Mă gândesc stând în camera mea răcoroasă din Guildford după ce am tras toată noaptea cocaină și după ce am plâns alături de colegul meu de casă, mă gândesc să scriu despre mine ca și cum tot ceea ce experimentez ar putea avea valoare literară. Îmi aduc aminte de curva pe care am vrut-o așa mult încât am apreciat toată dorința mea ca fiind dragoste, de fapt nu a fost decât o situație în care am transformat totul într-un imposibil al existenței tocmai pentru a simți dezamăgirea pe care am simțit-o de mic, din momentele în care tatăl meu a decis să nu mă binecuvânteze cu prezența lui în momentele în care visam ca un nătărău că e lângă mine și că dimineață o să mergem la pescuit la fel cum am făcut odată când eram foarte mic și când am învățat că e important să nu sperii peștii, ci să-i atragi către tine cu o liniște mormântală, liniște pe care e imposibil să o păstrezi când ești copil dar pe care o forțezi știind că iți vei mulțumi tatăl, lucru memorabil, ultim scop al ființei tale de om mic îndrăgostit de singurul model de om pe care îl ai.

Odată am visat că o creatură uriașă ce semăna cu un liliac și scotea un sunet ca un sforăit mă urmărea într-o cameră sau poate într-un labirint ca o peșteră. Eu alergam nu cu calmul unui aventurier învățat cu supranaturalul, ci haotic, la nimereală și deloc încrezător în șansele mele de a o scoate cumva. M-am trezit lângă tatăl meu, absent mai mereu dar nu și de data asta. După ce m-am convins că el dădea glas monstrului din vis, am simțit pentru prima oară trăiri amestecate, groază euforică, exaltare, dar în mintea mea de copil eram trădat de tatăl meu care a contribuit la această disimulare de roluri, protectorul în cârdășie cu forțe ce îmi copleșeau puterea de înțelegere. Sforăia profund, și învrăjbit de indiferența somnului în care se afunda, am uneltit scenarii și tot nu am putut înțelege de ce nu a simțit nevoia să mă trezească. Lipsea de 7 luni de acasă, și tot ce știam eu despre asta era că este în Republica Moldova, lucrând pentru un tip pe care l-am văzut o singură dată.

Lipsa prezenÈ›ei lui a început pentru prima oară să pară un lucru atât de natural încât nu era nevoie să-mi întreb mama, pentru că mama la fel ca È™i mine nu avea certitudini ci doar încerca să-mi îndrepte atenÈ›ia spre multe alte distracÈ›ii, ca ieÈ™itul în pădure după bureÈ›i. Eu eram un grăsuÈ› complexat de propria imagine în majoritatea timpului dar in săptămânile magice când tata venea acasă într-o vizită visată, uitată, readusă aminte È™i apoi surprinsă în cea mai puternică explozie de bucurie pură, începeam să vreau să fiu puternic È™i È™armant ca tata. El, cu o eleganță ieÈ™ită din tiparul oamenilor pe care îi întâlneam de obicei, È›inea curioÈ™ii la o distanță care impunea respectul chiar È™i celor mai înverÈ™unaÈ›i adversari. Mereu provoca oamenii care i se puneau în cale la fapte măreÈ›e. – De ce nu vizitaÈ›i Marea Mediteraneeană? Iar eu visam mereu ca el să nu mai plece È™i credeam adesea că o să vină curând momentul când tot acest preludiu al unei revederi o să ia sfârÈ™it, când micile minciuni n-o să