Magazia se afla într-o baracă lipită de atelierul mecanic. Erau aici, pe niște polițe fixate în perete, fel de fel de semeringuri, cuzineți, capete de bară, garnituri de chiulasă, cutii cu piulițe și șuruburi de diferite dimensiuni, curele de transmisie, pe jos, pe lângă perete, erau aliniate cutii de viteză, cilindrii, pistoane, segmente de șenile, piese mai mari, componente de batoze și semănători, grape, canistre, butoaie de diferite mărimi pentru uleiuri și combustibili. Toate trebuiau numărate și, dacă tot erau mișcate de la locul lor, se putea foarte bine mătura pe sub ele și totodată scrise, pe fiecare, noile numere de inventar. Pe polițele de lemn, în care erau pătrunse adânc uleiuri minerale, trebuiau puse și prinse cu lipici coale de hârtie albastră. În afara magazinerului, la inventar mai participau cei trei alimentatori-pontatori de la brigăzile de câmp, precum și un reprezentant al serviciului contabilitate, în persoana tovarășei Aurora, dar tot ei, cei patru, mutau piesele mari, măturau pe sub ele, numărau șaibele, șuruburile și piulițele pline de vaselină, scriau cu o pensulă muiată în vopsea numerele de inventar pe piesele mari. Până la sfârșitul programului de douăsprezece ore, că așa era în agricultură, întrerupt doar de cea destinată mesei la cantină, hainele practicanților erau pline de pete de ulei, iar febra mușchiulară începuse a se instala în mâini și în picioare, chiar și gâturile abia și le mișcau.
- Ãștia-și bat joc de noi, ei iau salarii și noi le facem toată treaba.
- Să creadă ei că eu voi mai veni și mâine să-mi rup oasele pe aici.
- Eu zic să mergem la Mitică și să-i povestim. N-o să ne lase el să fim la dispoziția unor neisprăviți. Mie așa mi s-au părut pontatorii-alimentatori.
S-au prezentat, totuși, și în ziua următoare. Tovarășa Aurora le-a spus că se va începe inventarierea la materialul semincer și ar fi bine ca ei să treacă mai întâi pe la magazia cu haine de protecție, să-și ia fiecare câte o șalopetă pe măsură, pentru că la mutarea sacilor cu cereale o să se ridice mult praf. Să fie gata până la ora zece când se va întruni comisia de inventariere.
S-au îndreptat toți patru spre magazia în care se aflau și hainele de protecție dar n-au intrat, s-au așezat, în tăcere, pe o bancă la umbră.
Nelu vorbi primul:
- Știți ce trebuia să facem, încă de ieri, și niciunul nu s-a gândit să o facă?
- Ce ?
- Să completăm caietele de practică și să scriem acolo, cu lux de amănunte, ce am făcut ieri, și s-o rugăm pe tovarășa Aurora să ni le semneze. Trebuie s-o facă pentru că așa scrie și în adresa școlii întocmită conform instrucțiunilor primite de la ministerul tutelar: Contabilul șef, sau un alt tovarăș însărcinat de acesta, va semna în caietele pe care elevii practicanți au obligația a le completa zilnic după terminarea programului.
Și au început să scrie în caietele puse pe genunchi, care cu tocul cu pastă, care cu creionul chimic, cum au mutat dintr-un loc în altul al magaziei piese componente de mașini agricole, cum au măturat și au șters praful pe sub ele, cum au numărat piulițele și șuruburile pline de vaselină în cele aproape douăsprezece ore ale programului.
Bineînțeles că tovarășa Aurora nu le-a semnat textele din caiete. A spus că în prima zi, la sfatul tovarășului director, au făcut o vizită de documentare prin diferitele sectoare ale Gospodăriei Agricole de Stat pentru a fi puși la curent cu modalitățile în care se realizează, la fața locului, hozrasciotul, adică gospodărirea chibzuită a bunurilor întregului popor, că asta ar fi trebuit să scrie ei în caiete. Dar nu-i târziu nici acum, vor rupe primele două foi și vor povesti că s-au documentat, în cadrul magaziei de la atelierul mecanic, asupra unor metode de înfăptuire a gospodăririi socialiste prin inventarele organizate periodic, prin păstrarea unei ordini desăvârșite la locul de muncă.
