Noaptea se înfățișa triumfătoare în toată splendoarea vrăjii sale fermecătoare. Luna, alături de stelele ce o asistau dansând agale, trona părtașă la tot ce urma să se întâmple. Era o noapte simplă și liniștită a echinocțiului de toamnă. Vântul răcoros pătrundea încet prin fereastra întredeschisă a camerei luminată doar de vreo șase lumânări poziționate în puncte esențiale transcenderii în lumi paralele.
Stăpân pe sine și foarte hotărât în urma celor două încercări eșuate din trecut, în care se răzgândise asupra acestor pași importanți, se duse la baie și dădu drumu la apa caldă pentru a umple cada. Era pregătit în totalitate asupra ritualului ce-l avea de săvârșit, deși fusese măcinat în ultimile zile de pregătirea spirituală necesară îndeplinirii acestuia. Se afla doar în compania câinelui său de suflet – un cocker cu blană neagră foarte agil și gata oricând a-i sări în ajutor. Îl crescuse de când era cât pumnul permițându-și a-i face toate mofturile după care animalul tânjea. Era foarte atașat de acesta, uneori folosindu-l și la alte îndeletniciri ezoterice. De această dată însă nu avea nevoie decât de prezența acestuia nevinovată, fără nici un fel de intervenție. Vorbi cu el și îi zise:
- Ares, vin-o aici băiete!
Bătând de două ori cu palma ușor pe perna din pat, câinele înțelese și sări ascultător în locul indicat, lăsându-se mângâiat de stăpânul său.
- Să fii cuminte, dap? Șezi. Eu, o să am ceva de făcut iar tu trebuie să nu-ți faci griji în privința mea.
Câinele îi răspunse cu un lătrat ce-l făcu să zâmbească pe stăpân că-i înțelesese mesajul. Se tolăni pe pernă cu capul trântit pe lăbuțe, privind în jur și iscodind cu ochii săi de un negru sclipitor.
Așeză altarul din lemn în partea stângă a camerei orientat către vest. Îl înveli cu o pânză de mătase neagră ce avea desenată o pentagramă roșie, apoi începu a înșira în ordine obiectele de cult necesare. Se uită la ceas, era aproape ora unsprezece.
- “Am timp suficient” , își zise acesta în gând.
Ce mândru era de el când așeză și lumânarea neagră pe mijlocul altarului. Însuși el o făcuse cu câteva zile înainte pe când afumase apartamentul, deschizând toate geamurile și ușile pentru ca mirosul să părăsească locuința. Se trezise chiar și cu o vecină ce-și căuta haotic mâța pierdută pe casa scării. Se oprise în dreptul ușii pentru a-l bate la cap cu aiurelile ei despre mirosul iscat. O femeie asemeni și celorlalți oameni ce nu puteau înțelege anumite lucruri. Nu o băgă în seamă prea mult și o lăsă să cânte singură.
Poziționă în partea dreaptă pumnalul cu două tăișuri, lucrat manual, tot de el. Iubea forma de flacără ce i-o dăduse lamei și deasemenea cele trei alfabete încrustate pe el. Era timpul să meargă a se purifica prin baia fierbinte ce-l aștepta cu aburi răsfirați în aer. Aruncă un ochi pe altar, toate erau la locul lor: suportul pentru bețigașele parfumate, pergamentul alb, pana de porumbel, cerneala negră, athame-ul cu două tăișuri, lumânarea neagră, vasul de inox pentru arderi, chibriturile și un pentaclu de pământ.
Se duse în baie aprinzând cele două lumânări de pe marginea căzii apoi se cufundă în apa fierbinte. Se îmbăie și când termină deja era fresh. Liniștea domnea în toată casa, o atmosferă propice dealtfel în această zi de luni – ziua specială a celui Atotputernic de dincolo. Se șterse cu prosopul, apoi consacră și exorciză prin formulele specifice hainele negre ce trebuiau purtate, apoi le îmbracă ușor. Se simțea minunat. Păși în dormitor unde fu întâmpinat de luminile săltărețe ale lumânărilor ce ardeau. Umbrele emanate de acestea pe pereți erau asemeni unui public de departe spectator. Îi crescu inima de bucurie. Pășind alene, ajunse în dreptul altarului, unde stând în poziție de lotus medită câteva minute. Deschise ochii, luă marker-ul roșu de sub altar și desenă sigiliul luciferian într-un colț al suportului de bețigașe parfumate. Un suport în formă de coșciug cu destule găurele pentru aerisire. Îl fascinase enorm de mult când îl văzuse în magazinul acela, de aceea nici nu stătuse pe gânduri asupra prețului ridicat și-l cumpără numaidecât. Era momentul să purceadă la ritualul în sine. Mirosul lemnului de santal al bețigașelor parfumate inundă încăperea. Aprinse lumânarea neagră, care sfârâi la întâlnirea cu flacăra chibritului și la lumina acesteia, înmuind pana in călimara cu cerneală, se apucă să scrie incantația jurământului. Scria de zor, flacăra lumânării negre unduindu-se agale crescând și coborând în intensitate parcă aplaudându-l. Avea ceva emoții și-și dorea cu ardoare să fie primit, știa că numai o singură dată poate face această dedicare.