mai aibă nicio importanță în faÈ›a faptului că îmi iubesc tatăl È™i că îmi doresc să fiu ca el, chiar dacă în amintirea mea despre el, era un bărbat hotărât È™i neiertător în campaniile de prevenire a semnelor pregătitoare scrisului, formate greÈ™it de o mână nesigură È™i de peniÈ›a celui mai ieftin stilou, veÈ™nic dătător de viață a nefericiÈ›ilor porcuÈ™ori’, motiv de mare mâhnire a profesoarelor de È™coală primară. Erau adevărate momente de evocare a unei brutalități sadistice ce pentru mine acum pare a fi trezit în străfundul lui negăsit, cele mai vinovate È™i bolnave plăceri. Acest puternic om, sălășluitor de vise dezarmante pentru mintea simplă È™i practică a mamei È™i a sfătuitoarelor ei de moment, a È›inut cu tot dinadinsul să amâne mereu momentele efective ale noastre È™i să creeze în mintea unui copil mâncat de nesiguranță fantezia tatălui supererou. Tatăl meu a devenit neîntrecut în tot felul de încercări pentru că cele auzite despre el depășeau cu mult cele văzute la oponenÈ›ii lui de care doar eu È™tiam È™i pe care eu îi judecam È™i tot eu veneam cu un verdict gata să mă repare în faÈ›a aÈ™teptării chinuitoare a eroului. Și când mă gândeam că eroul aÈ™teptat cu un sentiment monumental are ca preocupare exact întâlnirea cu mine deveneam nesuferit de arogont față de prietenii mei care conform tatălui meu erau mult inferiori indiferent de calitatea care era pusă în calcul.

Aș vrea mereu să privesc printr-o perspectivă mai clară și obiectivă tot acest dezamăgitor proces în care m-am aflat mereu cu tata, ca și marii scriitori care apreciază un tată dur dar eu nu pot decât să mă aprind și să mă întreb de ce am fost sortit unui asemenea spectacol tragic și cu toate că întâlnesc acest păcat indispensabil tuturor persoanelor care ajung să-i numesc apropiați, nu pot accepta un mare act al hazardului în care mă hazardez să cred, neștiind că nu sunt în stare să-i accept nemiloasa lispă de sens.

În seara asta am ajuns cu greu în Wetherspoon în special pentru că Balasz era mereu preocupat să-și încarce telefonul, ocupație care mai mult decăt că îi ocupa toată atenția, era și un motiv de derută pentru mine și Tomas, cu care am găsit de cuviință să nu întrerupem acest efort al prietenului nostru și am mers pe strada întunecată fără să scoatem un sunet. Se întrerupse curentul doar pe strada noastră și după câteva linii am decis că nu e cu putință să nu mergem să dăm pe gât câteva beri. Cocaina își făcea parcă loc în organismul meu băgându-mi pe gât un entuziasm falsificat, iar eu încercam să mă prind despre ce dracu e vorba cu tipul ăsta de pavele englezesc și chiar ajunsem așa departe încât îmi puneam închipuielile mele anxioase pe seama unui model de pavele românesc studiat așa mult încât îmi părea că toată existența e doar o variațiune strâmbă de pătrate și nimic nu poate fi total surprinzător. Am ajuns la Tomas românul în prăvălie unde planul era să luăm niște lumânări pentru o situație de felul ăsta.

-Nu se întrerupe curentul aici, ne asigura balasz cu o privire serioasă. De cinci ani de când stau aici nu s-a luat o dată!

Nu puteai decăt să validezi experiența unui om care își găsește timp să își avertizeze semenii și care e preocupat la un nivel impresionant de micile detalii practice care ție îți scapă așa ușor. După ce s-au chinuit să găsească bateriile potrivite, timp în care primeam înjunghieri ca de cuțit în pieptul plin de entuziasm, am mers mai departe spre barul în care toți se pregătesc de petreceri. Wetherspoon e foarte ieftin, poți bea beri amare pe un preț de nimic și până și un litru jumate de cocktail te face să renunți cu ușurință la niște bani. Am început ritualul și primul care a dat de băut a fost Tomas. După ceva negocieri a decis că eu și Balasz o să iubim Sex on the beach, un cocktail care l-a dat pe spate acum ceva timp când doar din vreo 3 litri se simțea sensibil mai amețit. Mie nu îmi transmitea la fel de multă încredere alegerea dar până la urmă nu doream mai mult decât o băutură lungă pe care să o sorb în așteptarea unui consumator al stării de bine fabricată de cocaina sintetică pe care am înfundat-o în mine ca un hapsân. Lumea nu dădea năvala în bar. Totuși era joi, și eu mă afundam din ce în ce mai tare într-o stare extrem de înșelătoare. După simtome ai fi spus că a fost o descărcare totală a vreunui secret ferecat de mult dar in realitate stăteam la o masă încercând să pornim vreo discuție care să ne îmbie creierele spre nu știu ce planuri nebunești. Orice tentativă eșua lamentabil după două, trei fraze legate prin cea mai de bază gramatică a limbii engleze sărăcită de orice imagine cu caracter practic.

–Man, it’s totally crazy what Turkey did. Putin (pronunÈ›at cu cea mai umilă evlavie adusă marelui conducător) will gonna straight away make everything right.

Pe mine mă luau gânduri separate total de mondeinitatea evenimenelor care în lipsa unei surse credibile mă plictiseau și ajunsesem într-o stare în care nici pe Moise Guran nu-l mai citeam. Mă gândeam la faptul că sunt prea politicos în relațiile mele cu oamenii și mi-era frică să nu provină dintr-o slăbiciune a caracterului meu sau să nu fie o nesăbuită întâmplare a educației după ureche pe care am primit-o. În orice caz îmi tot dădeam ghes să jignesc pe cineva, măcar superficial fără să îmi cer scuze sau să-mi explic motivele. Să o fac pur și simplu și să mă simt ingrat, să văd puțină suferință, să pricinuiesc gânduri secundare fecunde neîncrederii sădite de cuvintele mele nesăbuite. Dar tot ce reușeam era să chicotesc fals la stupizeniile pe care le vorbeau cei doi unguri, tovarăși temporari, ba uneori forțam un zâmbet cu subînțeles chiar și atunci când îi dădeau înainte în maghiară. Falsificam așa de bine o empatie lingvistică cu nevoile lor de exprimare încât nu s-a întâmplat doar o dată să mă acuze că le ascund faptul că le vorbesc limba. Nu pot spune că mă simțeam prost pentru această supraevaluare a calităților mele intelectuale dar în același timp cu această faptă bună au urmat tot felul de îndatoriri birocratice la care eram supus cu toată vehemența protestelor mele.

Am comandat fiecare un litru jumate de cocktail slab și ne-am apucat să sorbim. Între timp Balasz nu își găsea starea și ne anunță că e posibil să fi îngrămădit puțin prea mult praf, fapt ce îl făcea prea somnoros și propusese să schimbăm ambianța cu un loc mai activ, sau dacă nu el o să se retragă. Am ieșit la o țigară pe care eu refuzasem să o mai fumez de vreo două zile și dintr-o privire am văzut că și Piano Bar și Casino aflate peste drum erau închise și astfel posibilitățile noastre de a găsi o atmosferă mai agitată se reduceau destul de mult. Balasz ne amenință încă o dată că o să plece fapt care mă făcu să vreau să îi încuviințez decizia deși un cod nescris al