agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-07-13 | [This text should be read in romana] |
N-a aflat mare lucru din viața acestui ofițer medic ca să poată scrie nuvela sau romanul. Desigur, imaginația putea suplini faptele reale, dacă nu pe toate, o bună parte din ele. Dar el vroia ca povestirea să fie bazată doar pe realități. Dar cum poți afla acele realități? Fără să vrea, fără să facă nicio investigație, chiar fără să-și pună imaginația la grea încercare, a mai aflat ceva despre acel personaj. Într-o seară, împreună cu mama, stând pe butucul de la poarta mătușii Mia, a povestit, la cererea ei, despre vizita sa la Olănești și Craiova. Se interesa despre cuscrii din regat, dacă or fi tot în putere că sunt încă destul de tineri, i-a căinat că și ei au aceleași necazuri cu pământul ca și cei de pe aici. Și despre cei din Craiova a povestit, cu amănunte, cum se descurcă acum după ce nu mai aveau brutăria și prăvălia. Într-un târziu au intrat în casă. El avea patul pregătit în camera al căruei geam dădea în uliță, mama și tușa Mia s-au culcat în patul cel mare cu fedăre adus din America. După ce a suflat în lampă, tușa s-a apucat, așa cum îi era obiceiul, să-și spună rugăciunile. Și avea multe de spus. Le spunea, stând în genunchi, șoptit, dar destul de tare încât să fie auzită bine prin ușa abia crăpată. De abia terminase Tatăl nostru și era pe la începutul Împăratului ceresc când, din curte, se auzi o lătrătură puternică.
- Vai de mine, am uitat să dezleg câinele È™i ori rupe lanÈ›ul ori, Doamne fereÈ™te, se va suguÈ™a. Se auzi târÈ™it de papuci de casă È™i uÈ™a deschizându-se ca, apoi, să se instaleze o liniÈ™te deplină. Lui NuÈ›u i se părea că a dormit destul de mult când fu trezit de aceleaÈ™i rugăciuni È™optite, reîncepute de acolo de unde au fost lăsate la lătratul câinelui. Apoi într-un târziu - Victorie, dormi? - Nu, liță. AÈ™a-i spunea mama surorii mai mare ca ea cu douăzeci de ani: liță. Probabil, se gândea el, cuvântul vine de la lele, fiind un diminutiv. - Cum ai lăsat, tu, copilul să meargă atâta cale, singur, prin regat? Câte nu se pot întâmpla în ziua de astăzi? - Lasă-l că nu e un copil neajutorat. Mâine, poimâine, o să meargă, dacă ajută Dumnezeu, la facultate, È™i tot printre străini va fi. Trebuie să înveÈ›e să se descurce . Auzindu-le vorbind despre el, somnul a început să-l ocolească. Șoptitul celor două femei, în loc să-l adoarmă, îl È›ineau mai treaz, pentru a nu pierde È™irul povestirii. N-au mai vorbit despre el. A început tuÈ™a să spună despre o întâmplare petrecută cu vreo câțiva ani în urmă în familia celor de la Craiova. I-a povestit-o È™i ei Ica, sora cumnatului lor Petrică, ce a trecut nu de mult prin sat. I-a povestit numai ei, în mare taină, pentru că în zilele noastre, zicea ea, astfel de lucruri nu trebuie È™tiute de multă lume, pentru că ar putea face rău È™i neamurilor celor ce le-au pățit. Vezi, de asta nu È™tim noi, de asta nici nu ne-au scris, de asta nici NuÈ›u, proaspăt venit de acolo, nu ne-a povestit nimic, pentru că nici el n-a aflat nimic. -Dar ce s-a întâmplat? - PetriÈ™or, băiatul surorii noastre Ană, a stat închis mai bine de cinci luni. - Cum aÈ™a ? De ce ? - Nici eu n-am înÈ›eles. Dar zicea că în fiecare an, pe la începutul toamnei, de Soborul tuturor CereÈ™tilor Puteri, îl sărbătoresc pe primul lor născut ce poartă numele de Mihai. ÃŽn anul acela copilaÈ™ul împlinea cinci aniÈ™ori. Au aflat