"Vreau o noapte cu tine! Totul va fi apoi adevăr."
B îmi scrie cele de mai sus într-un moment oarecum neașteptat, surprinzându-mă și punându-mi în față oglinda în care nu m-am mai uitat de mult: oglinda mea de femeie. M-am privit în tot felul de oglinzi: de om, de profesionist, de mamă, de prietenă, de... Oglinda F mi-a lipsit, ori poate m-am ascuns de ea multă vreme. Inițiala cu care l-am numit pe B am ales-o de la cuvântul "bărbat". Poate fi un bărbat anume, poate fi bărbatul universal, cel din imaginația mea ori poate cel din imaginația oricărei femei. B este bărbatul. Bărbatul altei femei, asta ca lucrurile să se complice bine (presupunând că mai era nevoie de vreo complicație). Citesc mesajul de trei, de șapte, de zece ori. Încerc să ignor zvâcnirea inimii pe care am simțit-o citindu-l prima dată și să mă conving că, de fapt, n-am simțit nimic. Și, ca orice literat care se respectă, m-apuc sârguincios să fac analiză pe text. Vreau. Cine vreau? Eu. Deci propoziția are subiect subînțeles. Vreau - evident, predicatul. Ce vreau? O noapte. Ș.a.m.d. "Te-ai țăcănit de tot! Dacă mai faci multe analize pe text, ai să rămâi fată bătrână!" Asta mi-ar fi spus-o mam'mare, dacă ar fi putut intra în gândul meu. Mam'mare (poreclită astfel atât datorită dimensiunilor ei, cât și din pricina sfaturilor înțelepte, de babă, pe care le avea mereu la îndemână) e colega din facultate, cea care se pricepea să apuce viața de orice deget pe care i-l intindea. Nici urâtă, dar nici frumoasă, cu un fizic mai degrabă caraghios datorită sânilor imenși, poveri de nesuportat din punctul meu de vedere, însă motiv de laudă din partea ei, despre care uneori vorbea ea însăși cu umor, zicând că atunci când dă colțul unei clădiri, îi apar mai întâi sânii, iar după cinci minute și purtătoarea, mam'mare nu avea sfiiciuni de domnișoară în fața bărbaților, indiferent din ce categorie de vârstă ori socială ar fi provenit aceștia, și încerca să ne convingă și pe noi să renunțăm la "mofturile de fete mari". Dac-ar ști ea că eu nici acum, trecută de 40 de ani și mamă de copii, nu mi le-am pierdut! Nu că nu mi-aș fi dorit. Dar cred că ceea ce mam'mare numea cu dispreț "mofturi", mai exact acea sfiiciune care pe mine m-a însoțit tot timpul de-a lungul vieții, este ceva ce face parte structural din tine și de care nu poți scăpa doar pentru că ți-ai propus. Când ne mai vedea oftând sau întorcând o problemă de dragoste pe toate părțile, mam'mare ne-o reteza scurt, cu o expresie la limita vulgarului: "Hei, prințesă, bărbații nu obișnuiesc să f... angoase existențiale, ci..." Odată, când mi s-a adresat astfel, am repezit-o: "Scutește-mă cu teoriile tale ieftine! Poate nu te-ai prins, dar vorbim de lucruri diferite. Eu oftez, acum, din dragoste!" M-a privit cu o superioritate îngăduitoare, aproape cu milă, adăugând: "Cum spui tu, fată dragă! Dar să știi că-i același lucru. Ce vă mai ascundeți în spatele cuvintelor!" Mam'mare era sigură că știe exact ce-și doresc bărbații și nimeni n-ar fi convins-o de contrariul. Din punctul acesta de vedere, chiar am invidiat-o. Eu nu m-am priceput niciodată să descifrez intențiile bărbaților față de mine, din priviri, din cuvinte, din gesturi. Tot timpul m-am întrebat dacă pentru ei sunt doar o prezență agreabilă, un camarad, sau mă privesc ca pe o femeie de la care ar putea să vrea și altceva. Cum ar fi, de exemplu, o noapte.