Terminase de scris, se semnă cu sângele propriu, înțepându-se cu athameul în buricul degetul arătător al mâinii stângi. Considerând că nu este de ajuns se mai înțepă de câteva ori storcând picătură după picătură lăsându-le să cadă iute pe pergament. Deși îl durea un pic, nu-i păsa, oricum îi va trece destul de repede. Lumânarea era aproape pe terminate, recită cu voce tare ce scrisese și ținând de un colț pergamentul completat, îl aruncă în flacăra mistuitoare a lumânării. Mare îi fu surprinderea când observă că aceasta arsese în totalitate foarte repede. Abia dacă avu timp să o arunce în vasul de ardere. Rămase cu mica bucată de hârtie nearsă de care se sprijiniră degetele sale. Zâmbea diabolic, o aruncă și pe aceasta alături de cenușa din vas. Prima etapă o trecuse cu brio. Rămase privind agale cum lumânarea ușor ușor începe a se stinge de la sine. Avu impresia că distinge în fumul aromat al bețigașelor doi ochi roșii ce se pierdură într-o secunda în atmosferă. Urma acum ultima parte, cea pe care o avea de săvârșit afară în natură.
Se ridică în picioare, simțind cum toată frica și temerile adunate în toată viața sa se stinseră asemeni unei bătăi din degete. Era de acum frate cu întunericul. Se îmbrăcă numaidecât în haine de stradă. Luă rămășițele ritualului împachetându-le în hârtie. Ieși pe ușa apartamentului, prins cu încătușarea unui sentiment al puterii și al unei voințe nemărginite ce-i izvora din inimă.
Acum rătăcea pe străzile orașului îndreptându-se cu pași grăbiți către parcul din apropiere. Îi trebuia un loc retras unde să îngroape ceara lumânării consumate și cenușa rezultată din pergamentul ars. Din loc în loc mai zărea îndrăgostiți pe bănci ce uitaseră noțiunea timpului, giugiulindu-se în voie. Îl neliniștea în sinea sa căci și la aceste ore pe străzi lumea nu avea somn. Nu se împacientă datorită voinței interioare și își văzu mai departe de drum. Era doisprezece fără un sfert când traversă podul spre insulița întunecată din mijlocul parcului. Putea distinge foarte bine împrejurimile și întunericul pentru el era asemeni zilelor luminate în voie. Nu era surprins de acest lucru căci în viitorul apropiat avea de primit mult mai multe daruri pe care unii le-ar putea numi paranormale. Jumuli iute iarba de deasupra pământului moale, apoi cu mâinile goale săpă o gropiță în care răsturnă conținutul pachetului de hârtie. Înainte de a o astupa rosti cu voce tare:
- Așa să fie!
La nici două secunde după ce termină de glăsuit, dintr-unul din tufișuri fu aruncat un obiect către el. Se sperie tresărind un pic, dar își reveni destul de repede. Stătea nemișcat și gândea ceva în mintea sa.
- Cine-i acolo? Arată-te la față sau vin după tine!
Nimic, nici un răspuns și nici o mișcare. Toate lucrurile erau normale în acest moment. Un singur sunet al unei păsări undeva departe se putu auzi șuierând în noapte. Se duse înspre tufișuri cu hotărâre și un pic de îndârjire. Nu era nimeni. Amintindu-și de obiectul ce fusese aruncat de nicăieri cercetă împrejurimile și-l putu zări nu departe de locul gropiței sale. O piatră cu o formă ciudata, conică chiar și de o culoare cafeniu roșiatică. Frumos poziționată în picioare îl atrăgea hipnotic spre ea. Se duse, o luă în mâini. Îi putea simți fierbințeala, ardea cumva în interiorul ei ceva. O studie un pic atent și observă un simbol încrustat pe spatele acesteia. Înțelese exact cu ce avea de-a face, știa că de acum nu mai este cale de întoarcere și nici nu-și dorea acest lucru. O băgă în buzunar și porni fericit spre casă.
La ieșirea din parc orologiul din intersecție tocmai bătea de miezul nopții. Se încadrase perfect în timp săvârșind cu bine dedicarea. Radia de energie iar ochii prinseră un contur ciudat în simțiri.