Pe omul care conduce senin pe șoselele infinite ale visului îl asaltează de când se știe dorința recurentă a orașului ideal. Într-un târziu ajunge la Isidora, oraș ascuns între oaze de cascade și armate de arbori nemaipomeniți, în care palatele au scări alambicate sfidând legile gravitației, în care fabricile produc doar instrumente muzicale de cristal, unde orice străin care oscilează între două femei o găsește întotdeauna pe a treia și unde luptele ilegale de melci sunt televizate iar Ziua Aviației locale e despre păsări colibri, albine speciale cu fundul portocaliu și libelule de aur cu nume de prințese și poete. La toate aceste lucruri visa omul din adolescență. Isidora este, prin urmare, orașul visurilor sale. Cu o diferență: orașul visat îl includea pe el tânăr, pe când la Isidora a ajuns abia acum, trecut în jumătatea a doua a vieții. Pe latura de vest a parcului central a întâlnit un loc la umbră din care bătrânii orașului admiră cum trec tinere încântătoare și ascultă muzici celestiale cântate de orchestra melancoliilor și regretelor lor. Omul se așază și el să admire. Visul și dorințele lui despre un oraș ideal i-au devenit amintiri. Isidora nu are nici ceasuri, nici calendare și nici șosele de întoarcere, lucru care îl face să ofteze și să zâmbească.