Vreau o noapte cu tine! Faptul că B mi-a spus-o direct, fără echivoc, neînvăluindu-și intențiile în sugestii la care proasta de mine nu s-ar fi prins, deodată m-a cam speriat. La o astfel de afirmație (căci nu-i poți spune întrebare) directă trebuie să dai un răspuns cel puțin la fel de sincer. Și direct, fără ocolișuri inutile. Ce să răspund? Na! Mam'mare s-ar fi prăpădit de râs, dacă m-ar fi auzit punându-mi o astfel de problemă. Poate c-a fost o vreme când nici eu nu m-aș fi frământat prea mult în privința asta, dar a trecut demult vremea aceea. La o astfel de propunere, scurtă și fără echivoc, nu există decât două variante de răspuns: da ori ba. De-a lungul timpului, pusă în fața unei astfel de "încercări", când răspunsul a fost "da", adeseori am regretat după aceea; când am spus "nu", uneori s-a întâmplat să-mi pară rău multă vreme în urmă, rămânând nu doar cu regretul, ci și cu acea sâcâitoare întrebare condamnată să nu primească răspuns: cum ar fi fost dacă? E drept, s-a întâmplat și să-mi doresc invitația, dar ea să nu vină niciodată. Așadar, analizându-mi statistica personală, conchid că, oricum ai da-o, nu-i bine. Stau și mă-ntreb, iar viața trece pe lângă mine în timpul ăsta, ca un inter-city pe lângă o haltă năpădită de buruieni. Când se mai întâmplă, în mod extraordinar, ca trenul acesta să oprească în haltă, eu, în loc să urc în vagoanele de lux, stau cu un picior pe prima treaptă, cu celălalt bine înfipt în peron, întrebându-mă dacă să urc ori ba. De parcă vezi prea des un inter-city oprit într-o haltă, de parcă omul ar trăi cât cioara, vreo trei sute de ani. Ce să răspund? Dacă mi-aș întreba preotul, răspunsul ar veni firesc: "În niciun caz!", eventual cu numeroase argumente și exemplificări, începând cu porunca a 7-a combinată cu a 10-a. Și, probabil, ar avea dreptate. Dacă mi-aș întreba doctorița, m-aș aranja de-o beșteleală pe cinste fiindcă mai stau pe gânduri în loc să trec direct la fapte: "Cât ai să crezi că mai reziști așa? Ai de gând să te îmbolnăvești? Ce-i atât de greu de înțeles în faptul că nu doar sufletul, ci și trupul acesta atât de fragil are nevoie de dragoste?" Și, probabil, și ea ar avea dreptate. Dacă aș întreba opinia publică, părerile ar fi diferite, argumentate de unghiul din care privește fiecare. Până la urmă (parafrazându-l pe Balzac), în fața marilor întrebări, omul rămâne întotdeauna singur. Decizia nu aparține nici preotului, nici doctoriței, nici opiniei publice. Ce să răspund?
"Vreau o noapte cu tine! Totul va fi apoi adevăr."
Despre ce adevăr vorbește B? Poate despre adevărul unei relații care nu se ascunde după văluri și dantele, după cuvinte și gesturi mai mult sau mai puțin lipsite de semnificație. Sau despre adevărul ultim care însoțește dorința bărbatului pentru femeie, ducând, inevitabil, în același punct. Despre adevărul care se opune minciunii convenabile cu care ne mascăm de cele mai multe ori dorințele, pasiunile, atracția, invocând admirația, dragostea creștină, atenția, politețea, prietenia... Și totuși, l-aș întreba pe B: Prietene, ce poate să însemne o noapte? Ce putem aștepta atât de senzațional de la ea? Apoi, te rog mă iartă, căci n-am de gând să-ți țin teorii tocmai ție care mi-ai amintit într-un mod atât de sincer și emoționant că (încă mai) sunt femeie! Dar adu-ți aminte, că, în seara Cinei celei de Taină, când Iuda a ieșit afară, plecând de la masă, Evanghelistul face mențiunea: "Și era noapte..."