Băiatul cu picioarele goale și murdare visa în fiecare noapte că intra în vitrină. În spatele geamului erau cărți de aventură și vis, volume groase de povești orientale și culegeri de desene nemaipomenite, toate cu coperți lucitoare și titluri în relief care păreau vii după cum se mișcau ochii privitorului peste ele. Acel puști era însoțit pretutindeni de un câine slab și decolorat, un animal parcă existent în doar două dimensiuni. Într-o noapte, băiatul se trezi cu ochii larg deschiși și imposibil de închis la loc, păreau capace verzi de canal date cu lac de o calitate paranormală. O voce într-o limbă nemaiauzită dar înțeleasă îi spuse să se ducă la vitrină dacă vrea să mai poată închide ochii vreodată. Și puștiul se duse. Ajuns la vitrină cu câine cu tot își sprijini fruntea mică de geam. Era un întuneric congelat, vitrina făcuse diamante de ger pe la colțuri iar puștiul nu-și mai simțea picioarele. Îl apăsa o dezamăgire profundă. Totul era stins în jur, chiar și luna iar ochii tot imposibil de deschis erau. Câinele stătea să-și dea ultima suflare de frig, foame și mirare. Micul lui stăpân ar fi dat orice să țină o carte în mâini, să o poată deschide, să citească măcar o poveste din ea, să-și treacă degetele rahitice și murdare măcar peste un desen lucios. Ar fi uitat de foame, de frig și nu i-ar mai fi păsat de problema cu ochii. Se simțea sfârșit ca și câinele. Contempla moartea și o vedea ca o eliberare pentru prima dată în scurta și amara lui viață. O dorea. Îl durea până și respiratul. A pus ochii larg deschiși pe cea mai frumoasă carte, abia ghicită în întuneric și s-a rugat să fie lăsat să moară așa. Era o carte cu un titlu roșu aprins și litere alambicate cu flori și stele pătrunse artistic de săbii, o carte despre prințese, pirați și jungle misterioase strălucitor ilustrate, o știa bine, o sorbea din ochi în fiecare zi. Și atunci s-a făcut lumină de nicăieri și cald. Băiat și câine au scos puteri nebănuite și au căutat fără succes sursa luminii, învârtindu-se ca niște titireze. Când au revenit la vitrină, cartea cu pirați și titlu orbitor stătea în afara ei, frumos sprijinită de perete, ca într-un raft ciudat pentru cărți solitare. Ochii larg deschiși ai băiatului au lăcrimat de emoție și de surprindere și au absorbit-o ca pe un abur de cafea. Câinele dădea din coadă de parcă ar fi mâncat un pui întreg cu tot cu sos și cartofi prăjiți, fericit și el pentru bucuria micului său stăpân. În vitrină, în locul cărții cu titlu de foc și copertă uluitoare stă de atunci un anunț despre minunile care există și despre poveștile care au puteri magice. Librarul bănuiește ce s-a întâmplat, îi urmărea de mult timp plăcerea băiatului desculț de a se uita la cărți. La câteva sute de metri, în cea mai prăpădită cocioabă, un puști murdar pe picioare și slab mort strânge zilnic copii pe lângă el și le povestește cartea cu pirați literă cu literă, cuvânt cu cuvânt. Respirația îi miroase a tuș tipografic și asta parcă încălzește atmosfera de basm din jur. Librarul are o listă în cap cu volume de povești minunate pe care să le așeze moț în vitrină iar duhul librăriei abia așteaptă să-i facă din nou băiatului pasionat de cărți figura cu ochii larg blocați și gata să absoarbă un volum minunat.