Ieșise din magazin cu o plăsuță mică, roz și cu zămbetul ei delicios pe buzele sale roșii, desigur.
Femeia asta știa cum să iși aducă singură fericirea în momente triste. Îmi făcu semn din cap să ne continuăm drumul. Mergeam cu doi pași în spatele ei, în felul ăsta o vedeam altfel, parcă o vedeam fiind a mea, părea ruptă din unul din filmele vechi, cu femei simple și frumoase. Bine, numai simplă nu era ea, dar aș putea spune că era o versiune mai evoluată a acestora.
Altă persoană ar putea- o caracteriza ca fiind o tocilară ciudată, cănd, ea defapt e o femeie sigură pe sine și copilăroasă, iar la capitolul frumusețe, cred că atât eu cât si ceilalți am avea aceeași părere: făcea orice altă femeie să se simtă inferioară in fața ei fără ca ea să se complice cumva. Era chiar intimidantă cu toate că statura nu era punctul ei forte.
- Hei Victor, îmi spusese ea întorcându- se cu fața spre mine amestecându- mi ca de obicei gândurile, în Rusia cum va fi?
- Ce să fie?
- Noi.
- Noi? am întrebat- o eu surprins.
- Relația noastră Victor, o să mai vorbești cu mine acolo?
- Amanda, am spus eu încercând să îmi găsesc cuvintele care să nu o facă să se simtă prost.
- Da, acum vocea ei deja era șoptită gata pentru orice răspuns negativ din partea mea.
M- am apropiat de ea din doi pași și am luat-o în brațe. Mi- am dus mâna dreaptă pe părul ei mătăsos și parfumat, apoi în jos pe gâtul și clavicula ei subțire. M- am oprit din pipăit aproape de mult doritele buze roșii din cauza privirii sale. Avea ochii mari, uimiți și doritori de mai multe acțiuni, de deznodământ. Arăta ca un copil căruia îi arăți cadoul mult dorit. Înghițise zgomotos dându- și drumul respirației ce o ținea de când își terminase întrebarea. Trupul i se scuturase ușor pentru o secundă, lucru ce mă făcu să zâmbesc și să o trag mai aproape de mine.
- Vom vedea Amanda, am spus eu șoptind in timp ce îi sărutam locul în care apărea mica ei cută caracteristică. Amanda rămăsese înghețată în urma eliberării mele.
- Victor, vocea ei era tremurândă și puteam simți cum se lupta în sine pentru mai multă putere, te rog. . . te rog nu te juca cu mine.
- Nu mă joc, am spus eu acum aflat în spatele ei, vorbesc serios.
- Nu ințeleg. . . ce se intâmplă.
- Nici eu.
- Cum. . . - își lipise mâinile în locurile în care o atinsesem eu, încercând să găsească urme sau dovezi care să îi demonstreze că am făcut cu adevărat ceea ce a simțit ea- nu mai ințeleg nimic.
- Mergem? am întrebat- o eu aproape de urechea ei dezgolită. Tresărise în urma aerului cald ce îi învăluise urechea.