasă despre Uliul cel blajin, care, cum zbura el deasupra unei curți de găini și rațe, a hotărât așa deodată că nu o să le mai vâneze. S-a așezat pe un stâlp și nu-și mai lua ochii de la ograda de păsări. S-a dus apoi la mama lui și i-a spus că el vrea să fie prieten cu găina care face cotcodac și cu rața care face mac-mac. Și așa a devenit Uliul cel blajin profesor de fonetică. Era tare sensibil la sunete.
Credeați că am uitat de povestea cu Papagalul Gal? Nu. Cum să uit de el? El este cel care păstrează tot ce se scrie , se compune și se picteaza în dublu exemplar, chiar și fonetica Uliului cel blajin. El este arhiva noastră. O dată Vrăbiuțele Vira și Riva au pierdut o partitură, iar Gal le-a ajutat cu copia, și așa concertul dat în cinstea artiștilor din orășelul nostru a putut să aibe loc în grădina mea.
Știți ceva, dragi copii, dacă între timp vă aduceți aminte și voi de alte povești să mi le spuneți și mie. Vin acuși înapoi.

Noapte bună, copii!


Gata de culcare, Crișan?

-Nu sunt gata, pentru că… vreau să știu și eu de ce tramvaiele trebuie să urmeze mereu șinele? Eu nu înțeleg…
-Când eram ca tine, mică, și eu îmi puneam aceeași întrebare.
Bunicului meu îi plăceau tare mult tramvaiele, autobuzele, trenurile și avioanele. Și pentru că noi trăiam într-un orășel mic, unde nu aveam nici gară pentru trenuri nici aeroport pentru avioane, bunicul mergea deseori la marginea orașului, unde se afla depoul pentru tramvaie și autobuze. Era bucuria lui să se plimbe printre ele și să le vorbească.
Într-o zi de toamnă, bunicul m-a luat și pe mine la depou. Acolo am văzut zeci de tramvaie galbene și zeci de autobuze roșii. Ce m-a impresionat însă cel mai mult a fost liniștea din depou. Nu-mi venea a crede că ele, tramvaiele și autobuzele, care fac așa o gălăgie pe străzi, erau așa de cuminți aici.
Dar cum ne uitam noi la ele, numai ce vedem că un tramvai galben, mai mic ca celelalte, își deschide geamul din stânga și îi face semn cu farul autobuzului de lângă el, și el tot mic.
- Dragă autobuzule, de mult tot vreau să te întreb ceva ce mă frământă. Cum se face că tu poți merge pe unde vrei pe stradă, iar eu trebuie mereu să urmez șinele astea tari de metal?
- Vezi tu, tramvaiule, noi doi avem roți diferite: ale mele sunt de cauciuc, ale tale sunt din metal ca și șinele…
- Da. Dar tot roți sunt. Ar trebui și eu să pot merge pe unde vreau, nu numai tu. Întotdeauna încerc să mă port frumos, adică să nu-i zdruncin pe călători, ca să pot într-o zi umbla și eu pe partea străzii unde sunt, primăvara, lalele iar vara, trandafiri…. Apoi aș vrea și eu să mă mișc mai în voie…
-Dar vezi tu, tramvaiule…
-Poate mă ajuți tu să ies măcar o data de pe șinele astea. Nici nu-ți poț imagina ce strâmte și reci sunt…. și pretențioase. Știi tu cum mă strâng când trebuie s-o iau la stânga sau la dreapta? Parcă n-aș ști drumul. Sunt eu mic, dar știu multe. Dar spune, vrei să mă ajuți?
- Cum adică să te ajut? Și eu sunt mic….și apoi nu știu cum aș putea să te fac să mergi fără șine….
- Hai să încercăm! Uite mă sprijin de tine și …
- Stai numai să-mi pornesc motorul.
- Vrei sa ma ajuți? Ce bine! Tu, autobuzule, chiar că ești un prieten adevărat.
Atunci, numai ce-l vedem pe autobuz că se apropie de tramvai, îl ia cu el, după care îl împinge puțin și-i dă drumul pe stradă. A mers el Tramvaiul cel Mic un timp, după care s-a înclinat așa de tare, încât sigur ar fi căzut , dacă n-ar fi fost acolo prietenul lui, Autobuzul cel Mic, să-l sprijine.
- Vezi, dragă tramvaiule, tu nu ai roți pentru stradă. Îmi pare rău, dar va trebui să te folosești toata viata de șinele metalice.
- Cred că ai mare dreptate, autobuzule: roțile ne fac să fim așa de diferiți. Îți mulțumesc, oricum, că ai încercat. Dar să știi că tot m-am bucurat de câteva clipe de libertate. Te superi dacă te rog să mai încercăm o dată și mâine seară?
-Nu. Defel. Poate data viitoare reușim să mergem mai mult…
Și uite așa, în fiecare seară, înainte de culcare, Autobuzul cel Mic îl ajută pe Tramvaiul cel Mic să meargă pentru câteva clipe fără șine, iar Tramvaiul cel Mic e așa de fericit, că în timpul zilei nici nu mai simte cât de reci și strâmte sunt șinele metalice.
Știți, dragi copii, că de atunci, eu și bunicul am început să-i aducem Tramvaiului cel Mic lalele, primăvara, iar vara, trandafiri, și întotdeauna Tramvaiul cel Mic le împarte cu Autobuzul cel Mic.

Noapte bună, Crișan!


.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!