agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 612 .



Un impresar sub divan
prose [ ]
Întâmplare din culise

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Anton_Cehov ]

2022-08-19  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Claudiu Tosa



    Se juca un „vodevil cu schimbări de costume”. Klavdia Matveevna Dolskaia Kauciukova, o artistă tânără şi simpatică, sincer devotată artei sacre, năvăli într-un suflet în cabina ei şi începu să arunce de pe ea costumul de ţigancă, ca să îmbrace, cât ai clipi din ochi, o uniformă de husar. Pentru ca uniforma să-i cadă cât mai bine şi să nu facă nicio cută de prisos, talentata artistă hotărî să scoată totul de pe ea, şi s-o îmbrace pe costumul Evei. Dar tocmai când se dezgolise şi, zgribulită de frig, începea să netezească pantalonii de husar, îi ajunse la ureche un oftat. Holbă ochii şi îşi încordă auzul. Cineva oftă din nou, ba parcă şi şopti:
    — Păcatele mele... O-of...
    Nedumerită, artista se uită de jur împrejur şi, nezărind nimic neobişnuit, hotărî să arunce, într-o doară, o privire sub singura mobilă din cabină: divanul. Şi ce să vezi! Sub divan, zări o umbră deşirată.
    — Cine-i acolo?! ţipă ea, făcând îngrozită o săritură şi acoperindu-se cu tunica.
    — Eu sunt... eu... se auzi şoapta unui glas tremurat. Nu te speria, eu sunt... Sst!
    Aristei nu-i fu greu să recunoască, după glasul fonfăit, ce aducea cu sfârâitul unei tigăi, pe impresarul Indiukov.
    — Dumneata?! se indignă ea, roşind ca un bujor... Cum... cum de ai îndrăznit? Bătrân neruşinat, asta înseamnă că ai stat aici tot timpul? Asta mai lipsea!
    — Fetiţo... draga mea! şuieră Indiukov, scoţându-şi capul chel de sub divan. Nu te supăra, scumpa mea! Ucide-mă, striveşte-mă ca pe un şarpe, dar nu face gălăgie! N-am văzut, nu văd şi nici nu vreau să văd nimic. Aşa că nu te mai osteni degeaba să-ţi acoperi goliciunea, porumbiţa mea, frumuseţea mea neasemuită! Dă ascultare unui moşneag cu un picior în groapă! M-am strecurat aici în patru labe ca să mă salvez! Pier! Uită-te: mi s-a făcut părul măciucă! Prîndin, bărbatul drăgălaşei mele Glaşenka, a picat de la Moscova. Acum umblă prin tot teatrul şi vrea să mă ucidă. E îngrozitor! Gândeşte-te că, în afară de Glaşenka, îi mai sunt dator acestui duşman cinci mii de ruble!
    — Şi ce-mi pasă mie? Ieşi de aici numaidecât, că altfel nu... nu ştiu ce-ţi fac, ticălosule!
    — Ssst! Sufleţelule, ssst! Te rog, uite, mă târăsc în genunchi în faţa dumitale! Unde vrei să mă ascund de el, dacă nu la dumneata? Gândeşte-te că oriunde m-aş ascunde, mă găseşte, numai aici nu va îndrăzni să intre! Te implor! Te rog din suflet! L-am zărit acum vreo două ore! Stăteam în culise în timpul actului întâi şi când mă uit, îl văd venind spre scenă.
    — Asta înseamnă că te aflai aici sub divan şi în timpul... dramei? se îngrozi artista. Şi... şi ai văzut totul?
    Impresarul începu să plângă:
    — Tremur! Mă ia cu frig! Dârdâi, maică! O să mă ucidă, blestematul! A mai tras o dată în mine la Nijni... S-a scris chiar în ziare!
    — Bine... dar, la urma urmei, asta-i nemaipomenit! Pleacă, trebuie să mă îmbrac şi să ies pe scenă! Şterge-o, că de nu... încep să ţip, să plâng... arunc cu lampa în dumneata!
    — Ssst! Speranţa mea... colacul meu de salvare! Îţi măresc leafa cu cincizeci de ruble, numai nu mă alunga! Cincizeci!
    Artista se acoperi cu un vraf de rochii şi alergă spre uşă ca să strige. Indiukov se târî în genunchi după ea şi o apucă de picior, deasupra gleznei.