Peste două zile, atunci când Mitică a venit să-i controleze, i-a găsit în plină activitate de specialitate, doi dintre ei calculau de zor transformând diverse lucrări agricole în hantrii folosindu-se de niște formule simple. Era greu cu înmulțirile și împărțirile ce trebuiau să le facă pentru a afla câți hantrii, adică echivalentul energetic pentru o arătură normală a unui hectar, are transportul cu tractorul pe distanță a 20 de km a treizeci de tone de furaje, ori săpatul manual a patruzeci și cinci de arii de vie. Calculele le făceau pe coale de hârtie de împachetat și treceau apoi rezultatele pe niște formulare. Mai greu era de ceilalți doi. Au primit fiecare câte un exemplar după o copie a unui bilanț contabil, a căror rubrici trebuiau să fie adunate. Și erau pe fiecare filă peste patruzeci de rubrici. Sumele înscrise mai mult se ghiceau, decât se vedeau, pe copiile la indigo ale exemplarelor patru și cinci. Ca să le fie mai ușor au fost sfătuiți să folosească abacul. Mai bine de o jumătate de oră i-a trebuit contabilei- șef să-i învețe cum să lucreze cu acea unealtă care nu era altceva decât o banală mașină de socotit pe care o aveau legată de ghiozdan orice copil din clasa întâi. În curând au reușit să o mânuiască atât de bine, încât operațiilor făcute cu ea li s-a micșorat substanțial timpul de execuție.
Au făcut bine că s-au plâns dirigintelui de oboseala fizică ce au îndurat-o în prima zi. A făcut ce a făcut Mitică, a stat de vorbă cu directorul, a mers pe la serviciul financiar și chiar la cadre, obținând promisiunea ca elevii, care sunt solicitați să stea mai mult de cinci ore, să fie plătiți. Cele zece ore pe care le-au muncit la magazie au fost trecute în prezența lui pe fișele de pontaj. La sfârșitul perioadei de practică, pe adresa școlii au sosit banii cuveniți elevilor pentru munca prestată. Fiecare era în drept să primească în jur de patru sute de lei. Și cei care au fost la Șura Mică, ori la Proștea, și cei de la Baza de aprovizionare pentru agricultură au primit bani că doar și pe acolo a fost Mitică în control.
- Veți semna de primirea banilor dar, aceștia vor rămâne la mine.
Au rămas descumpăniți, dar niciunul n-a îndrăznit să zică ceva. A rupt tăcerea tot el.
- Uite la ce m-am gândit. N-ar fi bine să facem o excursie împreună ? Iată, așa cum ați cetit și voi în Scânteia, intre 25 iulie și 15 august va avea loc la București al patrulea Festival Mondial al Tineretului și Studenților, să dăm și noi în vreo două zile o fugă până acolo și vom avea ce vedea. Ce ziceți?
Ar fi vrut, cei mai mulți să meargă la București, dar n-a fost să fie. Mitică s-a interesat din timp și a aflat că nu pot primi aprobare. Acolo vor fi mii și mii de tineri din străinătate, iar din țară nu se va putea merge decât în delegații ale comitetelor județene UTM, și acelea limitate ca număr de participanți.
Bine că s-a interesat din timp, înainte de vacanța de primăvară, încât s-a putut pregăti o excursie de două zile la Cluj. Au participat mai puțini de jumătate din clasă, ceilalți au primit în mână banii ce li se cuveneau. Nici Mitică n-a putut să le fie îndrumător, a trebuit să zacă și el de gripă, ca mulți alții, în acea primăvară. Dar domnul Droc, care terminase nu demult facultatea în acel oraș, și le preda lor noțiuni de drept, l-a suplinit cu succes. Au mers încolonați de la gară, la început până la podul de pe Someșul Mic printre case pe care se mai vedeau încă urmele războiului. Probabil, fiind în apropierea gării, au căzut multe bombe rătăcite pe aci. Și-au lăsat plasele cu mâncare la un cămin studențesc de pe strada Moților. I-a condus apoi profesorul la Biblioteca universitară. Se vedea că era cunoscut pe aici. Foarte repede au fost lăsați să vadă sălile de lectură, dar și depozitul de carte rară ce cuprindea manuscrise și incunabule. Au fost chiar interesați când li s-a arătat cel mai mic exemplar de carte, ce nu depășea mărimea unei unghi de la degetul mare, și cea mai mare ce avea coperțile de peste un metru în înălțime.