Nu a avut numai succese Ghiță. E drept cu școala s-a descurcat binișor. Dacă ar fi fost doar aritmetica, științele naturii, gimnastica și lucrul de mână, ar fi fost primul. Da, dar mai era citirea care cuprindea, pe lângă texte, unele interesante, și gramatică. Ori, la gramatică, definițiile părților de vorbire și de propoziție, i se păreau fără niciun rost. El știe să vorbească, și se poate descurca foarte bine, fără să învețe definiții. Dar tocmai astea trebuia să le știe la examenul de admitere în clasa întâi de liceu. I-a revenit fratelui său mai mare, Ion, elev în clasa a doua la Liceul comercial, să-l pregătească la limba română pentru a da și el admiterea la același liceu. O vară întreagă s-au chinuit amândoi, Ion să-l învețe, cât de cât, ceva, iar Ghiță să poată fi atent, deoarece gândurile îi zburau mereu în altă parte, cum să facă să poată îmbunătăți calitatea sunetului la aparatul de radio sau la o schemă a unui aparat de emisie pe unde ultra scurte, pe care a văzut-o în revistă. Cu acest aparat ar putea lua legătura cu alți radioamatori prin alfabetul morse. În secret a început să învețe acest alfabet. La început bătea cu degetul sau creionul în masă, pauzele mai lungi sau mai scurte, dintre bătăi, fiind liniile și punctele ce formau literele unor cuvinte. Și-a construit chiar și un manipulator care transmitea difuzorului, de la aparatul de radio, sunete mai lungi sau mai scurte.
Cu chiu, cu vai, și chiar cu câteva palme primite, fără veste, când atitudinea lui refractară era evidentă, a acumulat și câteva cunoștințe gramaticale care i-au ajutat la examen. Cinciul primit la limba română nu i-ar fi fost destul ca să promoveze, dar adunat cu zecele de la matematică, l-a consacrat licean. Dar, nu pentru mult timp, doar pentru un an. N-a avut cum trece de istoria antică. E drept erau și lucruri interesante aici, dar nicicum n-a înțeles cum de anii se numărau invers. Ori poate a lipsit, sau n-o fi fost atent când li s-a spus ? Tot istoria asta i-a adus și un nume de batjocură printre colegi, care au început a-i zice Hamalapri. Și-a dat seama că este doar vina lui că a început să fie numit așa. Vina lui și al acelui rege din Babilon, cu nume atât de pocit, care a dat niște legi ce, toate împreună, s-au numit codul lui Hamurapi. El, crezând că știe bine lecția, a zis cu toată convingerea că prevederile din legile lui Hamalapri erau bune pentru timpurile acelea. După câteva momente, un hohot de râsete izbucni în clasă. Când și-a dat seama că de el râd, a rămas descumpănit. De ce oare? Că doar fraza asta o repetase de multe ori, ca s-o țină minte. De la Hamalapri unii au scos două cuvinte hamal prost, și au început ai zice așa. Nu s-a întristat de loc când, la sfârșitul anului școlar, pe lista afișată cu mediile anuale, în dreptul numelui lui era trecut corigent la istorie. După ce vara aproape trecuse, s-a apropiat și data ținerii examenului de corigență.
- Mamă, eu, orice-ar fi, nu mă duc la examen !
- De ce, dragul mamei? Parcă ai învățat zilele astea.
- Chiar dacă aș fi sigur că iau zece, și tot nu mă duc!
- Să vedem ce zice și tatăl tău.
Tatăl l-a ascultat cu atenție și apoi a zis:
- Nu-i nimic, măi copile. Dacă nu-ți place, nu-ți place și gata! Și eu, dacă mi-ar lua cineva din mână acul, foarfecele și metrul, și m-ar pune să fac ce nu-mi place, aș refuza. Dar trebuie să te gândești bine, că o școală tot trebuie să faci, să fii pe picioarele tale, că doar n-o să îmbătrânești lucrând pentru Nicoară, că ai văzut cum te plătește, și ce bine câștigi când lucrezi fără el.
- Da, tată.

Până la urmă s-a rezolvat și problema școlarizării lui Ghiță, exact așa cum a vrut el. Încă din vară a apărut în „Scânteia” un articol cu titlul scris cu litere groase Reforma învățământului. În ziarul local „România Viitoare” pe la începutul lui Septembrie a apărut un anunț, în care se spunea, pentru cei interesați, că Societatea Electrică Transilvană pe acțiuni S.E.T. A. de pe str. Uzinei organizează Școala de ucenici electricieni cu sediul în strada Horațiu nr 2-6.
După ce tata lui Ghiță a citit anunțul, i l-a arătat și lui.
- Ei, ce zici, să te înscriu ?
- Eu zic că da. Dar nu știu dacă acolo voi învăța mai mult decât știu de la domnul Nicoară.
- Sigur că vei învăța. Acolo profesorii, cei mai mulți, sunt ingineri iar maiștrii instructori sunt deosebiți de buni în meserie. Ai de la cine învăța și poate după cei trei ani, cât durează școala, vei învăța și tu pe alții.