    — Şaptezeci şi cinci de ruble, numai nu mă alunga! şuieră el, înăbuşindu-se. Mai adaug şi jumătate din beneficiu!
    — Minţi!
    — Să mă bată Dumnezeu! Jur! Să n-am parte de fericire... Jumătate din beneficiu şi şaptezeci şi cinci de ruble mărire de salariu!
    Dolskaia Kauciukova şovăi o clipă şi se îndepărtă de uşă.
    — Sunt sigură că minţi... spuse ea cu glas plângăreţ.
    — Să mă înghită pământul! Să n-am parte de împărăţia cerului! Da’ ce, mă crezi un ticălos?
    — Bine, dar să nu uiţi... se învoi artista... Hai, bagă-te la loc sub divan.
    Indiukov oftă din greu şi se băgă gâfâind sub divan, iar Dolskaia Kauciukova începu să se îmbrace repede. Îi era ruşine, încerca chiar un sentiment de nelinişte ştiind că în cabina ei stătea întins sub divan un străin, dar gândul că nu se învoise decât în interesul artei sacre o învioră într-atâta, încât, ceva mai târziu, dezbrăcându-şi uniforma de husar, nu numai că nu mai ocărî, dar i se făcu chiar milă de impresar:
    — Ai să te murdăreşti acolo, dragă Kuzma Alexeici! Câte nu pun eu sub divan!
    Vodevilul se isprăvi. Artista fu chemată de unsprezece ori la rampă şi i se oferi un buchet de flori cu o panglică pe care era scris: „Rămâi cu noi.” Retrăgându-se după ovaţii în cabina ei, îl întâlni în culise pe Indiukov. Prăfuit, boţit şi ciufulit, impresarul părea radios şi-şi freca mâinile cu bucurie.
    — Ha-ha... închipuieşte-ţi, draga mea! începu el, apropiindu-se de artistă. Să mori de râs! Închipuieşte-ţi că nu era Prîndin! Ha-ha... Dracu’ să-l ia, barba lungă şi roşcată mi-a jucat festa. Prîndin are şi el o barbă roşcată... Am greşit, mormoloc bătrân ce sunt! Ha-ha... Te-am supărat degeaba, frumuseţea mea...
    — Vezi numai să nu uiţi ce mi-ai făgăduit, îi spuse Dolskaia Kauciukova.
    — Sigur, sigur, îmi aduc aminte, scumpa mea, dar... porumbiţo, omul cu barbă nu era Prîndin! Ne-am învoit numai pentru Prîndin, aşa că de ce să-mi ţin făgăduiala, din moment ce nu era el? Dacă ar fi fost Prîndin, ei, atunci, fireşte, era altă socoteală, dar m-am înşelat, după cum vezi şi dumneata... L-am luat drept Prîndin pe cine ştie ce caraghios!
    — Asta-i josnic! se indignă actriţa. Josnic şi mârşav!
    — Dacă ar fi fost Prîndin, ai avea, fireşte, tot dreptul să-mi ceri să-mi îndeplinesc făgăduiala, dar aşa, dracu’ ştie cine era. O fi fost vreun cizmar sau, iartă-mă, vreun croitor. Şi atunci tot eu să plătesc pentru el? Sunt un om cinstit, maică... înţelege...
    Şi se îndepărtă, dând din mâini şi spunând:
    — Dacă ar fi fost Prîndin, atunci, fireşte, aş fi dator, dar aşa, e un necunoscut... un roşcovan oarecare, dracu’ să-l ia, nicidecum Prîndin...




Liapkin-Tiapkin – Aluzie la unul dintre personajele principale ale comediei „Revizorul” de Gogol, judecătorul Liapkin-Tiapkin, care se simte cu musca pe căciulă pentru luare de mită. (N. red. rom.)
Indiuc – curcan (N. red. rom.)
Prîndic – om ursuz, bosumflat (N. red. rom.)


    Apărută pentru prima oară în revista „Oskolki”, 1885, Nr. 51, 21 decembrie. Semnată: A. Cehonte. Cu modificări stilistice, scurtată şi cu eliminarea frazei finale („Şi impresarul, triumfând, îşi urmă drumul”) a fost inclusă în Culegerea de opere din anul 1899, vol. I. Publicăm textul din 1899.
    Trimiţând povestirea lui N. Leikin, Cehov scria (12 octombrie 1885): „Povestirea e cam lungă, dar tratează despre actori, ceea ce e foarte potrivit, dat fiind deschiderea stagiunii, şi, după cum mi se pare, e umoristică.”

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!