În luna mai 1951 s-au organizat diferite manifestări consacrate comemorării a 30 de ani de la înființarea Partidului Comunist din România. În Capitală, la Școala Elementară "Pavel Morozov" a avut loc un simpozion urmat de o "masă rotundă" prelungită după miezul nopții.
"Discuțiile" s-au ținut în cantina școlii, o clădire din cărămidă tencuită numai la interior, ridicată la repezeală în timpul vacanței de vară din anul precedent. Mesele - lungi, din lemn nelăcuit, acoperite cu cearșafuri găurite sau rupte pe ici pe colo, parcă de pisici în călduri; în loc de scaune - doar bănci acoperite cu pături albastre, presărate cu rosături avansate și zone mâncate de molii, ca ciuruite de gloanțe, accentuând senzația că provin din cele date la reformă de către o garnizoană; podele – din scânduri groase, cândva roșii, doar în dreptul nodurilor la grosimea inițială; sticle de un litru goale distribuite alandala peste tot, alături de sifoane cu pârghiile de apăsare rupte parțial; decorul unui praznic de oameni săraci, după oficierea unui parastas, în contrast izbitor cu râsetele comesenilor.
Mai rămăseseră doar trei, cei mai rezistenți la diferite licori de "ducă-se pe gât". Cel mai agitat a fost Herodat Tembilescu, profesor de istorie, singurul reprezentant al gazdelor, un om micuț, cu gât lung și subțire, mărul lui Adam proeminent, voce subțire, de menestrel, ochii placizi. Vis-à-vis, în poziție adversă, se așezase Gogu Grămadă, activist de partid în raionul "Tudor Vladimirescu", un bărbat înalt, ușor cocoșat, cu nas prea lung, întors în jos din cauza greutății, voce gravă, privire de vultur. În capul mesei – un bărbat cu burtă de parvenit, sprâncene căzute peste ochi, voce guturală, ca din butoi cu doagele parțial depărtate unele de altele, singurul blond din grup, cu numele Șolom Abramovici Nahumov, fiind cel mai de seamă invitat, specialist moscovit la Transporturile Aeriene Româno-Sovietice (TARS), sovrom înființat pe 8 august 1945. El ajunsese la o stare destul de avansată de ebrietate, încât a început să se laude:
- În cadrul biroului de aprovizionare, eu sunt responsabil cu achiziționarea materialelor consumabile la grupurile sanitare. Am reușit să micșorez cheltuielile cu hârtia higienică, aducând-o nu de la Bacău, ci de la o distanță mult mai mică, de la Bușteni.
- Tovarășe Nahumov, dumneavoastră, care v-ați născut în Tiraspol și vorbiți atât de bine românește…
- Tovarășe Grămadă, de câte ori să-ți atrag atenția că eu vorbesc moldovenește?
- Desigur, am uitat, vorbiți în moldovenește, iar eu în românește, deși ne înțelegem perfect fără dicționar.
- Tovarășe Grămadă, văd că nu prea ești bine pregătit la învățământul politic. Genialul conducător al popoarelor, tovarășul Iosif Vissarionovici Stalin a lămurit problema din 20 iunie 1940, când a dat ultimatum României regelui Carol II ca să cedeze teritoriul pruto-nistrean. În opinia tovarășului Iosif Vissarionovici Stalin, care a adus o contribuție prețioasă la tezaurul marxism-leninismului, România Mare a fost un stat imperialist, constituit la sfârșitul primului război mondial prin alipirea unor teritorii străine. Tovarășul Iosif Vissarionovici Stalin, marele conducător și învățător, continuatorul nemuritoarei opere a lui Vladimir Ilici Lenin, a ordonat ca în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească să se vorbească rusește și moldovenește. Toți locuitorii dn U.R.S.S. îl iubesc atât de tare pe tătuca încât Lev Borisovici Kamenev, pe 25 august 1936, când a fost împușcat de plutonul de execuție, a strigat "Trăiască mult iubitul tovarăș Stalin!"
- Tovarășe Nahumov, dumneavoastră, care v-ați născut în Tiraspol și vorbiți atât de bine moldovenește, explicați-ne, pe înțelesul nostru, de ce a crescut atât de mult numărul în valoare absolută al rușilor în Republica Sovietică Socialistă
Moldovenească.
- Răspunsul este simplu. Foarte mulți absolvenți ai învățământului superior sau mediu tehnic au dorit și încă doresc să li se repartizeze locuri de muncă în această republică unională. Nimeni nu îi trimite forțat acolo.
