Pe Muntele Sfânt de la Taian

Ca răsplată că am omologat cu succes noul sistem de calcul de la Radio, chinezii ne-au oferit un minunat weekend la Muntele Sfânt al Chinei, aflat în orășelul Taian, mergând de la Beijing, cu trenul, câteva ore, până se trecea de Fluviul Galben.

Am ajuns seara în localitatea de la poalele acelui munte sfânt, munte plin de memoria filozofului antic Confucius. Dimineața ne-am pornit să urcăm cele 9 mii de trepte din vale până în vârful muntelui. Era soare frumos, era cald, prea cald. Noi tot urcam. Unii nu mai puteau urca. Nu-i nimic, oricum, trebuia să urcăm. Priveliștea era ca în basme. Munte sălbatic, cu prăpăstii multe, colți albi de stânci, coroane de chiparoși verde-întunecați, profilați pe cer. Peisaj cu trepte ce urcau, trepte multe-multe.

Eu n-aveam probleme cu treptele, eram primul. Dar mai buni ca mine la urcat erau niște chinezi budiști, tuciurii, dezbrăcați în soare arzător până la brâu, cărând în spate niște butuci de lemn cumpărați din vale, pe care-i duceau ca recunoștință lui Budda, tocmai până spre vârful muntelui.

În sfârșit, a venit seara, am ajuns în vârful muntelui, unde era un fel de motel al mănăstirii budiste. Dimineața – o mostră de trezire dis de dimineața, ca să vedem cât de măreț răsare soarele. Cu mic cu mare, noi și turiștii de pe acolo, dar și mulți chinezi, am ieșit din moteluri și am plecat pe o creastă de munte să așteptăm răsăritul soarelui. Am avut de așteptat vreo jumătate de oră. Până când, într-adevăr, măreț, auriu, a răsărit soarele… Ce priveliște!

Am mai fi stat acolo, dar trebuia să ne întoarcem. Nu ne-am mai întors pe cele 9 mii de trepte, ci am mers cumva prin pădure, până într-un pârâu, unde ne așteptau microbuze. Ce spaime am tras și cu acele microbuze prin acel pârâu denivelat și abrupt la coborâre. În fine, ajunși înapoi la poalele muntelui, am mai umblat pe la niște prăvălii să cumpărăm statuete de jad. Erau de mai multe forme, fie chipuri de budiști, fie căluți, fie niște pescari. Statuetele de jad cu pescari chinezi cu undițe erau cele mai căutate. Nici nu erau prea scumpe, doar patru yuani costa o statuetă. Nu erau scumpe pentru noi, dar pentru chinezi erau scumpe, ei aveau doar vreo 40 yuani salariu pe lună.

Înainte de plecare spre Beijing, ni s-a mai prezentat un complex imperial întins, o bogăție de monumente istorice de valoare deosebită. Dar la fel de mult m-a impresionat arta chinezilor de a îngriji arbori foarte vechi. Am văzut acolo niște arbori vechi de 2500 de ani (vă puteți imagina, abrori cam de 500 de ani înainte de Hristos!)