prietenii lui PetriÈ™or È™i i-au făcut urări. N-a putut să-i cheme pe toÈ›i acasă, că n-ar fi avut loc, aÈ™a că i-a invitat la un restaurant din centru. Au ieÈ™it de acolo, uÈ™or ameÈ›iÈ›i, aproape de miezul nopÈ›ii. Și acolo în stradă, la despărÈ›ire, au repetat urările din restaurant. Să-È›i trăiască moÈ™tenitorul! Să crească mare È™i voinic! Să ajungă un om de care să vă mândriÈ›i! PetriÈ™or, tatăl, aproape cu lacrimi în ochi a zis È™i el destul de tare: Să trăiască Mihai.. N-au apucat să se despartă toÈ›i petrecăreÈ›ii È™i de undeva, nu se È™tie de unde, au apărut câțiva miliÈ›ieni È™i doi civili cu haine de piele. PetriÈ™or È™i alÈ›i doi au fost înconjuraÈ›i È™i sub ameninÈ›area armelor au fost duÈ™i pe o stradă lăturalnică, au fost obligaÈ›i să intre într-o dubă neagră. De abia în după amiaza celei de a doua zile, cei ai casei È™i-au dat seama de dispariÈ›ia lui. A umblat bietul Petrică pe la spital, pe la morgă, pe la miliÈ›ie, pe unde n-a umblat? dar n-a reuÈ™it să afle nimic despre dispariÈ›ia fiului său. De abia a treia zi un amic de-al lui, care fusese de față, dar a reuÈ™it să dispară la timp, le-a spus ce i s-a întâmplat. S-a dus iarăși la miliÈ›ie. Cu chiu cu vai a aflat că a fost reÈ›inut, dar că nu se mai află la ei, ci este cercetat de alte organe competente. ÃŽn acele zile i-a ieÈ™it în cale consăteanul său, Niculaia Cuzî, îmbrăcat în haine de ofiÈ›er. I-a povestit totul È™i i-a cerut cu disperare ajutorul - Bădiță Petrică, vreau să vă ajut din toată inima, dar deocamdată nu È™tiu cum să fac. Mâine pe la È™ase, după amiază, eu zic să ne întâlnim tot aici. Până atunci o să mă interesez în stânga, în dreapta, pe la niÈ™te cunoÈ™tinÈ›e, pe la niÈ™te prieteni, ca să È™tim precis ce avem de făcut. Și într-adevăr al Cuzî s-a È›inut de cuvânt È™i s-a prezentat la întâlnire. - M-am interesat, bădiță. Se poate face ceva. Nu garantez, dar este nevoie de dat ceva cuiva. - Spune-mi, Niculae, È™i fac orice, numai să-mi zici ce. S-a uitat al Cuzî, parcă speriat în toate părÈ›ile, apoi, încet, abia È™optit - Aur, bădiÈ›ule, aur. Vezi ce poÈ›i face. Ne întâlnim poimâine la aceeaÈ™i oră, dar nu aici ci la restaurantul gării. Eu o să fiu îmbrăcat civil la a treia masă pe stânga cum intri. S-a sfătuit, ceasuri la rând, cu Ana. Aveau patru cocoÈ™ei de aur cumpăraÈ›i de la Banca NaÈ›ională în timpul războiului. Atunci cei ce depuneau la ÃŽmprumutul de refacere 50.000 lei puteau cumpăra cu 15.000 de lei un astfel de cocoÈ™el ce cântărea 6 grame È™i jumătate. Trebuie că existau tabele la bancă, în care erau trecuÈ›i cumpărătorii cocoÈ™eilor, pentru că, după 1947, mulÈ›i dintre cei ce au cumpărat legal acele monede È™i nu le-au returnat, pe gratis, cum li se cerea, au fost arestaÈ›i È™i condamnaÈ›i la ani grei. Ei au avut însă noroc. Peste vreun an au fost călcaÈ›i de hoÈ›i. Printre obiectele furate erau trecute în Procesul Verbal È™i cele patru monede. Comisarul care a întocmit acel proces verbal le-a spus să declare È™i obiecte de aur că astfel cercetările vor fi făcute mai minuÈ›ios È™i vor fi È™anse mai mari ca toÈ›i cei păgubiÈ›i de acea bandă de È›igani să-È™i recupereze bunurile pierdute. AÈ™a că obiectele furate erau acum ascunse la loc sigur sub o piatră din pavajul curÈ›ii. S-au hotărât să nu recurgă la niciuna din acele monede pentru a-È™i salva băiatul Era prea periculos, cu toate că È™eful bandei È™i cei mai mulÈ›i dintre membrii ei au fost