onoarei între prieteni mă îndrepta spre decizia de a insista și de a negocia cu el situații probabile care l-ar trezi din somnolență. Am decis să colindăm pe la Legion, Balasz a plecat într-un final spre casă. Legion era închis pentru aproape toată lumea. Înăuntru era doar o petrecere tristă și privată la care m-am simțit norocos că nu am acces. Așa că ne-am îndreptat spre centru unde dacă nu era deschis Five and Lime cu prietenia unui bar cu un renume superb atunci rămânea Alley Bar să salveze noaptea spontană. Eu mă resimțeam din ce în ce mai tare din cauza prafului, sau mai bine ar fi dacă aș fi în stare să găsesc un opus al cuvântului. Cocaina îți concentrează toată dorința spre și mai multă băutură care îmi lipsea în plimbarea noastră nesfârșită spre un bar calumea. Ajungem în Alley Bar unde o fătucă cânta blues după cum ne descrie portarul care ne verifică cu atenție pupilele. Totuși decide că abia am început seara așa cum îl sfătuisem și noi și ne lăsă înăuntru. Acolo fata care cânta mai mult pop decât blues și care se acompania singură la chitară puse stăpânire pe Tomas care o dorea. Eu nu eram la fel de fermecat în special pentru că am văzut în multe rânduri adevărate prințese fructificând imaginea și vocea lor într-o nestrămutată dorință de a le penetra, imagine ce le satisfăcea cu siguranță cugetele de mult prihănite. Barul era mic cu ceva mese pe o parte și era împânzit de bătrâni și de tipi care veniseră în grup lărgit și care pălăvrăgeau sau râdeau pe înfundate. În atmosfera aceasta era greu pentru fătuca de pe scenă să se simtă cu adevărat în mijlocul atenției dar în ciuda ostilităților continuă fecare piesă fără să o încurce deloc. Eu eram foarte neinteresat de actul artistic și mă gândeam la posibilități de a găsi vreo fată deși nu dispuneam de multă putere de convingere. Am continuat să ne facem cinste pe rând, eu și cu Tomas, și am străbătut toate colțișoarele barului dornici să vorbim cu cineva diferit. Eu eram surescitat la maxim, implozii consecutive și disperate de adrenalină mă făceau să plutesc deși chiar nu se mai discuta nimic. Eu pălăvrăgeam sub standardul convenienței cu Tomas care vocifera exagerat de tare și cu un accent de imigrant limitat despre niște vorbe care îi impresionau prietenii, vorbe foarte simple și cu o încărcătură simbolică prea accesibilă așa că eu mă tot uitam în jur dar totul mi se părea inaccesibil. Un grup de străini cu o limbă indescifrabilă puseseră stăpânire pe masa cea mai mare de pe terasa încălzită și vociferau în voie voioși probabil că mai scot din când în când capul dintre slujbele solicitante și mie îmi veni ideea că poate e o trăsătură a imigrantului speriat, să se impună măcar prin vocea ce domnește peste somnul simplu al englezului de urbe, enervate la culme de apariția unor paraziți în spațiul lui, și peste puterile lui de înțelegere a sistemului imperial European în care țara lui o duce binișor. Și astfel eram jumătate atent la partenerul meu de discuție care învârtea niște idei primare la care nu îmi era greu să-l îmbii spre a continua și jumătate încercam să emit gânduri valide, spumoase, observații delicioase, străfunduri pline de surpriză a aceluiași conținut social. Am început să discut cu un grup de musulmani prietenoși. Ultimul din Tunisia a început o istorisire a vieții lui care paradoxal, cu cât era mai impresionantă cu atât mă plictisea mai tare. Povești cum trăia pe picioarele lui cu toate că părinții lui erau putrezi de bogați. Eu incercam să o fac pe-a deșteptul și îi țineam predici despre suferință psihică. El îi dădea în continuare despre vise mărețe, dorința de a fi cineva, despre faptul că nu știe prea multe și ce va face, moment în