Chiar atunci când el se simțea mai bine, în liniștea splendidei sale vile, în zi obișnuită de lucru, domnul primar este agresat la telefon de o voce anonimă:
- Mă primar nemernic! Mă nenorocitule, știi tu că nu am nici ce mânca? Știi tu că mi-a trecut și perioada de șomaj și nu găsesc un loc de muncă? Vin sărbătorile de Paște, frigiderul e gol, iar mielul a „rupt-o” peste graniță...
O înjurătură năprasnică îl face să se clatine pe picioare. Abia se poate abține să nu răspundă în aceeași manieră, dar obrazul său de funcționar public îl obligă la o minimă decență, așa că se abține, cu mare efort, însă. Îi venea să-i spună, totuși, că munca și numai munca îi poate umple frigiderul, iar în urechi îi răsună, ca scoborând din Biblie, vorbele unui înalt funcționar al statului: „Ridicați-vă, voi, cei ce ați lenevit și munciți, căci răsplata voastră va fi bunăstarea!”.

„Lovite-ar trăznetul!, suduie soția primarului, peste poate de inflamată. Că de când cu politica, nu tu casă, nu tu familie, nu tu nevastă... Duce-te-ai și te-ai tot duce!... La Cuca Măcăii, mă, că la mine n-ai ce căuta!”, blestema, mai mult pentru sine, femeia.

- Lumea este condusă de bărbați și arată cum arată: rău, adică. Lumea condusă de femei ar arăta bine, dacă nu foarte bine; ar fi pace, iar femeile, fericite și ... grase! Ha, ha, ha!..., glumește, cum nu-i stă în fire, Nimeni. Cei lipsiți de simțul umorului sigur o să mă eticheteze drept misogin...
- Familia e condusă de bărbat; dar atunci când femeia nu e acasă, se amuză și Cineva.

- Prețurile au luat-o razna, îi aruncă pe nerăsuflate necunoscutul. Șantajul e în floare, dosare ca pe vremea comuniștilor. Interlopii..., mari afaceriști. Până și cei care, mai ieri, vindeau semințe de floarea-soarelui, la colț de stradă, se lăfăie în palate cu turnulețe și întorc astăzi banii cu lopata. Iar noi, oameni cinstiți, buni doar ca animale de muncă, acum nici măcar pentru atât nu mai suntem buni!, urlă necunoscutul și îl alintă pe domnul primar de mamă și nevastă, încât acesta roșește din creștet până în călcâie.
- Dom'le, ce vină port eu?, răbufnește alesul urbei, sensibilizat peste poate de imprecații, căci nu înțelegea cine e și ce vrea individul. Eu sunt un simplu funcționar public...
- Ãștia de-alde voi i-ați lingușit pe „foștii”. Iar acum, în democrație, continuați cu „actualii”. Și vă mai spuneți și democrați, sau cum mama dracu’ v-ați mai botezat!
- Tot nu pricep, ce vină am eu?, zbiară primarele, disperat.
- A, voi nu sunteți responsabili, pupători de dos ai Puterii! ... Nu sunteți vinovați, nici corupți, nici hoți. Vinovat e poporul că nu muncește!...

„Bateria la baie defectă de o săptămână și nu se atinge de ea... Scutura-te-ar frigurile în zi de vară! ... Butelia e pe ducă iar lui nici că-i pasă... Plesni-ți-ar tunul căpățâna aia boată!”, suduie, în barbă, doamna primar...

