Cum ajungi să-ți urăști propriul nume

Sună iar alarma telefonului. Laura, fata frumoasă cu profil de grecoaică sare din pat. Din instinct își acoperă timpanele cu palmele. Din camera alăturată aude glasul isteric al mamei care a controlat-o toată viața:
- Lauraa! Lauraa, n-auzi? Doar nu vrei să pleci ca o nesimțită la serviciu și să mă lași pe mine să hrănesc și să curăț doi bolnavi? Ia repede tava cu mâncare și fugi la bunica! Ai grijă să o pui pe oală și să duci mizeria la baie! Ah, toată viața m-am spetit pentru voi, iar tu pui coada pe spinare și pleci! Mi-am irosit tinerețea pentru tine și am stat cu curvarul de tac’tu, care umbla cu toate muierile, să ai tată, iar tu te duci la chefuri! Ai venit la ora două azi noapte. Trebuia să îți încui poarta!
Laura experimentează tăcerea cum a făcut toată viața. Are 40 de ani, locuiește cu părinții, deși are studii superioare, este fata cu tava, iar mama își varsă frustrările asupra ei. A ajuns să-și urască propriul nume, dar depune eforturi considerabile să nu-și strice ziua. Când și-a descoperit nodulul de la sân nu a strigat-o nimeni. S-a dus singură la spital, s-a internat, i s-au făcut investigații...Dacă i-ar fi spus mamei, acesta cu siguranță i-ar fi reproșat:
- De, fata mamei, relațiile pasagere pe care le-ai avut în tinerețe!
Laura oftează, apoi își impune să zâmbească, iar după ce trece ca un fulger prin baie, se duce la bucătărie. Îi fierbe un ou bunicii, îi taie câteva bucăți de mușchiuleț și de cașcaval, apoi pune fructele și cafeaua și aleargă cu tava. Bunica, senilă, stă în mijlocul patului. Deși i s-au pus pamparși, a tras cu mâinile până i-a sfâșiat, a aruncat fecalele peste tot, apoi și-a șters degetele murdare de perete. Laura trebuie să curețe totul. E singură, este omul cel mai tânăr din casă, pe umerii ei vor fi pasate toate problemele și va avea menirea de a-și îngriji părinții și bunica, iar ea, probabil va ajunge la azil, dacă nu va muri de cancer, căci pierde sânge masiv, dar nu-i poate spune mamei, care iar ar urla la ea, reproșându-i că nu a stat virgină până la 40 de ani și a încercat „mare cu degetul”. Își pune mănușile, își învinge repulsia și începe să curețe. Bunica râde. N-o urăște pentru că știe că nu mai are minte. De doi ani este în starea aceasta, iar tatăl ei de patru. Doi paralitici la două femei bolnave, care-și duc suferința pe picioare...
- Lauraaa! Lauraaa! Surdo! Vino repede să-l ridicăm pe tatăl tău că a căzut din pat! Strigă isteric mama.
“ De ce m-o fi chemând Laura? De ce mi-au ales acest nume blestemat?” repetă fata neștiind cum să se împartă și să alerge ca vântul de la un capăt al casei la celălalt, ca să nu întârzie. Iar trebuie să se ducă la școală, între acriturile acelea care o invidiază și care-I reproșează și ele că nu este fată cuminte, parcă toată lumea ar vrea ca ea să moară fată mare… Măcar la serviciu nu mai aude glasul nervos al mamei, tânguielile tatălui, râsul isteric al bunicii, iese și ea puțin în lume și scapă de mirosul de rahat! A întârziat. Nu va ajunge la prima oră, iar doamna directoare, care a uitat că sunt colege de 10 ani, se va uita ostentativ la ceas și va urla pe culoare sau în cancelarie, de față cu toată lumea:
- Lauraaa, ai întârziat, dragă! Școala înseamnă program și disciplină, dar tu nu-i faci deloc cinste! Am auzit că trăiești cu un bărbat însurat din oraș! Ce fel de educator ești tu?
- Dacă soția lui nu are nicio pretenție, ce treabă are școala?
- Nu fii obraznică, dragă! În tot orașul se vorbește!
De câte ori a încercat să fie fericită, a eșuat! La 21 de ani, tipul cu care era și cu care se vedea măritată, a anunțat-o într-o seară:
- Laura, nu are sens să-ți faci speranțe în zadar! Așa cum te-ai culcat cu mine din prima seară, o vei mai face, dragă! În plus, te anunț că m-am logodit, iar Maria este deja însărcinată!
