Fusese o afacere buna ... și aveam acum caruța plină cu saci de grau obtinuți în schimbul unui bidon cu vin dat paznicului de noapte de la combine. Aruncasem peste ei fân proaspat cosit pentru a mă feri de privirile iscoditoare ale vecinilor. De aceste carari nu știau nici satenii și nici miliția, erau drumuri descoperite in cei zece ani de când sunt padurar iar arma de vanatoare ce o tineam langă mine în permanența imi risipea orice teama. Incă puțin și ajung la
"casa spânzuratului", o cociaba dărăpanată în mijlocul unui luminiși când, deodata, caii îmi sunt din ce in ce mai agitați.
- Ho boală! Incerc să stapanesc animalele și vad o silueta întunecată în față ... pun repede mâna pe armă, o sprijin cu teava pe picior având degetele pe tragaci.
- Buna seara crestine! se aude o voce vesele și plină de viața. Omul din fata mea era un tanar de vreo
treizeci de ani, imbracat într-o mantie cenusie, asemanatoare cu cea a ofițerilor romani din timpul razboiului.
- Buna sa-ti fie inima.
- Si ... ce ai matale in caruță?!
Am inlemnit ... militia! Nu are cine sa fie ... decat ... mili...
- Fân! Ce cauți dumneta în padure la ora asta? E periculos! Si dă-te din față nu vezi ca-mi sperii caii!
Strainul râde si se ferește din drum. Ar fi bine sa plec acum ... ce ciudat. Și în timp ce dau bice cailor pentru a-mi pierde urma aud aceiași voce vesela "fân, doar fân cari tu acolo ..." Scrâșnesc printre dinți o înjurătură și privesc în urmă dar ciudatul plecase deja. Cred că cineva ma turnat. Poate ca e mai bine sa arunc dracu grâul asta nenorocit.
Opresc caruța si incep sa descarc. Nenorocitul! Miliția imi trebuia mie pe cap!
E trecut de miezul nopții și eu ma muncesc cu sacii în loc sa fiu acasa la ora asta.
Ce liniste... ce nefireasca liniste. Nici o buha, nici un liliac sau vreo chemare de lup, doar linistea asta ce iti face sa-ti inghete sangele...
Ce a fost asta? Un mistret, sigur a fost mistret. Arma, cartusiera! Unde dracu am pus cartușiera? Mama lor de saci! A, aici erai! Breneke, unul,doua! Scot de pe tevi cartușele de patru jumate si reîncarc. Liniste... Iar nenorocita asta de liniste ... și îl zărisem pentru o clipa.
Aud zgomot de copite in spatele meu. Cand a ajuns acolo? Mă întorc, trag un foc. L-am nimerit! Dar vine totuși spre mine!? Trag in plin de data aceasta și de aproape ! Nu a murit? Ce dracu??? Dumnezeule, mă atacă... Sar în lături și îl lovesc cu patul armei care se crapa intrându-mi în palme o multime de aschii de lemn. Slava cerului că m-am putut feri iar porcul a disparut printre copaci.
Situatia nu e deloc roza. Caii au fugit speriați iar arma e distrusă. Și sunt în mijlocul pădurii. Ar fi bine sa ies la un luminisi, am tras în plin și dacă porcul ranit și dezorientat dă iar peste mine nu voi mai avea nici o șansă. Ridic coasa de jos, iau arma frantă pe umar și plec spre
varful dealului. Am dinții încleștați, inima sta să-mi plesnească în piept iar sangele mi se scurge incet pe coasa. Am ajuns in varf și cel putin aici pot vedea in jurul meu. Ma asez preț de o secundă pentru a-mi recăpăta suflarea. Inca putin și răsare soarele. Ce răcoare e in dimineata asta...
Aud un zgomot șters în spatele meu și cuprins de groază mă intorc... era acolo... mă astepta plin de sange si cu o privire razbunatoare, încruntata, umană... Strâng coasa în mâini, îmî fac o cruce cu limba și mă gândesc că pâna aici mi-a fost. Porneste spre mine mânat de o furie nebuna
și parcă nici nu simte când îl lovesc năprasnic în cap. Mă feresc in dreapta și lovesc a doua oara... Mori! Mori luate'ar dracu mori... Lovesc cu pumni,cu picioarele, iau coasa de jos și lovesc dar bestia scuipă foc pe nări, lovesc... când un zgomot ciudat ca un glas de cocoși se aude în departare.
Era demult soarele pe cer când mi-am revenit în fire. Eram plin de sânge, cu mâinile si picioarele zdrobite în vârful unui deal având alături o coasă zdobită și o armă frântă iar în dreapta mea era o stâncă ce purta urmele unei bătălii crancene.