care parcă începusem să empatizez dar am lăsat-o baltă și am propus să ne strecurăm înăuntru. Acolo am mai luat un rând de votcă cu enrgizant deși îmi sărisem rândul la cinstire dar chiar voiam să sorb din pai ceva. Am golit ca o pomba paharul și m-am așternut la discuții plicticoase cu Tomas care nu părea afectat de jumătatea mea de atenție. Am început să arunc ocheade în stânga unde la o masă se maimuțăreau niște tipi cu niște tipe drăguțe dar cu toată atenția și cu tot farmecul închipuit de mine cu care le priveam nu s-au sinchisit de mine și cum alte alternative lipseau am decis doar să beau. Am început o discuție nebănuită cu un tip despre paradoxuri, el era de părere că e un semn rău să omori copii, un adevărat argument al existenței unui dualism calitativ între pornirile principale ale omului. Totul decurgea cu mult umor britanic, la care mă descurcam mai bine ca el și prostindu-ne în discuții pe jumătate interesante am zărit o țipă la bar și am știut într-o secundă tot ce puteam să știu despre ea. O intuiție nebunească mă lovi și fără prea multă inhibiție m-am decis să o împărtășesc cu ea. Ea a acceptat și pe nerăsuflate i-am tot descris cum e bi-curious și că ar vrea femei care să o înțeleagă dar și de tot felul de frici ale ei. Ea a făcut niște ochi mari și mi-a spus că sunt spooky și s-a depărtat de mine vizibil șocată de ce făcusem. Eu mă simțeam ca un rege al norocului și al potrivelii dar în același timp observam cu cât patetism eșuasem să mă apropii de tipa asta și m-am resemnat să încerc să mai cumpăr niște votcă dar cum barul era închis am încercat să mai dau de fata care s-a transformat fără să vrea în subiectul meu de observație. Am găsit-o și am început să bolborosesc cum sunt și eu frământat de ce mi se întâmplă și că e specială, că nu îmi iese decât uneori și cu anumite personae. Tipa grasă care servea mă rugă să îi scot și ei secrete la suprafață dar am evitat-o subtil și pe neașteptate a început să o facă pe avocatul o tipă bună care îmi sugera că tipa desconspirată de mine e căsătorită cu ea și îmi sugera să caut altă masă. Eu am început să îi vorbesc mai cuprins de patos ca niciodată și la fiecare greșeală pe care o puneam pe seama obiceiurilor românești lingvistice tipa avocat mă asigura că nu este conștientă de asemenea fabulații că și ea e din Bulgaria de lângă Giurgiu și că se pricepe la obiceiurile și fanteziile mele, înflorituri desăvârșite ce nu au legătură cu realitatea, fie ea și balcanică. Eu am început să trag nădejde că mă vrea dar Tomas iritat că nu voiam să mergem acasă mă apucă de gât în joacă ceea ce îmi strică total demersul și mă grăbi să ne întoarcem acasă. Încerca tactica polițistului cumsecade care își cere iertare în fața domnițelor pentru o asemenea purtare grosolană a nemernicului care se nimerește să-i fie tovarăș și am plecat spre casă destul de plouați. Acasă am început un ritual de tras liniuțe și ne-a sensibilizat așa bine încât am tot dat târcoale subiectelor triste și sensibile despre tați și alte persoane apropiate. Moment în care m-am simțit ca în Fight Club când ăla se ducea pe la grupuri de suport deși nu avea treabă. Până la urmă ce altceva rămăsese din noaptea asta. Niște linii spânzurate pe masă ne tot supuneau să le tragem și atunci am avut un discurs despre sor-mea pentru care meritam să câștig vreun casting pentru un film și miracolul se produse. Am declanșat un plânset cu sughițuri și printre lacrimi vedeam că Tomas plânge mai tare ca mine. Era minunat, mă simțeam liber aveam cugetul dezlănțuit. Așa că am decis să o tai cu prima ocazie sus în odaia mea destul de mizerabilă unde m-am năpustit asupra unui text care a curs fluviu timp de vreo două ore.