Sigur, Maria fusese mai cuminte, rămăsese gravidă înainte de nuntă și cununia civilă! Apoi s-a îndrăgostit de Vlad, dar și acesta i-a comunicat nemilos:
- Mă însor cu o babă, care-mi face chemare în State! Nu o iubesc, Laura, dar nu pot să dau șansei cu piciorul! Voi fi întreținut de ea, iar faptul că mă însor, nu schimbă nimic între noi! Verile voi veni în România și vom fi la fel de nebuni în pat, frumoaso!
Ce promisiune degradantă! Să o satisfacă după o babă! A plâns mult Laura, dar nu l-a mai primit niciodată la ea! Rememorează totul, în timp ce ridică din răsputeri trupul inert al tatătălui, care se lamentează:
- De ce mă prinzi și mă strângi în dușmănie, Laura? Te-am făcut, te-am crescut, am cheltuit o avere cu tine, iar tu îți bați joc de mine?!
“ De ce ai venit pe lume, nenorocito? Nimic din ceea ce faci să nu fie bine, să fii criticată și judecată în permanență?”
În sfârșit se urcă în microbuz. Doar munții și pădurile îi mai înseninează viața, că în rest, totul e praf și pulbere…Când se apropie de școală inima îi bate cu putere. Presimte furtuna. Pe picior, îi alunecă picături fierbinți. Iar sânge? A trecut o săptămână de când s-a confruntat cu problema care nu-i dă pace, credea că totul va fi bine, dar s-a înșelat. În poșetă nu are nici absorbant, nici vată. Va trebui să se ducă la farmacie, numai dacă nu s-o fi murdărit deja, devenind batjocura călătorilor. Se ridică temătoare și se uită pe fustă. Încă nu se vede nimic, dar știe ce o așteaptă. Trebuie să se asigure cât mai repede… Parcă munții și pădurile se pregătesc de înmormântare. Totul a devenit negru, ca inima ei! În brazii semeți i se pare că vede trupul colegului ei, profesorul de istorie, atârnat în ștreang. S-a sinucis iarna trecută. Dar ea, cel mai tânăr vlăstar al familiei, ultimul Mohican, are responsabilități. Trebuie să-i îngrijească și să-i coboare în mormânt pe ai ei, că de aceea și-au făcut urmași. În plus, e o luptătoare și nu i-ar plăcea să se vorbească despre ea, ca despre o lașă! Închide ochii, dar pretutindeni vede imagine aceea a cadavrului spânzurat de crengile bradului verde, ca un țipăt deznădăjduit între cer și pământ! Școala, închisoarea cu ziduri de beton, stică peisajul feeric. Se va duce la baie, înainte de a intra în cancelarie, are neapărată nevoie de asta. În timp ce simte sângele țâșnind și baia pare că se mută la capătul lumii, din ușa cancelariei, doamna directoare o strigă:
- Lauraaa! Lauraa! Du-te, dragă, în clasă, că ai întârziat destul! Nu poți să stai fără să fumezi? Câtă nesimțire!
În baie Laura se curăță de lacrimi și de sânge, stă câteva clipe să-și revină, apoi merge să o înfrunte.
- Pentru că ai întârziat atât, vei lua în primire arhiva școlii și vei cerceta modul în care au dispărut calculatoarele din cabinetul de informatică!
- Fir-ai a dracului de nenorocită! Te mai iei mult e mine? Am ajuns la limită și am noroc că nu este nimeni în cancelarie! Dau cu tine de pământ, dacă mai îmi zici de arhivă! Sunt bolnavă, înțelegi, grav bolnavă! Așa că scutește-mă!
Ca să nu se simtă pe deplin înfrântă, doamna directoare, mare preoteasă și fin intelectual, îndulcește glasul, filozofând:
- De, măi Laura, te-au ajuns blestemele, că-i iei bărbatul alteia! Nu ești în stare să ai și tu bărbatul tău?
Laurei îi vâjâiesc urechile, sala se învârtește cu ea, se simte fără putere, iar o căldură toropitoare îi curpinde trupul!
Este vie, acesta este lucrul cel mai important, iar cât va trăi, va duce tăvi cu mâncare, se va culca cu bărbatul alteia și va refuza să ia în primire arhiva, pentru că nu are pregătire de arhivar și nici structură de slugă!!!