- Bărbații își trăiesc viața după reguli făcute de femei, consideră Nimeni. Doar în aparență ei conduc lumea, căci, din umbră, lumea e condusă de femei. Știți doar, unei femei îi șade mai bine în umbră și la umbră, soție sau amantă a unui mascul politic... Fostul primar, Amorel, la cei șaptezeci de ani ai săi nu și-a luat de soție o fătucă de treizeci?! Toana, parcă o cheamă, Tonica... Un cuplu ideal... Vă mai amintiți când Amorel a căzut într-un canal de și-a rupt pantalonii. Tânăra soție s-a arătat tare îngrijorată de starea lui: "Deci, nu mai pot de nervi! Dacă puteți să credeți așa ceva, azi, Amorel a căzut în canal... credeam că anul ăsta am scăpat de ghinion, dar văd că nu... ce e bine e că nu și-a rupt nimic, doar pantalonii Versace... și îl doare piciorul, îmi vine să plâng și să râd în același timp!", iar în vară, fostul primar, destul de vioi pentru vârsta dumnealui, a fost transportat de urgență la spital, după ce a căzut în baie și și-a rupt coastele. Tonica a dat lămuririle necesare: „Se afla într-un apartament închiriat pe litoralul românesc, când a alunecat pe un covoraș din baie și a căzut, lovindu-se cu spatele de o bordură de ciment”.

„ Nu trebuie să-i privim pe români ca pe un popor de academicieni. Avem târfe, bețivi, puturoși, cât vreți. Știți ce înseamnă puturoși, nu? Leneși ”, erau vorbele unui demnitar slobod la gură. Și: „ Cum poți să faci un stat social dacă economia, și scuzați-mă că o spun, chiar poporul are performanțe limitate? Muncim opt ore, când vom învăța să nu mai lăsăm trei milioane de hectare nemuncite? Că nu vin miniștri să are pământul, nici să-l cultive. Când vom învăța că decât să stau la cârciuma satului, mai bine bag plugul în hectarul și jumătate din spatele casei? Trebuie să ne hotărâm să fim performanți”, erau vorbele Președintelui; firește că la toate acestea făcea referire necunoscutul, dar își vărsa focul pe aproapele său: pe el, primarul!

„Becurile în hol explodează... Toate, în casă, pocnesc, toate scârțâie, iar el numai cu politica... Mânca-te-ar câinii vagabonzi!...Vasele să le spălăm pe rând, că suntem egali. Cămașa să și-o calce singur, că eu nu-i sunt servitoare... După el, femeia trebuie să gătească în fiecare zi, să spele, să calce, să pună mâncarea în farfurie... Iar când el nu are chef, femeia să mai bată și câte un cui, să mai schimbe, acolo, o garnitură, că nu-i cade mâna”...

- Nici soțul nu s-a lăsat mai prejos, flecărește Nimeni, când, în loc să-și apere soția că s-ar fi îmbătat într-un club, Amorel a descris faptul cu lux de amănunte: "Era cu mine în club, eu am încercat s-o iau în brațe, s-o duc și n-am putut, am târât-o până la mașină. Am târât-o, abia am dus-o. Nu am putut s-o ridic și atunci am tras de ea. A fost mai greu acasă, că nu mergea liftul și am cărat-o pe scări. La etajul doi stăm, dar nu mai puteam, eram transpirat tot". "Cine mă cunoaște știe că eu nu beau alcool. N-am voie să beau, n-am voie să mănânc, n-am voie să aia..., asta e. Era ziua unui prieten, într-adevăr am băut, dar n-am fost varză. Puțin alcool te relaxează, dar eu nu beau niciodată să nu mai știu de mine. Chiar mi-ar plăcea. Înainte, se spunea că fetele găteau ca mama, acum că beau ca tata. Noi primim sticle de vin și nu am cu cine să beau. Eu din două pahare de șampanie mă amețesc, dar, culmea, mi-au luat carnetul pentru băutură. M-au prins. Nu-mi place decât șampania sau vinul", a spus, pentru „Cancan”, Tonica.

Își mai zice soția primarului: „Când vine de la serviciu, dacă nu epuizat, atunci obosit, are pretenția să i se pună masa, să fie spălat pe picioare, băgat în pijama și, în fine, sub plapumă. Cică, femeia să arate că își iubește soțul! Ha! Parșivul! Știți ce și-a spus Dumnezeu după ce a creat bărbatul?! A exclamat, dezamăgit: Hmm! Sigur puteam să fac ceva mai bun!”