Tot efortul meu narativ s-a pierdut în cele 12 ore de muncă ce au urmat. Am fost barman și totul a mers ca pe roate, apoi au urmat alte zile pline la muncă. După această perioadă am simțit că pierd contactul cu realitatea, m-am găsit într-un Kfc cu menegera de la restaurant și prietenul ei comandând ceva pe care l-am înghițit în silă acasă, scârbit în special de travaliul continuu care mă rupsese din nou dintr-o realitate pe care începeam s-o stăpânesc. După alte zile leneșe în care nu am făcut decât să dorm toată ziua, într-o marți primesc un telefon de la Xenia, unul dintre bucătarii de la restaurant, în care printr-o engleză animalică dar cu o voce exagerat de blajină ca și personalitatea lui mă invită fără prea multe detalii să merg la el să bem ceva și să mâncăm. Îl tot evit de mai multe ori până pe la 6 când vine și mă ia cu mașina. Era împreună cu Valik, alt bucătar, și după o inspecție rapidă a camerei mele înșfăcă chitara ce tocmai mi-o luasem și își dădură amândoi cu părerea, vădiți afectați de situația în care mă aflam. Au concluzionat că e prea strâmtă pentru banii pe care îi dau și că cineva mă cam ia de fraier. Ajungem în Woking într-o casă mizerabilă de deasupra unui magazin alimentar. De pe hol te izbește un miros puternic de mucigai, iar toată casa e într-o stare dezolantă dar camerele sunt mai mult decât încăpătoare și bine mobilate. Sacha, care e și headchef mă întâmpină prietenos și după ce schimbăm câteva vorbe își ia haina destul de jerpelită să mergem până într-un Sainsbury ca să luăm 3 sticle de cogniac, pe care le plătește el. Am mai luat niște pizza și suc de struguri și vreo câțiva ciorchini proaspeți. Ajungem acasă și ne punem pe băut, shoturi scurte și o mâna de boabe. Era o rețetă sigură și decentă prin care puteai înghiți porcăria aia de cognac. Xenia a început să prepare un pui la cuptor și a pus și pizza la făcut. Stăteam toți în picioare și beam, mai puțin Valik care era mahmur. Sacha care conducea protestul a vrut să afle mai multe despre mine și eu m-am supus și am răspuns la orice întrebări avea. Încetul cu încetul discuția a tins spre ceea ce părea a fi adevăratul curs, iar după o scurtă prezentare a regulilor casei, în care prima lună era gratis iar apoi prețul era extrem de bun, doar 350 pe lună, două luni gratis în caz de ești dat afară de la muncă plus un Renault Laguna gratis, asigurare de doar 200 de lire făcută prin niște prieteni, totul legal. Eu mai cântam din amintite niște cântece între shoturi, ei erau impresionați de fața mea expresivă și mi-au vorbit de faptul că am fost recomandat de Bilale, un algerian care era și numărul doi în grup. Apoi Sascha a scos o scară și am urcat amândoi într-un birou improvizat în pod, cadou de bunvenit în grup a lui valik, dovadă a loialității lui. Mi-a povestit în linii mari despre afacere și mi-a oferit sansă de a mă băga. Era o afacere cu ceasuri Armani, sau poate doar vârful icebergului, cum s-a exprimat foarte poetic Sacha iar mie mi-a surâs ideea așa că am acceptat să mă mut de pe 20 și am convenit să-mi pun creierul la contribuție ușor ușor. Xenia ne-a pregătit băuturi pe care le-am dat pe gât și pentru că mă îmbătasem destul de tare am început să cânt la chitară în chiotele de bucurie ale aceluiași Xenia care încerca să cânte după mine și ale lui Sacha care vedea în mine mult potențial. Lucrurile au devenit vagi și din noaptea aceea îmi mai amintesc faptul că am făcut cunoștință cu prietena lui Valik, care era extrem de atrăgătoare, o lituaniancă cu corp perfect. De asemenea îmi amintesc și explozia de nebunie a lui Sascha care a început să rupă bancnote de 20 și să le ardă pe cele de 10. M-am lăsat dus de val și am rupt și eu vreo 100 de lire înainte să vomit violent în chiotele nebunești ce se auzeau din cameră. Am adormit lângă un tip John care ocupa 80 la sută din pat și dimineață m-am trezit cu o mahmureală meseriașă.