7.
Se aruncă instinctiv în flăcări într-o încercare fără margini de a salva pânza. Ochiul începuse deja să se topească în cenușă, vopseaua curgea arsă către pământ, rama era carbonizată în partea stângă ; și totuși, o salvase. Privi ochiul care îl privea la rândul său, și, în lumina flăcărilor ce continuau să mistuie, atinse cu mâinile înnegrite tabloul, rama pe jumătate sfârșită, culoarea caldă, simți vopseaua întărită gros în unele locuri, pipăi urmele de pensulă, apoi îl întoarse, aruncând în anonimat figura schițată. Într-un colț, îngâlbenite și șterse, se puteau distinge încă literele stângace de copil, puțin alungite, puțin strâmbe, puțin prea puțin : « Azi am vorbit cu Malelù. I-am spus ca i-am furat numele dintr-o amintire străină. I-am arătat chiar și carnețelul vechi, cu foile șubrede, unde am citit despre alte vise. “Dar Malelù, nu știu dacă l-am furat… Să nu te întristezi, tu rămâi singura…“ Nu cred că s-a întristat. Avea aceeași strălucire. Sper doar că stelele nu au măști. » Și împrăștiate pe pânză, fragmente de trecut străin alunecau și mai strâmb către centru.

Male-lu
… o rugăminte care a avut un ecou…
… e seară Male-lu și plouă…ai visat vreodată atunci când ploaia îți bătea în geam ? mă gândesc la un vis în care ochii nu văd, privesc în gol, dar cu alți ochi vezi totuși o lume pe care alții nu o văd… lumea visurilor tinere pe care Viata le sfarmă și le împrăștie sub forma unei pulberi fine… și poate într-o zi cineva are să găsească în pulberea unui drum firișoare de aur, din aurul unor vise pierdute… (A.)

… și de sub tâmpla mea fierbinte
o lume-ntreagă reînvie
nu câte-au fost îmi vin în minte
ci câte-ar fi putut sa fie.

Male-lu, un sfat. Rudyard Kipling spune sa umpli neînduplecatul minut cu valoarea celor șaizeci de secunde. Ai ințeles ?…
Noapte bună, Male-lu ! (A.)

Male-lu,
Cand eram copil și priveam o stea căzând, îmi spuneam în gând o dorință… acum când văd căzând o stea, fără să vreau mă gândesc la un refren ce mă obsedează și pe care ți l-am spus: “și la nunta mea… a căzut o stea…”
O biată obsesie, nu?

« Malelù… Malelù, tu să nu cazi niciodată. Să nu cazi pentru nimeni. Ai înțeles ? Noapte bună ! »

Cerul era deasupra.
Malelù era deasupra.

8.
Primul episod

- Nu mă pot vărsa in haos.
- Cine ți-a zis asta?
- De ce ?
- Am mai auzit undeva.
- Cineva din Þara Norilor.
- Unde e asta?
- Undeva unde e mereu noapte, ca cei goi să se umple cu vise.
- Înseamnă că e Þara Nimănui.
- Nu, nu e Þara Nimănui.
- Unde se duc norii ?
- Departe.
- A fi frumos înseamnă a fi…
- Trebuie să plec .

9.
Avea pumnii crispați și fruntea întunecată de luciditatea gândurilor care prinseseră formă în sine, vorbise cu un înger născut din frământare și iluzie, din vise care se visau pe ele însele și nu mai știa cum să ii dea drumul. Strângea cu durere de făptura fără contur care îi umplea mintea de cuvinte nerostite și de netrăit care lupta să se nască. Dar trebuise să plece, să migreze spre alte vise și să se împlânteze în inimi adormite. Scena se golise, podeaua visului pierdea urmele tălpilor în întunericul ce se deschidea în zorii veștejiți. Ferestrele sinelui îmbrățișau aerul de dimineață ce se respira singur îngrămădit pe cenușa amorfă. Se gândi la visul lucid despre care îi vorbise Paul, se gândi la coșmarurile copilăriei, se gândi la visele în care plutea deasupra oamenilor, se gândi la nopțile în care murea… Nopțile fără vis, goale de substanță, in care oamenii se avântă epuizați de viață, sinucigându-se provizoriu, rutinar.
Porni spre oraș îngândurat, cu fața inghesuită în gulerul hainei gri, cu mâinile sufocate în buzunarele adânci.