- Lumea, filozofează Nimeni, în concepția lui Heraclit, este constituită din contrarii, iar lupta dintre contrarii este motorul dezvoltării. Așadar, totul în lumea asta ni se prezintă sub forma contrariilor, bine și rău, lumină și întuneric, adevăr și minciună, bărbat și femeie... Dar, dacă primele se exclud unul pe altul, bărbatul și femeia pot exista simultan și se întregesc...
- Până la excludere, adăugă Cineva, râzând cu poftă... Ha, ha...
- În ziua de azi, intervine AltCineva, nu mai putem delimita strict activitățile ce țin de femeie de cele care țin de bărbat. Ironic: Într-o familie, bărbatul trebuie să facă lucrurile mai grele. De pildă, la piață el trebuie să care sacoșele chiar dacă are ambele mâini ocupate cu alte obiecte... E mai puternic, așa că poate să dea și cu aspiratorul în timp ce bate covoarele... Și tot așa...

- Poporul munceeește, mă!, țipă necunoscutul. Dar bani nu sunt pentru că merg la clientela voastră. Cu ce să muncească oamenii pământul?, nu te întrebi?, de unde bani de semințe, îngrășăminte, că toate astea costă! Pământul ăla din spatele casei cu ce să îl ari, cu unghiile? E ușor să acuzi, mai greu e să găsești soluții...
- Domnule, vă rog, eu am candidat ca independent, eu nu fac parte din niciun partid..., se jeluiește primarul.
- Cu atât mai mult! Nu te-am văzut să iei poziție și nici pe alții ca tine. În schimb, puneți biruri pe bieții cetățeni, ca în feudalism! Taxă de parcare, taxă de înmormântare, taxă pentru aerul îmbâcsit pe care îl respirăm! Nu vă e, mă, rușine? Nu vă dați seama cât de penibili sunteți? Vânduților! mai pronunță câteva cuvinte de ocară, apoi necunoscutul închise telefonul.

- La țară, fraților, femeile nu merg în fața bărbatului și nu stau la masă cu soții, îi servesc doar, zice AltCineva. Știu pe unul care mânca singur, la masa înaltă, pe patru picioare, iar soția, după ce-l servea, mânca și ea la măsuța joasă, cu trei picioare, de lângă soba de gătit.
- Dăruiești fericire, primești fericire; dăruiești iubire, primești, la rându-ți, iubire; din păcate, însă, e din ce în ce mai puțină iubire, din ce în ce mai puțină fericire!, își slobozește Cineva gândurile. O vorbă de-a noastră zice că nevasta ideală e o doamnă pe stradă, o bună gospodină în casă și o amantă desăvârșită în dormitor. Apoi, ca o glumă: Tot așa putem spune că bărbatul ideal este acela care iese cu o doamnă pe stradă, ține o gospodină la casă și își aduce o amantă desăvârșită în dormitor... Nu-i așa c-am zis-o pe-a bună?!
- Domnilor, serios vorbind, zice AltCineva, în stilu-i preferat, femeile simt nevoia să-și exprime gândurile cu voce tare; de aceea, ele par pisăloage. În consecință, bine ar face să tacă! Ha, ha...
- Nici chiar așa, conchide Nimeni. Serios vorbind, femeile își doresc să fie luate în considerație, să fie lăudate, înțelese, respectate. Și, mai cu seamă, să fie iubite!

Primarul rămâne lângă telefon, abătut.
- Ce e, dragă, cu tine?, îl întreabă soția când îl vede. Cine a fost?
- Un fitecine. Lipsit de bune maniere.
- Ce vroia?
- M-a jignit. Mi-a zis că sunt vândut, că nu-i reprezint pe cei care m-au ales, că fac jocul puterii. Că puțini politicieni știu care e rostul oamenilor pe pământ.
- Pentru atâta lucru ești tu necăjit?! Uite, eu care am motive serioase, mă mai necăjesc, dar îmi și trece...
- M-a și înjurat. Auzi, tu! De mamă și de...
- De nevastă.
- ...da, da, de nevastă.
- Ce să faci?! Să se descarce, omul blestemă. Înjură în stânga și în dreapta. Chiar dacă nu e creștinește, e sănătos. Și eu fac la fel, atunci când mă superi tu!