Am primit pergamentul viitorului. Era blanc... Am început să scriu. La început cu sânge, apoi a început să curgă sudoarea și am zis să nu o irosesc și să o folosesc la scris. Am avut un sfeșnic bun. Când mi se închideau ochii minții îmi zicea: "nu trebuie să te oprești din scris." Și am scris, am scris, am scris... până am ajuns la ultimul rând și am zis că am terminat. Nu mai aveam pergament.

Într-o noapte sătul de tot și toate m-am tulburat pentru că am început să visez cu ochii deschiși că pergamentul se tot lungea iar eu nu puteam să scriu așa repede și trebuia să scriu mai repede și mai mult și ... am revenit. A fost doar un vis.

La scurt timp am întâlnit un suflet ca mine și aveam inspirație să scriu doar că nu mai aveam pergament și substanță. Să verific. Poate mi-a rămas loc de o literă, un cuvânt, o frază. Măcar un punct să pun. Desfac pergamentul și am rămas mut. Avem loc să scriu istoria pe 100 de ani în amănunt, dar cu ce să scriu (tristețe).

A început să curgă din mine, prin vene dragoste și iubire și am zis să scriu. Era ceva nou. Nu am mai scris cu așa ceva. Studiasem că trebuie să urmezi cursuri speciale, să te duci la Roma să îți dai doctoratul sub Puntea Suspinelor în gondolă. M-am apucat de scris și mă descurcam minunat. Pana aluneca frumos și literele erau de o frumusețe dumnezeiască. Îmi era frică ca pergamentul să nu ia foc. Într-un moment de slăbiciune și oboseală am vărsat călimara în care am strâns dragostea și am spart-o. Lacrimile au început să curgă și am scris și cu lichidul ăsta sărat și transparent. Soarele va evapora apa dar va rămâne sarea. O urmă tot o să rămână. Aveam unde să scriu dar nu aveam cu ce să scriu.

Într-o noapte în care furtuna începuse și fulgerele îmi brăzdau sufletul și mintea, ușa mi-a fost dată de perete și ea a intrat la mine în cameră. O lumină care m-a orbit și nu m-a lăsat să deschid gura.

-Eu ți-am dat pergamentul. Problema ta nu era cerneala ci inspirația. Am venit ca o simplă muritoare în viața ta să te ajut numai că m-ai surprins și m-ai tulburat. Ai reușit să sintetizezi dragostea. Se obține în condiții foarte riguroase. Tu știi cum ai făcut!

- Și acum ce vrei!?! Nu vezi că nu am ce să mai scriu... cu ce să scriu... Degeaba am spațiu gol dacă nu am cu ce să-l umplu.

- Vreau să scrii în continuare. Îmi place ce ai scris în ultima vreme.

Din nou dezolat.

- Nu am ce să scriu... înțelege... poți să-mi iei viața!

- Nu îți iau viața. Vreau doar un singur lucru de la tine

Buzele noastre s-au unit. La început un viscol puternic și rece, ploaie rece de toamnă, apoi una călduță de vară, o furtună care sufla totul de pe fața pământului, căldură arida, am luat foc cu totul încetul cu încetul apoi trupul mi-a fost rupt și ars în mii de bucății și împrăștiat în univers.

Pergamentul era scris de la început până la sfârșit cu același tip de cerneală. S-a rulat și s-a ascuns într-un cufăr în care mai erau și altele. Vag știam că o să continui să scriu pe același pergament...