omorâți în urma unui atac armat asupra unei bănci din BucureÈ™ti. Acel al Cuzâ putea fi un om al miliÈ›iei sau al securității È™i atunci vor avea necazuri È™i mai mari. ÃŽi vor da totuÈ™i ceasul acela cumpărat în tinereÈ›ea unchiului de la Viena. SpecialiÈ™tii spuneau că este un obiect lucrat manual din aur de 18 karate È™i că valoarea lui constă nu numai în gramele de aur, ci È™i în finele decoraÈ›iuni florale È™i vegetale executate, pe capace, cu mult simÈ› artistic. S-a dus unchiul la restaurantul gării È™i-a văzut consăteanul fumând în faÈ›a unei cafele, a trecut pe lângă el, a lăsat discret din podul palmei un mic săculeÈ› È™i apoi s-a aÈ™ezat, vis-a-vis, la altă masă. După câteva minute, văzând cum săculeÈ›ul intră în buzunarul civilului, s-a ridicat È™i a plecat fără să mai facă vreo comandă. A doua zi, după ce s-a sculat, s-a dus NuÈ›u direct în bucătărie. I-a rămas în minte de cu seară, Soborul CereÈ™tilor Puteri. Vroia să se uite în calendar să vadă când cade, în an, acea sărbătoare. Dar în loc de calendar bisericesc era unul apărut la începutul anului în Scânteia. Erau trecute cu roÈ™u doar duminicile, 1 mai, 23 august, 7 noiembrie, 18 decembrie - ziua tovarășului Stalin - TuÈ™e, de ce n-ai È™i dumneata un calendar bisericesc aÈ™a cum avem noi acasă, cum are bunica, È™i mai toÈ›i oamenii din sat. - Mie nu-mi trebuie. Știu cum cad marile sărbători È™i posturile de peste an, È™i, dacă le mai uit, mă dumiresc cu vechile calendare din revistele „Oastea Domnului“. Dar ce nevoie ai tu de un calendar bisericesc? -Vreau să È™tiu când cade Soborul CereÈ™tilor puteri. - La 8 noiembrie când sărbătorim È™i pe SfinÈ›ii Arhangheli Mihail È™i Gavril. Dar dormit-ai bine astă noapte? - Da, am dormit bine, dar am mai È™i aflat câte ceva. -Ce ai aflat să È›ii numai pentru tine. Nicidecum să nu mai spui È™i altora. - Fii liniÈ™tită, aÈ™a o să fac. Dar totuÈ™i, de ce n-ai calendar bisericesc? Am eu cărÈ›ile mele, doar le È™tii, de atâtea ori te-ai uitat prin ele. ÃŽntr-adevăr le È™tia. Pe unele numai le-a răsfoit, pe altele le-a citit cu atenÈ›ie. Pe policioara de subt icoane erau cărÈ›i subÈ›irele precum : Evangheliile de peste an È™i tâlcuirea lor; Treizeci de povestiri religioase; Munca È™i lenea văzute în lumina Evangheliei; Fiul cel pierdut; Ia-È›i crucea ta; Sudalma; Ce este Oastea Domnului. toate avându-l ca autor pe părintele Iosif Trifa. Era tuÈ™a foarte credincioasă, era prima la biserică dumineca È™i sărbătorile, È™tia slujbele pe de-a rostul, poate mai bine decât preotul, asculta cu mare atenÈ›ie predicile, È›inea toate posturile, se grija, adică se spovedea È™i cumineca cel puÈ›in de patru ori pe an, dar când era vorba că vine la slujbă È™i protopopul, lipsea de la biserică, iar când preotul anunÈ›a, la marile praznice, că va da citire Pastoralei trimisă de ÃŽnalt Prea SfinÈ›itul Nicolae al Ardealului părăsea strana sa din pronaos. - Mă rog mereu Bunului Dumnezeu să ia de deasupra mea păcatul urii. Dar nu pot uita că părintelui Trifa i s-au rupt de pe el, la porunca vlădicii, hainele preoÈ›eÈ™ti înainte de a fi înmormântat. - Când È™i de ce s-au întâmplat astfel de fapte? - S-au întâmplat demult. Tu nici nu ai împlinit pe vremea aceea anul. De ce s-au întâmplat? Treburile au fost foarte încâlcite. Cei de astăzi n-au cum să le descâlcească. Cred însă că cei de vârsta ta vor afla deplinul adevăr. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy