Mierea

(din volumul Bucovina - plai de basm si dor )

Ionuț se culcă foarte liniștit în seara aceea, cu gândul și cu speranța grozavei zile de mâine, când bunicul va fi magicianul, va scoate bunătatea de miere din stupii aceia cenușii sau albi. Adormi adânc, cu vise dulci despre miere, în sufletul lui de copil.

Se trezi cam prea de dimineață pentru el, curios să vadă dacă bunicul se apucase de treaba cea mai însemnată a zilei, aceea de a fura năbădăioaselor albine mierea cea bună. De când sosise la bunici, i se mai dăduse, când și când, câte o lingură de miere, din cea veche, zaharisită, dar acum el aștepta să se îndulcească cât îi poftea sufletul din mierea cea proaspătă, înmiresmată de parfumul florilor de câmp.
Bunicul, încă de dimineață, pe răcoare, începuse unele pregătiri.

Treburile din grajd le lăsă doar asupra bunicii, iar el se spălă pe față și pe mâini cu apă înmiresmată cu flori, își pieptănă pe spate părul său lung, alb și mătăsos, îmbrăcă o cămașă de in, albă, curată, își stropi mâinile și hainele cu sirop parfumat de plante, se închină la Cel de Sus, apoi începu treaba lui meticuloasă. Și bunica era pregătită de fapte mari, spălă toate vasele, bidoanele, sitele, cârpele, ca să fie toate gata, curate și parfumate.

În cele din urmă, după ce Ionuț obosi de tot așteptând momentul când mierea va curge în butoiul de la centrifuga de scos mierea din faguri, bunicul își puse masca pe figură și se duse la primul stup, cel din capăt. Deschise stupul, dădu podișca de scânduri la o parte, suflă cu foșcăitoarea de fum de iască câteva rafale peste albinele încă amorțite de somn, și începu să scoată rame grele de faguri de miere, măturând în stup albinele așezate ciorchine pe faguri, neconvinse să cedeze așa de ușor bunăstarea lor din stup. Era agonisită cu atâta trudă, era munca lor de milioane de zboruri de-a lungul verii. Ramele furate de la albine, le aducea repede în casă, le ascundea într-o roiniță, să nu le simtă toate albinele din afară.

Așa, rând pe rând, stupii au fost prădați de munca harnicelor albine, care vâjâiau nervoase prin curte și pe la cerdac. Dar bunicul știa felul lor de a fi și nu se sinchisea prea tare de ele. Doar când vreo albină nervoasă din cale-afară îl înțepa, se oprea, scotea tacticos acul din piele, și-și continua munca lui migăloasă.

Iată, câteva roinițe deja se umpluseră de rame cu faguri aurii, încărcate cu miere. Atunci, bunicul închise ușile și geamurile de la odaia cea mare unde scotea mierea, își suflecă mânicile cămășii, luă un cuțit lat ca o daltă și începu să des-căpăcească fagurii de ceara care astupa mierea din celule. Ionuț intră și el în odaia unde bunicul scotea mierea, deși nimeni nu-l chemă, ros de-o mare curiozitate, numai ochi la tot ce se întâmpla.

Bunicul pregătea câte patru rame deodată, le punea cu grijă în centrifugă, câte o ramă pe fiecare latură, apoi începea să învârtă de-o manivelă, încât centrifuga, rotindu-se, făcea ca mierea proaspătă să curgă din celule pe pereții centrifugii, de unde, printr-un orificiu cât un dop, se vărsa într-un vas mare pus sub centrifugă. Mai apoi, bunicul oprea centrifuga, lua ramele, le întorcea pe partea cealaltă și relua învârtitul manivelei de la centrifugă. Când ramele se ușurau de povara mierii, bunicul le punea în cutii, cu gândul să le ducă înapoi în stup, dar goale. Acest fapt nu prea era pe placul albinelor, care bâzâiau furioase peste tot.

Stând așa multă vreme și admirând cum bunicul învârte ramele în centrifugă, Ionuț se gândi că și el ar fi în stare să învârtă manivela de la centrifugă. Bunicul se înduplecă de curiozitatea copilului și-i făcu pe plac, lăsându-l să învârtă de manivelă. Mai încet la început, dar mai repede după aceea, chiar reuși, ramele se roteau de zor, mierea curgea din faguri în centrifugă, apoi în vasele de sub centrifugă. Dar obosi cam după câteva rame, așa că-l lăsă din nou pe bunicul la continuarea muncii începute.

Când vasul de sub centrifugă se umplea de miere, venea bunica să schimbe vasul, iar mierea din vasul plin o turna, cu polonicul, în niște butoiașe pregătite pentru recolta de miere. Trebuia ca mierea proaspătă să se așeze, fărâmele de ceară, mai ușoare fiind, să se ridice la suprafață în butoiașe, apoi să fie strânse de la suprafață cu un linguroi mare.

