E miezul zilei în savană. Antilopa se odihnește cu puii la umbră. Leul plonjează asupra ei dar, agilă, scapă în ultima clipă. Vânătorul surprinde leul și căprioara în cursa lor nebună și își duce carabina la ochi. Gândește: dacă împușc leul voi face rost de un trofeu fabulos dar dacă împușc antilopa voi avea și trofeul, și carne de cea mai bună calitate. Stă în cumpănă. Deodată, un gând neobișnuit și inoportun pune stăpânire și pe antilopă: dacă leul nu mă prinde, nu cumva se va întoarce să-mi mănânce puii? În același timp, și leul e surprins de neuroni: de ce mă chinui eu să prind antilopa când îi pot mânca puii fără mare efort? Antilopă, leu și vânător au înghețat în gânduri simultane. Sclavi ai creierelor, se privesc. Nu știu că, printr-o coincidență perfect improbabilă, sunt participanții unei perplexități universale. Pești suspendați în jetul unui robinet, păsări agățate de oxigenul unui cer matinal, atomi prinși în ușa unei fizici uitate deschisă. Clipa este infimul, microscopicul și unicul gol care s-a produs haotic și fără explicație în toată istoria lumii exact la 13:06:47 ora Kenyei a unui 5 februarie 2025. Odată cu împușcătura vânătorului s-a reluat și viața în univers din punctul în care rămăsese dar toate ceasurile și toate calendarele lumii au oftat.