- Ãăă…așa este, nimeni nu îi trimite forțat acolo, l-a îngânat Gogu Grămadă, aburii alcoolului împiedicându-l să lege o altă propoziție coerentă.
- Acum vă mai pun o întrebare, ca să îmi dau seama de nivelul vostru de pregătire la învățământul politic.
- Poate mai doriți o prăjitură "Fantezie cu rahat", specialitatea bucătarului nostru, a încercat gazda simpozionului să schimbe tema discuției.
- Ești șmecher, îîî? Ce rahat? Ce…? Uite că era gata-gata să zic o vorbă urâtă la masă. Vrei să mă îndulcești, să cumperi bunăvoința examinatorului?
- Nuu… întrebați-ne orice, dar să știți că anul trecut eu am primit cinci, nota maximă la învățământul politic, s-a lăudat Herodat Tembilescu.
- Ãăă… și eu la fel, tovarășe Nahumov!
- Tembilescule, o întrebare pentru tine: câți membri de partid cominterniști a avut România în luna iunie 1944?
- Circa 100000.
- Habar nu ai, Tembilescule, chiar dacă ești profesor de istorie! Au fost între 794 și 1.150 de membri ai Partidului Comunist din România. Acum îți dai seama de calitatea lor, de puterea lor de convingere asupra a circa 18.000.000 de locuitori.
Încă o întrebare mai am.
- Puneți-o tovarășului Grămadă, pentru că pe mine a început să mă doară capul.
- Bineee… care au fost secretarii generali ai Partidului Comunist din România, începând cu 8 mai 1921 până în 1945, când a fost ales tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej?
- Știu doar că la constituirea partidului a fost ales Gheorghe Cristescu, supranumit Plăpumarul.
- Nota doi, tovarășe Grămadă, atât meritați. În 1924 a fost ales Elek Köblös, de etnie maghiară, cu pseudonimele Bădulescu și Dănilă, care s-a dovedit a fi un troțkist, fiind executat în 1937 la închisoarea Liublianka din Moscova. S-a înțeles?
- Da… Elek Köblös, a murmurat Gogu Grămadă.
- În 1927 a devenit prim-secretar Vitali Holostenko, ucrainean, cu pseudonimele Petrulescu și Barbu, care și el a fost executat la fel, în 1937 și undeva în U.R.S.S. Ați înțeles, tovarășe Grămadă?
- Da… Vitali Holostenko, a continuat să murmure Grămadă.
- Din 1931, secretar general a fost Alexander Danieluk Ștefanski, polonez, cu pseudonimul Gom, care a avut aceeași soartă cu ultimii doi, tot în 1937 și tot în U.R.S.S. Este clar?
- Da… Alexander Danieluk Ștefanski, a murmurat din nou Gogu Grămadă, parcă intrat în transă.
- În 1936, la conducerea partidului a venit Boris Ștefanov Mateiev, de etnie bulgară, care a fost executat tot în U.R.S.S., dar în 1940. Sunt întrebări?
- Nu… Boris Ștefanov Mateiev, au murmurat în cor Gogu Grămadă și Herodat Tembilescu.
- În 1940, în funcția de secretar general al partidului a fost ales István Fóris, pe românește, Ștefan Foriș, cu pseudonimul Marius, de etnie evreiască, cu maghiara ca limbă maternă. A fost schimbat din funcție pe 4 aprilie 1944, când…
- Când tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej a devenit secretar general, au rostit tot în cor Gogu Grămadă și Herodat Tembilescu.
- Ei, dacă ați știut acest lucru, vă mai măresc nota cu un punct, adică la nota trei.
- Pentru nota patru: când a murit Ștefan Foriș?
- Răspund eu, tovarășe Nahumov. Se poate?
- Te ascult, Tembilescule!
- Ștefan Foriș a fost arestat pe 9 iunie 1945, fiind acuzat de colaboraționism cu Siguranța pe baza mărturiilor date de Teohari Georgescu, Iosif Chișinevschi și Gavrilă Birtaș.
Herodat Tembilescu mai știa că Ștefan Foriș a fost ucis în 1946, lovit fiind cu ranga în cap de Gheorghe Pintilie, cu numele adevărat – Timofei Bondarenko, poreclit Pantiușa. Însă o frică de moarte l-a făcut să nu spună aceste amănunte suplimentare, pentru a nu intra în vizorul lui cu Gheorghe Pintilie, directorul Direcției General a
Securității Statului.
- O întrebare pentru tovarășul Gămadă.
- Vă ascult tovarășe Nahumov!
- Atât v-ar trebui… ha, ha… să nu mă ascultați! Ha, ha. am glumit. Știți de glumă, doar sunteți activist de partid.