Și, într-adevăr, a avut de la cine învăța. Inginerul Robescu , care înainte de război a studiat la Ecole polytechnique din Paris, nu părea potrivit pentru a preda într-o școală profesională în care majoritatea elevilor proveneau din satele județului Sibiu, dar și a unora din sudul țării. Mulți dintre acești elevi veneau din sate neelectrificate. Au învățat, cât au învățat, la lumina lămpii cu petrol, sau chiar a opaițului. Așa că nu e de mirare că Ghiță a reușit în câteva zile să-i eclipseze pe toți. Doar el punea întrebări la lecții și tot el, în discuțiile cu acest inginer-profesor, ce preda Bazele electrotehnicii, găsea singur unele răspunsuri intuindu-le pe baza celor învățate anterior.
Într-unul din consiliile profesorale, domnul Robescu atrăgea atenția asupra materialului uman pe care trebuie să-l calificăm într-o meserie atât de pretențioasă. Mai spunea apoi că școala ar trebui să-și selecteze elevii ținând seama nu numai de o hârtie care le atestă studiile precare, în cea mai mare măsură, ci și de inteligența de care dau dovadă. Ori, elevii noștri, nu numai că n-au, cât de cât, cunoștințe teoretice, dar nici cu inteligența nu stau prea bine. Excepție, spunea domnia sa, face acest elev Ghiță (S) care reușește sa intuiască unele probleme tehnice sau chiar științifice. Și ce poate defini mai bine inteligența decât intuiția de care dă dovadă individul?
- Tovarășe inginer, țin să vă atrag atenția că aici nu discutăm probleme teoretice, precum definirea inteligenței, ci unele practice. Știm cu toții că marele Lenin spunea că socialism înseamnă colectivizarea agriculturii, plus electrificarea întregii țări. Ori, de componenta electrificării răspundem noi, cei chemați...
Vocea directorului părea că nu mai ajunge la urechile inginerului profesor. Acesta s-a retras în carapacea sa, de unde nu mai reacționa la ce era în exterior. Nici la acel „tovarășe inginer” spus de un maistru ajuns director de școală. Acum, doar îi pare rău că i-a dat notă de trecere, fiind în comisia de examinare a școlii de maiștri, acestui om care are atâtea carențe nu numai în pregătirea profesională dar, se pare, și o lipsă crasă de respect. Auzi la el „tovarășe inginer”. Nu i-a plăcut de la început, de când a apărut, acest apelativ. Dar, își zicea, trebuie să mă obișnuiesc. N-am încotro. Fac parte din vechea intelectualitate, pe care partidul clasei muncitoare binevoiește s-o atragă de partea sa. Și, asta numai până când se va forma noua intelectualitate provenită din popor, că doar așa au spus clasicii marxism-leninismului. Dar până atunci mai va!
A avut câteva bucurii Ghiță, pe parcursul școlii. Una, destul de mare, a fost atunci când li s-au împărțit salopete-uniformă pe care puteau să le poarte la plimbările prin oraș sau la defilările din zilele de 1Mai, 23 August sau 7 Noiembrie. Și nu numai salopete, ci și câte o pereche de pantofi pentru vară și bocanci pentru iarnă, bonetă de tip militar pentru vară și căciulă, ca a soldaților armatei sovietice, pentru iarnă. Tot pentru iarnă, au mai primit câte o pufoaică albastră care avea aceeași croială ca cele ale soldaților.
A legat și multe prietenii cu acei colegi veniți de la țară. Pe mulți i-a ajutat să înțeleagă legile curentului electric, precum cea a lui Ohm, făcând analogia, ușor de înțeles, cu râul ce curge, lămurind astfel noțiunile de intensitate, tensiune și rezistență electrică. Se bucura când aceștia, și datorită lui, înțelegeau nu numai legitățile curentului continuu ci și cele ale celui alternativ. Lui i se păreau toate acestea „floare la ureche.” Tot așa i se păreau și celelalte materii Rezistența materialelor, Instalații de forță, instalații de iluminat interior și exterior, Protecția muncii. În curând s-a aflat despre el și la nivelul Comitetului orășenesc U.T.M. Secretarul comitetului a trimis o adresă la cel al școlii, interesându-se despre el, dacă ocupă vreo funcție pe linie de organizație. Probabil vroiau să-l coopteze în cel orășenesc, ori poate mai sus. Răspunsul a fost: „nu face parte din organizația noastră revoluționară deoarece se trage dintr-o familie cu idei obscurantiste, practicantă a cultului baptist.”
Tot un răspuns negativ, invocându-se același motiv, s-a primit de la Comitetul județean P.M.R. după ce a fost propus să rămână, după absolvirea școlii, aci, ca maistru instructor. Dar a intervenit Nicolae Borcea, directorul întreprinderii S.E.T.A. Avem nevoie de oameni competenți acum când electrificarea județului nostru este în plină desfășurare.
Și astfel premoniția tatălui său, că el va putea ajunge să-i învețe meserie pe alții, s-a îndeplinit.