Deși plăcută și îndelung așteptată, era destul de grea munca asta de scos mierea de la atâția stupi. De-abia spre după amiază, toată treaba era isprăvită. E drept, au mai rămas vreo patru stupi cu mierea neluată, dar asta o va face bunicul în altă zi.

Au scos în tindă centrifuga, au spălat-o cu mare grijă și-au pus-o la uscat. Au pus prosoape albe peste mierea strânsă, lăsând-o să se limpezească până a doua zi.

Toată munca n-a fost lipsită și de un mic necaz. N-au fost atenți bunicii când s-a umplut cam neașteptat de repede vasul de sub centrifugă, iar mierea s-a revărsat din vas, luând-o pe podea. Întâmplare neplăcută, să curgă mierea pe podea! Bunicul o strigă pe bunică să vină repede în ajutor, s-aducă cârpe și lighean, să curețe mierea de pe jos.

- Și ce facem cu mierea asta revărsată pe jos ?
- Cum ce să facem? Strângem în lighean, apoi punem ceva apă peste miere și punem ligheanul undeva la umbră, în livadă. Se descurcă albinele să recupereze mierea, rosti bunicul nu prea fericit.

În sfârșit, trecură și de această întâmplare, terminară treburile cu scoaterea mierii, rânduiră cât mai bine toate lucrurile și-i mulțumiră Domnului pentru recolta frumoasă de miere.

Ionuț aștepta înfrigurat. Răbdarea lui, să guste din mierea cea nouă, se cam terminase demult.

Într-un târziu, cu treaba isprăvită, se îndurară să-i pună lui Ionuț miere într-o farfuriuță, cam mică. Copilului i se păru că i s-a pus cam puțin, mai să-i dea lacrimile. Și cât așteptase el mai toată ziua... Acum i se dădură doar câteva linguri de miere, cam prea puțin. Îi puseseră alături de farfuriuța cu miere și o cană cu apă. Bunica avusese grija să-i spună să mănânce încet, câte puțin și să bea apă cât mai des.

Grozavă miere, dulce și aromată! Ionuț termină cam repede, cu lăcomie, tot ce i se puse în farfurie, dar încă se mai uita dacă nu-i mai aduc ceva. Însă, deodată, simți că nu mai poate, că parcă-i vine cu leșin. Bunica înțelese repede ce este, nu stătu mult pe gânduri, știa ce-i de făcut dacă mănânci miere prea multă. Îi drese repede o cană cu lapte căldicel și-i dădu să bea degrabă. De la lăpticul cald, copilul își reveni, îi trecu amețeala și redeveni vesel.

- Să ții minte, să nu mănânci prea multă miere de-odată, cu lăcomie, că ți se face rău ! îl admonestă bunicul pe copil, ca să se învețe să asculte de cei în vârstă, care au pățit multe la viața lor.

Ori din întâmplare, ori presimțiseră ceva, că apărură chiar atunci, în casă, niște vecini. Bunicii, darnici, nu s-au ascuns că au luat mierea în ziua aceea, așa că au adus mai multe farfurii mici cu miere, cu lingurițe și căni cu apă, îmbiind vecinii să deguste din mierea cea nouă.

În timp ce vecinii se îndulceau cu mierea cea bună, Ionuț nu mai avea stare și ieși pe gardul de la toloacă, să vadă lumea cea largă din sat. Mare îi fu mirarea, când văzu pe uliță cei trei copii de la casa vecină din vale.

- Hei, copii! Unde mergeți ? strigă Ionuț.
- Veneam și noi din pădure, am fost la cules fragi.

- Fragi ? Ia să vad, ați cules ceva ?
- Da, am găsit ! Ia și tu o mânuță de fragi!

- Nu pot. Azi am mâncat multă miere dulce, de mi-a venit rău. A scos bunicul miere de albine din stupi! se laudă Ionuț, cu inima largă.

Bunicul, din ogradă, auzi discuția dintre copii. Ieși pe cărarea dinspre toloacă și chemă toți copiii vecinilor în casă. Bunica le pusese și lor câte o farfuriuță cu miere, din cea bună și parfumată.

Dar nici nu terminară bine copiii de mâncat miere, că se auzi țipăt în casă: o albină, care nu se știe cum se strecurase în odaie, intră pe mâneca lui Ionuț și urca bâzâind prin interiorul cămășii înspre gât. Bunica se lămuri repede care-i treaba, scoase cămașa de pe copil, scotoci după albina, vrând s-o scoată afară din casă. Dar albina zbură din cămașă și se înfipse drept în obrazul bunicii, mușcând-o. Bunica mai pățise din astea, suportă cu răbdare înțepătura, deși obrazul începuse să i se înroșească și să se umfle. Puse o cârpă cu apă rece pe obraz și umflătura îi mai trecu. Să fie numai ăsta necazul !

Când să plece copiii vecinilor, bunicul le pregăti un borcănel cu miere, să ducă la ei acasă. Era darnic bunicul.

(va urma)