- Cum să nu, tovarășe Nahumov, doar suntem amici. Trăiască prietenia de nezdruncinat dintre poporul român și poporul sovietic! a răspuns activistul de partid, atât de emoționat, încât un mușchi de la gât a început să i se contracte spasmotic, O vorbă defavorabilă aruncată de moscovit undeva, ar fi avut o influență nefastă asupra carierei lui politice, ar fi dus chiar la arestarea lui și de acolo puțini mai ieșeau pe picioarele lor.
- Ascultați-mă cu atenție!
- Vă ascult!
- Câți martiri a avut Partidul Comunist din România până la 23 August 1944? Dacă îmi spuneți măcar zece exemple, atunci vă dau nota cinci.
- Încep cu Filimon Sârbu, care la vârsta de 24 de ani, pe 19 iulie 1941, a fost împușcat la închisoarea Jilava de gloanțe românești, care, conform descrierii oficiale, citez: "întruchipează lupta poporului român, dușmănia lui împotriva cotropitorilor nemți".
- Mda, mai departe!
- Urmează lotul celor șapte muncitori împușcați pe 16 februarie 1933 de Armată și Jandarmerie, în timpul grevei de la "Grivița": Vasile Roaită, Ion Dumitrescu, Cristea Ionescu, Dumitru Mayer, Dumitru Popa, Gheorghe Popescu și Dumitru Tobiaș, și.
- Deci, în total, opt martiri!
- Haia Lifșiț, născută Haia Nahmanovna Livșiț, care a murit pe 17 august 1929, în urma unei greve a foamei de 43 de zile, timp în care a acceptat numai apă.
- Nouă martiri!
- Ilie Pintilie, care a murit în timpul marelui cutremur de pe 10 noiembrie 1940, sub zidurile prăbușite ale închisorii Doftana.
- Bravo, vă acord nota cinci!
- Tovarășe Nahumov, dacă mai adaug patru martiri ai partidului, îmi acordați și mie nota cinci?
- Să te văd Tembilescule ce îți poate mintea. Numai să nu o incluzi pe Olga Bancic, născută Golda Bancic, de etnie evreiască, care a fost decapitată de naziști într-o închisoare din Stuttgart, pe 10 mai 1944!
- Am înțeles… ăăă…
- Și nici pe Donca Simo, de etnie bulgară, care a murit pe 7 iunie 1937 în spitalul închisorii Dumbrăveni.
- Dumbrăveni de Vrancea?
- Nu, de Sibiu, măi Tembilescule!
- Am înțeles… ăăă…
- Ar mai fi Terezia Ocsko, Suzana Pârvulescu și Elena Pavel.
- Am înțeles… ăăă…
- Comuniștii români au fost foarte eficienți, de aceea, recunosc, trebuie să îi laud din acest punct de vedere: cu numai o duzină și ceva de pierderi din cei maximum 1150 de membri, au reușit să ajungă la putere. Alți martiri nu îmi amintesc să mai fie. Dar tu, ca profesor de istorie, s-ar putea să știi mai mulți.
- Am înțeles… ăăă… Dar nu la ele doresc să fac referire, ci la cei patru foștii secretari generali: Elek Köblös, Vitali Holostenko, Danieluk Ștefanski și Boris Ștefanov Mateiev, care au murit în spații siberiene pentru cauza comunismului.
- Măi Tembilescule, ești un tembel și jumătate! Îți meriți numele! Nu din rea voință, ci din prostie ai vorbit de parcă ai face parte din tagma celor care doresc să acopere putrezirea și descompunerea capitalismului prin calomnierea cu mârșăvii a Uniunii Sovietice. Degeaba ești profesor de istorie! Nota unu pentru tine! Nu ești rezistent la băutură, după două pahare de tărie începi să spui numai tâmpenii. Vreți să ajungem în gulagurile din Siberia sau de la Canalul Dunăre-Marea Neagră? Simpozionul a luat sfârșit! Să mergem acasă!
- Excelentă idee, tovarășe Nahumov!
- De ce, Tembi? Că așa o să-ți spun de acum înainte! Iar vrei să spui o tâmpenie?
- Deoarece mâine eu va trebui să mă scol în zori, ca să prind rând la Centrul de distribuire a cartelelor pentru cotele de alimente din trimestrul următor, dovadă elocventă a asigurării pâinii cea de toate zilele pentru fiecare cetățean al țărișoarei noastre! a exclamat Herodat Tembilescu, cu glasul mai pițigăiat decât de obicei și cu privirea în jos pentru a nu i se ghici faptul că una spunea și una credea.