”Doamne, cât am fost în viață m-am tot întrebat de ce trebuie să așteptăm până la moarte ca să dăm cu ochii de tine? Multă lume se-ntreabă de ce nu ni te-arăți pur și simplu? De ce nu ne spui câteva cuvinte, așa, să le auzim cu toții și să știm că vin de la tine, că nu sunt scrise de alții? Chiar crezi că starea asta de incertitudine ajută pe cineva la ceva?”

”Adevărul, fiule, de orice natură ar fi el, este un dar care poate aduce în egală măsură atât lumina, cât și întunericul. Este greu de spus câte vieți poate schimba el în bine, și câte în rău, așa cum la fel de greu este de spus dacă realitatea este mai importantă decât iluzia. Vă mai amintiți când vi l-am trimis pe Isus? De ce credeți voi că vi l-am trimis?”

”Ni l-ai trimis ca să învățăm de la el, Doamne. Să luăm aminte la greșelile noastre și să devenim mai buni.”

”Nu, Fiule! Nu de-asta vi l-am trimis. Am făcut-o să văd dacă sunteți capabili să iubiți un om fără de păcat. Și-am mai făcut-o să văd cum m-ați fi primit pe mine dacă aș fi fost în locul lui. Și iată ce-ați făcut cu el: în loc să-l puneți la loc de cinste și să-l urmați cu sfințenie, mi l-ați trimis mie înapoi. Și-atunci la ce bun să cobor printre oameni, căci eu n-am să vă dau un semn mai clar că exist? Eu n-am să apar niciodată în lumina soarelui așa cum apar în lumina mea de-aici, din veșnicia lumii în care-mi am sălașul. Doar aici ne putem întâlni și doar aici îmi puteți recunoaște glasul.”

”Acum înțeleg, Doamne! Acum înțeleg de ce trebuie mai întâi să murim ca să te putem cunoaște în toată măreția ta.”

”Of, Fiule, cât de mult mă doare sufletul să te-aud vorbind așa. Nu trebuie să aștepți moartea ca să cunoști veșnicia. De ce crezi că omul sfințește locul? Tocmai pentru că poartă veșnicia cu el în toate încercările lui, și-n viață, și-n moarte, căci veșnicia nu aparține nici vieții, și nici morții, ci-mi aparține mie, celui care a descoperit lumina și care v-a deschis drumurile fiecăruia dintre voi. Veșnicia o ai cu tine în suflet de când m-am aplecat să te scot din întuneric și va sta cu tine de-a pururea. Așa că nu trebuie să mori ca să o descoperi. Nu te lăsa înșelat de lumea trecătoare a vieții de pe Pământ, căci dacă trăiești acum într-o lume materială este tocmai ca să descoperi veșnicia dar și faptul că în spatele ei se află toată dragostea mea pentru tine. Fii atent însă la învățămintele pe care le tragi din viața ta efemeră, căci nu ți-am pus un soare pe cer ca să te pierzi într-o admirație pentru lucrurile care de fapt sunt acolo doar să te-ajute să mă găsești pe mine. Cu alte cuvinte nu te opri la jumătatea drumului. Dacă ți-am luminat lumea celor trecătoare a fost doar ca să iei din ea atât cât ai nevoie să-ți îmbogățești veșnicia. Dacă te-am inspirat să dai o formă vieții tale a fost doar ca să descoperi în ea cât de mult te iubesc. Căci de nu vezi cine-ți dă inspirația să desoperi lucruri noi și lumina care să ți le-arate, nu vezi nici cine te iubește cu adevărat și-atunci realitatea în care crezi și în care vrei să-ți apar și eu, nu este în final decât o lamentabilă iluzie. Iar dacă ții să mă găsești cu-adevărat, mă vei găsi într-o zi, cum au făcut-o și alții înaintea ta, dar nu te aștepta să apar sub soarele tău, în carne și oase, căci de-aici de unde mă aflu știu deja mai bine ca oricine că e mai ușor să mă găsești tu pe mine în lumea mea, decât să vă găsesc eu pe voi în lumea voastră.