Starea de încântare a lui Coròn îl molipsi iremediabil pe Ùl Tìt. Pârâiașul format în urma ploii îmbia la mișcare, inducea energie, iar aerul care învăluia licuricii transpira, pur și simplu, ca o umbră molatecă peste lumina zilei. Coròn era pregătit, de-abia aștepta momentul când putea rosti Formula. Gândul îi aduse în sinapse imaginea Simbolului Înfășurat, veselia pârâiașului i se prelinse în suflet, iar timpul deveni tangibil: cel de-al doisprezecelea simț îl duse în vremea de dinaintea nașterii lui. Primi, din Sinapsa Vieții, Semnul. Ùl Tìt înmărmuri. Nostalgia pulsa, aruncând peste curcubeu gânduri de o uluitoare frumusețe, nemaiperceptibile până acum. Coròn rosti Formula. Ce a urmat e și acum cunoscut prin Cartea Străveche drept Cântecul Florii de Aer: frunzele Copacului au foșnit în lumină, iarba a început să pâlpâie ca flacăra lumânării, iar titluri nerostite au impregnat Sinapsa Publică, așteptând. Consiliul celor Doisprezece Creatori de Sentimente, din care făcea parte și Coròn, hotărî că următorul an va purta Semnul Norocului.